Duhovnic: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(mici corecturi)
m (Corectare diaritice. Actualizare link-uri.)
(Nu s-au afișat 4 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
'''Duhovnicul''' (din slavonescul ''duhoviniku'') este [[preot]]ul care primeşte de la [[episcop]], printr-o [[hirotesie]], puterea şi permisiunea de a săvârşi [[Spovedania|Taina spovedaniei]] şi de a îndruma pe credincioşii [[parohie]]i sale. El devine astfel părinte duhovnicesc sau părinte spiritual al credincioşilor, a turmei încredinţate lui.
+
'''Duhovnicul''' (din [[Limba slavonă|slavonescul]] ''duhoviniku'') este [[preot]]ul care primește de la [[episcop]], printr-o [[hirotesie]], puterea și permisiunea de a săvârși [[Spovedania|Taina spovedaniei]] și de a îndruma pe credincioșii [[parohie]]i sale. El devine astfel părinte duhovnicesc sau părinte spiritual al credincioșilor, al turmei încredințate lui.
  
 
==Duhovnic, avva, părinte duhovnicesc==
 
==Duhovnic, avva, părinte duhovnicesc==
În Biserica veche termenul trebuie identificat cu cel de [[avva]], părinte duhovnicesc, chiar dacă atunci nu era vorba întotdeauna de un preot, ci adesea de un [[monah]] iscusit şi încercat în lupta duhovnicească. În [[Patericul egiptean]] se relatează următoarele: "Spunea avva Iosif, că şezând cu avva Pimen, a numit avvă pe Agaton. Şi i-am zis lui: tânăr este, pentru ce îl numeşti pe el avvă? Şi mi-a zis avva Pimen: gura lui l-a făcut pe el să se numească avvă." (Pimen 61) - adică înţelepciunea care ieşea din gura lui.
+
În Biserica veche termenul trebuie identificat cu cel de [[avva]], părinte duhovnicesc, chiar dacă atunci nu era vorba întotdeauna de un preot, ci adesea de un [[Călugăr|monah]] iscusit și încercat în lupta duhovnicească. În [[Patericul egiptean]] se relatează următoarele: „Spunea avva Iosif, că șezând cu avva Pimen, a numit avvă pe Agaton. Și i-am zis lui: tânăr este, pentru ce îl numești pe el avvă? Și mi-a zis avva Pimen: gura lui l-a făcut pe el să se numească avvă.(Pimen 61) adică înțelepciunea care ieșea din gura lui.
  
Această înţelegere a fost păstrată până astăzi, când monahi simpli, ca părintele [[Paisie Aghioritul]], erau consideraţi mari părinţi duhovniceşti şi îndrumători de [[suflet]]e de către toată lumea.
+
Această înțelegere a fost păstrată până astăzi, când monahi simpli, ca părintele [[Paisie Aghioritul]], erau considerați mari părinți duhovnicești și îndrumători de [[suflet]]e de către toată lumea.
  
