Edictul de la Milano: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (legături interne)
(traducere)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}[[Image:Labarum.jpg|thumb|right|Hi Rho, literele inițiale ale numelui [[Iisus Hristos]] în greacă, pe care împăratul [[Constantin cel Mare]] le-a primit într-o viziune dimpreună cu cuvintele "in hoc signo vinces" ("în acest semn vei învinge").]]
+
[[Image:Labarum.jpg|thumb|right|Hi Rho, literele inițiale ale numelui [[Iisus Hristos]] în limba greacă, pe care împăratul [[Constantin cel Mare]] le-a primit într-o viziune dimpreună cu cuvintele "in hoc signo vinces" ("în acest semn vei învinge").]]
'''Edictul de la Milano''' este o declarație imperială pe care a publicat-o împăratul [[Constantin cel Mare]] în anul 313, prin care toate religiile deveneau legale în Imperiul Roman, inclusiv [[creștinism]]ul (și concepută probabil tocmai pentru a-l legaliza indirect).
+
'''Edictul de la Milano''' este o declarație imperială emisă de împăratul [[Constantin cel Mare]] în anul 313, prin care toate religiile deveneau legale în Imperiul Roman, inclusiv [[creștinism]]ul. Documentul era probabil conceput pentru a conferi creştinismului statutul de religie legală sau licită (''religio licita'').
  
[[Paganism]], the official religion of the Empire and particularly of the army, was disestablished as such, and property which had previously been confiscated from Christians was returned.
+
Păgânismul, religia oficială a Imperiului Roman şi îndeosebi a armatei romane a încetat să mai fie religie de stat. Proprietăţile care fuseseră confiscate de la creştini au fost restituite.
  
The Edict followed Constantine the Great's 311 conversion of his entire army preceding the Battle of Milvian Bridge, after which he gained control of the Western portion of the Empire. Before this battle, according to [[Eusebiu de Cezareea]], Constantine had a vision of either the [[Cruce|semnul crucii]] or of a Chi Rho emblem (both symbolizing Christ), under which was written "in hoc signo vinces" (i.e., in this sign thou shalt conquer).
+
Edictul a urmat deciziei lui Constantin cel Mare dineaintea bătăliei de la Podul Milvius, de a îşi conduce armata în luptă sub protecţia Domnului Iisus Hristos. Potrivit lui [[Eusebiu de Cezareea]], Constantin a avut o viziune în care i s-a arătat fie [[Cruce|semnul crucii]], fie monograma lui Hristos, emblema Chi-Rho (ambele simbolizându-L pe Hristos), sub care stătea scris "in hoc signo vinces" (i.e., întru acest semn vei învinge). Constantin a poruncit însemnarea scuturilor ostaşilor săi cu însemnul lui Hristos şi a fost primul împărat roman care a purtat ca steag de luptă, în locul acvilei romane,  labarum-ul, un steag care avea în vârf monograma hristică, Chi-Rho. Constantin a câştigat bătălia şi totodată contrul asupra părţii de Apus a Imperiului.  
  
Unfortunately, the Edict did not end all persecution of Christians happily ever after; Licinius, the Eastern Emperor, soon marched against Constantine to gain control of the whole Empire for himself. In so doing, he made void the Edict in an attempt to gain the support of pagans, particularly those who composed much of the military. Constantine, however, eventually defeated and executed him. After Constantine, emperors such as [[Iulian Apostatul]] also rose against Christianity. However, on the whole Constantine had turned the tide against Christian persecution.
+
Edictul nu a pus însă cu totul capăt tuturor [[persecuţii împotriva creştinilor|persecuţiilor]] împotriva creştinilor. Liciniu, împăratul Răsăritului, ostil creştinilor, s-a ridicat împotriva lui Constantin, încercând să pună stăpânire pe întregul Imperiu. A permis totodată reluarea persecuţiilor, sperând să dobândească astfel sprijinul păgânilor care alcătuiau încă o mare parte a armatei. Constantin l-a învins însă şi în cele din urmă l-a executat. După Constantin, împăraţi precum [[Iulian Apostatul]] s-au întors împotriva creştinilor, reluând şi el persecuţiile o vreme, dar, în ansamblu, gestul lui Constantin a fost hotărâtor în încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor.
  
 
==Surse==
 
==Surse==
*[[w:Edict of Milan|''Edict of Milan'' on Wikipedia]]
+
*en: [[w:Edict of Milan|''Edict of Milan'' pe Wikipedia]]
  
 
==A se vedea și==
 
==A se vedea și==

Versiunea de la data 4 decembrie 2012 17:01

Hi Rho, literele inițiale ale numelui Iisus Hristos în limba greacă, pe care împăratul Constantin cel Mare le-a primit într-o viziune dimpreună cu cuvintele "in hoc signo vinces" ("în acest semn vei învinge").

Edictul de la Milano este o declarație imperială emisă de împăratul Constantin cel Mare în anul 313, prin care toate religiile deveneau legale în Imperiul Roman, inclusiv creștinismul. Documentul era probabil conceput pentru a conferi creştinismului statutul de religie legală sau licită (religio licita).

Păgânismul, religia oficială a Imperiului Roman şi îndeosebi a armatei romane a încetat să mai fie religie de stat. Proprietăţile care fuseseră confiscate de la creştini au fost restituite.

Edictul a urmat deciziei lui Constantin cel Mare dineaintea bătăliei de la Podul Milvius, de a îşi conduce armata în luptă sub protecţia Domnului Iisus Hristos. Potrivit lui Eusebiu de Cezareea, Constantin a avut o viziune în care i s-a arătat fie semnul crucii, fie monograma lui Hristos, emblema Chi-Rho (ambele simbolizându-L pe Hristos), sub care stătea scris "in hoc signo vinces" (i.e., întru acest semn vei învinge). Constantin a poruncit însemnarea scuturilor ostaşilor săi cu însemnul lui Hristos şi a fost primul împărat roman care a purtat ca steag de luptă, în locul acvilei romane, labarum-ul, un steag care avea în vârf monograma hristică, Chi-Rho. Constantin a câştigat bătălia şi totodată contrul asupra părţii de Apus a Imperiului.

Edictul nu a pus însă cu totul capăt tuturor persecuţiilor împotriva creştinilor. Liciniu, împăratul Răsăritului, ostil creştinilor, s-a ridicat împotriva lui Constantin, încercând să pună stăpânire pe întregul Imperiu. A permis totodată reluarea persecuţiilor, sperând să dobândească astfel sprijinul păgânilor care alcătuiau încă o mare parte a armatei. Constantin l-a învins însă şi în cele din urmă l-a executat. După Constantin, împăraţi precum Iulian Apostatul s-au întors împotriva creştinilor, reluând şi el persecuţiile o vreme, dar, în ansamblu, gestul lui Constantin a fost hotărâtor în încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor.

Surse

A se vedea și