Efrem Sirul

Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Sfântul Efrem Sirul
Date personale
Naștere	aprox. 306
Mutare la Domnul (†)	373 (sau 379)
Localizare	Siria Imperiul Bizantin
Naționalitate	sirian
Date cult
Tip	cuvios, imnograf
Data canonizării	dată necunoscută
Prăznuire la data de	28 ianuarie
Recunoaștere	Patriarhia Ecumenică, BOR
Biserici patronate

Sfântul și Preacuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul al IV-lea. El este cinstit de creștinii din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este la 28 ianuarie.

Nume

Efrem mai este cunoscut și ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuşi, Efrem este scrierea preferată în general.

Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ — Mâr Aphrêm Sûryâyâ.

Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros.

Latină — Sanctus Ephraem Syrus

Engleză — Saint Ephrem the Syrian

Arabă — أفرام السرياني — Afram as-Suryani

Viața

Efrem s-a născut în jurul anului 306, în orașul Nisibe (actualul Nusaybin, la granița cu Siria). Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinți făceau parte din comunitatea creștină în creștere a orașului, deși hagiografii târzii au scris că tatăl său era preot păgân. În Nisibis-ul zilelor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii. Comunitatea creștină folosea dialectul siriac. Numeroase religii păgâne, iudaismul și grupările creștine timpurii concurau una cu cealaltă pentru inima și sufletul locuitorilor. Erau vremuri de puternice tensiuni religioase și politice. Împăratul roman Dioclețian semnase un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibis în mâinile romanilor. Persecuțiile sălbatice ale lui Dioclețian sunt o parte importantă a moștenirii bisericii Nisibene din perioada creșterii lui Efrem.

Sfântul Iacov (Mar Jacob), primul episcop din Nisibe, a fost ales în 308, Iar Efrem a crescut sub îndrumarea sa. Sfântul Iacov este cunoscut ca unul din participanții la Primul Sinod Ecumenic din 325. Efrem a fost botezat de tânăr, Iacov i-a fost profesor (în siriacă malpânâ, un titlu cu o mare încărcătură de respect pentru creștinii siriaci). A fost hirotonit ca diacon ori atunci ori mai târziu. A început să compună imnuri și să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. În imnurile sale, adeseori se referă la sine însuși ca la un om care adună laolaltă, (`allânâ), la episcopul său ca păstorul (râ`yâ) iar la comunitatea sa ca țarc (dayrâ). Popular, Efrem este creditat ca fondatorul Școlii din Nisibe, care în secolele următoare a fost centrul învățăturilor Bisericii Asiriene a Răsăritului (i.e., nestoriene).

În anul 337, împăratul Constantin I cel Mare, care a transformat creștinismul în religie legală (receptă) în Imperiul Roman, a murit. Profitând de această ocazie, Shapur al II-lea al Persiei a inițiat o serie de atacuri în nordul Mesopotamiei de sub administrație romană. Nisibis a fost asediat în 338, 346 și 350. În timpul primului asediu, Efrem consideră că episcopul Iacov a apărat orașul cu rugăciunile sale. Episcopul îndrăgit de Efrem a murit curând după acest eveniment, iar Babu a condus destinele bisericii prin vremurile tulburi ale disputelor de frontieră. În timpul celui de-al treilea asediu, din anul 350, Shapur a schimbat cursul râului Mygdonius pentru a ocoli zidurile Nisibisului. Nisibisenii au refăcut repede fortificațiile în timp ce cavaleria pe elefanți a perșilor s-a împotmolit în pământul mocirlos de pe fundul râului. Efrem a sărbătorit salvarea miraculoasă a orașului într-un imn ca fiind ca plutirea sigură Arcei lui Noe pe puhoaiele potopului.

