Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 30 aprilie 2013 21:19, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (interwiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
MateiMarcuLucaIoan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I CorinteniII Corinteni

GalateniEfeseni
FilipeniColoseni
I Tesaloniceni II Tesaloniceni
I TimoteiII Timotei
TitFilimon
Evrei

Epistolele sobornicești
Iacov
I Petru II Petru
I Ioan - II IoanIII Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus HristosFecioara MariaDreptul Iosif
Ioachim și AnaIoan Botezătorul
Cei 12 apostoli: PetruIoanIacov (fiul lui Zevedei)
MateiFilipToma
Iacov (fiul lui Alfeu)IudaSimon
MatiaBartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim Iosif din Arimateea
PavelGamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel MareArhelau
Irod AntipaIrodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase:
Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa
Maria din BetaniaMarta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: BetleemNazaret
Muntele TaborBetaniaSamariaIerihon
Ierusalim
Cezareea
Alte locuri: AntiohiaDamascEfesIconium
Editați această casetă

Epistola sobornicească a lui Iuda este una din cele şapte epistole soborniceşti ale Noului Testament. Ea cuprinde o necesară avertizare asupra învăţătorilor mincinoşi (eretici), un îndemn părintesc pentru păstrarea şi păzirea dreptei credinţe şi un sfat în legătură cu atitudinea potrivită faţă de oamenii necredincioşi.

Autorul

Autorul este Iuda, ruda Domnului şi fratele lui Iacov. Unii exegeţi identifică pe Iuda Tadeul, apostolul Domnului, cu Iuda „ruda Domnului”. Însa această identificare este greşită, deoarece evangheliile fac distincţie netă între „rudele” şi „ucenicii Domnului” [1]Apostolii formau un grup deosebit, strâns ataşaţi de Domnul Hristos şi următori Lui, în timp ce „rudele Domnului” (fie după Iosif, fie după Sfânta Fecioară Maria), făceau parte din alt grup, care nu credeau în El la început[2] şi care s-au ataşat apostolilor după Înviere. Dacă autorul acestei epistole ar fi fost unul dintre cei doisprezece, ne-ar fi spus acest lucru de la început, aşa cum fac sfântul apostol Pavel şi sfântul apostol Petru în scrierile lor. Chiar şi felul cum vorbeşte el despre sfinţii apostoli (în vers. 17), la persoana a III-a, ne arată că nu se socotea că unul dintre ei. Autorul epistolei este deci Sfântul Iuda, ruda Domnului. El s-a convertit la creştinism curând după învierea Mântuitorului. La începutul epistolei, el se prezintă şi ca „frate al lui Iacov”; este vorba, fără îndoială, de sfântul Iacov. Şi după cum Iacov se numeşte din modestie, în epistola sa, numai „robul Domnului”, iar nu ruda Lui, tot aşa şi Iuda se prezintă pe sine ca „robul Domnului şi frate al lui Iacov”.

Autenticitatea

În ceea ce priveşte autenticitatea, această epistolă fiind foarte scurtă şi tratând un subiect foarte special, pentru că este îndreptată contra învăţătorilor mincinoşi, este firesc ca ea să fi fost mai puţin citată. Aflăm apoi urme despre folosirea ei în scrierile lui Clement Romanul, Policarp al Smirnei, Teofil al Antiohiei, Tertulian şi alţii. De asemenea, Fragmentul Muratori o menţionează între scrierile canonice. Clement Alexandrinul o comentează, iar Origen o citează sub numele lui Iuda. Începând cu jumătatea a doua a secolului IV este admisă de toţi reprezentanţii Tradiţiei Bisericeşti de Răsărit şi Apus printre cărţile canonice.

Scopul scrierii

Motivele şi scopul scrierii sunt arătate foarte clar în versetele 3-4 şi 20-24 din cuprinsul ei. Autorul, văzând că în comunităţile creştine din Palestina, cărora li se adresează, s-au infiltrat o serie de învăţători mincinoşi, le scrie această epistolă, cu scopul de a-i feri de influenţa acestora şi îndemnându-i stăruitor să păzească dreapta credinţă.

Timpul

Din faptul că Iuda aminteşte de diferite pedepse trimise de Dumnezeu peste cei necredincioşi, dar nu şi de dărâmarea Ierusalimului, trebuie să presupunem că epistolă a fost scrisă înainte de anul 70.

