Epistola I a lui Clement către Corinteni
Epistola lui Clement către Corinteni (gr: Κλήμεντος πρὸς Κορινθίους, Klēmentos pros Korinthious) sau Prima Epistolă a lui Clement este o scrisoare adresată de Sf. Clement Romanul creştinilor din oraşul Corint. Se consideră în general că scrisoarea datează de la sfârşitul domniei împăratului Domiţian, în anii 95 sau 96 d.Hr. Alături de Didahia Sfinţilor Apostoli şi de Evanghelia lui Toma este unul din cele mai timpurii documente creştine sau poate chiar cel mai timpuriu document creştin dintre cele care nu au fost incluse în canonul Noului Testament.
Scrisoarea este atribuită Sfântului Clement, episcopul Romei. Se crede că Epistola a fost scrisă în aceeaşi perioadă cu Cartea Apocalipsei, cândva între anii 95-97 d.Hr. Scrisoarea nu a fost integrată în canonul Noului Testament, însă face partea din colecţia de scrieri ale Părinţilor apostolici. Numele lui Clement nu este menţionat în scrisoare, dar formularea ne sugerează că era scrisă în numele lui, fiind adresată de „Biserica lui Dumnezeu care locuieşte vremelnic în Roma către Biserica lui Dumnezeu care locuieşte vremelnic în Corint”.
Scrisoarea a venit ca urmare a unei dispute iscate în Corint care dusese la caterisirea mai multor preoţi. Întrucât nici unul din preoţi nu fusese învinuit de abateri de ordin moral, Clement afirmă că înlăturarea lor se făcuse cu brutalitate şi în mod nejustificat. Scrisoarea este lungă şi include mai multe trimiteri la Vechiul Testament pe care Clement arată că îl cunoştea bine. Numeşte adeseori Vechiul Testament „Scriptură”.
Epistola lui Clement cuprinde şi câteva trimiteri la Noul Testament, îndeosebi la Epistolele Sf. Apostol Pavel către Corinteni. Aceste trimiteri par să indice faptul că textul epistolelor era disponibil atât la Roma cât şi în Corint. Clement mai face aluzie şi la epistolele Sf. Pavel către Romani, Galateni, Efeseni şi Filipeni şi la numeroase fragmente din Epistola către Evrei, precum şi, poate, la elemente din Faptele Apostolilor, Epistola Sf. Iacov şi din Prima Epistolă sobornicească a Sf. Apostol Petru. De mai multe ori el îşi îndeamnă cititorii să-şi „amintească” de cuvintele Domnului Iisus Hristos, fără să dea însă referinţe textuale precise. Aceste trimiteri la Noul Testament sunt folosite de Clement pentru a conferi un plus de autoritate argumentelor prezentate Bisericii din Corint. Însă Clement nu foloseşte niciodată în mod explicit pentru textele neotestamentare termenul de „Scriptură”.
Epistola lui Clement a fost citită public în Corint, iar lectura ei a fost reluată periodic, astfel că până în secolul al IV-lea obiceiul citirii ei s-a răspândit şi la alte Biserici. A fost, de exemplu, inclusă în Codex Alexandrinus, un manuscris din secolul al V-lea care cuprindea Vechiul şi Noul Testament în întregime, ceea ce sugerează că Prima Epistolă a lui Clement către Corinteni ajunsese să fie considerată un text cu autoritate canonică în Biserica Creştină a primelor secole cel puţin în anumite regiuni.
Deşi textul era cunoscut din antichitate, primul document ce cuprindea textul Epistolei lui Clement studiat de cărturarii occidentali apare abia în anul 1628. Textul era inclus într-o Biblie greacă veche oferită de patriarhul Chiril al Ierusalimului regelui Carol I al Angliei. Prima copie completă a Primei Epistole a lui Clement a fost redescoperită în anul 1873, la mai bine de patru sute de ani după căderea Constantinopolului, când Filotei Bryennios (Vriennios) a descoperit-o în Codex Hierosolymitanus, un codice grecesc datând din anul 1056. Lucrarea, scrisă în greaca medievală (koine) a fost tradusă în cel puţin trei limbi încă din primele secole creştine. O traducere latină datând din secolul al II-lea sau al III-lea d.Hr. a fost identitficată într-un manuscris de secol XI din biblioteca seminarului din Namur, Belgia şi a fost publicată de Germain Morin în anul 1894. Un manuscris siriac care se află acum la Universitatea din Cambridge a fost identificat în anul 1876 şi publicat de Robert Lubbock Bensly în anul 1899. O traducere în limba coptă a supravieţuit în două exemplare pe papirus, dintre care una a fost publicată de C. Schmidt în 1908, iar cealaltă de F. Rösch în 1910.
Fragmente
Redăm mai jos câteva dintre sfaturile date de Sf. Clement în Epistola sa [1]:
„Vedeţi, iubiţilor, să nu ne fie nouă tuturor spre pedeapsă binefacerile cele multe ale lui Dumnezeu, dacă nu vieţuim în chip vrednic de El şi dacă nu facem, în unire unii cu alţii, cele bune înaintea Lui. [...] Să ştim bine că Domnul este aproape, că nici unul din gândurile noastre nu-I este ascuns şi nici ceva din planurile pe care le facem. Aşadar, este drept să nu ne abatem de la voinţa Lui” (cap. XXI, 1,3-4).
„Părintele cel întru toate milostiv şi binefăcător iubeşte pe cei ce se tem de El şi dă cu blândeţe şi bunăvoinţă harurile Lui celor ce se apropie de El cu cuget curat” (cap. XXIII, 1).
„Cel ce iubeşte pe Hristos să facă poruncile lui Hristos” (cap. XLIX, 1).
„Şi noi, dar, să ne rugăm pentru cei care au căzut în vreun păcat, ca să le dea gând bun şi umilinţă spre a se supune, nu nouă, ci voinţei lui Dumnezeu; că aşa le va fi lor roditoare şi desăvârşită pomenirea cea plină de milă pe care o facem către Dumnezeu şi către sfinţi. Să plinim, iubiţilor, certarea, de care nimeni nu trebuie să se supere. Povăţuirea pe care o facem unii altora este bună şi foarte folositoare, că ne lipeşte de voinţa lui Dumnezeu” (cap. LVI, 1-2).
Notă
- ↑ Traducerea românească a Epistolei I către Corinteni a lui Clement de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, în Părinţi apostolici, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, pp. 50-92
