Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel

Acest articol face parte din seria Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
Matei – Marcu – Luca – Ioan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani I Corinteni – II Corinteni Galateni – Efeseni Filipeni – Coloseni I Tesaloniceni – II Tesaloniceni I Timotei – II Timotei Tit – Filimon Evrei
Epistolele sobornicești
Iacov I Petru – II Petru I Ioan - II Ioan – III Ioan Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus Hristos – Fecioara Maria – Dreptul Iosif Ioachim și Ana – Ioan Botezătorul
Cei 12 apostoli: Petru – Ioan – Iacov (fiul lui Zevedei) Matei – Filip – Toma Iacov (fiul lui Alfeu) – Iuda – Simon Matia – Bartolomeu Iuda Iscarioteanul Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim – Iosif din Arimateea Pavel – Gamaliel Simeon
Conducători: Irod cel Mare – Arhelau Irod Antipa – Irodiada Pilat din Pont
Femei credincioase: Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa Maria din Betania – Marta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: Betleem – Nazaret Muntele Tabor – Betania – Samaria – Ierihon Ierusalim Cezareea
Alte locuri: Antiohia – Damasc – Efes – Iconium
Editați această casetă

Epistola către Galateni este una din cele paisprezece epistole ale sfântului apostol Pavel. Ea face parte din grupul de epistole pauline mari alături de Romani, I și II Corinteni iar după conținut ea este o epistolă soteriologică (centrată pe problema mântuirii)

Autenticitatea

Argumente interne

Apostolul Pavel se declară autor al cărții în debutul ei, arătându-și atât numele, calitatea de apostol cât și originea apostoliei sale: „Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Iisus Hristos, și prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morți.” (1.1)

Argumente externe

Clement Romanul, Sfântul Ignatie al Antiohiei și Sfântul Policarp de Smirna, Sfântul Iustin Martirul, Sfântul Irineu, Clement Alexandrinul, Tertulian citează din epistola. Epistola către Galateni se află, în forma actuală, în cele mai vechi manuscrise ale Sfintei Scripturi. Este citată în Fragmentul Muratori și este cuprinsă în lista cărților canonice ale Sfinților Părinți: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigore de Nazianz.

Timpul si locul

Epistola este scrisă de sfântul apostol Pavel în răstimpul călătoriei a treia misionare din Efes în anul 54 sau 55.

Calitatea de apostol al lui Pavel

Sfântul Pavel se adresează creștinilor din Galatia, arătându-și titlul de apostol pe care nu-l deține de la oameni, ci de la Domnul Hristos: „Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl care L-a înviat pe El din morți.” (I, 1) Titlul de „apostol” apare alături de numele Sfântului Pavel în aproape toate epistolele pauline, excepție făcând epistola I către Tesaloniceni și episola II Tesaloniceni, Filipeni și Filimon, cât și cea către Evrei, care nu are parte introductivă. În această epistolă, către Galateni, acest titlu are însă o semnificație aparte. Așa cum rezultă din epistolă, adversarii Sfântului Pavel îi contestau calitatea de apostol întrucât nu făcea parte din grupul celor 12 ucenici și nu fusese martor al activității Mântuitorului.

Ereziile din Galatia sunt cunoscute

Epistola este scrisă în numele apostolului și al tuturor fraților care se aflau în preajma lui: „și toți frații care sunt împreună în mine” (I, 2), în cazul de față toți creștinii din Efes. Această mențiune nu este fără importanță. El vrea să spună că cele petrecute în Galatia sunt cunoscute de toți creștinii din Efes și că toți aceștia condamnă pe învățătorii mincinoși, dar și slăbiciunea galatenilor. În nicio scrisoare n-a făcut așa, zice Sfântul Ioan Hrisostom. Numai uneori a menționat numele a două sau trei persoane. Aici amintește o întreaga mulțime, vrând să arate că mulți sunt de părerea sa... că cele scrise exprimă și părerea altora.

Tulburările cuprinseseră multe biserici

Se adresează „Bisericilor Galatiei” (vers. 2). Din acest mod de adresare, la plural, rezultă că tulburările din Galatia cuprinseseră mai multe comunități și că epistola era o circulară adresată tuturor. La numele Bisericii nu mai apare nici una din aprecierile obișnuite: „Biserica lui Dumnezeu”; „fraților”; „sfinților” (compară 1Cor. 1, 2; 2 Cor. 1, 1) și nici un cuvânt de laudă la adresa cititorilor. De asemenea, nu apare obișnuita rugăciune de mulțumire către Dumnezeu pentru credința și râvna credincioșilor galateni, cum face în alte epistole. Această răceală este explicabilă prin tulburările ce avuseseră loc în Biserica lor. Salutarea este lărgită prin arătarea raportului care există între Mântuitorul și lume: „Har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos, cel ce s-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din acest veac rău de acum, după voia Dumnezeului și Tatălui nostru, Căruia fie-i slavă în vecii vecilor. Amin! (vers. 3–5). Este singura introducere din epistolele pauline care se încheie astfel. Ea înlocuiește obișnuita rugăciune de mulțumire pentru credința cititorilor. Din cele ce urmează, această lipsă este explicabilă. Trebuind să dojenească pe galateni pentru căderea lor de la Evanghelie, Apostolul nu putea să fie mulțumit de credința lor.

