Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Încheiere)
(Data şi locul)
Linia 17: Linia 17:
  
 
==Data şi locul==
 
==Data şi locul==
 +
Epistola este scrisă de sf. apostol Pavel cel mai probabil la [[Roma]], în timpul primei sale captivităţi (61-63), sau chiar mai înainte, la [[Cezareea]] (58-60)<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 174</ref>.
  
Ea este scrisă de apostol la Roma, în timpul primei sale captivităţi, pe la anul 63.  
+
==Motivul și scopul==
 +
Epistola este trimisă Bisericii din Colose cu ocazia unei crize de tip doctrinal apărută în comunitate<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire...'', p. 174</ref>.
  
 
==Colosenii==
 
==Colosenii==

Versiunea de la data 19 decembrie 2012 02:20

Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
MateiMarcuLucaIoan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I CorinteniII Corinteni

GalateniEfeseni
FilipeniColoseni
I Tesaloniceni II Tesaloniceni
I TimoteiII Timotei
TitFilimon
Evrei

Epistolele sobornicești
Iacov
I Petru II Petru
I Ioan - II IoanIII Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus HristosFecioara MariaDreptul Iosif
Ioachim și AnaIoan Botezătorul
Cei 12 apostoli: PetruIoanIacov (fiul lui Zevedei)
MateiFilipToma
Iacov (fiul lui Alfeu)IudaSimon
MatiaBartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim Iosif din Arimateea
PavelGamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel MareArhelau
Irod AntipaIrodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase:
Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa
Maria din BetaniaMarta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: BetleemNazaret
Muntele TaborBetaniaSamariaIerihon
Ierusalim
Cezareea
Alte locuri: AntiohiaDamascEfesIconium
Editați această casetă

Epistola către Coloseni este una din cele paispreze epistole ale sfântului apostol Pavel aflate în Noul Testament. Epistola către Coloseni este din epistolele numite ale captivităţii, iar din punct de vedere doctrinar, este o epistolă hristologică. Epistola cuprinde o parte din învăţătura creştină despre Iisus Hristos, înlăturând unele din ereziile vremii, îndeamnă la distrugerea mădularelor pământeşti (păcatele) şi îmbrăcarea în haina virtuţilor creştine. Ea conţine şi o suită de îndemnuri şi sfaturi pentru soţii şi soţi, copii şi părinţi, robi şi stăpâni dar şi pentru preoţi. Epistola face referire la profesia de medic a apostolului Luca.


Autenticitatea

Argumente externe

Clement Romanul citează cuvinte din Epistola către Coloseni iar epistola către Barnaba face aluzii la unele expresii din această epistolă. Iustin Martirul şi Teofil al Antiohiei cunosc epistola şi citează expresii din ea. Sfântul Irineu, Tertulian şi Clement al Alexandriei folosesc unele expresii hristologice din ea şi o socotesc ca aparţinând apostolului Pavel. Eusebiu al Cezareii ne informează că originea ei paulină n-a fost niciodată pusă la îndoiala în primele veacuri. Ea există şi în traducerile vechi ale Bibliei, cea siriacă şi cea latină. Este prezentă, de asemenea, în Fragmentul Muratori, ca şi în lista cărţilor canonice ale Sf. Părinţi: Atanasie Cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz.

Argumente interne

Sfântul apostol Pavel îşi pune numele în fruntea ei. Limba, stilul, doctrina arată un autor comun cu celelalte epistole şi anume apostolul Pavel. Exegeţii ortodocşi arată că un falsificator nu putea scrie o epistolă către coloseni din pricina faptului că localitatea nu este menţionată nicăieri în Noul Testament şi este o localitate foarte mică.

Data şi locul

Epistola este scrisă de sf. apostol Pavel cel mai probabil la Roma, în timpul primei sale captivităţi (61-63), sau chiar mai înainte, la Cezareea (58-60)[1].

Motivul și scopul

Epistola este trimisă Bisericii din Colose cu ocazia unei crize de tip doctrinal apărută în comunitate[2].

