Energii divine necreate

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 2 decembrie 2023 21:36, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: Capitolul despre '''energiile''' sau '''activitățile''', sau '''lucrările divine necreate''', este o dezvoltare târzie a teologiei bizantine, căpătând o importa...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Capitolul despre energiile sau activitățile, sau lucrările divine necreate, este o dezvoltare târzie a teologiei bizantine, căpătând o importanță capitală în disputa Sfântului Grigorie Palama cu teologii scolastici latini, Varlaam din Calabria și Achindin, despre natura harului și a îndumnezeirii.

Termenul «energie» (gr. energeia - putere de acțiune, lucrare) este folosit anterior în discuțiile hristologice, fiind consacrat de către al VI-lea Sinod ecumenic (Constantinopol, 681), care condamnă monotelismul.

Pentru Sfântul Ioan Damaschin, noțiunea energie are sensul de realizare sau activitate a oricărei naturi. Aplicându-l hristologiei, el susține că fiecare fire are voința, operația și lucrarea ei proprie, de aceea în Hristos trebuie să fie recunoscute două voințe și două lucrări naturale potrivit cu cele două firi, dumnezeiască și omenească.

Desigur că cele două lucrări sunt unite și operează în comun una cu alta, aceasta din cauza Ipostasului lor unic, în care sunt unite lucrările firii umane cu cele ale firii dumnezeiești, arătându-se ca o lucrare teandrică.

Diferența firilor, voințelor și lucrărilor se recunoaște în unitatea Ipostasului, căci chiar după ce a luat trupul omenesc, Fiul este «Unul din Treime», este același Domn care operează prin ele, fără separare, nici schimbare, fără împărțire, nici amestecare.

Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă de asemenea că dumnezeirea este izvorul energiilor, idee reluată de teologia palamită. În sens general, energia este puterea lui Dumnezeu care produce mișcarea în creaturi. Pentru Sfântul Maxim, energiile divine nu sunt altceva decât rațiunile divine (gr. logoi) în acțiunea lor concretă, perceptibile la nivelul empiric al lucrurilor. În această acțiune, rațiunile pot fi cunoscute ca energii: creatoare, proniatoare și de judecată. Prin energii, Dumnezeu mișcă creația și Se mișcă El însuși, rămânând totuși nemișcat și neschimbat. În discuțiile despre natura luminii taborice, cu teologii latini — care sub pretextul simplicității și neîmpărțirii naturii divine spuneau că harul este creat — sfântul Grigorie Palama († 1359) face distincție între ființa sau esența lui Dumnezeu adică firea dumnezeiască necreată, neschimbătoare, necuprinsă și negrăită, și energiile divine necreate, adică lucrările sau «ieșirile» personale prin care El Se lasă împărtășit, Se manifestă și îndumnezeiește. Energiile izvorăsc din dumnezeirea comună celor trei persoane ale Treimii și prin aceasta sunt unice, indivizibile, permanente și stabile. Ele sunt ipostaziate, adică există deodată cu Persoanele și sunt contemplate în mod real nu simbolic. Energiile nu constituie o persoană, nu au ipostasul lor propriu și nu există independent. Energiile sunt contemplate într-un ipostas și se manifestă printr-o persoană, dar nu sunt ele însele ipostas.

Învățătura despre energiile divine necreate constituie o caracteristică esențială a Ortodoxiei și ea stă la temelia credinței în caracterul personal al lui Dumnezeu, în îndumnezeirea omului și în transfigurarea creației. Spre deosebire de teologia catolică latină, care înclină spre substanțialism, teologia ortodoxă înțelege harul anume ca energie și lucrare dumnezeiască, personală și necreată, prin care omul devine «părtaș al firii dumnezeiești» (II Petru 1, 4). Desigur, distincția dintre esență, ipostas și energie nu trebuie să fie exagerată, deoarece Biserica a respins emanaționismul și modalismul. De asemenea, îndumnezeirea nu trebuie înțeleasă ca absorbție fizică a creaturii în ființa lui Dumnezeu. Palamismul nu este altceva decât o mărturie a confruntării radicale dintre două «teologii»: substanțialismul scolastic și personalismul patristic, concepții care s-au repercutat asupra multor capitole ale dogmaticii, în special asupra soteriologiei și teologiei sacramentale.

