Dometie (Manolache): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
 
(Nu s-au afișat 9 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Diacritice}}
+
[[Image:Manolache.jpg|thumb|right|250px|Părintele Dometie Manolache]]
{{În curs}}
+
[[Arhimandrit]]ul '''Dometie Manolache''' ([[15 octombrie]] 1924 - [[6 iulie]] 1975) a fost un mare [[duhovnic]] şi părinte duhovnicesc român al secolului XX.
Arhimandritul '''Dometie Manolache''' s-a născut în satul Mărculești, la poalele Munților Pănătău (jud. Buzău) la [[15 octombrie]] 1924. A fost cel de-al patrulea din doisprezece copii ai unor părinți evlavioși și muncitori care l-au crescut prin truda brațelor, în frica de Dumnezeu, în ascultarea și respectul celor mai mari, cu simțul răspunderii și al muncii.
 
  
Cele șase clase primare le-a absolvit la Târlele-Filiu. În anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945 ca șef de promotie. În acelasi an s-a înscris la Institutul Teologic din Bucuresti, iar în anul 1949 a fost declarat licentiat în teologie, în urma prezentãrii tezei de licentã Mãrturisirea Ortodoxã a lui Petru Movilã, notatã cu calificativul “exceptional”. Vocatia deosebitã pentru viata monahalã îl determinã ca la 6 iulie 1949, în aceeasi zi si lunã în care a trecut la cele vesnice, sã se închinovieze la Mânãstirea Prislop. Este hirotonit preot la 6 august 1949, în Mânãstirea Hodos- Bodrog, si duhovnicia o primeste în catedrala episcopalã din Arad, prin Episcopul Andrei Mageru. Pe data de 14 septembrie primeste chipul îngeresc la Mânãstirea Prislop, în acelasi timp cu colegul sãu de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plãmãdealã, avându-l drept nas de cãlugãrie pe Pãrintele Arsenie Boca. Desi avea doar 25 de ani, pãtruns adânc de responsabilitatea luatã înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu strictete cele trei voturi monahale, aplicându-le în mod consecvent, fãrã sovãire, în duh de smerenie si jertfã totalã. Rãmâne la Prislop pânã în 18 mai 1952, când se transferã la Mânãstirea Afteia Cioara.
+
==Elemente biografice==
 +
Părintele Dometie s-a născut în satul Mărculeşti, la poalele Munţilor Pănătău (judeţul Buzău) la [[15 octombrie]] 1924. A fost cel de-al patrulea din doisprezece copii ai unor părinţi evlavioşi şi muncitori care l-au crescut prin truda braţelor, în frica de [[Dumnezeu]], în ascultarea şi respectul celor mai mari, cu simţul răspunderii şi al muncii.
  
