Eftimie cel Mare

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 5 septembrie 2014 08:36, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Surse şi lecturi suplimentare)
Salt la: navigare, căutare
Sfântul Eftimie cel Mare: icoană din secolul al XVII-lea, de la Mănăstirea Dionisiu, Muntele Athos
Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (377-473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îi face pomenirea pe 20 ianuarie.

Viaţa

Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Graţian în anul 377 d.Hr., în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei Armenia (în prezent Makatya, Turcia) şi a fost fiul unor părinţi pioşi şi credincioşi numiţi Pavel şi Dionisia.

Pentru că mama lui Eftimie era stearpă, părinţii săi s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: ei au auzit vocea unui înger care le-a spus să se veselească pentru că odată cu naşterea copilului toate ereziile vor fi desfiinţate iar pacea va cuprinde Biserica lui Dumnezeu. De aceea, acest sfânt a fost botezat cu numele de Eftimie (care înseamnă voioşie).

Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, episcop de Melitene, care l-a trecut în rândul clerului, ca citeț. Deoarece era ager în studiile sale şi îi depăşea pe toţi ceilalţi în virtuţi şi viaţă ascetică, el a fost hirotonit preot cu sila şi însărcinat cu supravegherea sfintelor sihăstrii şi mănăstiri. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, el a mers la Ierusalim, unde a locuit împreună cu Sfântul Teoctist în peştera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulţi oameni de boli.

De asemenea, se povesteşte că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin naşterea sa, ci prin rugăciune a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porţile cerului, cum a făcut şi Sfântul Ilie înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei Sfinte Liturghii, cei prezenţi au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului îndumnezeit al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârşitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purităţii şi castităţii sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii sufletului dispoziţia şi starea sufletelor care veneau la Sfânta Împărtăşanie.

O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un călugăr care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut şi reţinut, dar în inima sa el era desfrânat şi nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri ruşinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârşit, binecuvântatul Eftimie a văzut un înger luând cu forţa sufletul mizerabilului călugăr cu o suliţă cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse şi ruşinoase ale călugărului muribund.

Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci şi şase de ani (în 473 d.Hr.), el a adormit în Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul Anastasie I al Ierusalimului, care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din Țara Sfântă și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.

Posteritatea

Sfântul Eftimie cel Mare a înfiinţat numeroase comunități monastice în întreaga Palestină și a fost totodată conducătorul spiritual al mai multor altor comunități întemeiate sau conduse de prieteni și/sau ucenici ai săi, care s-au construit așadar și s-au hrănit din aceeași "școală" sau tradiție spirituală. Printre acestea, cele mai importante au fost[1]:

