Epictet și Astion din Halmyris

Sfinţii mucenici Epictet şi Astion

Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul au vieţuit şi au pătimit pentru Hristos în secolul al III-lea, o parte din viaţa lor trăind-o pe teritoriul Dobrogei de azi, ei fiind originari din Asia Mică. Prima menţiune scrisă, privind martiriul unor creştini pe teritoriul României de azi, se referă la moartea lor din anul 290.
Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte pe data de 8 iulie.

Viaţa

Sfântul Mucenic Epictet s-a născut din părinţi creştini, arătând de mic o mare râvnă pentru Sfintele Evanghelii, iar mai apoi, dorind să slujească lui Hristos pentru totdeauna, şi-a părăsit casa şi părinţii şi s-a facut monah într-una din mănăstirile provinciei romane Frigia (din Asia Mică), învrednicindu-se de darul preoţiei, devenind un neobosit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos. În calitatea sa de preot, Epictet a convertit la creştinism mulţi frigieni, printre aceştia botezându-l în credinţa lui Hristos şi pe Astion. Acesta era un tânăr chipeş, nepot al unui senatorul roman, Iulian. Astion fusese păgân, ca şi părinţii săi, dar întâlnindu-se cu preotul Epictet şi ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, a trecut la creştinism. Urmându-i "botezătorului" său, Astion a lăsat cele lumeşti, luând calea spre Hristos, călugărindu-se şi el asemeni părintelui său duhovnicesc, Epictet.

Ducând o viaţa curată şi evlavioasă, Dumnezeu l-a răsplătit pe preotul Epictet cu darul facerii de minuni. Astfel, nu de puţine ori, prin puterea rugăciunilor, preotul Epictet putea deschide ochii orbilor, vindeca leproşii şi ologii şi scotea duhurile necurate din cei îndrăciţi.

Martiriul

În jurul anului 290, cei doi ai venit în provincia romană Sciţia Minor, propovăduind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos în cetatea Halmyris şi convertind la credinţa creştinească un mare număr de păgâni. Cetatea Halmyris se afla în Dobrogea, pe teritoriul actualului sat Dunavăţul de Jos, comuna Murighiol, judeţul Tulcea. Ruinele sale se mai pot vedea şi astăzi, pe malul lacului Reazelm, nu departe de braţul Sf. Gheorghe al Dunării.

După ca s-au stabilit aici, şi ducând o viaţă curată în slujba lui Dumnezeu, preotul Epictet şi fiul său duhovnicesc Astion au fost învredniciţi cu acelaşi dar al facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului.

Auzind despre faptele celor doi, guvernatorul provinciei, Latronianus, a poruncit ca Epictet şi Astion să fie întemniţaţi, chinuindu-i cumplit pentru a se lepăda de Hristos. Deşi nu începuse încă Marea Persecuţie împotriva creştinilor, Latronianus dorea, prin aceste fapte, să se remarce în faţa împăratului Diocleţian. Cei doi sfinţi s-au hotărât ca să nu spună nimic despre familiile şi ţara lor de unde veneau (pentru a nu suferi represalii şi rudele lor), ci numai să mărturisească faptul că ei sunt creştini, acesta fiind numele, neamul şi patria lor.

A doua zi, cei doi au fost aduşi în mijlocul oraşului la judecată, dar Latronianus abia putea să-i privească, feţele lor strălucind ca soarele. În cursul audierii, cei doi sfinţi mărturiseau credinţa lor în Iisus Hristos, cu puterea Căruia săvârşeau toate minunile de care erau acuzaţi, şi că ei nu se pot lepăda de Acesta, închinându-se zeilor. Auzind toate acestea, Latronianus s-a înfuriat şi mai tare şi a poruncit ca cei doi sfinţi să fie legaţi, iar carnea de pe corp să le fie jupuită cu ghiare de fier.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind cum cei doi sfinţi mărturiseau într-una pe Hristos în timpul torturilor, nu i-au mai putut ieşi din minte cuvintele lor, aşa că în a patra zi de tortură a sfinţilor, a mărturisit şi el că este creştin. Apoi s-a dus la cei doi sfinţi în închisoare, pentru a primi însemnul vieţii veşnice, devenind şi el unul dintre ucenicii Domnului.