Colosenii

Colose era un orăşel din Asia Mică, situat la 200 km est de Efes şi în imediata vecinătate a altor două localităţi cam de aceeaşi mărime şi importanţă, Laodiceea şi Ierapole. El se afla pe teritoriul Frigiei, ţinut al provinciei proconsulare Asia; Frigia era patria zeiţei Cybela, în jurul căreia se consuma unul din cultele orgiastice ale religiilor mistice orientale. Astfel, Colosenii erau politeişti şi vorbeau limba greacă comună, dar oraşul avea şi o însemnată comunitate evreiască. În Antichitate, Colose cunoscuse o deosebită înflorire economică şi culturală. În sec. V î.d.Hr., Herodot îl numea „cetate importantă”, iar Xenofon îl considera, ceva mai târziu, „oraş mondial, plăcut şi mare”. Datorită poziţiei sale, fiind străbătut de importantul drum comercial care lega Vestul cu Estul, Colose a devenit un puternic centru comercial, însă odată cu devierea acestei rute comerciale, alte două oraşe vecine, Laodiceea şi Ierapole, l-au depăşit ca înflorire comercială.

Credinţă, dragoste şi nădejde

Pavel şi Timotei spun că au auzit de credinţa în Hristos Iisus a colosenilor, despre dragostea pe care o au faţă de toţi sfinţii din pricina nădejdii care îi aşteaptă în ceruri şi despre care au auzit înainte în cuvântul adevărului evangheliei, care a ajuns până la ei şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând. Şi aceasta s-a întâmplat din ziua în care au auzit şi au cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr, aşa cum au învăţat de la Epafras, tovarăş de slujbă iubit de Pavel şi apropiaţii săi şi un credincios slujitor al lui Hristos pentru coloseni.[3]

Cerere şi rugăciune pentru noi virtuţi

Apostolul Pavel spune că ei se roagă şi cer de la Dumnezeu ca locuitorii coloseni să se umple de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să se poarte într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fie plăcuţi în orice lucru: aducând roade in tot felul de fapte bune, crescând în cunoştinţa voii lui Dumnezeu, întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţumind Tatălui, care i-a învrednicit să aibă parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.[4]

Iisus Hristos

Dumnezeu a izbăvit oamenii de sub puterea întunericului şi i-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui, în care oamenii au răscumpărarea prin sângele lui, adică iertarea păcatelor.[5]

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea. [6]

Pentru că prin el au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.[7]

Trebuie să reţinem din acest verset, citat mai sus, ca şi lumea spiritelor (adică toate cetele de îngeri) a fost făcută prin Fiul lui Dumnezeu şi pentru Fiul lui Dumnezeu. Unii coloseni rătăciţi, numiţi gnostici, ziceau că îngerii sunt nişte emanaţii sau izvorâri din Dumnezeu, şi nu creaturi. Alţi rătăciţi, pripăşiţi în Biserica din Colose mai profesau şi un cult al îngerilor, pe care-i puneau alături sau poate chiar mai presus de Domnul Hristos. Acest cult al îngerilor crea pericolul de a despărţi pe credincioşii din Colose de Unicul Cap al Bisericii, care este numai Domnul Hristos. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.

El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.[8]

Sfântul Pavel mai adăugă, că Domnul Hristos este „Începutul, Întâiul–născut din morţi...” (vers. 18), adică începătorul şi temelia credinţei şi a mântuirii creştine, şi cel dintâi care a ieşit din pântecele iadului, prin învierea Sa din morţi, fiind „începătură a învierii celor adormiţi”[9]

Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu sine, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui şi pe oameni, care odinioară erau străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele lor rele, El i-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să-i facă să se înfăţişeze înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină. Acest lucru se va întâmpla negreşit, dacă vor rămâne şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să se abată de la nădejdea Evangheliei, pe care au auzit -o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, şi al cărei slujitor a fost făcut Pavel.[10]

Apostolul spune că se bucură pentru suferinţele lui şi că în trupul său, împlineşte ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica. [11]

