Dioscor al Alexandriei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
(legături interne)
Linia 2: Linia 2:
  
 
==Controversă==
 
==Controversă==
Dioscor I al Alexandriei este considerat [[sfânt]] de către bisericile [[Biserica din Alexandria (coptă)|coptă]], [[Biserica Antiohiei (Siriacă)|siriacă]] şi alte biserici [[Biserici Vechi-Orientale|ortodoxe orientale]]. El este considerat, în general, un  [[eretic]] de către [[Biserica Ortodoxă]], deşi unii comentatori, cum ar fi Anatolie şi Ioan S. Romanides consideră că Dioscor a fost demis la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]] (451) nu din cauza credinţei, ci din cauza gravelor sale erori administrative de la [[Sinodul tâlhăresc de la Efes]] (449), unde a avut loc reabilitarea ereticului [[Eutihie]] şi atacul contra lui [[Flavian mărturisitorul|Flavian]] şi pentru că acesta (Dioscor) l-a excomunicat pe Papa [[Leo cel Mare|Leo I al Romei]] şi pentru că la Calcedon a refuzat să apară în faţa sinodului deşi fusese convocat de trei ori.<ref>[http://www.romanity.org/htm/rom.06.en.orthodox_and_oriental_orthodox_consultation.htm Consultări ortodoxe şi ortodoxe orientale: sprijinul lui Leo al Romei pentru Teodoret, sprijinul lui Dioscor al Alexandriei pentru Eutihie şi ridicarea anatemelor] de John S. Romanides</ref>
+
Dioscor I al Alexandriei este considerat [[sfânt]] de către bisericile [[Biserica din Alexandria (coptă)|coptă]], [[Biserica Antiohiei (Siriacă)|siriacă]] şi alte biserici [[Biserici Vechi-Orientale|ortodoxe orientale]]. El este considerat, în general, un  [[eretic]] de către [[Biserica Ortodoxă]], deşi unii comentatori, cum ar fi Anatolie şi Ioan S. Romanides consideră că Dioscor a fost demis la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]] (451) nu din cauza credinţei, ci din cauza gravelor sale erori administrative de la [[Sinodul tâlhăresc de la Efes]] (449), unde a avut loc reabilitarea ereticului [[Eutihie]] şi atacul contra lui [[Flavian Mărturisitorul|Flavian]] şi pentru că acesta (Dioscor) l-a excomunicat pe Papa [[Leo cel Mare|Leo I al Romei]] şi pentru că la Calcedon a refuzat să apară în faţa sinodului deşi fusese convocat de trei ori.<ref>[http://www.romanity.org/htm/rom.06.en.orthodox_and_oriental_orthodox_consultation.htm Consultări ortodoxe şi ortodoxe orientale: sprijinul lui Leo al Romei pentru Teodoret, sprijinul lui Dioscor al Alexandriei pentru Eutihie şi ridicarea anatemelor] de John S. Romanides</ref>
  
 
Caracterul şi poziţia sa sunt subiect de dispută între bisericile ortodox orientale pe de o parte şi bisericile ortodoxă răsăriteană şi romano-catolică pe de altă parte.
 
Caracterul şi poziţia sa sunt subiect de dispută între bisericile ortodox orientale pe de o parte şi bisericile ortodoxă răsăriteană şi romano-catolică pe de altă parte.
Linia 12: Linia 12:
 
În consecinţă, el a fost [[excomunicare|excomunicat]] de către Leo, cel mai probabil la imediat după începerea anului 450, ca o reacţie la controversele de la [[Al Doilea Sinod de la Efes]], pe care îl prezidase la cererea împăratului în dauna lui Leo.  
 
În consecinţă, el a fost [[excomunicare|excomunicat]] de către Leo, cel mai probabil la imediat după începerea anului 450, ca o reacţie la controversele de la [[Al Doilea Sinod de la Efes]], pe care îl prezidase la cererea împăratului în dauna lui Leo.  
  