O legătura fizică importantă cu viața lui Efrem o constituie baptisteriul din Nisibis. Inscripția spune că a fost construit sub episcopul Vologese în 359. Acesta este anul în care Shapur a început iarăși să jefuiască regiunea. Orașele din jurul Nisibisului au fost distruse pe rând iar locuitorii lor uciși sau deportați. Imperiul Roman avea interese predominante în vest, iar Constanțiu al II-lea și Iulian Apostatul se luptau pentru controlul întregului imperiu. În cele din urmă, la moartea lui Constanțiu, Iulian și-a început marșul către Mesopotamia. El a adus cu sine persecuții din ce în ce mai puternice asupra creștinilor. Iulian a început un marș temerar cu destinația finală capitala persană Ctesiphon, unde, suprasolicitat și depășit numeric, a început imediat retragerea pe același drum. Iulian a fost omorât în timp ce asigura retragerea, iar armata l-a ales pe Iovian ca împărat în locul lui. Spre deosebire de predecesorul său, Iovian era un creștin niceean. A fost silit de circumstanțe să încheie pace cu Shapur, și a cedat Nisibisul Persiei, cu condiția ca toți creștinii să poată părăsi liberi orașul. Episcopul Avraam, succesorul lui Vologeses și-a condus poporul în exil.

Efrem s-a alăturat unui grup numeros de refugiați care s-a îndreptat către vest, inițial către Amida (Diyarbakir), și în cele din urmă în Edessa (actualul Sanli Urfa) în 363. Efrem, spre sfârșitul celui de al VI-lea deceniu de viață a candidat la preoție în noua biserică, și se pare că și-a continuat munca de profesor (probabil în școala din Edessa). Edessa fusese dintotdeauna inima lumii vorbitoare de siriacă, iar orașul era plin de filozofii și religii păgâne. Efrem spune despre creștinii ortodocși nicenieni că erau numiți, pur și simplu, Palutians în Edessa, după un episcop decedat. Arienii, Marcioniții, Maniheiștii, Bardaisaniștii și diverse mișcări gnostice se autoproclamau ca fiind adevărata biserică. În toată această confuzie, Efrem a scris un mare număr de imnuri în apărarea ortodoxiei. Un scriitor siriac mai târziu, Iacov din Serug, scrie că Efrem a pus toate corurile de femei să îi cânte imnurile transpuse pe melodii populare siriace în forumul din Edessa.

După zece ani de rezidență în Edessa, după vârsta de șaizeci de ani, Efrem a trecut la Domnul, după unii în 373, iar după alții în 379.

Scrieri

S-au păstrat peste patru sute de imnuri compuse de Efrem. Admițând totuși că unele dintre ele s-au pierdut, nu există nici un dubiu privind productivitatea lui Efrem. Istoricul bisericii Sozomen spune că Efrem ar fi scris peste trei milioane de versuri. Efrem combină în scrierile sale o moștenire triplă: el schițează pe modelele și metodele iudaismului rabinic timpuriu, el folosește strălucit știința și filozofia greacă, și delectează cu simbolismul misterelor în tradiția mesopotamiană/persană.

Cele mai importante opere ale sale sunt imnurile lirice (madrâšê). Aceste imnuri sunt pline cu imagini după izvoare biblice, tradiții populare sau alte religii și filozofii. madrâšê-ele sunt scrise în strofe ritmate și acoperă peste cincizeci de scheme metrice de versificare. Fiecare madrâšê are propria qâlâ, o linie tradițională identificată după primul vers. Toate aceste qâlâ, sunt acum pierdute. Se pare că Bardaisan și Mani compuneau madrâšê, iar Efrem a sesizat că le poate folosi pentru a se împotrivii pretențiilor lor. madrâšê sunt strânse în diferite și numeroase cicluri de imnuri. Fiecare grup are un nume — Carmina Nisibena, Despre Credință, În Rai, Despre Feciorie, Împotriva ereziilor — dar aceste titluri nu sunt justificate pentru întreaga colecție. (de exemplu doar prima jumătate din Carmina Nisibena este despre Nisibis). Fiecare madrâšâ are un refren de obicei (`unîtâ), care este repetat după fiecare strofă. Scriitori de după Efrem au susținut că madrâšê erau cântate de corurile de femei cu acompaniament de liră.

