Dioscor al Alexandriei
Dioscor I al Alexandriei a fost patriarh sau papă al Alexandriei între anii 444 și 451.
Controversă
Dioscor I al Alexandriei este considerat sfânt de către bisericile coptă, siriacă și alte biserici ortodoxe orientale. El este considerat, în general, un eretic de către Biserica Ortodoxă, deși unii comentatori, cum ar fi Anatolie și Ioan S. Romanides consideră că Dioscor a fost demis la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451) nu din cauza credinței, ci din cauza gravelor sale erori administrative de la Sinodul tâlhăresc de la Efes (449), unde a avut loc reabilitarea ereticului Eutihie și atacul contra lui Flavian și pentru că acesta (Dioscor) l-a excomunicat pe Papa Leon I al Romei, precum și pentru că la Calcedon a refuzat să apară în fața sinodului deși fusese convocat de trei ori.[1]
Caracterul și poziția sa sunt subiect de dispută între bisericile ortodox orientale pe de o parte și bisericile ortodoxă răsăriteană și romano-catolică pe de altă parte.
Bisericile ortodoxe orientale sunt acuzate, în general, de celelalte biserici că acceptă doctrina eutihiană a monofizismului—acest fapt este respins de către bisericile în cauză, deoarece ele îl consideră pe Eutihie ca fiind eretic, la fel ca toate celelalte biserici, și prin aceea că s-au răscumpărat din această erezie la Al Doilea Sinod de la Efes,[2] dar acest lucru ocupă un loc important în diferențele dintre aceste biserici orientale și celelalte biserici creștine care au mult mai numeroși adepți, dar și în conflictele civile și fricțiunile din acea epocă și din cele de după din Imperiul Roman de Răsărit.
De aici, în încurcătura tipică a schismelor, conform cu principalele facțiuni creștine, el a fost mai degrabă un Patriarh al Alexandriei care a devenit eretic, care într-un joc de putere preventiv, caracteristic megalomaniei, a încercat să îi excomunice pe mulți alți episcopi care se opuneau credinței sale în monofizism, inclusiv pe Leon.
În consecință, el a fost excomunicat de către Leon, cel mai probabil imediat după începerea anului 450, ca o reacție la controversele de la Sinodul tâlhăresc de la Efes, pe care îl prezidase la cererea împăratului în dauna lui Leon. Acesta trebuia să fie al patrulea sinod ecumenic dar poate fi descris doar ca fără efect și ciudat, fiind caracterizat de hotărâri luate în absența dezbaterilor, decizii prin care personalități importante ale facțiunilor creștine erau măcelărite in absentia prin excomunicare și ale cărui decizii, au fost, în consecință, toate anulate de Leo dar și de către următorul sinod ecumenic din 451, numit Sinodul de la Calcedon (numit pe scară largă ca Sinodul IV Ecumenic de către majoritatea Bisericilor Creștine importante; în schimb, Bisericile Ortodoxe Orientale numite anterior acceptă Sinodul II de la Efes ca fiind canonic și nu acceptă Sinodul de la Calcedon și nici Crezul Calcedonian).
Cealaltă parte implicată în controversă, în afară de Dioscor, este Leon, fiecare considerându-l pe celălalt eretic. Principalii factori din spatele acestei dispute sunt încă actuali și constituie subiectul discuțiilor dintre biserici.[3]
Cercetări recente sugerează că atât Leon cât și Dioscor au fost ortodocși pentru că ambii erau de acord cu Sfântul Chiril al Alexandriei, în special cu cele Doisprezece Capitole, cu toate că fiecare fusese considerat eretic de către partea cealaltă [4].
În Mai 1973, după cincisprezece secole, Papa Șenuda al III-lea (Gayyid) al Alexandriei l-a vizitat pe Papa Paul al VI-lea al Romei și au declarat că au o credință comună referitor la firea lui Hristos, subiect care provocase schisma Bisericii la Sinodul de la Calcedon.[5] Totuși, acest fapt este disputat, deoarece principalii lideri ai schismei ne-calcedoniene au condamnat în mod distinct înțelegerile Sfântului Chiril cu Sfântul Ioan al Antiohiei. De exemplu, Timotei Ailouros (ucenicul și succesorul lui Dioscor), a scris: "Chiril... după ce a lămurit în chip minunat o înțeleaptă mărturisire a Ortodoxiei, s-a arătat nestatornic și trebuie mustrat pentru că a propovăduit o învățătură contrară: după ce mai înainte a afirmat că trebuie să vorbim de o (singură) Fire a lui Dumnezeu Cuvântul, a distrus dogma pe care o formulase și a fost prins mărturisind două Firi ale lui Hristos." [6]
O declarație similară a fost stabilită între Bisericile ortodoxe orientale și Biserica Ortodoxă răsăriteană în anii 1990. În vara lui 2001, Patriarhiile Ortodoxă Coptă și Ortodoxă Greacă de Alexandria au convenit să-și recunoască reciproc botezul făcut de cealaltă.[7].