  • Mănăstirea lui Teoctist (421 - sec. XII). Fondată împreună cu prietenul și împreună-nevoitorul său, avva Teoctist în pustia Cutila, inițial ca lavră, transformată la scurt timp chinovie pentru monahii începători. Descoperită de Féderlin en 1894.
  • Lavra de la Marda (~426-sec. VI-VII). Așezată pe muntele Marda (probabil Masada), la sud de Marea Moartă, avva Eftimie curăță aici izvorul și zidește o biserică. Descoperită de Lagrange în 1894.
  • Mănăstirea Caparbarica (~ 426-sec. VII). Întemeiată de Sf. Eftimie în "pustia Zif", în apropierea locurilor unde se spunea că David se refugiase, urmărit de regele Saul. Descoperită de Y. Hirschfeld în 1985].
  • Lavra lui Eftimie (428-sec. XII). Întemeiată în pustia Ruva, ca la trei stadii de Mănăstirea lui Teoctist și unde s-au păstrat multă vreme moaștele Sf. Eftimie, a fost sfințită de patriarhul Iuvenalie al Ierusalimului. Descoperită de Furrer în 1880 (vizitată de Guérin în 1874).
  • Lavra lui Marinus sau a lui Fotinus (~ 440-sec. VII). Întemeiată probabil de avva Marinus, ucenic al Sf. Eftimie, convertit de acesta la creștinism și egumen al mănăstirii cuviosului Teoctist după moartea acestuia. Descoperită de Corbo în 1955.
  • Mănăstirea lui Luca (~ 440-sec. VII). Descoperită de Vailhé în 1900.
  • Turnul Evdochiei, Mănăstirea lui Ioan Scholarul (~ 455-sec. VII). Zidită pe locul unde împărăteasa Evdochia a zidit un turn-cisternă, la circa zece stadii de lavra Sf. Eftimie și unde s-a nevoit mai târziu un ucenic al Sf. Sava cel Sfințit. Descoperită de Furrer în 1880.
  • Lavra lui Gherasim (~455-sec. XII?). Întemeiată de cuviosul Gherasim de la Iordan între Ierihon și Iordan, legat de cuviosul Eftimie printr-o strânsă prietenie duhovnicească, a fost după moartea avvei Teoctist o altă mănăstire unde se pregăteau frații începători înainte de intrarea în lavra Sf. Eftimie. Descoperită de Féderlin în 1903, mănăstirea a fost restabilită și funcționează în prezent ca mănăstire de maici.
  • Mănăstirea Sfântului Petru (459-sec. VII). Descoperită de Schneider în 1934.
  • Mănăstirea lui Martirie (~465-sec. VII). Întemeiată de viitorul patriarh Martirie al Ierusalimului ca o chilie monahală pentru sine însuși, când acesta se retrage după o vreme de viețuire acolo din lavra Sf. Eftimie; mănăstirea se afla la circa zece stadii de Lavra Sf. Eftimie. Descoperită de van Kasteren în 1890. În prezent ruinele mănăstirii, redescoperite, au devenit un sit turistic, în orașul israelian Ma'aleh Adumim.
  • Mănăstirea lui Ilie (~465-sec. VII). Întemeiată de avva Ilie, un ucenic al Sf. Eftimie, originar din Arabia, în afara zidurilor Ierihonului. Descoperită de Féderlin în 1903.
  • Mănăstirea lui Gavriil. (~465-sec. VII). Probabil mănăstirea Sfântului Ștefan, construită cu sprijinul împărătesei Evdochia și așezată sub ascultarea lui Gavriil, un ucenic al Sf. Eftimie, eunuc din naștere, care trăise o vreme singur în apropierea lavrei cuviosului Eftimie. Descoperită de Corbo în 1951.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):

Veseleşte-te, pustie, care nu năşteai, bucură-te, ceea ce nu aveai dureri! Că ţi-a înmulţit ţie fii, bărbatul doririlor duhovniceşti, cu bună credinţă sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârşirea bunătăţilor. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, împacă viaţa noastră.

Condac (glasul al 8-lea):

Întru cinstită naşterea ta, făptura a aflat veselie; şi întru dumnezeiască pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dă din destul şi sufletelor noastre şi ne curăţeşte de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia!

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Eftimie cel Mare se zugrăveşte ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleşuv, doar cu puţin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) şi albă, cu chipul palid şi căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraţilor, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotinţa, smerita cugetare şi ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în trapeza mănăstirii, este înfăţişat alături de Sfântul Antonie cel Mare şi, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin şi grăieşte slavă, şi cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinţii îngeri”. [2]

Note

  1. După: S. Vailhé, "Répertoire alphabétique des monastères de Palestine", Revue de l'Orient chrétien, 4 (1899), 512-542 et 5 (1900), 19-48, 272-292; Y. Hirschfeld, "List of the Byzantine Monasteries in the Judean Desert", Christian Archaeology in the Holy Land - New Discoveries (SBF coll. maior 36), Jérusalem, 1990, 1-89; Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor palestinei, trad. de ierom. Agapie Corbu, ed. Sf. Nectarie, 2013.
  2. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 158, 183, 195, 236.

Surse și lecturi suplimentare