Efrem a scris și omilii (mêmrê) în versuri. Aceste predici în versuri sunt însă mult mai puține decât madrâšê. madrâšê sunt scrise în perechi heptosilabice (perechi de versuri de șapte silabe fiecare).

A treia categorie de scrieri ale lui Efrem o constituie lucrările în proză. A scris comentarii biblice la Diatessaron-ul lui Tatian (singura concordanță evanghelică a bisericii siriace timpurii), la Geneză, Ieșire, la Faptele Apostolilor și Epistolele Sfântului Apostol Pavel. De asemenea a scris împotriva lui Bardaisan, Mani, Marcion și a altora.

Efrem a scris exclusiv în limba siriacă, dar există traduceri ale scrierilor sale în armeană, coptă, greacă și în alte limbi. Unele din operele sale există doar în traduceri (majoritatea în armeană). Bisericile siriace încă folosesc multe din imnurile lui Efrem ca parte din ciclul anual de cult. Însă, multe din aceste imnuri liturgice au fost prelucrate și vin în conflict cu versiunile originale.

Textul cel mai mare, critic și autentic al lui Efrem a fost compilat între 1955 și 1979 de către Dom Edmund Beck, OSB ca parte integrantă din Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium.

„Efrem Grecul”

Meditațiile literare ale lui Efrem referitor la credința creștină și poziția lui față de erezii au făcut din el o sursă populară de inspirație în întreaga biserică. Acest lucru s-a întâmplat ca o continuare a faptului că există un număr uriaș de lucrări pseudoepigrafice atribuite lui Efrem, precum și multe legende hagiografice. Unele din aceste compoziții sunt în versuri, adesea o variantă heptosilabică a cupletelor lui Efrem. Multe din aceste opere sunt compoziții târzii din limba greacă. Adesea, cei care studiază opera Sfântului Efrem se referă la această lucrare de mari dimensiuni ca având un singur și imaginar autor numit Efrem Grecul sau Efrem Graecus (în opoziție cu realul Efrem Sirul). Nu putem spune că toate textele în greacă atribuite lui Efrem nu îi aparțin, dar o parte din ele în mod sigur nu sunt ale sale. Cu toate acestea, compozițiile în limba greacă sunt sursa principală de materiale pseudoepigrafice, și conțin, de asemenea, lucrări în latină, slavonă și arabă. Nu există o analiză critică acestor opere, și multe din ele sunt considerate ca autentice de Biserică.

Cea mai cunoscută dintre aceste scrieri este Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care este parte integrantă din slujbele din Postul Mare ale creștinismului răsăritean.

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-mi mie, slugii Tale!

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea este de obicei urmată de 12 de închinăciuni – 3 serii de câte 4, după cum urmează:

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (închinăciune);

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul! (închinăciune);

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă! (închinăciune);

Fără de număr ți-am greșit, Doamne, iartă-mă! (închinăciune).

Cinstirea ca sfânt

Moartea Sfântului Efrem

Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este știut că a practicat o viață ascetică severă, crescând permanent în sfințenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că făcea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creștini care „conveniseră” împreună să slujească și să se abțină de la relații sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiți de Efrem să-și descrie comunitatea au fost ulterior folosiți pentru descrierea comunităților monahale, dar afirmația că a fost călugăr este nefondată.

Popular, Efrem este creditat cu câteva călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinții Capadocieni, și constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.

În plus, Efrem este creditat și cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca și vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului și răspândirea lui în biserică...

Cel mai popular apelativ pentru Efrem este Harpa Duhului (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca Diaconul din Edesa, Soarele Sirienilor și ca Stâlpul bisericii.

În cadrul tradiției bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, și chiar superior în multe feluri discursului teologic. În plus, el încurajează citirea Sfintei Scripturi într-un mod care își are rădăcinile mai mult în credință decât în analiza critică. Efrem arată un simț adânc al legăturilor dintre toate ființele create, ceea ce face ca unii să vadă în el un sfânt ecologist.