 
==Mărturii contemporane==
 
==Mărturii contemporane==
===Părintele Teofil Părăian despre ce este duhovnicul===
+
===Părintele [[Teofil (Părăian)]] despre ce este duhovnicul===
Domnul nostru [[Iisus Hristos]] a dat puterea legării şi dezlegării [[păcat]]elor după Sfânta Sa [[Înviere]], chiar în ziua Învierii Sale, zicând către [[ucenic]]ii Săi: "Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" ([[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduinţã pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: "Şi-ţi voi da cheile [[Împărăţia lui Dumnezeu|împărăţiei Cerurilor]], şi oricâte vei lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta [[Evanghelia după Matei|Evanghelie de la Matei]] avem o făgăduinţă dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer" (Mt. 18, 18), iar făgăduinţa aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâți pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în condiţiile în care merg la duhovnic, trebuie să-şi mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei înşişi ca păcătoşi, să-şi recunoască partea de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au greşit înaintea lui Dumnezeu şi că sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi că doresc să fie iertaţi de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primeşte mărturisiri de păcate şi care are puterea iertării pãcatelor se numeşte preot duhovnic; se numeşte duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic şi care n-are această calitate de a asculta spovedanii şi de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu [[Hirotonie|hirotonia]], ci se dă printr-o rânduială numită [[Hirotesie|hirotesia]] de duhovnic. Preotul primeşte puterea iertării păcatelor şi primeşte calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc şi din punctul de vedere al situaţiei lui faţă de cei care nu au această situaţie, chiar preoţi fiind.
+
Domnul nostru [[Iisus Hristos]] a dat puterea legării și dezlegării [[păcat]]elor după Sfânta Sa [[Înviere]], chiar în ziua Învierii Sale, zicând către [[ucenic]]ii Săi: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute.” ([[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 20, 22–23) Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduință pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: „Și-ți voi da cheile [[Împărăția lui Dumnezeu|împărăției Cerurilor]], și oricâte vei lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Matei 16, 19). Apoi, tot în Sfânta [[Evanghelia după Matei|Evanghelie de la Matei]] avem o făgăduință dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer.” (Matei 18, 18), iar făgăduința aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâți pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în condițiile în care merg la duhovnic, trebuie să-și mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei înșiși ca păcătoși, să-și recunoască partea de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au greșit înaintea lui Dumnezeu și că sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu și că doresc să fie iertați de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primește mărturisiri de păcate și care are puterea iertării păcatelor se numește preot duhovnic; se numește duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic și care n-are această calitate de a asculta spovedanii și de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu [[Hirotonie|hirotonia]], ci se dă printr-o rânduială numită [[Hirotesie|hirotesia]] de duhovnic. Preotul primește puterea iertării păcatelor și primește calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc și din punctul de vedere al situației lui față de cei care nu au această situație, chiar preoți fiind.
  
===Părintele Teofil Părăian despre ce înseamnă să fii ucenic===
+
===Părintele Teofil (Părăian) despre ce înseamnă să fii ucenic===
Să fii ucenic înseamnă să te laşi îndrumat şi modelat. Asta-i situaţia de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu ştii tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul [[Apostolul Petru|Apostol Petru]], de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare şi pentru că zici Tu" ([[Evanghelia după Luca|Luca]] 5, 5). Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele [[Arsenie Boca]] zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuţie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" şi a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înţelegi, dar mai târziu vei înţelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe şi atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde înţelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă ştii tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea faţă de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.
+
Să fii ucenic înseamnă să te lași îndrumat și modelat. Asta-i situația de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu știi tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul [[Apostolul Petru|Apostol Petru]], de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare și pentru că zici Tu.” ([[Evanghelia după Luca|Luca]] 5, 5) Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele [[Arsenie (Boca)]] zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuție. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” și a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înțelegi, dar mai târziu vei înțelege.” (Ioan 13, 6–7) S-a împotrivit mai departe și atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.” (Ioan 13, 8) De unde înțelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă știi tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea față de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.
  
===Părintele Rafail Noica despre cum se merge la duhovnic===
+
===Părintele [[Rafail (Noica)]] despre cum se merge la duhovnic===
Noi nu ne ducem la duhovnic aşa cum merg învăţaţii şi înţelepţii lumii acesteia la un om mai înţelept, la un om mai cu experienţă ca să facem ucenicie. O spune deja [[prooroc]]ia din [[Vechiul Testament]] că vor fi învăţaţi de [[Dumnezeu]]. Şi aşa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învăţăm să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu Însuşi. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmăşeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde ştiu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?
+
Noi nu ne ducem la duhovnic așa cum merg învățații și înțelepții lumii acesteia la un om mai înțelept, la un om mai cu experiență ca să facem ucenicie. O spune deja [[prooroc]]ia din [[Vechiul Testament]] că vor fi învățați de [[Sfânta Treime|Dumnezeu]]. Și așa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învățăm să ne lăsăm învățați de Dumnezeu Însuși. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmășeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde știu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?
  
Duhovnicia trebuie înţeleasă şi făcută aşa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedeşti, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exerciţiu, o disciplină necesară pentru a învăţa ascultarea adevărată. Şi aşa începe ascultarea adevărată. Ceri Domnului «Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viaţa mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!» Şi faceţi asta în duhul Părinţilor din Pateric, care se duceau la un bătrân şi cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, Tu spune-mi un cuvânt».
+
Duhovnicia trebuie înțeleasă și făcută așa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedești, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exercițiu, o disciplină necesară pentru a învăța ascultarea adevărată. Și așa începe ascultarea adevărată. Ceri Domnului „Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viața mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!” Și faceți asta în duhul Părinților din Pateric, care se duceau la un bătrân și cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, Tu spune-mi un cuvânt”.
  