Prima parte a vieții
Înainte de a deveni Papă, Dioscor a slujit ca decan al Şcolii catehetice din Alexandria și a fost secretarul personal al lui Sfântului Chiril cel Mare, Patriarh al Alexandriei, pe care l-a însoțit la Sinodul III Ecumenic care s-a ținut la Efes.
Eutihie și Nestorie
În lupta sa împotriva lui Nestorie, Sfântul Chiril a explicat unirea dintre cele două firi ale lui Hristos (dumnezeirea și umanitatea sa) ca "lăuntrică și adevărată fără nici o separare, schimbare sau confuzie." El a respins teoria antiohiană a "sălășluirii" sau "suprapunerii" sau "participării apropiate" ca nefiind pe deplin capabile să exprime unirea cea adevărată. El a acuzat teoria aceasta că permite divizarea celor două ipostasuri ale lui Hristos exact la fel cum a propovăduit Nestorie.
Astfel, formula ortodoxă tradițională adoptată de Chiril și Dioscor a fost "o singură fire întrupată" care se traduce în grecește prin mia-physis și nu prin mono-physis. Ei au înțeles prin mia: unul; dar nu "unul singur" ci "unul în unitate"; "altceva decât două firi"; așa cum a declarat Dioscor. El a insistat pe "o singură fire" a lui Hristos pentru a afirma unitatea, identitatea unică a lui Hristos, ca unealtă de apărare a credinței Bisericii împotriva nestorianismului. Astfel, Hristos este Dumnezeu și om într-unul singur.
Pe de altă parte, formula antiohiană era "două firi după unire" care se traduce prin dio physis. Această formulă explică faptul că Hristos are două firi, el fiind Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului și aceea că Dumnezeu nu suferă și nici nu moare.
Sfântul Chiril însuși a acceptat formula antiohiană în înțelegerile sale cu Sfântul Ioan al Antiohiei:
- "Cu privire la exprimările evanghelice și apostolice referitoare la Domnul, știm că oamenii care sunt pricepuți în ale teologiei le-au atribuit pe unele din ele Persoanei celei una, în timp ce pe celelalte le-au împărțit între cele două Firi, pe cele care erau potrivite lui Dumnezeu atribuindu-le dumnezeirii lui Hristos, iar pe cele care erau mai umile, firii Sale umane. Citind aceste sfinte cuvinte ale Voastre și găsind că noi înșine gândim în același mod—pentru că este un Domn, o credință, un Botez—am dat slavă lui Dumnezeu, Mântuitorul tuturor"[8]
A urmat o luptă între Eutihie și Teodoret. Eutihie a fost un arhimandrit al unei mănăstiri din Constantinopol. El a apărat formula "o singură fire" împotriva a "două firi." El a conchis că dumnezeirea absorbise umanitatea lui Hristos. Teodoret i-a acuzat pe Eutihie și pe Chiril și a publicat o lungă lucrare polemică împotriva lor. Sinodul de la Calcedon a avut loc în 448, Eutihie fiind condamnat și exilat.
Inițial, Leon i-a scris lui Eutihie lăudându-i zelul în combaterea dualismului nestorian. Dar mai târziu, s-a răzgândit; probabil atunci când a auzit că împăratul i-a scris lui Disocor, chemându-l la un sinod la care să se discute acest subiect. Leon, care nu fusese implicat în conflictul dintre hristologiile alexandrină și antiohiană, a trimis la Constantinopol faimosul său Tomos (scrisoare) - dar nu pentru a împăca părțile în conflict, ci pentru a-i defăima teologii alexandrini.
Sinodul al II-lea de la Efes
Atunci, împăratul Teodosie al II-lea a convocat Sinodul II de la Efes (numit și „Sinodul tâlhăresc de la Efes”), în 449 și i-a cerut lui Dioscor să exercite o autoritate supremă asupra lucrărilor, ca președinte al sinodului. Eutihie a fost reabilitat deoarece s-a oferit să se căiască și deoarece Leo i-a scris lui Flavian spunându-i că trebuie să fie amabil cu Eutihie și să-l ierte dacă se căiește.
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon
Apoi, în 28 iulie 450, împăratul Teodosie a murit iar sora sa Pulcheria Împărăteasa și soțul ei Marcian au fost încoronați ca împărați. Pulcheria a sprijinit Roma împotriva Alexandriei. Ea a strâns semnături pentru "Tomul" lui Leo ca acesta să fie considerat ca baza discuțiilor pentru un nou sinod care urma să se țină la Calcedon. În același timp, ea a decis să nu lase Romei autoritatea supremă în Biserică. Ea a refuzat cererea lui Leo de a se ține sinodul în Italia, sinodul fiind ținut, în schimb, în Răsărit. Deși se consideră că Sinodul de la Calcedon l-a condamnat pe Eutihie, cel asupra căruia s-a îndreptat sinodul într-adevăr a fost Dioscor, deoarece Eutihie se afla deja în Siria de Nord, unde fusese exilat înainte de începerea sinodului.