Acuzele la adresa lui Pavel

Din Gal. 1. 7 și 5; 9–13, rezultă că anumiți învățători mincinoși, în absența Apostolului, au pătruns în mijlocul credincioșilor din Galatia, reușind să strecoare în sufletul unora îndoieli despre originea dumnezeiască a apostolatului Sfântului Pavel și despre autenticitatea Evangheliei propovăduită de el. Acești iudaizanți afirmau că galatenii, primind botezul și Evanghelia de la Pavel, sunt numai pe jumătate creștini; pentru a fi pe deplin creștini, ei trebuie să primească legea mozaică, adică tăierea împrejur și sărbătorile iudaice Sfântul Pavel nu le-ar fi spus toate acestea de la început – spun iudaizanții –, pentru a-i putea câștiga mai ușor. De altfel, ziceau ei, Sfântul Pavel nu poate fi socotit Apostol al Mântuitorului, fiindcă nici nu L-a cunoscut și nu i-a urmat Lui.

Mărturisirea lui Pavel

Apostolul Pavel le spune că evanghelia propovăduită de el nu este de obârșie omenească pentru că nu a primit-o, nici nu a învățat-o de la vreun om, ci a primit-o prin descoperirea lui Iisus Hristos. Acest lucru îl mai spusese și în Prima epistolă către corinteni. El se referă implicit la minunea de pe drumul Damascului, când Iisus îi spune misiunea pe care i-o încredințează, dar și la alte revelații, pe care le menționează și în alte locuri ale Noului Testament, cum ar fi cea descrisă în a doua Epistolă către corinteni etc. El le amintește de faptul că înainte de a se converti el prigonea peste măsură Biserica lui Dumnezeu și făcea prăpăd în ea, de faptul că era mai înaintat în religia iudeilor decât erau mulți din neamul lui de vârsta lui, că era însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești. Iar când Dumnezeu a găsit cu cale să descopere în el pe Fiul Său ca să-L vestească printre neamuri, apostolul n-a întrebat pe niciun om, nici nu a mers la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înaintea lui, ci s-a dus în Arabia. Apoi s-a întors din nou la Damasc. După trei ani s-a dus la Ierusalim să facă cunoștință cu Chifa (Petru) și a rămas acolo 15 zile. El n-a văzut pe nici unul dintre apostoli decât pe Iacov, ruda Domnului. După aceea, el s-a dus în ținuturile Siriei și Ciliciei și era încă necunoscut la față Bisericilor lui Hristos care erau în Iudeea. Acestea auzeau doar spunându-se că cel ce prigonea pe creștini, acum propovăduia credința pe care voia s-o nimicească odinioară și slăveau pe Dumnezeu din pricina lui. Pavel își ia pe Dumnezeu ca martor că nu minte. După 14 ani s-a suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba, în urma unei descoperiri, și le-a arătat celor de acolo evanghelia propovăduită între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază. Apostolul menționează că nici chiar Tit care era cu el, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur. El evocă faptul că atunci când au văzut că lui îi încredințase evanghelia pentru cei netăiați împrejur (după cum lui Petru îi fusese încredințată evanghelia pentru cei tăiați împrejur). Când au cunoscut harul care-i fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care erau priviți ca stâlpi, au fost de acord ca el și cu Barnaba să meargă la cei netăiați împrejur iar ei la cei tăiați împrejur. Le-au mai spus să-și aducă aminte de săraci, ceea ce Pavel a căutat să facă.

Libertate pentru slujirea aproapelui în iubire

Apostolul Pavel le spune fraților creștini că ei au fost chemați la libertate. Dar avertizează apostolul Pavel „Numai nu faceți din libertate o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu fiți nimiciți unii de alții.”

Duhul împotriva firii pământești

Apostolul Pavel le spune să umble cârmuiți de Duhul și să nu împlinească poftele firii pământești. Căci firea pământească (stricată, căzută) poftește împotriva Duhului iar Duhul împotriva firii pământești. Astfel că nu puteți face tot ce voiți. Faptele firii pământești sunt următoarele: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea,, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile zavistiile, mâniile, neînțelegerile dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Apostolul Pavel spune, așa și spune că a mai făcut-o, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, stăpânirea de sine. El adaugă că cei ce sunt ai lui Iisus Hristos și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei. El îi mai îndeamnă și să nu umble după o slavă deșartă, întărâtându-se unii pe alții și pizmuindu-se unii pe alții.

Atitudinea față de cel ce greșește

Apostolul Pavel le spune fraților creștini că, dacă un om cade deodată în vreo greșeală, ei, care sunt duhovnicești, să-l ridice cu duhul blândeții. Iar cel care-l ridică să ia seama (să vegheze) ca să nu fie ispitit și el.

Atitudinea față de propria persoană

Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, spune apostolul Pavel, se înșală singur. Fiecare să-și cerceteze (ESV, NIVUK – test, ASV – prove) fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții (nu comparându-se cu alții). Căci fiecare își va purta sarcina lui însuși.

Atitudinea față de învățători

Cine primește învățătura în Cuvânt, să facă parte din toate bunurile sale și celui ce-l învață.

Ce seamănă omul, aceea va secera

Apostolul le spune să nu se lase înșelați: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea lui pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul, va secera din duhul viața veșnică. Astfel el le spune apostolilor să nu obosească în facerea binelui căci la vremea potrivită ei vor secera dacă nu vor cădea de oboseală. Așadar, cât au prilej, să facă bine la toți și mai ales fraților în credință.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
2. I. Constantinescu, Studiul Noului Testament, pag. 236–246, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7
3. Noul Testament comentat, pag. 319–329, versiune revizuită, redactată și comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ediția a doua revizuită și îmbunătățită, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-9
4. English Standard Version Bible, 1971