Şi avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învăţat multe lucruri şi este foarte înţelept omenește, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.» Şi caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.
+
Și avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învățat multe lucruri și este foarte înțelept omenește, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.” Și caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.
  
Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov, care cunoştea cu duhul nu numai viaţa ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viaţa prietenilor, ci şi ce aveau să facă ceilalţi. Şi un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: «Părinte bun, cum ştii toate lucrurile din viaţa mea şi pe toţi oamenii aceştia pe nume?» Şi el i-a răspuns :«Eu nu ştiu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel Care ştie, iar eu, rugându-mă, îţi spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea şi care ştiu că este de la Dumnezeu».
+
Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului [[Serafim din Sarov]], care cunoștea cu duhul nu numai viața ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viața prietenilor, ci și ce aveau să facă ceilalți. Și un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: „Părinte bun, cum știi toate lucrurile din viața mea și pe toți oamenii aceștia pe nume?” Și el i-a răspuns: „Eu nu știu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care știe, iar eu, rugându-mă, îți spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea și care știu că este de la Dumnezeu”.
  
Deci, eu nu ştiu ce să fac, părintele meu nu ştie ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer şi părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Şi atunci se întâmplă taina aceasta - şi aceasta este ascultarea - că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naşte pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Aşa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-a-ndărătelea!
+
Deci, eu nu știu ce să fac, părintele meu nu știe ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer și părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Și atunci se întâmplă taina aceasta – și aceasta este ascultarea că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naște pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Așa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-a-ndărătelea!
  
Zic asta şi ca să nu vă smintiţi, căci vă poate ispiti cel rău şi aşa: dar dacă părintele meu n-o să ştie asta? Dar dacă nu ştiu ce sau nu ştiu cum? Nu vă smintiţi de aceasta. Naşteţi-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutaţi de la Dumnezeu! Cereţi Domnului: «Doamne, pune în Sfinţia Sa cuvântul potrivit!» Şi smeriţi-vă înaintea părintelui, în numele Domnului şi părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl ştie nici el cum este, cum spunea şi Sfântul Serafim de Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede şi nădăjduieşte că Dumnezeu nu vă va lăsa înşelaţi, nu vă va lăsa pe drumuri.
+
Zic asta și ca să nu vă smintiți, căci vă poate ispiti cel rău și așa: dar dacă părintele meu n-o să știe asta? Dar dacă nu știu ce sau nu știu cum? Nu vă smintiți de aceasta. Nașteți-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutați de la Dumnezeu! Cereți Domnului: „Doamne, pune în Sfinția Sa cuvântul potrivit!” Și smeriți-vă înaintea părintelui, în numele Domnului și părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl știe nici el cum este, cum spunea și Sfântul Serafim din Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede și nădăjduiește că Dumnezeu nu vă va lăsa înșelați, nu vă va lăsa pe drumuri.
  
Şi acum încă un lucru. Înţelesesem că nu trebuie să discuţi cu părintele tău sfatul ce ţi-l dă, că primul lucru pe care ţi-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. «Părinte, cum înţelegi asta, cum trebuie făcut?» Şi simţeam că se sfarmă totul. Şi câteodată părintele se mâhnea de mine şi îmi ziceam: «Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înţeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înţeleg mai bine?». Şi nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înţeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deştept ca mine, mai cu experienţă, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Şi că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînţeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.
+
Și acum încă un lucru. Înțelesesem că nu trebuie să discuți cu părintele tău sfatul ce ți-l dă, că primul lucru pe care ți-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. „Părinte, cum înțelegi asta, cum trebuie făcut?” Și simțeam că se sfarmă totul. Și câteodată părintele se mâhnea de mine și îmi ziceam: „Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înțeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înțeleg mai bine?. Și nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înțeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deștept ca mine, mai cu experiență, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Și că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînțeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.
  