În a cincea zi de judecată, Epictet a rostit o cuvântare care s-a terminat cu cuvintele „Noi suntem creştini”, ceea ce l-a înfuriat extrem de tare pe Latronianus, care a poruncit ca să fie frecate rănile celor doi cu sare şi oţet, după care să fie aruncaţi într-un cazan cu smoală clocotită. Însă, prin puterea lui Hristos, cei doi sfinţi au rămas nevătămaţi; după aceasta au fost condamnaţi ca timp de 30 de zile să nu primească nimic de mâncat şi de băut.

Pe când cei doi răbdau toate aceste chinuri, la Halmyris a sosit un străin, care l-a recunoscut pe Astion, şi s-a întors la părinţii acestuia, care nu ştiau nimic despre soarta lui, povestindu-le tot ceea ce văzuse. Auzind acele minunate lucruri, mama lui Astion a spus că vrea numaidecât să devină şi ea creştină şi, că dacă va fi nevoie, va înfrunta şi martiriul pentru aceasta. Apoi, părinţii lui Astion s-au îmbarcat în grabă pe o corabie şi au venit la locul în care pătimea fiul lor cel sfânt.

După trecerea celor 30 de zile de înfometare, cei doi sfinţi au fost aduşi iarăşi la judecată, unde au mărturisit din nou pe Hristos, în numele căruia făceau ei toate acele minuni despre care se spuneau că sunt „vrăjitorii”. Văzând că cei doi nu renunţă la credinţa lor în Hristos, guvernatorul a ordonat să li se taie capetele, cei doi primind martiriul în oraşul Halmyris, la data de 8 iulie 290, când este şi ziua lor de pomenire. Ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României de azi, despre care există informaţii scrise amănunţite.

Vigilantius, cel care trecuse la creştinism impresionat de tăria sufletescă a celor doi sfinţi, a venit împreună cu toată casa sa şi cu alţi creştini, şi au luat trupurile celor doi sfinţi martiri, pe care le-au înmormântat într-un loc potrivit. În a treia zi de la înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilantius, căruia i-a spus despre sosirea celor doi părinţi ai săi în cetate. Întâmpinându-i şi găzduindu-i, Vigilantius le-a povestit acestora despre moartea martirică a fiului lor; în urma acestor relatări, cei doi părinţi ai lui Astion s-au convertit şi ei la creştinism.

În actul martiric al Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion (păstrat astăzi doar într-o copie din secolul al XV-lea, aflată în arhiva Bisericii Mântuitorului din Utrecht, Olanda) se spune că după decapitare trupurile celor doi erau albe ca zăpada şi că cei bolnavi, suferinzi sau plini de griji, dacă le sărutau cu credinţă şi cu evlavie se atingeau de ele, primeau ajutor şi vindecare. Tot în legătură cu martiriul lor, în actul martiric respectiv se face referire la primul episcop al Tomisului, Evanghelicus, care a venit la Halmyris în acea perioadă.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Pe cei de o cinste cu Ermolae şi cu Pantelimon, pe Epictet – dascălul cel înţelept şi pe Astion – ucenicul cel mult râvnitor, veniţi toţi credincioşii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos şi podoaba Dobrogei, zicând: bucuraţi-vă, cei ce de-a pururi mijlociţi pentru sufletele noastre.

Condac (din Canonul Sf. Epictet şi Astion):

Din cer aţi luat dumnezeiescul dar şi tuturor v-aţi făcut izvor de tămăduiri şi sfeşnice prealuminate în calea mântuirii. În dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă, sfinţilor mucenici şi doctori fără de arginţi, tămăduind rănile cele trupeşti şi sufleteşti ale celor ce săvârşesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

Surse

• Universitatea "Ovidius" din Constanţa - Sf. mucenici Epictet şi Astion

Legături externe

• Slujba Sf. Epictet şi Astion, pe situl Mănăstirii Dervent