Modificări

Prima parte a epistolei (primele trei capitole) se referă la [[Iisus Hristos|Hristos]] în general, la [[mântuire]]a prin har, prin [[credinţa|credinţă]] şi nu (doar) prin fapte ,,ca să nu se laude nimeni”. (Apostolul Iacob arată că omul este socotit neprihănit prin fapte, nu numai prin credinţă şi arată că faptele bune fac credinţa adevărată, vie şi desăvârşită.<ref>Iac2.14-26</ref>) Apostolul Pavel îndeamnă mai departe la maturizarea spirituală care ne îndepărtează de vechea nestatornicie copilărească, dependentă de orice învăţătură întâmplătoare sau vicleană. El susţine înnoirea după chipul lui [[Dumnezeu]] care înseamnă renunţarea la [[păcat]]e (amărăciune, furie, [[mânia|mânie]], defăimare, [[furt]], [[desfrânarea|curvie]], necurăţie, [[iubirea de arginţi|lăcomie de avere]], [[lăcomia|lăcomie de vin]], [[minciuna|minciună]] şi alte [[păcatele limbii|păcate ale limbii]]) şi sporirea în [[virtuţi]] ([[smerenia|smerenie]], [[blândeţea|blândeţe]], [[răbdarea|îndelungă-răbdare]], [[iubirea|dragoste]], bunătate, [[mila|milă]], spirit de discernămâmtdiscernământ, veghe, [[înţelepciunea|înţelepciune]], înţelegerea voii Domnului). Epistola continuă cu unele sfaturi adresate de apostolul Pavel către neveste şi bărbaţii lor, copii şi părinţi, robi şi stăpânii acestora. Ea se încheie cu unele sfaturi adresate creştinilor de a folosi virtuţile ca ,,arme” spirituale, laolaltă cu [[rugăciunea]], în lupta nevăzută cu duhurile întunecate ale [[diavol|celui rău]].

In cea de-a treia călătorie misionară, Pavel merge la Efes unde rămâne aproape 3 ani <ref>FA20.31</ref>, vestind cuvântul lui Dumnezeu în întregul ţinut al Asiei <ref>F.Ap. 19, 1, 10; 20, 31</ref> Aici are loc coborârea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] peste cei 12 [[ucenic]]i, care nu auziseră de Duhul Sfânt, ci primiseră doar botezul lui [[Ioan Botezătorul|Ioan]]. Când Duhul Sfânt se pogoară peste ei aceştia încep să vorbeasc vorbească în alte limbi şi să proorocească <ref>F.Ap. 19, 1-7</ref> Apoi Pavel vorbeşte trei luni în sinagoga iudeilor despre [[împărăţia lui Dumnezeu]], căutând să înduplece pe cei ce-l ascultau <ref>F.Ap.19, 8</ref>, după care, forţat de împietrirea şi [[necredinţa]] unora care şi vorbeau de rău Calea Domnului, mută biserica în şcoala lui Tiranus, unde continuă să-i învete timp de 2 ani <ref>F.Ap. 19, 9-10</ref> O răscoală impotriva împotriva lui din partea meştesugarilor de idoli ai zeiţei Diana îl face pe Pavel să plece din Efes<ref>F.Ap. 19, 23-20, 1).</ref>