Acesta trebuia să fie al patrulea [[sinod ecumenic]] dar poate fi descris doar ca fără efect şi ciudat, fiind caracterizat de hotărâri luate în absenţa dezbaterilor, decizii prin care personalităţi importante ale facţiunilor creştine erau măcelărite ''in absentia'' prin excomunicare şi ale cărui decizii, au fost, în consecinţă, toate anulate de Leo dar şi de către urmăptorul [[sinod ecumenicl]] din 451, numit [[Sinodul de la Calcedon]] (Numit pe scară largă ca Sinodul IV Ecumenic de către majoritatea Bisericilor Creştine importante. În schimb, Bisericile Ortodoxe Orientale numite anterior acceptă Sinodul II de la Efes ca fiind canonic şi nu acceptă Sinodul de la Calcedon şi nici [[Crezul Calcedonian]].)
+
Acesta trebuia să fie al patrulea [[sinod ecumenic]] dar poate fi descris doar ca fără efect şi ciudat, fiind caracterizat de hotărâri luate în absenţa dezbaterilor, decizii prin care personalităţi importante ale facţiunilor creştine erau măcelărite ''in absentia'' prin excomunicare şi ale cărui decizii, au fost, în consecinţă, toate anulate de Leo dar şi de către urmăptorul [[sinod ecumenicl]] din 451, numit [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]] (Numit pe scară largă ca Sinodul IV Ecumenic de către majoritatea Bisericilor Creştine importante. În schimb, Bisericile Ortodoxe Orientale numite anterior acceptă Sinodul II de la Efes ca fiind canonic şi nu acceptă Sinodul de la Calcedon şi nici [[Crezul|Crezul Calcedonian]].)
  
 
Cealaltă parte implicată în controversă, în afară de Dioscor, este Leo, fiecare considerându-l pe celălalt eretic. Principalii factori din spatele acestei dispute sunt încă actuali şi constituie subiectul dicuţiilor dintre biserici.<ref>[http://sor.cua.edu/Ecumenism/20000509oomtg3.html Biserica Ortodosă Siriacă]</ref>  
 
Cealaltă parte implicată în controversă, în afară de Dioscor, este Leo, fiecare considerându-l pe celălalt eretic. Principalii factori din spatele acestei dispute sunt încă actuali şi constituie subiectul dicuţiilor dintre biserici.<ref>[http://sor.cua.edu/Ecumenism/20000509oomtg3.html Biserica Ortodosă Siriacă]</ref>  
Linia 18: Linia 18:
 
Cercetări recente sugerează că atât Leo cât şi Dioscor sunt ortodocşi pentru că ei sunt de acord cu Sfântul [[Chiril al Alexandriei]], în special cu cel Doisprezece Capitole, cu toate că fiecare fusese considerat eretic de către partea cealaltă <ref>[http://www.romanity.org/htm/rom.06.en.orthodox_and_oriental_orthodox_consultation.htm Consultări ortodoxe şi ortodoxe orientale: Sprijinul lui Leo al Romei pentru Teodoret, sprijinul lui Dioscor al Alexandriei pentru Eutihie şi ridicarea anatemelor] de John S. Romanides</ref>.
 
Cercetări recente sugerează că atât Leo cât şi Dioscor sunt ortodocşi pentru că ei sunt de acord cu Sfântul [[Chiril al Alexandriei]], în special cu cel Doisprezece Capitole, cu toate că fiecare fusese considerat eretic de către partea cealaltă <ref>[http://www.romanity.org/htm/rom.06.en.orthodox_and_oriental_orthodox_consultation.htm Consultări ortodoxe şi ortodoxe orientale: Sprijinul lui Leo al Romei pentru Teodoret, sprijinul lui Dioscor al Alexandriei pentru Eutihie şi ridicarea anatemelor] de John S. Romanides</ref>.
  