De la început se exclude presupunerea că patimile Mântuitorului ar fi insuficiente pentru mântuirea lumii şi că aceste lipsuri le-ar împlini Apostolul. Patimile Domnului au fost odată şi pentru totdeauna depline şi suficiente pentru a împăca pe om cu Dumnezeu. Meritele sau suferinţele oamenilor nu pot adăuga nimic, în această privinţă, la patimile lui Hristos. Mântuitorul a cerut, însă, de la urmaşii Săi să-şi ia fiecare „crucea” sa şi să-i urmeze. Fiecare apostol, fiecare creştin chiar, este deci dator să continue suferinţele lui Hristos în Biserică, adică în trupul mistic al Domnului, prin suferinţele pe care le îndură pentru credinţa sa în această viaţă. Pătimirile pentru credinţă dau creştinilor conştiinţa părtăşiei la suferinţele lui Hristos. Trupul Apostolului, care-i un mădular din trupul Bisericii, adică din trupul lui Hristos, îl leagă de patimile de pe cruce, prin suferinţele îndurate pentru vestirea Evangheliei. Biserica este zidită pe crucea Mântuitorului şi pe suferinţele martirilor. Dacă nu toţi apostolii au murit pentru Hristos, în schimb toţi au pătimit pentru El, fără excepţie.

Slujitorul ei a fost făcut Pavel, după isprăvnicia pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru oameni ca să întregească cuvântul lui Dumnezeu. El spune că se referă la taina ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, adică Hristos cel dintru ei, nădejdea slavei. Pe Hristos îl propovăduiesc apostolii şi ei sfătuiesc pe orice om şi învaţă pe orice om, în toată înţelepciunea, ca să înfăţişeze pe orice om desăvârşit în Hristos Iisus. La asta lucrează Pavel şi se luptă după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în el.[12]

Apostolul Pavel le spune să ia seama ca nimeni să nu-i fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după stihiile lumii (alte traduceri: după învăţătirile începătoare, după înţelesurile cele slabe ale lumii, ESV-elemental spirits, elementary principles, NIVUK- basic principles) şi nu după Hristos.[13]

Ereticii pretindeau că deţin o „filozofie” care răspunde tuturor întrebărilor care au preocupat din totdeauna omenirea, întrebări referitoare la Dumnezeu, la lume şi om, iar practic, sub influenţa iudaizanţilor, încercau să impună creştinilor proveniţi dintre păgâni, unele precepte ale Legii mozaice, îndeosebi circumciziunea, deosebirea alimentelor, ţinerea anumitor sărbători etc. (II, 11-23). Ei creaseră, de asemenea, tot felul de speculaţii lipsite de orice realitate, despre o întreaga ierarhie de fiinţe intermediare - între Dumnezeu şi lume, emanaţii din fiinţa dumnezeiască (,, eoni”) şi despre angeologii nesfârşite, speculaţii care, prin abstracţiile lor şi printr-o notă aparentă de „pietate”, furau minţile unora.

„După stihiile lumii, şi nu după Hristos”, continuă Apostolul definirea acestei erezii. Aceste „stihii” însemnau la început literele alfabetului, sau instrucţia elementară pentru copii. Apoi însemnau elementele de bază ale lumii materiale care se distrug la sfârşitul lumii prin foc (2 Petru 3, 10-12). Îndeosebi, erau socotite patru elemente (stihia): focul, apa, aerul şi pământul. De la această noţiune însă, cuvântul capătă un înţeles speculativ, în sensul că elementele naturii ar fi înzestrate cu spirite deosebite: soarele, luna, stelele etc. Fiecare ar avea îngerii lor, care împart anotimpurile, lunile, zilele anului şi chiar orele (cartea lui Enoh). Această speculaţie mergea la unii chiar mai departe, pretinzând că există îngeri până şi în vânturi, nori, frig, căldură etc. Nu ştim exact ce înţelegeau ereticii din Colose prin „stihiile lumii”, care sunt „nu după Hristos”. Felul cum îi combate Sfântul Pavel aici dezvăluie însă o înclinare spre un amestec pagâno-iudaic, prin însufleţirea lumii materiale cu spirite nenumărate, din care se năşteau o mulţime de superstiţii păgubitoare, îndepărtând pe credincioşi de spiritualitatea adevărată în Dumnezeu, nefiind astfel în conformitate cu învăţătura lui Hristos.