În timpul sinodului, Dioscor a explicat de ce trebuia păstrată formula "o Fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul" (o formulă care fusese deja justificată și definită la Primul Sinod de la Efes). Când au auzit "o singură fire," unii episcopi au strigat că "Eutihie a spus și el aceste lucruri." Aici, Dioscor a clarificat opinia alexandrină, spunând: "Nu vorbim despre amestecare [contopire], nici despre împărțire [divizare], nici despre schimbare." Dioscor a încercat să-și prezinte clar poziția: aceea că el nu accepta "două Firi după unire," dar că nu avea obiecții la formula "din două firi după unire."
Când prezidiul a început prezentarea ordinii de zi a sinodului, Paschasinus, delegatul roman, a spus: "Avem dispoziții de la Roma ca Dioscor să nu aibă un loc în acest sinod. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci el trebuie dat afară." Când prezidiul a întrebat ce făcuse Dioscor, delegatul roman a replicat: "A îndrăznit să prezideze un sinod fără autorizarea Scaunului apostolic al Romei, un lucru care nu s-a mai întâmplat până acum și care nu se cuvine să se mai întâmple."
Împăratul a cerut sinodului să-i înlăture pe alexandrini și să proclame o nouă formulă de credință care să aducă întreaga Biserică din Răsărit sub autoritatea Constantinopolului. Aceștia s-au folosit de Leon ca de o unealtă pentru a-și atinge scopul, folosindu-se de ostilitatea lui față de Alexandria, pe care o privea ca un obstacol în instaurarea autorității papale peste Biserica din lumea întreagă.
Verdictul delegaților a fost anunțat: Dioscor al Alexandriei, Iuvenalie al Ierusalimului, Talasie al Cezareei, Eusebiu al Ancyrei, Eustație de Berytus și Vasile al Seleuciei —aceștia erau oamenii responsabili de deciziile de la Sinodul al II-lea de la Efes și ca atare toți trebuiau depuși. Astfel, patriarhul Alexandriei a fost exilat în insula Gangra. De fapt, Dioscor nu a fost condamnat nominal la Calcedon din cauza ereziei sale teologice, ci din cauza nerespectării canoanelor la Sinodul tâlhăresc de la Efes.
Noua formulă de credință
Sub o presiune puternică, episcopii de la sinod au acceptat noua formulă de credință, astfel încât Alexandria va pierde autoritatea teologică. În plus, atunci când delegații au încercat să impună autoritatea papală peste Biserica universală, tăcerea s-a transformat în revoltă. În scrisori repetate și mânioase, Leo și-a făcut cunoscută opoziția la acest sinod deoarece considera Roma și Constantinopolul egale.
Exilul lui Dioscor
După aceste incidente, un mesager de la Constantinopol a ajuns la Alexandria unde a anunțat exilul patriarhului Dioscor și numirea unui preot alexandrin care se numea Proterius ca patriarh imperial, i.e., străin/ne-egiptean, peste Alexandria, acesta având aprobarea împăratului. El a amenințat pe orice va încerca să-și arate nesupunerea. Patriarhul melchit, care fusese numit de împărat, s-a înconjurat de soldați care pedepseau pe toți cei care se opuneau poruncilor imperiale.
În anul 457, pe 11 septembrie, patriarhul Dioscor a murit în exil, în Asia Mică.[9] Când copții au auzit acest lucru, ei s-au adunat împreună cu clerul și l-au ales pe Timotei, ucenicul lui Dioscor, să fie noul patriarh. Acest lucru a devenit o practică regulată în Biserica Coptă, care încă nu s-a împăcat cu Patriarhiile Ortodoxe nici până în zilele noastre.
Dioscor al Alexandriei | ||
---|---|---|
Precedat de: Chiril I |
Patriarh al Alexandriei 444-451 |
Urmat de: Proterie (succesiune calcedoniană) Timotei al II-lea (succesiune necalcedoniană) |
Note
- ↑ Consultări ortodoxe și ortodoxe orientale: sprijinul lui Leon al Romei pentru Teodoret, sprijinul lui Dioscor al Alexandriei pentru Eutihie și ridicarea anatemelor de John S. Romanides
- ↑ Istoria Bisericii Copte de Iris Habib Elmasry Volumul I
- ↑ Biserica Ortodosă Siriacă
- ↑ Consultări ortodoxe și ortodoxe orientale: Sprijinul lui Leon al Romei pentru Teodoret, sprijinul lui Dioscor al Alexandriei pentru Eutihie și ridicarea anatemelor de John S. Romanides
- ↑ Coptic.net Monofizism reconsiderat
- ↑ Timotei Ailouros, "Epistole către Kalonymos," Patrologia Graeca, Vol LXXXVI, Col. 276; citat în The Non Chalcedonian Heretics, p. 13. Vezi și "The History of the Persistant Monophysite Rejection of St. Cyril of Alexandria's Teaching on the Two Natures of Christ"
- ↑ Biserica din Alexandria (coptă)#Sinodul de la Calcedon
- ↑ Ioan Karmiris, Declarații dogmatice și de crez ale Bisericii Ortodoxe, Vol. 1, Atena, 1960. p. 154, citat în Ereticii ne-calcedonieni, p. 11
- ↑ Catholic Encyclopedia