Dumnezeu Tatăl

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 20 septembrie 2013 19:37, autor: Michaell (Discuție | contribuții) (Abba)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Introducere în
Creștinismul Ortodox
Sfânta Tradiție
Sfânta Scriptură
Simbolul credinței
Sinoade ecumenice
Sfinții Părinți
Sfânta Liturghie
Drept canonic
Icoane
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl
Iisus Hristos
Sfântul Duh
Biserica
Eclesiologie
Istoria Bisericii
Sfintele Taine
Viața Bisericii
Editează această cutie

Dumnezeu Tatăl (Avva sau Abba) este prima persoană din Sfânta Treime, alături de Iisus Hristos (Dumnezeu-Fiul) şi Duhul Sfânt, împreună formând Sfânta Treime. Dumnezeu este „Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”, după cum se spune în Crez. Dumnezeu este „Cel ce este”.[1]

Denumirea de „Tată”

În Vechiul Testament, Dumnezeu nu este niciodată chemat în rugăciune cu numele - intim - de Tată. Numai întru Hristos şi prin El creştinii îndrăznesc să facă acest lucru. Numai creştinii pot spune cum se cuvine Rugăciunea domnească care le-a fost dată lor de Fiul lui Dumnezeu. Numai cei care au murit şi au înviat împreună cu Hristos, prin Sfântul Botez şi care au primit puterea de a se face fii ai lui Dumnezeu, întru Duhul Sfânt, prin ungerea cu Sfântul Mir capătă posibilitatea de a se apropia de Atotputernicul Dumnezeu, numindu-L Tată (Ioan1, 12 [1]; Matei 6, 9 [2]; Romani 8, 14 [3];Galateni 4, 4 [4]).

Persoană a Sfintei Treimi

Prin Sfânta Scriptură a fost revelat faptul că Dumnezeu cel Unul este Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, împărtăşind pe vecie una şi aceeaşi Natură dumnezeiască. Din Tatăl Se naşte Fiul, mai înainte de toţi vecii (Psalmi 2, 7 [5]; II Corinteni 11, 31 [6]). Tot din Tatăl purcede întru eternitate Duhul Sfânt. Biserica Ortodoxă ne învaţă că Îl cunoaştem pe Tatăl prin Iisus Hristos şi întru Duhul Sfânt (Matei 11, 27 [7]).

Sfânta Treime, creatoarea lumii

Dumnezeu Tatăl a creat lumea prin Iisus Hristos (Dumnezeu Fiul) aşa cum spune apostolul Ioan: „Toate prin El (Cuvânt sau Logosul sau Iisus Hristos-n.r) s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1.3) şi apostolul Pavel: „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El./El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate” (1Col1.16-17). Despre părtăşia Duhului Sfânt la creaţia lumii mărturisesc cuvintele Sfintei Scripturi: „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Fac1.2) dar şi cuvintele lui Elihu adresate lui Iov: „Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii mele” (Iov33.4). Aşadar Dumnezeu Tatăl a creat toate prin Fiul, întru Duhul Sfânt.

Facerea Lumii

,,Cele nevăzute" create de Dumnezeu sunt îngerii.[2] În prima zi Dumnezeu a creat lumina (spirituală)[3] şi a despărţit lumina de întuneric, în a doua zi a creat cerul şi a despărţit apele de deasupra de apele de dedesubt, în a treia zi a creat uscatul, a adunat apele de sub cer (oceane, mări, lacuri) şi a creat iarba şi pomii roditori, în a patra zi a creat luminătorul cel mare (soarele), luminătorul cel mic (luna) şi stelele pentru luminarea pământului, în a cincea zi a creat vieţuitoarele marine şi păsările, în a şasea zi a creat vieţuitoarele pământului şi pe primii oameni, Adam şi Eva. În a şaptea zi Dumnezeu s-a odihnit. Îngerii au fost creaţi în prima zi iar ulterior unii din ei, răzvrătindu-se, au fost pedepsiţi, fiind transformaţi în diavoli şi izgoniţi din cer. Adam şi Eva au căzut în ispita de a mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului, pusă la cale de şarpe, şi au fost izgoniţi de Dumnezeu pe pământ.

Creştinii ortodocşi sunt chemaţi să Îl adore (Ioan 4, 23). Tatăl ne iubeşte şi L-a trimis pe Însuşi Fiul Său ca să ne dea viaţă veşnică (Ioan 3, 16).

Iconografia

Icoanele care Îl reprezintă pe Dumnezeu-Tatăl nu respectă învăţăturile Sinodului al VII-lea Ecumenic. Dumnezeu Tatăl este nevăzut, astfel că nu poate fi reprezentat. Întrucât Hristos S-a născut din Tatăl indescriptibil, iar Tatăl ni S-a arătat doar prin El, Tatălui nu Îi putem atribui o reprezentare proprie.

Există însă icoane precum cea reprezentându-L pe Cel Vechi de Zile, reprezentându-L pe Dumnezeu ca pe un bătrân cu barbă albă, uneori deasupra sau în partea de sus a altor icoane. Potrivit unor interpretări, ar fi vorba de Tatăl. Alţi autori consideră că este vorba despre o icoană a lui Dumnezeu-Fiul. In icoanele ruseşti ale Sfintei Treimi uneori sunt reprezentaţi Tatăl şi Hristos şezând pe două tronuri, cu un porumbel între ei (simbolizându-l pe Duhul Sfânt- Ioan 1,32).

O altă icoană care Îl reprezentă pe Tatăl este Icoana Paternităţii. Aici Îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl ca pe un bătrân cu barbă albă şi ţinându-L pe Iisus, copil, pe genunchi, în timp ce Acesta ţine în mână un porumbel.

Mai există şi reprezentări iconografice parţiale sau indirecte ale manifestării lui Dumnezeu-Tatăl, ca o mână coborând din cer la Botezul lui Iisus sau prin reproducerea cuvintelor Tatălui ce s-au făcut auzite atunci - Acesta este Fiul Meu cel iubit....

A se vedea şi

Sfânta Treime

Iisus Hristos

Duhul Sfânt

Crezul

Omul

Note

  1. Exod 3.14
  2. Diavolii nu au fost creaţi de Dumnezeu, ei au fost îngeri care, potrivit propriei voinţe, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, şi au fost pedepsiţi de Dumnezeu prin transformarea lor în diavoli şi azvârlirea lor din cer. Iisus spune: ,,am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer"(Lc10.18)
  3. Lumina creată în prima zi este o lumină spirituală, nu o lumină fizică, căci aceasta apare abia în a patra zi când sunt create soarele, luna şi stelele cf Anania, pag 22, nota g în Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, ISBN 973-9130-88-7, Bucureşti, 1997,

Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, pag 67-79, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4

Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag144, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2

Legături externe