Viata mânãstireascã în Transilvania nu era într-o stare înfloritoare, ca în Muntenia si în Moldova, realitate pe care o cunostea atât din studiul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, cât si nemijlocit, de aceea Pãrintele dorea sã-si închine toatã puterea de muncã întãririi credintei strãmosesti si unitãtii neamului. Pãrintele Dometie a socotit cã nu putea sã slujeascã mai bine acestui ideal decât printr-o reînviorare a vietii mânãstiresti din Transilvania. Din rândul tinerelor care veneau la Prislop si Afteia, douãzeci si trei de fete de pe Valea Sebesului s-au decis sã intre în cinul monahal sub îndrumarea Pãrintelui Dometie. Cu sprijinul lor, al pãrintilor lor si al unor credinciosi, Pãrintele a pus la cale construirea unei mânãstiri în apropierea comunei Strungari-Sebes. Pentru ca tinerele sã învete viata cãlugãreascã într-o mânãstire cu veche traditie monahalã, cu binecuvântarea Prea Sfintitului Antim Angelescu de la Buzãu au fost primite, în anul 1952, la Mânãstirile Rãtesti si Barbu, Pãrintele Dometie fiind închinoviat la Mânãstirea Ciolanu. Timp de trei ani a fost duhovnicul lor, precum si al vietuitoarelor Mânãstirii Rãtesti. Concomitent a fost numit director si profesor la scolile monahale ce functionau la cele trei mânãstiri. Dupã ce au învãtat rânduiala monahalã, tipicul slujbelor si muzica psalticã, dupã ce au absolvit scoala monahalã si s-au calificat în meseria de tesãtoare, au fost închinoviate la Mânãstirea Râmet care tocmai fusese transformatã în mânãstire de maici, deoarece forurile superioare bisericesti si de stat nu au permis înfiintarea proiectatei mânãstiri pe Valea Sebesului. Pãrintele Dometie a întâmpinat multe dificultãti pânã sã ajungã ca duhovnic la Râmet, atât din partea Prea Sfintitului Antim, care nu dorea ca el sã plece din eparhie, cât si din partea Prea Sfintitului Nicolae al Clujului, care cunostea sãlbãticia tinutului Râmet si sãrãcia locuitorilor. Abia la 1 martie 1959 este numit preot-duhovnic la Mânãstirea Râmet si parohia Râmet-Sat, dupã ce a trebuit sã rãmânã câtva timp la Mânãstirile Piatra-Fântânele si Dragomiresti. Viata Pãrintelui Dometie este strâns legatã de obstea Mânãstirii Râmet. În primii ani ai înjghebãrii mânãstirii, Pãrintele si cele 40 de vietuitoare au îndurat multe neajunsuri: chilii putine, un atelier necorespunzãtor, lipsa hranei, a îmbrãcãmintii si a medicamentelor. În anul 1960, luna mai, în urma decretului 410, maicile au fost nevoite sã plece pe la casele pãrintilor sau sã lucreze în lume, mânãstirea fiind desfiintatã. Aceastã pribegie a durat pânã în 1969, timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o sectie de covoare ce apartinea Cooperativei Record din Aiud. În tot acest timp, Pãrintele Dometie si-a întãrit obstea risipitã în tarã, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpãrat douã case în care sã locuiascã împreunã. Mânãstirea Râmet a fost transformatã în cabanã si bufet, maicile reusind sã se întoarcã întâi ca civile, cu sectia de covoare, fiind chiriase si locuind împreunã cu turistii. Pãrintele reuseste sã construiascã o cabanã în care o mutã pe cea din incinta mânãstirii. Toate edificiile pe care le-a fãcut aici au însemnat un risc, unele fiind construite fãrã acte: atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul, introducerea curentului electric si a apei potabile, cele douã case parohiale. A sãdit livadã, a instalat o stupinã, a amenajat un lac de peste. De asemenea, s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi si a ajutat la înfiintarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mânãstirii, plãtind biletele multã vreme ca sã fie rentabilã.
+
Cele şase clase primare le-a absolvit la Târlele-Filiu (judeţul Brăila). În anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945 ca şef de promoţie. În acelaşi an s-a înscris la Institutul Teologic din Bucureşti, iar în anul 1949 a fost declarat licenţiat în teologie, în urma prezentării tezei de licenţă ''Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă'', notată cu calificativul "excepţional". Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină ca la [[6 iulie]] 1949, în aceeaşi zi şi lună în care avea să treacă la cele veşnice, să se închinovieze la [[Mănăstirea Prislop]]. Este hirotonit [[preot]] la [[6 august]] 1949, în [[Mănăstirea Hodoş-Bodrog]] şi este [[hirotesie|hirotesit]] duhovnic în catedrala episcopală din Arad de către [[episcop]]ul [[Andrei Magieru]]. Pe data de [[14 septembrie]] primeşte chipul îngeresc la Mănăstirea Prislop, în acelaşi timp cu colegul său de facultate, viitorul [[Mitropolit]] [[Antonie (Plămădeală) al Ardealului|Antonie Plămădeală]], avându-l drept naş de [[călugărie]] pe Părintele [[Arsenie Boca]]. Deşi avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu stricteţe cele trei [[voturi monahale]], aplicându-le în duh de [[smerenia|smerenie]] şi jertfă totală. Rămâne la Prislop până în [[18 mai]] 1952, când se transferă la [[Mănăstirea Afteia]]-Cioara (judeţul Alba).
  
Pe lângã activitatea administrativ-gospodãreascã, Pãrintele Dometie a acordat o importantã deosebitã si studiului. În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat în teologie, la Institutul Teologic din Bucuresti, pe care le-a terminat cu media 10, cu o lunã înainte de sfârsitul sãu fulgerãtor.
+
Viaţa mănăstirească în Transilvania nu era într-o stare înfloritoare, ca în Muntenia şi în Moldova, realitate pe care o cunoştea atât din studiul Istoriei [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], cât şi nemijlocit, de aceea Părintele dorea să-şi închine puterea de muncă întăririi credinţei ortodoxe. Părintele Dometie considera că nu putea să slujească mai bine acestui ideal decât printr-o reînviorare a vieţii mănăstireşti din Transilvania.
  