Citate

«Nici să nu socotești că dumnezeirea și împărăția lui Dumnezeu e creată. Căci acestea sunt lucrări ale lui Dumnezeu. Nici să nu cobori harul îndumnezeitor la treapta de creatură, ca să nu cobori împreună cu el și pe Cel ce are din fire și procură acest har. Nici să nu arăți ca pe ceva mincinos faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut ca noi. Căci cum ar fi binevoit să Se facă pentru noi ca noi, dacă nu ne-ar fi împărtășit pe Duhul Sfânt, ci o creatură, mai bine zis dacă nu ne-ar fi dat duhul înfierii în schimbul trupului pe care luându-l din Fecioară, S-a făcut om ? Nici să nu faci locașuri ale făpturilor pe cei ce sunt biserici ale lui Dumnezeu, adică pe sfinți; nici pe tine să nu le faci atât de nefericit, încât nu numai să te abții de la împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare, ci să respingi nădejdea în ea. Nici să nu faci pe Dumnezeu atât de neputincios, încât să nu poată dărui sfânta Lui împărtășire făpturilor Lui raționale curățite. Mai bine zis, să nu-L faci pe El lipsit de ființă și de ipostasuri, spunând că El este în toate privințele una și aceeași cu lucrările Lui, care prin ele sunt neființiale și neipostatice, adică nici esențe, nici ipostasuri. Nici să nu faci împărtășibilă esența lui Dumnezeu cea mai presus de esență și de nume și în sine neîmpărtășibilă și nemanifestată, numind esență tot ce e necreat ... și crede în același Dumnezeu, împărțit și neîmpărțit, unit în împărțire și distinct în unire, neieșit din Sine în ieșiri și pururea mișcându-Se în nemișcare, împărțindu-Se neîmpărțit și împărtășindu-Se întreg după chipul razei solare». (Sf. Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască, 27, în Filoc. rom., vol. 7, p. 408--409).

Bibliografie

  • Sf. Ioan Damaschin, Credința Ortodoxă, III, XV, trad. cit., p. 127—133;
  • Sf. Grigorie Palama, Despre Sfânta Lumină, în Filoc. rom., vol. 7, p. 262—374;
  • Jean Meyendorff, Introduction à l'étude de Grégoire Palamas, Editions du Seuil, Paris, 1959;
  • Idem, Humanisme nominaliste et mystique chrétienne à Byzance au XIV-e siècle, în «Nouvelle Revue Théologique», 89 (1957), p. 905-914;
  • Basile Krivochéine, «Essence créée» et «essence divine» dans la théologie spirituelle de St. Symèon le Nouveau Théologien, în «Messager de l'exarchat du patriarche russe», nr. 75-76, 1971, p. 151—170;
  • Idem, Simplicity of the Divine Nature and the Distinctions în God, according to St. Gregory of Nyssa, în «St. Vladimir's Theological Quarterly» (SVTQ), 21 (1977), nr. 3, p. 76-104;
  • Edmund Hussey, The Persons — Energy Structure în the Theology of St. Gregory Palamas, în SVTQ, 18 (1974), 1, p. 22-43;
  • Georges Barrois, Palamism Revisited, în SVTQ, 19 (1975), nr. 4, p. 211—23;
  • Christos Yannaras, The Distinction between Essence and Energies and its Importance for Theology, în SVTQ, 19 (1975), 4, p. 232—245;
  • Dumitru Stăniloae, Natură și har în teologia bizantină, în «Ortodoxia», XXVI (1974), nr. 3, p. 392-439.

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. „Energii divine necreate”, p. 141-143.