Cuprins

Iuda, fratele lui Iacov spune că s-a văzut silit de a scrie pentru a-i îndemna pe cititori să lupte pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre creştini unii oameni fără Dumnezeu[3] care schimbă harul Domnului în desfrânare şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Iisus Hristos.

Reamintirea pedepselor

Autorul le aduce aminte că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul său din Egipt, a nimicit, după aceea, pe cei ce n-au crezut. Trimiterea este la faptele relatate în Cartea Numerilor[4] unde se arată că cei care cârtiseră împotriva Domnului (toţi cu excepţia lui Caleb şi Iosua) sunt nimiciţi de Dumnezeu, fiind lăsaţi să moară în pustie iar copiii lor vor ispăşi păcatele lor timp de 40 de ani în pustie iar abia apoi vor intra în ţara făgăduită.

Iuda le mai aduce aminte de faptul că Dumnezeu a păstrat, pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia (diavoli) ci şi-au părăsit locuinţa.[5]

Fratele lui Iacov le mai aminteşte şi de Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră la curvie (homosexualitate) şi care ne stau înainte ca o pildă, ele suferind pedeapsa unui foc veşnic.[6]

Învăţătorii mincinoşi

Asemenea acestora, oamenii aceştia, bazându-se pe visele lor, îşi pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea şi blasfemiază Măririle (cereşti). Ei batjocoresc ce nu cunosc. Ei au urmat calea lui Cain (ei încearcă să ucidă sufletele credincioşilor prin îndemnul către desfrânare care reprezintă o moarte sufletească), s-au abandonat cu totul în rătăcirea lui Balaam din dorinţa de câştig (Balaam, ghicitorul, primise daruri de la Balac, împăratul Moabului, pentru a blestema poporul lui Israel, care ajunsese la graniţele sale[7], au pierit ca în răzvrătirea lui Core (Core este unul din capii celor care s-au răzvrătit împotriva lui Moise dorindu-şi şi ei preoţia[8] şi pe care Dumnezeu i-a pedepsit făcând ca pământul, crăpându-se, să-i înghită iar pe alţii mistuindu-i în foc[9]

Ei sunt stânci ascunse (precum stâncile ascunse în apă care sunt extrem de periculoase pentru vase) (în altă variantă pete) la mesele de dragoste ale creştinilor, unde se ospătează fără frică cu aceştia; sunt nori fără apă mânaţi încoace şi încolo de vânturi, pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi şi dezrădăcinaţi, valuri înfuriate ale mării care-şi spumegă ruşinile lor, stele rătăcitoare cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie. Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam când a zis: ,,Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi” ca să facă o judecată împotriva tuturor, să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele lor nelegiuite şi de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.

Ei sunt cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor, trăind după poftele lor; se laudă pe sine în gura mare şi îi linguşesc pe alţii din interes.

Iuda le aduce aminte creştinilor de faptul că apostolii au apus că în vremurile din urmă (premergătoare apocalipsei) vor fi batjocoritori care vor trăi după poftele lor nelegiuite. Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, sunt lumeşti şi lipsiţi de Duhul.

Îndemnuri

El îi îndeamnă pe creştini să se zidească sufleteşte pe credinţa prea sfântă, rugându-se în Duhul Sfânt, păstrându-se în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptând mila Domnului Iisus Hristos care duce spre viaţa veşnică.

Atitudinea faţă de cei necredincioşi

Iuda sfătuieşte ca pe cei ce se îndoiesc (cei şovăitori, îndoielnici) să-i mustre, să-i salveze pe alţii smulgându-i din foc, iar de alţii să le fie milă cu frică, urând chiar şi cămaşa mânjită de carnea lor.[10]

Note

  1. Ioan 2.12
  2. Ioan 7, 2-6
  3. engESV, NIVUK, ASV-ungodly
  4. Num14.26-38
  5. Iuda 1.6, 2 Petru 2.4, Apoc 20.10
  6. Fac 19.24, Deut 29.23, 2 Petru 2.6
  7. Num 22.7
  8. Num 16.1-3
  9. Num 16.28-35
  10. Iuda 22-23

Bibliografie

  1. I. Constantinescu, Studiul Noului Testament, pag. 346-350, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  3. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
  4. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
  5. English Standard Version Bible, 1971