Epifanie de la Voroneț

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 18 mai 2010 23:20, autor: Bogdanadrian87 (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: '''Sfăntul Cuvios Epifanie de la Voronet''' a vieţuit în secolul al XVII-lea în Moldova,fiind originar din părţile Sucevei,fiind unul dintre cei mai mari schimonahi ai [[Mă...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Sfăntul Cuvios Epifanie de la Voronet a vieţuit în secolul al XVII-lea în Moldova,fiind originar din părţile Sucevei,fiind unul dintre cei mai mari schimonahi ai Mănăstirii Voroneţ din acea perioadă,silindu+se în toate să urmeze nevoinţa marelui stareţ Sfăntul Daniil Sihastrul. Dar,întrucât ostenelile cele ascunse ale sfintilor singur Dumnezeu le ştie, tot aşa şi faptele cele bune ale Cuviosului Epifanie ne-au ramas necunoscute.În traditia locului se spune că era foarte ascultător şi blînd,"biruind desăvârşit pre toate cetele vrăjmasilor celor nevăzuti prin adancă smerenia sa".Era dascăl al rugăciunii şi iscusit povăţuitor de suflete, căci vedea asezarea inimii fiecăruia şi cu numele lui Hristos izgonea duhurile rele dintre oameni. Sfârşindu-şi viaţa sa pământească şi întru toate bineplăcut lui Dumnezeu fiind,s-a strămutat cu pace la cele veşnice, cinstit fiind de toti ca un adevărat sfânt şi de minuni făcător,în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.