Căci în Hristos locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Colosenii (ca şi toţi oamenii) au totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El ei au fost tăiaţi împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, prin dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez şi înviaţi în el şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care l-a înviat din morţi. Pe coloseni (ca şi pe toţi oamenii), care erau morţi în greşalele lor şi în firea lor pământească netăiată împrejur, Dumnezeu i-a adus la viaţă împreună cu el, după ce le-a iertat toate greşalele.[14]

A şters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva lor şi ne era potrivnic şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.[15]

A dezbrăcat domniile domniile şi stăpânirile, şi le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Aşadar nimeni nu trebuie să-i judece cu privire la mâncare şi băutură (vechile prescripţii privitoare la alimentele prevedeau abţinerea de la consumul animalelor spurcate- Lev, cap 11, Deut, cap.14 şi interziceau consumul vinului pentru nazirei Num6.3; unele secte iudaice au amplificat arbitrar lista interdicţiilor alimentare, interzicând, se pare, consumul de carne şi vin, a se vedea şi articolul alimentaţia) sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, (unele secte cereau ţinerea sărbătorilor iudaice. Apostolul Pavel se opune atât aici cât şi în Gal4.10. Sărbătorile creştine sunt legate de viaţa Mântuitorului, a sfinţilor apostoli şi a marilor sfinţi în genere) care sunt umbra lucrurilor viitoare, pe când trupul este al lui Hristos.[16]

Nimeni să nu vă răpească premiul alergării -spune apostolul Pavel-făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti. Cel ce face asta ,,nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.” [17]

Îngerii sunt, într-adevăr, cele mai nobile creaturi ale lui Dumnezeu. Ei alcătuiesc „cetatea lui Dummezeu”: „Ierusalimul ceresc” (Evrei XII, 22-23). Dar sunt simple creaturi. Colosenii, însă, atribuiau îngerilor, în actul mântuirii, un aport superior celui al Fiului lui Dumnezeu. În acest chip, ei smulgeau cununa biruinţei Mântuitorului Hristos. Justificau cultul îngerilor prin faptul că Dumnezeu - Tatăl şi Fiul, aflându-se într-o sferă superioară lumii, nu pot veni în contact cu oamenii decât prin îngeri. În felul acesta ei „intră întru cele ce n-au văzut”, adică se amestecă în domeniul lucrurilor pe care nu le-au văzut şi nu le cunosc.

Dacă noi am murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, nu mai trebuie să ne supunem la porunci ca acestea:,,Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!``Toate aceste lucruri- continuă Pavel-care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti. (vezi nota de mai sus referitoare la alimente)[18]

Dacă , deci, creştinii au înviat împreună cu Hristos, ei trebuie să umble după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu, să se gândească la lucrurile de sus, nu la lucrurile de pe pământ. Căci creştinii au murit şi viaţa lor este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viaţa noastră, a creştinilor, atunci ei se vor arăta şi ei împreună cu el în slavă.[19]

Distrugerea mădularelor pământeşti (păcatele) şi îmbrăcarea în haina virtuţilor

De aceea trebuie să omorâm mădularele pământeşti şi anume curvia[20], necurăţia,[21] patima[22], pofta rea[23], şi lăcomia[24], care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, avertizează apostolul Pavel. Acum , adaugă Pavel, ,,lăsaţi-vă de toate aceste păcate de mânie[25], de vrăjmăşie[26], de răutate[27], de clevetire[28], de vorbele ruşinoase[29], care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii. Căci –continuă el- v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui,/şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut/ Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.” Pavel îi îndeamnă să se îmbrace cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, cu îngăduinţă, cu iertare, cu dragoste, care este legătura desăvârşirii. Apoi adaugă: ,,Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători./ Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră./ Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Iisus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”[30]

Îndemnuri către soţii, soţi, copii, părinţi, robi, stăpâni

Nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în Domnul.(adică supuse bărbaţilor în acele lucruri care nu contravin credinţei creştine)[31] (pentru detalii şi completări vezi căsătoria) Bărbaţii să-şi iubească nevestele şi să nu ţină necaz pe ele [32] (pentru detalii şi completări vezi căsătoria)

