Emanuel

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Reprezentarea Iisus Emanuel la Mănăstirea Govora (foto Silviu Cluci)

Emanuel este unul din numele profetice ale Domnului Iisus Hristos, „care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1,23), nume dat lui Mesia în viziunea lui Isaia profetul: „Vor chema numele Lui Emanuel“ (Isaia 7, 14) și în vestirea îngerului, care îi spune în vis Dreptului Iosif logodnicul: „Vor chema numele Lui Emanuel“ (Matei 1, 23).

Emanuel sau Iisus Emanuel sau Iisus Hristos Emanuel apare în iconografia bisericească în chip de copil, copilandru sau tânăr; aceasta este una din cele patru reprezentări iconografice ale Mântuitorului: Iisus împărat, Iisus Mare Preot, Iisus Judecător și Iisus Emanuel.

Iisus Emanuel e zugrăvit în pictura exterioară de la Moldovița în cadrul ansamblului „Acatistul Maicii Domnului“, stând pe tron, cu aureolă în jurul chipului de copil, binecuvântând cu mâinile întinse; îngerii îl slăvesc (cum scrie textul psaltic în Condacul 9: „Toată firea îngerească s-a minunat de taina întrupării Tale“).

În pictura exterioară (la Sucevița și Vatra Moldoviței) apare pictat în medalion, pe zidul de răsărit, deasupra ferestrei de la altar, încadrat de doi arhangheli. Tot copil este reprezentat ca „îngerul de mare sfat“ (Isaia 9, 5) — chip de copil, cu aripi (spre deosebire de Iisus Emanuel, tot copil, dar fără aripi) și nimb în formă de cruce, fiind însoțit de cuvintele: „De la Dumnezeu am purces și vin la El“.

Reprezentarea simbolică din catacombe, Iisus ca miel de jertfă, apare în marele ansamblu Cinul — la Sucevița și Vatra Moldoviței, ca „Pruncul în potir“ pictat deasupra unui miel alb. În pictura interioară a bisericii, Iisus Emanuel apare pe latura de nord a turlei celei mari, plutind pe norii cerului, ținând un sul pe care scrie: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc...“ (Is. 61, 1; cf. Luca 4,18).

Erminie

În Erminia lui Dionisie din Furna reprezentarea este descrisă după cum urmează: „Emanuel - lisus Hristos reprezentat copilandru, înveșmântat cu hiton alb și imation galben, cu mâna dreaptă binecuvântând, iar în stânga ținând un filacter strâns, în loc de Evanghelie, sau stând în glorie, binecuvântând cu ambele mâini; gr. Emmanouil, < ebr. = Dumnezeu este cu noi; v. Isaia, 7. 14 si Mat. 1. 23.”

A se vedea și

Surse