Pãrintele Dometie a murit într-o duminicã, pe data de 6 iulie 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Prea Sfintitul [[Emilian (Birdaş)]] sintetizeazã personalitatea duhovniceascã a Pãrintelui: “Teolog distins, pãrinte duhovnicesc, spirit de înaltã jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate...si-a dat necontenit silinta pentru a îmbogãti, lãrgi si aprofunda, în toate fibrele fiintei pãstoritilor sãi, constiinta dãruirii de sine pentru interesele obstei, pildã dându-se, din belsug, ca unul care toatã viata a ars pentru ideea dãruirii de sine...Cel mai viu si mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este sã-i urmãm îndemnurile, dar mai ales pilda vietii sale, dupã puterile noastre”.
+
Din rândul tinerelor care veneau la Prislop şi Afteia, douăzeci şi trei de fete de pe Valea Sebeşului s-au decis să intre în [[cin|cinul]] monahal sub îndrumarea Părintelui Dometie. Cu sprijinul lor, al părinţilor lor şi al unor credincioşi, Părintele a pus la cale construirea unei mănăstiri în apropierea comunei [[Mănăstirea Strungari]]-Sebeş (judeţul Alba). Pentru ca tinerele să înveţe viaţa călugărească într-o [[mănăstire]] cu veche tradiţie monahală, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului [[Antim (Angelescu) al Buzăului]] au fost primite, în anul 1952, la Mănăstirile Răteşti şi [[Mănăstirea Barbu|Barbu]], Părintele Dometie fiind închinoviat la [[Mănăstirea Ciolanu]]. Timp de trei ani a fost duhovnicul lor, precum şi al vieţuitoarelor [[Mănăstirea Răteşti|Mănăstirii Răteşti]]. Concomitent a fost numit director şi profesor la şcolile monahale care funcţionau la cele trei mănăstiri. După ce au învăţat [[rânduiala monahală]], [[tipic]]ul slujbelor şi [[muzica psaltică]], după ce au absolvit şcoala monahală şi s-au calificat în meseria de ţesătoare, au fost închinoviate la [[Mănăstirea Râmeţ]] care tocmai fusese transformată în mănăstire de maici, deoarece autorităţile bisericeşti şi de stat nu au permis înfiinţarea proiectatei mănăstiri pe Valea Sebeşului. Părintele Dometie a întâmpinat multe dificultăţi până să ajungă, ca [[duhovnic]], la Râmeţ, atât din partea Prea Sfinţitului Antim (Angelescu), care nu dorea ca el să plece din [[eparhie]], cât şi din partea Prea Sfinţitului [[Nicolae (Colan) al Ardealului|Nicolae (Colan)]] al Clujului, care cunoştea sălbăticia ţinutului Râmeţ şi sărăcia locuitorilor.  
  
A fost, asa cum afirma Pãrintele Dumitru Stãniloae, "un erou al credintei, un suflet de mare sfintenie si puritate".
+
La [[1 martie]] 1959 este numit preot-duhovnic la Mănăstirea Râmeţ şi [[parohia]] Râmeţ-Sat, după ce a trebuit să rămână câtva timp la Mănăstirile [[Mănăstirea Piatra-Fântânele|Piatra-Fântânele]] si [[Mănăstirea Dragomireşti|Dragomireşti]]. Viaţa Părintelui Dometie este strâns legată de obşte a Mănăstirii Râmeţ. În primii ani ai înjghebării mănăstirii, Părintele şi cele 40 de vieţuitoare au îndurat multe neajunsuri: [[Chilie|chilii]] puţine, un atelier necorespunzător, lipsa hranei, a îmbrăcăminţii şi a medicamentelor. În anul 1960, luna mai, în urma [[Decretul 410/1959|decretului 410]], maicile au fost nevoite să plece pe la casele părinţilor sau să lucreze în lume, mănăstirea fiind desfiinţată.
 +
 
