Emilian de la Durostor

Sfântul Mucenic Emilian a trăit în secolul al IV-lea în Durostor, fiind fiul unui prefect roman pe nume Sabbatianus.

În aceea vreme a venit la Durostor vicarul Capitolinus,un om cu mintea întunecată de răutate şi invidie şi un aprig persecutor,care se lăuda că toată cetatea aduce ofrande zeilor păgâni, fiind râvnitoare „credinţei strămoşeşti”.De aceea,a poruncit să se facă un mare ospăţ,la care să fie chemate toate căpeteniile sale.

În timpul petrecerii,Emilian,umplându-se de râvnă pentru Dumnezeul cel adevărat,a luat un ciocan şi a intrat în capiştea idolească din acel oraş,unde a sfărâmat toţi idolii care se găseau acolo,a răsturnat altarele,a doborât sfeşnicele şi a vărsat toate vasele şi jertfele cele idoleşti,după care a plecat de acolo,nefiind aflat de nimeni.

Auzind despre cele întâmplate cu capiştea idolească,Capitolinus s-a umplut de mânie şi a poruncit să fie adus făptaşul imediat,oricine ar fi el.Ieşind ostaşii,aceştia au văzut pe un oarecare ţăran ce trecea pe acolo de la câmp,pe care ostaşii l-au arestat,l-au bătut şi l-au dus la Capitolinus.Văzând aceasta,Emilian a cugetat în sinea sa şi a ieşit înaintea ostaşilor,spunându-le ca să-l ia pe el în locul acelui om nevinovat,căci el era făptaşul căutat de ei.

Astfel,Sfântul Emilian va ajunge în faţa lui Capitolinus,unde va mărturisi care este adevăratul Dumnezeu,iar că idolii din acea capişte erau nişte pietre fără suflet,mute şi surde,care nu erau bune de nimic.Auzind acestea,vicarul a poruncit ca Sfântul să fie dezbrăcat de hainele sale,după care a poruncit să fie aspru bătut cu vine.Neîncetând a-l mărturisi pe Hristos,Sfântul a răbdat cu bărbăţie toate acele chinuri.Văzând Capitolinus că Sfântul este de neînduplecat,a poruncit ca Sfântul să fie luat şi dus în afara cetăţii,unde să fie aruncat în cuptor.Înainte însă de a fi aruncat în foc,Sfântul a cerut să fie lăsat să facă puţină rugăciune,după care, aruncat fiind în foc,a ieşit de acolo nevătămat,după care s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci,şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos,la data de 18 iulie 362,aşa cum arată actul său martiric,păstrat până în zilele noastre.Femeia lui Capitolinus,care în taină era şi ea creştină,i-a cerut acestuia să o lase să ia corpul Sfântului mucenic,care era neatins de foc,pentru a-l putea îngropa după cuviinţă. Astfel, după ce creştinii au uns cu evlavie trupul Sfântului,l-au dus la locul numit Gedina unde l-au îngropat.