Epistola lui Policarp către Filipeni

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 10 noiembrie 2011 17:58, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (traducere, completari)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Policarp al Smirnei

Epistola lui Policarp către Filipeni a Sfântului Policarp, episcopul Smirnei este singura scrisoare a acestuia al cărei text s-a păstrat. Sf. Policarp, numărat de Biserică între Părinţii apostolici, a fost ucenicul Sf. Ioan Teologul. Sf. Policarp este cunoscut îndeosebi din scrierile ucenicului său, Sf. Irineu de Lyon.

Contextul istoric

Epistola către Filipeni are legătură cu mucenicia Sf. Ignatie al Antiohiei. Ignatie a trecut prin Smirna în jurul anului 110, în cursul călătoriei sale spre Roma, unde a suferit martiriul. A fost bine primit de episcopul Bisericii Smirnei, Sf. Policarp, care l-a luat din mijlocul gardienilor săi şi l-a dus până în oraşul Filipi, unde s-a întâlnit cu alţi creştini de acolo. Filipenii, aflând că Sf. Ignatie coresponda cu Policarp şi cu celelalte biserici din Asia Mică au cerut ulterior copii ale acestor scrisori de la Policarp.

Policarp le-a răspuns prin Epistola către Filipeni, care trebuia să slujească drept scrisoare de introducere pentru copiile după epistolele Sf. Ignatie. Sf. Policarp le adaugă totodată propriile sale sfaturi către Biserica din Filipi.

Epistola

Epistola a supravieţuit doar fragmentar, în mai multe manuscrise diferite şi a fost reconstituită a posteriori. Printre surse se găsesc opt manuscrise greceşti incomplete, două citate lui în lucrările lui Eusebiu de Cezareea şi o versiune latină păstrată în Corpus Ignatianum. În limba română, Epistola lui Policarp a fost tradusă de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, în volumul Scrierile Părinţilor Apostolici, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, pp. 249-256.

Foarte clară, Epistola cuprinde o serie de sfaturi practice adresate preoţilor, diaconilor, femeilor, tinerilor, fecioarelor şi întregii Biserici care amintesc de cele scrise de Sf. Pavel în Prima Epistolă către Timotei. Policarp îi îndemna pe filipeni să rămână tari în credinţă, să se ferească de învăţăturile eretice, să ia exemplul martirilor ca Sf. Ignatie şi Sf. Rufus şi Zosim, să stăruiască în milostenie, fapte bune, curăţie şi rugăciune.

Citate

  • Despre credinţă: Oricine nu mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este antihrist; cel care nu mărturiseşte mărturia Crucii, este de la diavol, iar cel care întoarce cuvintele Domnului spre poftele sale şi spune că nu-i nici înviere, nici judecată, acela este primul născut al lui satana. De aceea, părăsind deşertăciunea celor mulţi şi învăţăturile false, să ne întoarcem la cuvântul care ni s-a predat de la început, priveghind în rugăciune, stăruind în posturi, cerând în rugăciunile noastre către Dumnezeu Cel ce vede toate «să nu ne ducă în ispită» (cap. VII)
  • Despre viaţa creştină: Vă sfătuiesc deci să vă feriţi de lăcomie şi să fiţi curaţi sufleteşte şi trupeşte şi iubitori de adevăr. Feriţi-vă de orice rău. Cine nu poate, însă, să se chivernisească pe sine, cum va putea sfătui pe alţii? (cap. XI, 1-2)

Surse

  • ro: Scrierile Părinţilor Apostolici, traducere de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995.
  • OrthodoxWiki:Epistle of Polycarp, după:

Legături externe