4.112 modificări
Modificări
m
fără descrierea modificării
Părintele Dometie s-a născut în satul Mărculeşti, la poalele Munţilor Pănătău (judeţul Buzău) la [[15 octombrie]] 1924. A fost cel de-al patrulea din doisprezece copii ai unor părinţi evlavioşi şi muncitori care l-au crescut prin truda braţelor, în frica de [[Dumnezeu]], în ascultarea şi respectul celor mai mari, cu simţul răspunderii şi al muncii.
Cele şase clase primare le-a absolvit la Târlele-Filiu (judeţul Brăila). În anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945 ca şef de promoţie. În acelaşi an s-a înscris la Institutul Teologic din Bucureşti, iar în anul 1949 a fost declarat licenţiat în teologie, în urma prezentării tezei de licenţă ''Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă'', notată cu calificativul "excepţional". Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină ca la [[6 iulie]] 1949, în aceeaşi zi şi lună în care avea să treacă la cele veşnice, să se închinovieze la [[Mănăstirea Prislop]]. Este hirotonit [[preot]] la [[6 august]] 1949, în [[Mănăstirea Hodoş-Bodrog]] şi este [[hirotesie|hirotesit]] duhovnic în catedrala episcopală din Arad de către [[episcop]]ul [[Andrei MageruMagieru]]. Pe data de [[14 septembrie]] primeşte chipul îngeresc la Mănăstirea Prislop, în acelaşi timp cu colegul său de facultate, viitorul [[Mitropolit]] [[Antonie (Plămădeală) al Ardealului|Antonie Plămădeală]], avându-l drept naş de [[călugărie]] pe Părintele [[Arsenie Boca]]. Deşi avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu stricteţe cele trei [[voturi monahale]], aplicându-le în duh de [[smerenia|smerenie]] şi jertfă totală. Rămâne la Prislop până în [[18 mai]] 1952, când se transferă la [[Mănăstirea Afteia]]-Cioara (judeţul Alba).
Viaţa mănăstirească în Transilvania nu era într-o stare înfloritoare, ca în Muntenia şi în Moldova, realitate pe care o cunoştea atât din studiul Istoriei [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], cât şi nemijlocit, de aceea Părintele dorea să-şi închine puterea de muncă întăririi credinţei ortodoxe. Părintele Dometie considera că nu putea să slujească mai bine acestui ideal decât printr-o reînviorare a vieţii mănăstireşti din Transilvania.
Din rândul tinerelor care veneau la Prislop şi Afteia, douăzeci şi trei de fete de pe Valea Sebeşului s-au decis să intre în [[cin|cinul]] monahal sub îndrumarea Părintelui Dometie. Cu sprijinul lor, al părinţilor lor şi al unor credincioşi, Părintele a pus la cale construirea unei mănăstiri în apropierea comunei [[Mănăstirea Strungari]]-Sebeş (judeţul Alba). Pentru ca tinerele să înveţe viaţa călugărească într-o [[mănăstire]] cu veche tradiţie monahală, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului [[Antim (Angelescu) al Buzăului]] au fost primite, în anul 1952, la Mănăstirile Răteşti şi [[Mănăstirea Barbu|Barbu]], Părintele Dometie fiind închinoviat la [[Mănăstirea Ciolanu]]. Timp de trei ani a fost duhovnicul lor, precum şi al vieţuitoarelor [[Mănăstirea Răteşti|Mănăstirii Răteşti]]. Concomitent a fost numit director şi profesor la şcolile monahale care funcţionau la cele trei mănăstiri. După ce au învăţat [[rânduiala monahală]], [[tipic]]ul slujbelor şi [[muzica psaltică]], după ce au absolvit şcoala monahală şi s-au calificat în meseria de ţesătoare, au fost închinoviate la [[Mănăstirea Râmeţ]] care tocmai fusese transformată în mănăstire de maici, deoarece autorităţile bisericeşti şi de stat nu au permis înfiinţarea proiectatei mănăstiri pe Valea Sebeşului. Părintele Dometie a întâmpinat multe dificultăţi până să ajungă, ca [[duhovnic]], la Râmeţ, atât din partea Prea Sfinţitului Antim (Angelescu), care nu dorea ca el să plece din [[eparhie]], cât şi din partea Prea Sfinţitului [[Nicolae (Colan) al Ardealului|Nicolae (Colan)]] al Clujului, care cunoştea sălbăticia ţinutului Râmeţ şi sărăcia locuitorilor.
La [[1 martie]] 1959 este numit preot-duhovnic la Mănăstirea Râmeţ şi [[parohia]] Râmeţ-Sat, după ce a trebuit să rămână câtva timp la Mănăstirile [[Mănăstirea Piatra-Fântânele|Piatra-Fântânele]] si [[Mănăstirea Dragomireşti|Dragomireşti]]. Viaţa Părintelui Dometie este strâns legată de [[obşte]]a Mănăstirii Râmeţ. În primii ani ai înjghebării mănăstirii, Părintele şi cele 40 de vieţuitoare au îndurat multe neajunsuri: [[Chilie|chilii]] puţine, un atelier necorespunzător, lipsa hranei, a îmbrăcăminţii şi a medicamentelor. În anul 1960, luna mai, în urma [[Decretul 410/1959|decretului 410]], maicile au fost nevoite să plece pe la casele părinţilor sau să lucreze în lume, mănăstirea fiind desfiinţată.
Această pribegie a durat până în 1969, timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o secţie de covoare ce aparţinea Cooperativei Record din Aiud. În tot acest timp, Părintele Dometie şi-a întărit obştea risipită în ţară, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpărat două case în care să locuiască împreună. Mănăstirea Râmeţ a fost transformată în cabană şi bufet, maicile reuşind să se întoarcă întâi ca civile, cu secţia de covoare, fiind chiriaşe şi locuind împreună cu turiştii. Părintele reuşeşte să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănăstirii. Toate edificiile pe care le-a făcut aici au fost făcute cu asumarea unor riscuri, unele fiind construite fără acte: atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul, introducerea curentului electric şi a apei potabile, cele două case parohiale. A sădit o livadă, a instalat o stupină, a amenajat un lac de peşte. De asemenea, s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi şi a ajutat la înfiinţarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mănăstirii, plătind biletele multă vreme pentru ca linia să fie rentabilă.
Părintele Dometie a murit într-o [[duminică]], pe data de [[6 iulie]] 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Prea Sfinţitul [[Emilian Birdaş]] sintetizează personalitatea duhovnicească a Părintelui: "Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... şi-a dat necontenit silinţa pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda, în toate fibrele fiinţei păstoriţilor săi, conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obştei, pildă dându-se, din belşug, ca unul care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu şi mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieţii sale, după puterile noastre."
A fost, aşa cum afirma Părintele [[Dumitru Stăniloae]], "un erou al credinţei, un suflet de mare [[Sfânt|sfinţenie]] şi [[puritate]]".
==Legături externe==
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Părinţi duhovniceşti Părinți duhovnicești ai secolului XX]]
