Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 30 aprilie 2013 15:10, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (interwiki)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
MateiMarcuLucaIoan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I CorinteniII Corinteni

GalateniEfeseni
FilipeniColoseni
I Tesaloniceni II Tesaloniceni
I TimoteiII Timotei
TitFilimon
Evrei

Epistolele sobornicești
Iacov
I Petru II Petru
I Ioan - II IoanIII Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus HristosFecioara MariaDreptul Iosif
Ioachim și AnaIoan Botezătorul
Cei 12 apostoli: PetruIoanIacov (fiul lui Zevedei)
MateiFilipToma
Iacov (fiul lui Alfeu)IudaSimon
MatiaBartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim Iosif din Arimateea
PavelGamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel MareArhelau
Irod AntipaIrodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase:
Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa
Maria din BetaniaMarta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: BetleemNazaret
Muntele TaborBetaniaSamariaIerihon
Ierusalim
Cezareea
Alte locuri: AntiohiaDamascEfesIconium
Editați această casetă

Epistola a doua către corinteni este una din cele paisprezece epistole ale sfântului apostol Pavel. Ea face atât un portret al apostolului în general dar şi unul personal, oferind amănunte importante din viaţa sa, subliniind misiunea, greutăţile, suferinţele dar şi nădejdea bună a apostolilor. El face referire la trupul efemer şi la trupul de slavă nestricăcios, la întristarea care duce la pocăinţă şi mântuire şi întristarea care duce la moarte. Apostolul Pavel vorbeşte pe larg de colecta iniţiată de el şi de ceilalţi ucenici ai săi, le spune că ,,cine seamănă mult, mult va secera”, îndemnându-i să facă milostenie nu cu părere de rău, sau de silă, ci fiecare după cum a hotărât în inima lui, amintindu-şi că,,pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”. El îi invocă pe apostolii mincinoşi care strecuraseră printre corinteni şi răspândeau o evanghelie falsă, primită cu bucurie de unii corinteni. Apărându-şi apostolia împotriva celor care-l contestau, el le povesteşte descoperirile dumnezeieşti avute şi le reaminteşte că semnele unui apostol le-au avut printre ei în toată răbdarea cu care a îndurat suferinţele şi necazurile, dar şi prin semnele, puterile şi minunile care au fost făcute între ei. El le spune corintenilor că este bine ca,,oricine se laudă, să se laude în Domnul. Pentru că nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.”


Autenticitatea

O pagină din Papirusul 46, 2Corinteni 11:33-12:9, data 175-225

Argumente externe

Epistola aparţine în mod indubitabil apostolului Pavel. Clement Romanul şi Policarp de Smirna, Teofil de Antiohia dar şi epistola către Diognet o citează. Fragmentul Muratori o enumeră printre cărţile canonice şi vechile traduceri ale Bibliei, cea siriacă şi cea latină, o menţionează. Sf. Irineu, Clement de Alexandria şi Tertulian o numesc a doua epistolă către corinteni. Ea este citată în lista canonică a Sfinţilor Părinţi Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz.

Argumente interne

Autorul îşi pune numele chiar la începutul epistolei:,,Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu”(1.1). Timotei este colaboratorul şi ucenicul său şi la fel este şi Tit, care duce epistola. Evenimentele descrise în prima epistolă către corinteni stau în strânsă legătură cu cele descrise în epistola a doua către corinteni. Astfel Pavel în prima epistolă excomunică un incestuos care trăia cu mama lui [1], în a doua spune că pedeapsa care i-a fost dată este suficientă şi le spune apostolilor că a venit vremea să-l ierte, să-l mângâie ca să nu fie doborât de prea multă întristare şi chiar să se poarte cu dragoste faţă de el ca să nu lase pe Satana să aibă un câştig de la apostoli.[2] În prima epistolă hotărăşte cum să se facă colecta pentru creştinii din Ierusalim [3], în a doua constată că se îndeplineşte.[4]

Locul şi timpul

Epistola a fost scrisă în anul 57, cu câteva luni mai târziu ca prima, probabil în localitatea Filippi.