În Mai 1973, după cincisprezece secole, Papa [[Shenouda al III-lea (Gayyid) al Alexandriei]] l-a vizitat pe Papa [[Paul al VI-lea al Romei|Paul al VI-lea]] al Romei şi au declarat că au o credinţă comună referitor la firea lui Hristos, subiect care a cauzat schisma Bisericii la [[Sinodul de la Calcedon]].<ref>[http://www.coptic.net/articles/MonophysitismReconsidered.txt Coptic.net Monofizism reconsiderat]</ref> Totuşi, acest fapt este disputat, deoarece principalii lideri ai schismei ne-calcedoniene au condamnat în mod distinct înţelegerile Sfântului Chiril cu Sfântul Ioan al Antiohiei. De exemplu, Timotei Ailouros (ucenicul şi succesorul lui Dioscor), a scris: "Chiril... clarificând într-un mod deosebit having excellently articulated the wise proclamation of Orthodoxy, s-a arătat pe sine însuşi nestatornic şi va fi cenzurat pentru că a învăţat o doctrină contrară: după ce anterior propusese că se va discuta despre o fire a lui Dumnzeue Cuvântul, el a dărâmat dogma pe care o formulase şi este depistat propovăsuind două firi ale lui Hristos."<ref>Timothy Ailouros, "Epistole către Kalonymos," ''Patrologia Graeca'', Vol LXXXVI, Col. 276; citat în Eretici ne-calcedonieni, p. 13. Vezi şi [http://orthodoxinfo.com/ecumenism/mono_history.aspx "The History of the Persistant Monophysite Rejection of St. Cyril of Alexandria's Teaching on the Two Natures of Christ"]</ref>
+
În Mai 1973, după cincisprezece secole, Papa [[Shenouda al III-lea (Gayyid) al Alexandriei]] l-a vizitat pe Papa [[Paul al VI-lea al Romei|Paul al VI-lea]] al Romei şi au declarat că au o credinţă comună referitor la firea lui Hristos, subiect care a cauzat schisma Bisericii la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]].<ref>[http://www.coptic.net/articles/MonophysitismReconsidered.txt Coptic.net Monofizism reconsiderat]</ref> Totuşi, acest fapt este disputat, deoarece principalii lideri ai schismei ne-calcedoniene au condamnat în mod distinct înţelegerile Sfântului Chiril cu Sfântul Ioan al Antiohiei. De exemplu, Timotei Ailouros (ucenicul şi succesorul lui Dioscor), a scris: "Chiril... clarificând într-un mod deosebit having excellently articulated the wise proclamation of Orthodoxy, s-a arătat pe sine însuşi nestatornic şi va fi cenzurat pentru că a învăţat o doctrină contrară: după ce anterior propusese că se va discuta despre o fire a lui Dumnzeue Cuvântul, el a dărâmat dogma pe care o formulase şi este depistat propovăsuind două firi ale lui Hristos."<ref>Timothy Ailouros, "Epistole către Kalonymos," ''Patrologia Graeca'', Vol LXXXVI, Col. 276; citat în Eretici ne-calcedonieni, p. 13. Vezi şi [http://orthodoxinfo.com/ecumenism/mono_history.aspx "The History of the Persistant Monophysite Rejection of St. Cyril of Alexandria's Teaching on the Two Natures of Christ"]</ref>
  
 
O declaraţie similară a fost agreată între bisericile ortodoxe orientale şi ortodoxia răsăriteană în anii 1990. În vara lui 2001, Patriarhiile Ortodoxă Coptă şi Ortodoxă Greacă de Alexandria a u convenit să-şi recunoască reciproc botezul făcut de cealaltă.<ref>[[Biserica din Alexandria (coptă)#Sinodul de la Calcedon]]</ref>.
 
O declaraţie similară a fost agreată între bisericile ortodoxe orientale şi ortodoxia răsăriteană în anii 1990. În vara lui 2001, Patriarhiile Ortodoxă Coptă şi Ortodoxă Greacă de Alexandria a u convenit să-şi recunoască reciproc botezul făcut de cealaltă.<ref>[[Biserica din Alexandria (coptă)#Sinodul de la Calcedon]]</ref>.