Nu căuta lămuriri de la duhovnic - şi asta nu poate fi înţeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine şi Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie şi spune-i părintelui: «Binecuvintează, Părinte!» Ţi-e teamă că n-o să înţelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicaţii. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înţelege. Pentru că toată viaţa creştinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieţii creştineşti. Deci, părintele nu-ţi va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el şi el însuşi poate nu-l înţelege. Dumnezeu îl înţelege şi tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înţelege, iar dacă nu poţi să-l înţelegi, mai târziu poţi să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlineşti.
+
Nu căuta lămuriri de la duhovnic – și asta nu poate fi înțeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine și Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie și spune-i părintelui: „Binecuvintează, Părinte!” Ți-e teamă că n-o să înțelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicații. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înțelege. Pentru că toată viața creștinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieții creștinești. Deci, părintele nu-ți va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el și el însuși poate nu-l înțelege. Dumnezeu îl înțelege și tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înțelege, iar dacă nu poți să-l înțelegi, mai târziu poți să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlinești.
  
Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile şi pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează şi te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înţelege acum, că îl vei înţelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-şi ţine sămânţa ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că «viaţa era lumina oamenilor». Vieţuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primeşti, El te va învia şi te va lumina.
+
Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile și pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează și te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înțelege acum, că îl vei înțelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-și ține sămânța ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că „viața era lumina oamenilor”. Viețuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primești, El te va învia și te va lumina.
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
*[http://www.razboiulnevazut.org/articole/12/Spovedanie Despre spovedanie] - Fragmente din cărţi diverse şi alte articole
+
*[http://www.nistea.com/teofil_duhovnic.html Părintele Teofil Duhovnicul], de Ieromonah Serafim Gheorghe Pătrunjel
*[http://www.nistea.com/teofil_duhovnic.html Părintele Teofil Duhovnicul] - de Ieromonah Serafim Gheorghe Pătrunjel
+
*[http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm Sfânta Spovedanie], Părintele Cleopa
*[http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm Sfânta Spovedanie] - Părintele Cleopa
+
*[http://www.nistea.com/intrebari-raspunsuri-ortodoxie.htm#spovedanie Despre spovedanie], întrebări și răspunsuri cu Pr. Iulian Nistea
*[http://www.nistea.com/intrebari-raspunsuri-ortodoxie.htm#spovedanie Despre spovedanie] - întrebări şi răspunsuri cu Pr. Iulian Nistea
 
  
 
[[Categorie:Spiritualitate]]
 
[[Categorie:Spiritualitate]]

Versiunea de la data 10 aprilie 2019 09:20

Duhovnicul (din slavonescul duhoviniku) este preotul care primește de la episcop, printr-o hirotesie, puterea și permisiunea de a săvârși Taina spovedaniei și de a îndruma pe credincioșii parohiei sale. El devine astfel părinte duhovnicesc sau părinte spiritual al credincioșilor, al turmei încredințate lui.

Duhovnic, avva, părinte duhovnicesc

În Biserica veche termenul trebuie identificat cu cel de avva, părinte duhovnicesc, chiar dacă atunci nu era vorba întotdeauna de un preot, ci adesea de un monah iscusit și încercat în lupta duhovnicească. În Patericul egiptean se relatează următoarele: „Spunea avva Iosif, că șezând cu avva Pimen, a numit avvă pe Agaton. Și i-am zis lui: tânăr este, pentru ce îl numești pe el avvă? Și mi-a zis avva Pimen: gura lui l-a făcut pe el să se numească avvă.” (Pimen 61) – adică înțelepciunea care ieșea din gura lui.

Această înțelegere a fost păstrată până astăzi, când monahi simpli, ca părintele Paisie Aghioritul, erau considerați mari părinți duhovnicești și îndrumători de suflete de către toată lumea.

Mărturii contemporane

Părintele Teofil (Părăian) despre ce este duhovnicul

Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării și dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând către ucenicii Săi: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute.” (Ioan 20, 22–23) Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduință pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: „Și-ți voi da cheile împărăției Cerurilor, și oricâte vei lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Matei 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o făgăduință dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer.” (Matei 18, 18), iar făgăduința aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâți pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în condițiile în care merg la duhovnic, trebuie să-și mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei înșiși ca păcătoși, să-și recunoască partea de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au greșit înaintea lui Dumnezeu și că sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu și că doresc să fie iertați de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primește mărturisiri de păcate și care are puterea iertării păcatelor se numește preot duhovnic; se numește duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic și care n-are această calitate de a asculta spovedanii și de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Preotul primește puterea iertării păcatelor și primește calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc și din punctul de vedere al situației lui față de cei care nu au această situație, chiar preoți fiind.