Scopul

Iudaizanţii răspândeau diverse idei mincinoase care subminau autoritatea lui Pavel. Ei afirmau că apostolul are interese materiale în colecta organizată în Macedonia şi că nu are autoritate de apostol, căci nu l-a urmat în viaţă şi nu l-a cunoscut personal pe Iisus Hristos. Scopul epistolei este restabilirea autorităţii apostolului în faţa corintenilor şi stimularea strângerii colectei pentru Biserica din Ierusalim. Ea este destinată în primul rând corintenilor dar şi tuturor creştinilor din provincia Ahaia.[5]

Iertarea celui pedepsit

Apostolul Pavel spune că pedeapsa care i-a fost dată este suficientă şi că a venit vremea să-l ierte, să-l mângâie ca să nu fie doborât de prea multă întristare şi chiar să se poarte cu dragoste faţă de el ca să nu lase pe Satana să aibă un câştig de la apostoli.(2Cor2.5-11)

Apostolii, mireasmă a lui Hristos

Hristos răspândeşte prin apostoli în orice loc mireasma cunoştinţei lui. . Înaintea lui Dumnezeu apostolii sunt o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării. Pentru aceştia o mireasmă de la moarte la moarte, pentru primii, o mireasmă de la viaţă la viaţă. Căci apostolii nu strică cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbesc cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.(2Cor2.14-17)

Creştinii, epistola apostolilor

Creştinii sunt epistola apostolilor. Această epistolă este scrisă în inimile creştinilor şi este cunoscută şi citită de toţi oamenii. Creştinii sunt arătaţi ca epistola lui Hristos, scrisă de apostoli ca slujitori ai lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui viu, nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne. (2Cor3.2-6)

Slava şi libertatea aduse de noul legământ

Destoinicia apostolilor vine de la Dumnezeu care i-a făcut în stare pe apostoli să fie slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului. Căci slova omoară, dar Duhul dă viaţă. Iar dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre (Legea veche) era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui (Exod34.29-35), măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n'ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului (Legea nouă)? Şi ,,dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cât mai mult va rămânea în slavă ce este netrecător!”. ,,Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea (în raport cu robia păcatului).” (2Cor2, cap3.7-18)

Propovăduirea evangheliei

Apostolii îndeplinesc slujba lor, potrivit îndurării căpătate de la Dumnezeu. Ei nu cad de oboseală, au lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblă cu vicleşug şi nu strică cuvântul lui Dumnezeu. Ci prin arătarea adevărului, ei se fac vrednici să fie primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. Evanghelia propovăduită de apostoli este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia.[6], ca să nu vadă strălucind lumina evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.(2Cor4.1-6)

Greutăţile apostoliei

Iată cum este descrisă de Pavel apostolia cu greutăţile, suferinţele dar şi cu nădejdile ei

7. Şi avem comoara aceasta(evanghelia propovăduită) în vase de lut (trupul care este făcut din ţărână- Fac2.7), ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi,

8. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi;

9. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi;

10. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru.

11. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus (cei care s-au jertfit pentru credinţă), ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor.

12. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.

13. Dar având acelaşi duh al credinţei, - după cum este scris: "Crezut-am, pentru aceea am şi grăit", - şi noi credem: pentru aceea şi grăim,

14. Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi.

15. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.

16. De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece (latura materială a fiinţei), cel dinăuntru (latura spirituală) însă se înnoieşte din zi în zi.

17. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare,

18. Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, (Ioan 20.29:,,Tomo`` i -a zis Iisus, ,,pentru că M'ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.``) fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.(2Cor4.1-6)

3Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată.

4Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,

5în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;

6prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr -o dragoste neprefăcută,

7prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe care le dă neprihănirea;

8în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;

9ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi;

10ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.(2Cor6.3-10)

Trupul efemer şi trupul nestricăcios, de slavă

Apostolii ştiu că, dacă se desface acest cort, adică locuinţa lor pământească (trupul), ei au o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Ei gem apăsaţi în acest cort şi doresc trupul celălalt, Cel dat de Dumnezeu care le-a dat arvuna Duhului. Dar ei ştiu că toţi oamenii trebuie să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup. (2Cor5.1-10)

Apostolii, propovăduitori ai împăcării

În Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus şi iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu care i-a împăcat pe oameni cu Dumnezeu prin Iisus Hristos. Dumnezeu le-a încredinţat apostolilor propovăduirea acestei împăcări. Ei sunt trimişi, împuterniciţi ai lui Hristos.

Lărgirea inimii

Apostolul Pavel le spune corintenilor că lor (lui şi ucenicilor lui apropiaţi) li s-a lărgit inima şi îi sfătuieşte pe aceştia să-şi lărgească şi ei inima faţă de ceilalţi. (2Cor6.11-13)

Credincioşi şi necredincioşi

Credincioşii sunt sfătuiţi să nu se înjuge la un jug nepotrivit cu necredincioşii: ,,Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul?

15Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?

16Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?”.