 +
Această pribegie a durat până în 1969, timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o secţie de covoare ce aparţinea Cooperativei Record din Aiud. În tot acest timp, Părintele Dometie şi-a întărit obştea risipită în ţară, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpărat două case în care să locuiască împreună. Mănăstirea Râmeţ a fost transformată în cabană şi bufet, maicile reuşind să se întoarcă întâi ca civile, cu secţia de covoare, fiind chiriaşe şi locuind împreună cu turiştii. Părintele reuşeşte să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănăstirii. Toate edificiile pe care le-a făcut aici au fost făcute cu asumarea unor riscuri, unele fiind construite fără acte: atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul, introducerea curentului electric şi a apei potabile, cele două case parohiale. A sădit o livadă, a instalat o stupină, a amenajat un lac de peşte. De asemenea, s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi şi a ajutat la înfiinţarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mănăstirii, plătind biletele multă vreme pentru ca linia să fie rentabilă.
 +
 
 +
Pe lângă activitatea administrativă şi gospodărească, Părintele Dometie a acordat o importanţă deosebită studiului. În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat în teologie, la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care le-a terminat cu media 10, cu o lună înainte de sfârşitul său fulgerător.
 +
 
 +
Părintele Dometie a murit într-o [[duminică]], pe data de [[6 iulie]] 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Prea Sfinţitul [[Emilian Birdaş]] sintetizează personalitatea duhovnicească a Părintelui: "Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... şi-a dat necontenit silinţa pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda, în toate fibrele fiinţei păstoriţilor săi, conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obştei, pildă dându-se, din belşug, ca unul care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu şi mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieţii sale, după puterile noastre."
 +
 
 +
A fost, aşa cum afirma Părintele [[Dumitru Stăniloae]], "un erou al credinţei, un suflet de mare [[Sfânt|sfinţenie]] şi puritate".
 +
 
 +
==Legături externe==
 +
* http://www.nistea.com/dometie.htm
 +
* http://www.crestinortodox.ro/arhimandritul_dometie_manolache_-c308-p296-new.html
  
 
[[Categorie:Monahism]]
 
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Părinţi duhovniceşti ai secolului XX]]
+
[[Categorie:Părinți duhovnicești ai secolului XX]]

Versiunea curentă din 3 decembrie 2018 11:48

Părintele Dometie Manolache

Arhimandritul Dometie Manolache (15 octombrie 1924 - 6 iulie 1975) a fost un mare duhovnic şi părinte duhovnicesc român al secolului XX.

Elemente biografice

Părintele Dometie s-a născut în satul Mărculeşti, la poalele Munţilor Pănătău (judeţul Buzău) la 15 octombrie 1924. A fost cel de-al patrulea din doisprezece copii ai unor părinţi evlavioşi şi muncitori care l-au crescut prin truda braţelor, în frica de Dumnezeu, în ascultarea şi respectul celor mai mari, cu simţul răspunderii şi al muncii.

Cele şase clase primare le-a absolvit la Târlele-Filiu (judeţul Brăila). În anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945 ca şef de promoţie. În acelaşi an s-a înscris la Institutul Teologic din Bucureşti, iar în anul 1949 a fost declarat licenţiat în teologie, în urma prezentării tezei de licenţă Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, notată cu calificativul "excepţional". Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină ca la 6 iulie 1949, în aceeaşi zi şi lună în care avea să treacă la cele veşnice, să se închinovieze la Mănăstirea Prislop. Este hirotonit preot la 6 august 1949, în Mănăstirea Hodoş-Bodrog şi este hirotesit duhovnic în catedrala episcopală din Arad de către episcopul Andrei Magieru. Pe data de 14 septembrie primeşte chipul îngeresc la Mănăstirea Prislop, în acelaşi timp cu colegul său de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, avându-l drept naş de călugărie pe Părintele Arsenie Boca. Deşi avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu stricteţe cele trei voturi monahale, aplicându-le în duh de smerenie şi jertfă totală. Rămâne la Prislop până în 18 mai 1952, când se transferă la Mănăstirea Afteia-Cioara (judeţul Alba).

Viaţa mănăstirească în Transilvania nu era într-o stare înfloritoare, ca în Muntenia şi în Moldova, realitate pe care o cunoştea atât din studiul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, cât şi nemijlocit, de aceea Părintele dorea să-şi închine puterea de muncă întăririi credinţei ortodoxe. Părintele Dometie considera că nu putea să slujească mai bine acestui ideal decât printr-o reînviorare a vieţii mănăstireşti din Transilvania.