Copiii să asculte de părinţii lor în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului. Părinţii nu trebuie să-şi întărâte[33] copiii pentru ca aceştia să nu-şi piardă nădejdea.[34][35]

Robii să asculte în toate lucrurile de stăpânii lor pământeşti nu numai când sunt sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci în curăţie de inimă, ca unii ce se tem de Domnul.,,Orice faceţi-îndeamnă Pavel pe robi-să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, /ca unii cari ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. /Căci cine umblă cu strâmbătate, îşi va primi plata după strâmbătatea, pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului." [36] Stăpânii trebuie să le dea robilor ce le datorează şi ce li se cuvine, căci ştiu că şi ei au un Stăpân în cer.[37]

Îndemnuri către apostoli

Apostolul Pavel le spune să stăruiască în rugăciune, veghind în ea cu mulţumiri. Le mai spune să se poarte cu înţelepciune faţă de cei din afara bisericii (necredincioşii) şi să răscumpere vremea. El adaugă că vorbirea trebuie să le fie totdeauna dreasă cu sare, ca să ştie cum să răspundă fiecăruia.[38]

Încheiere

Epistola se încheie cu câteva precizări concrete:

1) Tot ce este cu privire la Pavel va fi transmis de Tihic, frate prea iubit şi slujitor credincios, care este trimis cu epistola.

2 )Tihic va veni cu Onisim, frate credincios şi prea iubit care este din rândurile apostolilor

3) Pavel le vorbeşte de Aristarh, tovarăşul lui de temniţă, de Marcu, vărul lui Barnaba, pe care ei trebuie să-l primească bine dacă vine, de Isus zis şi Iust, de Epafra care luptă pentru coloseni în rugăciunile sale pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruie în voia lui Dumnezeu; el are o mare râvnă pentru coloseni, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole.

4) Pavel îl menţionează pe Luca, doctorul prea iubit şi Dima care amândoi le trimit sănătate colosenilor.

5) Pavel le spune că, după ce această epistolă va fi citită la coloseni, ei trebuie să facă astfel încât ea să fie citită şi în Biserica laodicenilor. Apoi, la rândul lor, trebuie ca şi ei să citească epistola care urma să vină din Laodiceea.[39]

Note

  1. Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 174
  2. Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire..., p. 174
  3. Col1.4-6
  4. Col1.6-12
  5. Col1.13-14
  6. Col1.15
  7. Col1.16
  8. Col1.18
  9. 1 Cor. 15. 20).
  10. Col1.19-23
  11. Col1.24
  12. Col1.25-29
  13. Col2.8
  14. Col2.11-13
  15. Col2.14
  16. Col2.15-17
  17. Col2.18-19
  18. Col2.20-23
  19. Col3.1-4
  20. ESV, NIVUK- sexual immorality, ASV-fornication
  21. ESV, NIVUK-impurity, ASV-uncleanness
  22. ESV, ASV-passion, NIVUK-lust
  23. ESV, ASV-evil desire, NIVUK-evil desires
  24. ESV, ASV- covetuousness, NIVUK-greed
  25. ESV, NIVUK, ASV-anger
  26. ESV, ASV-wrath, NIVUK-rage
  27. ESV, NIVUK, ASV-malice
  28. ESV, NIVUK-slander, ASV-railing
  29. ESV-obscene talk, NIVUK-filthy language, ASV-shameful speaking
  30. Col3.5-17
  31. Col3.18
  32. alte traduceri: nu fiţi aspri cu ele, nu fiţi amarnici cu ele, ESV, NIVUK-don"t be harsh, ASV- be not bitter against them
  33. ESV-do not provoke your children, NIVUK-do not embitter your children,ASV-provoke not your children
  34. ESV, NIVUK, ASV-discouraged
  35. Col20-21
  36. Col3.22-25
  37. Col4.1
  38. Col4.2-6
  39. Col4.7-18

Bibliografie

  1. I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 275-280, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  3. Noul Testament, pag 363-365, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
  4. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
  5. English Standard Version Bible, 1971