Căci credincioşii sunt Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu:,,Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.``(Exod29.45) 17Deaceea: ,,Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.(Is52.11, Apoc 18.4) 18Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.`(Ier31.9, Apoc21.7)

Întristarea pocăinţei şi întristarea lumii

Apostolul Pavel spune că vede că epistola lui i-a întristat pentru puţină vreme dar nu-i pare rău că i-a întristat, căci întristarea lor i-a dus la pocăinţă. Căci ei au fost întristaţi după voia lui Dumnezeu. Iar când întristarea este de acest fel, ea aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată. Pe când întristarea lumii (cea obişnuită) aduce moartea. Solomon spunea:,,O inimă veselă este un bun leac dar un duh mâhnit usucă oasele”(Prov17.22). Întristarea creştinilor după voia lui Dumnezeu a trezit tot felul de reacţii: ,,Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.” (2 Cor 7, 11)

Tit a fost primit cu frică şi cutremur (2 Cor 7, 15).

Colecta

În cap 8,9, Pavel se referă la colecta iniţiată pentru Biserica din Ierusalim. El le aduce aminte că „cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. (Solomon spusese la rândul lui:,,Unul, care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească.” (Prov 11, 24) şi ,,Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea.” (Prov 19, 17) sau ,,Omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui.” (Prov 22, 9)

Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” [7]

Lauda

Apostolul Pavel scrie: :Ci, „oricine se laudă, să se laude în Domnul.” Pentru că nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă. (2 Cor 10, 17-18)

Împotriva falşilor apostoli

Apostolul Pavel spune că se teme ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile lor să nu se strice de la curăţia şi credincioşia faţă de Hristos. El spune că ei îngăduie foarte bine pe cine propovăduieşte un alt Iisus decât cei pe care l-au propovăduit apostolii, sau dacă este vorba să primească un alt duh, pe care nu l-au primit, sau o altă evanghelie (adică o altă învăţătură) pe care n-au primit-o. El spune că este un necioplit în vorbire dar nu şi în cunoştinţă. El se întreabă dacă nu cumva a făcut un păcat când s-a smerit pe el însuşi şi le-a vestit fără plată evanghelia lui Dumnezeu, despoind alte Biserici, primind de la ele o plată ca să le poată sluji lor. Căci în Corint el n-a fost sarcină nimănui, de nevoile sale s-au îngrijit fraţii, nu a îngreunat pe nimeni. El îi invocă pe unii apostoli mincinoşi, lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Lucrul nu este de mirare căci chiar şi Satana se preface în înger de lumină. Aşa că nu este mare lucru dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor. (2Cor11.3-15)

Necazurile apostolului

Apostolul evocă întâmplările prin care a trecut:

În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!

24De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una;

25de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s -a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adîncul mării.

26Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi.

27În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!

28Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.

29Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?

30Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.

31Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvîntat în veci, ştie că nu mint!...

32În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă.

33Dar am fost dat jos pe o fereastră, într'o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mînile lor.(2Cor11.23-33)

Descoperirile lui Pavel

Apostolul Pavel povesteşte cum, în urmă cu 14 ani, a fost răpit până în al treilea cer şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Dar, ca să nu se umfle de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, i-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei ca să-l pălmuiască şi să-l împiedice să se îngâmfe. De trei ori s-a rugat lui Dumnezeu să i-l ia dar Dumnezeu i-a spus:

9Şi El mi -a zis: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.`` Deci, spune apostolul- mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

10De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.

Apostolul Pavel le mai spune,,căci, măcar că nu sînt nimic, totuş cu nimic n'am fost mai pe jos de aceşti apostoli aşa de minunaţi. 12Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.(2Cor12.11-12)

El le spune corintenilor:,, Dacă vă iubesc mai mult, sînt iubit cu atît mai puţin?”(2Cor12.15). El le reaminteşte că nu a tras nicun folos material de la ei, nici el şi nici Tit sau vreun alt trimis al său. (2Cor12.17-18)

Temeri pentru păcatele corintenilor

Apostolul Pavel spune că se teme să nu găsească gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări. Se teme ca nu cumva să nu-l smerească din nou Dumnezeu cu privire la ei şi să trebuiască să plângă pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut. (2Cor12.20-21)

Note

  1. 1Cor5.1-6
  2. 2Cor2.5-11
  3. 1Cor16.1-2
  4. 2Cor8.1-15
  5. 2Cor1.1
  6. Valeriu Anania, nota 6, pag 305:Diavolul. E singurul text în care Satana este numit astfel (aşa cum îl iau, desigur, adepţii lui). În alte texte: ,,stăpânitorul lumii acesteia”(Ioan12.31, 14.30, 16.11)
  7. 2 Cor 9, 6-7, a se vedea şi Exod 25.2,35.5, Deut 15.7-11, Prov 11.25, Rom 12, 8)

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  2. I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 275-280, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
  3. Noul Testament comentat, pag329-340, versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ediţia doua revizuită şi îmbunătăţită,Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-9
  4. English Standard Version Bible, 1971