Din rândul tinerelor care veneau la Prislop şi Afteia, douăzeci şi trei de fete de pe Valea Sebeşului s-au decis să intre în cinul monahal sub îndrumarea Părintelui Dometie. Cu sprijinul lor, al părinţilor lor şi al unor credincioşi, Părintele a pus la cale construirea unei mănăstiri în apropierea comunei Mănăstirea Strungari-Sebeş (judeţul Alba). Pentru ca tinerele să înveţe viaţa călugărească într-o mănăstire cu veche tradiţie monahală, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Antim (Angelescu) al Buzăului au fost primite, în anul 1952, la Mănăstirile Răteşti şi Barbu, Părintele Dometie fiind închinoviat la Mănăstirea Ciolanu. Timp de trei ani a fost duhovnicul lor, precum şi al vieţuitoarelor Mănăstirii Răteşti. Concomitent a fost numit director şi profesor la şcolile monahale care funcţionau la cele trei mănăstiri. După ce au învăţat rânduiala monahală, tipicul slujbelor şi muzica psaltică, după ce au absolvit şcoala monahală şi s-au calificat în meseria de ţesătoare, au fost închinoviate la Mănăstirea Râmeţ care tocmai fusese transformată în mănăstire de maici, deoarece autorităţile bisericeşti şi de stat nu au permis înfiinţarea proiectatei mănăstiri pe Valea Sebeşului. Părintele Dometie a întâmpinat multe dificultăţi până să ajungă, ca duhovnic, la Râmeţ, atât din partea Prea Sfinţitului Antim (Angelescu), care nu dorea ca el să plece din eparhie, cât şi din partea Prea Sfinţitului Nicolae (Colan) al Clujului, care cunoştea sălbăticia ţinutului Râmeţ şi sărăcia locuitorilor.

La 1 martie 1959 este numit preot-duhovnic la Mănăstirea Râmeţ şi parohia Râmeţ-Sat, după ce a trebuit să rămână câtva timp la Mănăstirile Piatra-Fântânele si Dragomireşti. Viaţa Părintelui Dometie este strâns legată de obşte a Mănăstirii Râmeţ. În primii ani ai înjghebării mănăstirii, Părintele şi cele 40 de vieţuitoare au îndurat multe neajunsuri: chilii puţine, un atelier necorespunzător, lipsa hranei, a îmbrăcăminţii şi a medicamentelor. În anul 1960, luna mai, în urma decretului 410, maicile au fost nevoite să plece pe la casele părinţilor sau să lucreze în lume, mănăstirea fiind desfiinţată.

Această pribegie a durat până în 1969, timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o secţie de covoare ce aparţinea Cooperativei Record din Aiud. În tot acest timp, Părintele Dometie şi-a întărit obştea risipită în ţară, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpărat două case în care să locuiască împreună. Mănăstirea Râmeţ a fost transformată în cabană şi bufet, maicile reuşind să se întoarcă întâi ca civile, cu secţia de covoare, fiind chiriaşe şi locuind împreună cu turiştii. Părintele reuşeşte să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănăstirii. Toate edificiile pe care le-a făcut aici au fost făcute cu asumarea unor riscuri, unele fiind construite fără acte: atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul, introducerea curentului electric şi a apei potabile, cele două case parohiale. A sădit o livadă, a instalat o stupină, a amenajat un lac de peşte. De asemenea, s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi şi a ajutat la înfiinţarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mănăstirii, plătind biletele multă vreme pentru ca linia să fie rentabilă.

Pe lângă activitatea administrativă şi gospodărească, Părintele Dometie a acordat o importanţă deosebită studiului. În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat în teologie, la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care le-a terminat cu media 10, cu o lună înainte de sfârşitul său fulgerător.

Părintele Dometie a murit într-o duminică, pe data de 6 iulie 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Prea Sfinţitul Emilian Birdaş sintetizează personalitatea duhovnicească a Părintelui: "Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... şi-a dat necontenit silinţa pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda, în toate fibrele fiinţei păstoriţilor săi, conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obştei, pildă dându-se, din belşug, ca unul care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu şi mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieţii sale, după puterile noastre."

A fost, aşa cum afirma Părintele Dumitru Stăniloae, "un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate".

Legături externe