Emilian de la Durostor: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(+el,pt)
Linia 29: Linia 29:
  
 
[[el:Αιμιλιανός Μάρτυρας]]
 
[[el:Αιμιλιανός Μάρτυρας]]
[[pt:Emiliano de Dióscoro]]
+
[[pt:Emiliano de Doróstoro]]

Versiunea de la data 19 iulie 2019 01:41

Sf. Mc. Emilian de la Durostor
Sfântul Mucenic Emilian (+ 18 iulie 362) a trăit în secolul al IV-lea în Durostor (lat. Durostorum), fiind fiul unui prefect roman pe nume Sabbatianus. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 18 iulie.

Viața

Acest sfânt era elin din Durostor, cetatea Misiei din Tracia (azi Silistra în Bulgaria), în zilele lui Iulian Apostatul și ale lui Capitolie Vicarul. Crezând el în Hristos și scârbindu-se de idoli, aflând vreme cu bun prilej, luând un ciocan, a intrat în capiștea idolilor și a sfărâmat toți idolii și a risipit jertfele. Însa fiind supuși alții la chinuri pentru aceasta, el a mers de s-a vădit pe sine și a fost bătut cu vine de bou și, fiind băgat într-un cuptor cu foc, și-a dat sufletul la Dumnezeu în anul 362 de la Hristos.

"În aceea vreme a venit la Durostor vicarul Capitolinus, un om cu mintea întunecată de răutate și invidie și un aprig persecutor, care se lăuda că toată cetatea aduce ofrande zeilor păgâni, fiind râvnitoare „credinței strămoșești”. De aceea, a poruncit să se facă un mare ospăț, la care să fie chemate toate căpeteniile sale.

În timpul petrecerii, Emilian, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeul cel adevărat, a luat un ciocan și a intrat în capiștea idolească din acel oraș, unde a sfărâmat toți idolii care se găseau acolo, a răsturnat altarele, a doborât sfeșnicele și a vărsat toate vasele și jertfele cele idolești, după care a plecat de acolo,nefiind aflat de nimeni.

Auzind despre cele întâmplate cu capiștea idolească, Capitolinus s-a umplut de mânie și a poruncit să fie adus făptașul imediat, oricine ar fi el. Ieșind ostașii, aceștia au văzut pe un oarecare țăran ce trecea pe acolo de la câmp, pe care ostașii l-au arestat, l-au bătut și l-au dus la Capitolinus. Văzând aceasta, Emilian a cugetat în sinea sa și a ieșit înaintea ostașilor spunându-le ca să-l ia pe el în locul acelui om nevinovat, căci el era făptașul căutat de ei.

Astfel, Sfântul Emilian va ajunge în fața lui Capitolinus, unde va mărturisi care este adevăratul Dumnezeu, iar că idolii din acea capiște erau niște pietre fără suflet, mute și surde, care nu erau bune de nimic. Auzind acestea, vicarul a poruncit ca Sfântul să fie dezbrăcat de hainele sale, după care a poruncit să fie aspru bătut cu vine. Neîncetând a-L mărturisi pe Hristos, Sfântul a răbdat cu bărbăție toate acele chinuri. Văzând Capitolinus că Sfântul este de neînduplecat, a poruncit ca Sfântul să fie luat și dus în afara cetății, unde să fie aruncat în cuptor. Înainte însă de a fi aruncat în foc, Sfântul a cerut să fie lăsat să facă puțină rugăciune, după care, aruncat fiind în foc, a ieșit de acolo nevătămat, după care s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, și și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la data de 18 iulie 362, așa cum arată actul său martiric, păstrat până în zilele noastre. Femeia lui Capitolinus, care în taină era și ea creștină, i-a cerut acestuia să o lase să ia corpul Sfântului mucenic, care era neatins de foc, pentru a-l putea îngropa după cuviință. Astfel, după ce creștinii au uns cu evlavie trupul Sfântului, l-au dus la locul numit Gedina unde l-au îngropat."[1]

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Emilian, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mânuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai luminos luminător, mucenice, și cu strălucirile minunilor luminezi toată făptura, izgonind totdeauna negura patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, mărite Emiliane.

Surse

  1. Prof. Dr. Emilian Popescu, "Sf. Emilian de la Durostor", Sfinți români și apărători ai legii strămoșești, IBMBOR, București, 1987, p. 179.