Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Donatio Constantini

Frescă anonimă din secolul al XIII-lea reprezentând "Dania lui Constantin" (Roma, Biserica Celor Patru Sfinte Coroane).
Donatio Constantini (limba latină), sau Dania lui Constantin, este un act sau un document prin care împăratul Constantin cel Mare ar fi accordat papei Silvestru un drept de întâietate (=primatul papal) asupra Bisericii de Răsărit şi drept de guvernare (lat. imperium - putere imperială) asupra Occidentului.

Acest document a fost dovedit ca fals în secolul al XV-lea de către savanţii Lorenzo Valla [1] (1407–1457) şi Nikolaus von Kues (1401-1464) est généralement considérée comme l'acte fondateur de la critique textuelle.

Conţinut

Documentul, cuprinzând cca 3000 cuvinte, are două părţi: prima (confessio) ar data din al 4-lea consulat al lui Constantin (315), iar a doua (donatio) ar data din consulatul lui Ouinius Gallicanus (317).

Confessio vorbeşte de credinţa pe care papa Silvestru ar fi transmis-o lui Constantin, precum şi de faptul că papa Silvestru l-ar fi vindecat pe împăratul Constantin de lepră, înainte de convertirea lui (episodul este reluat şi în Actus Silvestri din secolul al V-lea).

Donatio este o enumerare a teritoriilor şi privilegiilor pe care împăratul Constantin le-ar fi dat papei (şi urmaşilor lui) :

  • primatul asupra Bisericilor din Răsărit ;
  • bisericile din Latran, Biserica Sfântul Petru şi Biserica "Sfântul Pavel din afara zidurilor" ;
  • bunuri în diferite provincii ale Imperiului ;
  • palatul Latran ;
  • dreptul la semnele imperiale pentru papă, şi la cele senatoriale pentru anturajul papei ;
  • Roma, Italia şi în general Occidentul.

Documentul se încheie cu o declaraţie de retragere a Împăratului în Orient, lăsând astfel Occidentul puterii (potestas) papei.

Istoria şi uzul textului

Timp de peste 600 ani (între secolele IX-XV) Papii s-au servit de documentul falsificat Donatio Constantini (Dania împăratului Constantin cel Mare) spre a-şi justifica pretenţia de rol conducător în lumea creştină.

Donatio Constantini a fost menţionat însă pentru prima dată în secolul 9, constituind o armă redutabilă în cadrul aprinselor dispute pentru întâietate dintre Biserica din Occident (Roma) şi cea din Răsărit (Constantinopol). Controversa a culminat cu Marea Schismă din anul 1054, după care cele două mari Biserici (catolică şi ortodoxă) s-au despărţit. Mulţi papi s-au bazat pe acel act, a cărei autenticitate nu a fost pusă la îndoială timp de peste 600 ani. Nikolaus von Kues şi Lorenzo Valla au observat pentru prima dată că actul Donatio Constantini nu a fost amintit niciodată în lucrările istorice ale episcopului Eusebiu de Cezareea, contemporanul şi biograful împăratului Constantin cel Mare.

Cercetările ulterioare au confirmat faptul că Donatio Constantini este un fals istoric, întocmit probabil în jurul anului 760 spre a susţine primatul papal.

Biserica catolică a recunoscut oficial caracterul apocrif al textului (şi a Decretaliilor preudo-isidoriene) în secolul al XIX-lea.

Articole înrudite

Note

  1. Demonstraţia lui Lorenzo Valla (Laurentius della Vale) este considerată astăzi ca comme început al criticii textuale.