Sunt câteva motive care conduc la ideea că epistola a fost destinată nu doar bisericii din Efes, ci şi mai multor biserici din Asia Mică din jurul Efesului. Manuscrisele timpurii nu conţin expresia „în Efes” din cap.1, versetul 1. Codicii Sinaiticus şi Vaticanus nu conţin menţiunea în Efes şi lipsa persistă şi la unii Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti ca [[Origen]], Sf. [[Vasile cel Mare]] şi [[Ieronim]]. Forma în care este adresată este mai generală decât în alte epistole şi nu există salutări adresate personal. Este probabil ca aceasta să fie scrisoarea despre care Pavel le spune Colosenilor că le va veni din Laodicea<ref>Coloseni 4, 16</ref>Datorită faptului că Efesul era oraşul cel mai important din zona respectivă şi un centru misionar al lui Pavel <ref>F.Ap. 19, 1, 8-10</ref>, este probabil ca scribii să fi atribuit epistola Efesenilor. Totul porneşte de la constatarea că expresia „în Efes” (1, 1) lipseşte din cele mai vechi manuscrise ale Epistolei şi că ea a fost introdusă de cei ce au alcătuit Corpus Paulinum (totalitatea scrierilor pauline adunate la un loc), către sfârşitul secolului I sau primul sfert al secolului II. Ipoteza că Epistola ar fi o „scrisoare enciclică” a lui Pavel către Bisericile din Asia nu are argumente convingătoare. Mult mai aproape de adevăr pare teza teologilor catolici şi ortodoxşiortodocşi: în realitate, această Epistolă le-a fost adresată creştinilor din Laodiceea <ref>Col. 4, 16</ref>; cu vremea, Biserica din Laodiceea decade atât de mult încât Domnul o avertizează că „o va lepăda din gura Sa”, ca pe una ce nu e nici rece, nici fierbinte, ci numai căldicică <ref>Ap 3, 14-16</ref>; în consecinţă, ei i se aplică sancţiunea numită damnatio memoriae (condamnarea la uitare) sau erasio nominins (stergerea numelui, a pomenirii) prin înlocuirea numelui ei cu acela al Bisericii din Efes, comunitate care-şi câştigase o mare strălucire în lumea creştină primară, strălucire ce i se datora, fără îndoială, şi conducătorului ei duhovnicesc de la sfarşitul primului secol, sfântul apostol şi evanghelist [[apostolul Ioan|Ioan]].

Efeseni este una din cele 4 epistole din inchisoare închisoare <ref>Ef. 3.1; 4.1; 6.20</ref>, celelalte 3 fiind Filipeni, Coloseni şi Filimon. Consensul general este că aceste epistole au fost scrise în timpul prizonieratului la Roma <ref>F.Ap. 28, 16, 30-31</ref>, între anii 61-63. Epistola a fost dusă de Tihic care a dus şi [[Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel|Epistola către Coloseni]]. <ref>Ef. 6, 21-22, Col. 4, 7-9</ref>

Stăpânii de robi trebuie să se poarte şi ei într-un mod similar. Ei trebuie să se ferească de ameninţări ca unii care ştu ştiu că Stăpânul robilor şi al stăpânilor de robi este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.<ref>Efes6.9</ref>

Fraţii creştini trebuie să se întărească în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Ei trebuie să se îmbrace cu toată armătura lui [[Dumnezeu]], ca să poată ţine piept uneltirilor [[diavol]]ului. Căci ei nu au de luptat ,,împotriva cărnii şi sîngeluisângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”<ref>Valeriu Anania, nota 7, pag 336: spaţiul dintre pământ şi cer ca văzduh al puterilor diavoleşti</ref> De aceea ei trebuie să ia toată armătura lui Dumnezeu ca să se poată împotrivi în ziua cea rea şi să rămână în picioare după ce vor fi biruit totul. Creştinii trebuie să stea gata, având mijlocul incins încins cu [[adevăr]]ul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna evangheliei [[pacea|păcii]]. Pe deasupra tuturor acestora, ei trebuie să ia scutul [[credinţa|credinţei]] cu care vor stinge săgeţile arzătoare ale celui rău,<ref>Valeriu Anania, nota 2, pag337: aluzie la săgeţile sau lăncile incendiare, cu smocuri de smoală sau răşină aprinsă, pe care luptătorii romani le anihilau cu scuturile lor foarte mari</ref> să ia coiful [[mântuirea|mânturiimântuirii]] şi sabia duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, ei trebuie să facă în toată vremea, prin Duhul, tot felul de [[rugăciunea|rugăciuni]] şi cereri şi întru aceasta să privegheze cu toată [[stăruinţa în bine|stăruinţa]] şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.<ref>Efes6.10-18</ref>