Părintele Teofil (Părăian) despre ce înseamnă să fii ucenic

Să fii ucenic înseamnă să te lași îndrumat și modelat. Asta-i situația de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu știi tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare și pentru că zici Tu.” (Luca 5, 5) Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie (Boca) zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuție. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” și a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înțelegi, dar mai târziu vei înțelege.” (Ioan 13, 6–7) S-a împotrivit mai departe și atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.” (Ioan 13, 8) De unde înțelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă știi tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea față de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.

Părintele Rafail (Noica) despre cum se merge la duhovnic

Noi nu ne ducem la duhovnic așa cum merg învățații și înțelepții lumii acesteia la un om mai înțelept, la un om mai cu experiență ca să facem ucenicie. O spune deja proorocia din Vechiul Testament că vor fi învățați de Dumnezeu. Și așa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învățăm să ne lăsăm învățați de Dumnezeu Însuși. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmășeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde știu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?

Duhovnicia trebuie înțeleasă și făcută așa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedești, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exercițiu, o disciplină necesară pentru a învăța ascultarea adevărată. Și așa începe ascultarea adevărată. Ceri Domnului „Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viața mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!” Și faceți asta în duhul Părinților din Pateric, care se duceau la un bătrân și cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, Tu spune-mi un cuvânt”.

Și avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învățat multe lucruri și este foarte înțelept omenește, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.” Și caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.

Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim din Sarov, care cunoștea cu duhul nu numai viața ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viața prietenilor, ci și ce aveau să facă ceilalți. Și un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: „Părinte bun, cum știi toate lucrurile din viața mea și pe toți oamenii aceștia pe nume?” Și el i-a răspuns: „Eu nu știu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care știe, iar eu, rugându-mă, îți spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea și care știu că este de la Dumnezeu”.

Deci, eu nu știu ce să fac, părintele meu nu știe ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer și părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Și atunci se întâmplă taina aceasta – și aceasta este ascultarea – că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naște pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Așa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-a-ndărătelea!

Zic asta și ca să nu vă smintiți, căci vă poate ispiti cel rău și așa: dar dacă părintele meu n-o să știe asta? Dar dacă nu știu ce sau nu știu cum? Nu vă smintiți de aceasta. Nașteți-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutați de la Dumnezeu! Cereți Domnului: „Doamne, pune în Sfinția Sa cuvântul potrivit!” Și smeriți-vă înaintea părintelui, în numele Domnului și părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl știe nici el cum este, cum spunea și Sfântul Serafim din Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede și nădăjduiește că Dumnezeu nu vă va lăsa înșelați, nu vă va lăsa pe drumuri.

Și acum încă un lucru. Înțelesesem că nu trebuie să discuți cu părintele tău sfatul ce ți-l dă, că primul lucru pe care ți-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. „Părinte, cum înțelegi asta, cum trebuie făcut?” Și simțeam că se sfarmă totul. Și câteodată părintele se mâhnea de mine și îmi ziceam: „Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înțeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înțeleg mai bine?”. Și nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înțeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deștept ca mine, mai cu experiență, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Și că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînțeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.

Nu căuta lămuriri de la duhovnic – și asta nu poate fi înțeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine și Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie și spune-i părintelui: „Binecuvintează, Părinte!” Ți-e teamă că n-o să înțelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicații. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înțelege. Pentru că toată viața creștinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieții creștinești. Deci, părintele nu-ți va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el și el însuși poate nu-l înțelege. Dumnezeu îl înțelege și tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înțelege, iar dacă nu poți să-l înțelegi, mai târziu poți să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlinești.

Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile și pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează și te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înțelege acum, că îl vei înțelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-și ține sămânța ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că „viața era lumina oamenilor”. Viețuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primești, El te va învia și te va lumina.

Legături externe