Citate

• Îndrăzneala dragostei noastre îți place, Doamne, la fel de mult cum îți place că trebuie să-ți furăm din cele ce ne dăruieşti.

• Dușmanul neîmpăcat al lumii întregi, în neobrăzarea sa nerușinată, atacă Sfânta Biserică atacându-i slujitorii. Doamne, nu lăsa Biserica Ta Sfântă fără ajutorul tău, pentru că promisiunea ce ne-ai făcut-o privind invincibilitatea ei nu poate fi vădită ca neadevărată.

• Binecuvântată este acea persoană care a consimțit să devină cel mai bun prieten al credinței și rugăciunii: el are mintea liniștită iar credința și rugăciunea se opresc doar la moartea lui. Rugăciunea care vine din inima omului deschide porțile raiului: acea persoană stă de vorbă cu Dumnezeu și este plăcută Fiului lui Dumnezeu. Rugăciunea potolește mânia și furia Domnului. Tot în acest fel, lacrimile ochilor deschid porțile compasiunii.

• Serafimul nu-și putea murdării mâinile cu cărbune, dar l-a adus aproape de gura lui Isaia: Serafimul nu-l putea ține, Isaia nu-l putea înghiți, dar nouă Domnul ni le-a permis pe amândouă.

• (Efrem este) Cel mai mare poet al epocii patristice și, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante. — Robert Murray.

Imnografie

Tropar (Glasul 8)

Harul ce izvorăște din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vieții Biserica, și lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinței; ci învățându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să se mântuiască sufletele noastre.

Condac (Glasul 2)

Ceasul judecății pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, părinte Efrem, ca un iubitor de liniște; și îndemânatic învățător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneși îi ridici spre pocăință.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Efrem Sirul se zugrăvește bătrân, spân, cu păr puțin și rar în barbă, negricios la chip, având capul acoperit. Poartă un înscris care zice: Îndrăzneala amestecată cu râsul surpă cu înlesnire sufletul (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 160, 196, 239).

Surse

• Brock, Sebastian P (1985). Ochiul luminos: Viziunea asupra lumii spirituale a Sfântului Efrem, Cistercian Publications (ISBN 0-87907-624-0)
• Brock, Sebastian (tranducere) (1990). Imnuri în rai: Sfântul Efrem Sirul. St Vladimir's Seminary Press, Crestwood, New York (ISBN 0-88141-076-4)
• Griffith, Sidney H (1997). Credința iubește taina: citind Biblia cu Sfântul Efrem Sirul. Marquette University Press, Milwaukee, Wisconsin (ISBN 0-87462-577-7)
• Matthews, Edward G and Joseph P Amar (tranducere), Kathleen McVey (ed.) (1994). Sfântul Efrem Sirul: scrieri alese în proză. Catholic University of America Press (ISBN 0-8132-0091-1)
• McVey, Kathleen E (trans.) (1989). Efrem Sirul: imnuri. Paulist Press. (ISBN 0-8091-3093-9)
• Wikipedia:Efrem Sirul

Legături externe

• Margonitho: Efrem Sirul
• Biblioteca Sfântului Efrem Sirul
• articolul Anastasis
• Hugoye: Influența Sfântului Efrem Sirul, part 1
• Hugoye Influența Sfântului Efrem Sirul, part 2
• Catholic Encyclopedia: Sfântul Efrem
• Encyclopaedia Britannica 1911: „Efrem Sirul”
• Efrem Sirul de pe site-ul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești a Americii
• Venerabilul Efrem Sirul de pe site-ul OCA
• Selecții din imnurile Sfântului Efrem Sirul la Întruparea Domnului, Stăpânului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (PDF) – Aranjate prin grija Părintelui Josiah Trenham
• Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
• Icoana Sfântului Efrem Sirul