Versiunea de la data 1 septembrie 2011 09:02

Dioscor I al Alexandriei a fost patriarh sau papă al Alexandriei între anii 444 și 451.

Controversă

Dioscor I al Alexandriei este considerat sfânt de către bisericile coptă, siriacă şi alte biserici ortodoxe orientale. El este considerat, în general, un eretic de către Biserica Ortodoxă, deşi unii comentatori, cum ar fi Anatolie şi Ioan S. Romanides consideră că Dioscor a fost demis la Sinodul de la Calcedon (451) nu din cauza credinţei, ci din cauza gravelor sale erori administrative de la Sinodul tâlhăresc de la Efes (449), unde a avut loc reabilitarea ereticului Eutihie şi atacul contra lui Flavian şi pentru că acesta (Dioscor) l-a excomunicat pe Papa Leo I al Romei şi pentru că la Calcedon a refuzat să apară în faţa sinodului deşi fusese convocat de trei ori.[1]

Caracterul şi poziţia sa sunt subiect de dispută între bisericile ortodox orientale pe de o parte şi bisericile ortodoxă răsăriteană şi romano-catolică pe de altă parte.

Bisericile ortodoxe orientale sunt acuzate, în general, de celelalte biserici că acceptă doctrina eutihiană a monofizismului—acest fapt este respins de către bisericile în cauză, deoarece ele îl consideră pe Eutihie ca fiind eretic eretic, la fel ca toate celelalte biserici, şi prin aceea că s-au răscumpărat din această erezie la Al Doilea Sinod de la Efes,[2] dar acest lucuru ocupă un loc important în diferenţele dintre aceste biserici orientale şi celelalte biserici creştine care au mult mai numeroşi adepţi, dar şi în conflictele civile şi fricţiunile din acea epocă şi din cele de după din Imperiul Roman de Răsărit.

De aici, în încurcătura tipică a schismelor, conform cu principalele facţiuni creştine, el a fost mai degrabă un Patriarh al Alexandriei care a devenit eretic, care într-un joc de putere preventiv, caracteristic megalomaniei, a încercat să îi excomunice pe mulţi alţi episcopi care se opuneau credinţei sale în monofizism, inclusiv pe Leo.

În consecinţă, el a fost excomunicat de către Leo, cel mai probabil la imediat după începerea anului 450, ca o reacţie la controversele de la Al Doilea Sinod de la Efes, pe care îl prezidase la cererea împăratului în dauna lui Leo.

Acesta trebuia să fie al patrulea sinod ecumenic dar poate fi descris doar ca fără efect şi ciudat, fiind caracterizat de hotărâri luate în absenţa dezbaterilor, decizii prin care personalităţi importante ale facţiunilor creştine erau măcelărite in absentia prin excomunicare şi ale cărui decizii, au fost, în consecinţă, toate anulate de Leo dar şi de către urmăptorul sinod ecumenicl din 451, numit Sinodul de la Calcedon (Numit pe scară largă ca Sinodul IV Ecumenic de către majoritatea Bisericilor Creştine importante. În schimb, Bisericile Ortodoxe Orientale numite anterior acceptă Sinodul II de la Efes ca fiind canonic şi nu acceptă Sinodul de la Calcedon şi nici Crezul Calcedonian.)

Cealaltă parte implicată în controversă, în afară de Dioscor, este Leo, fiecare considerându-l pe celălalt eretic. Principalii factori din spatele acestei dispute sunt încă actuali şi constituie subiectul dicuţiilor dintre biserici.[3]

Cercetări recente sugerează că atât Leo cât şi Dioscor sunt ortodocşi pentru că ei sunt de acord cu Sfântul Chiril al Alexandriei, în special cu cel Doisprezece Capitole, cu toate că fiecare fusese considerat eretic de către partea cealaltă [4].

În Mai 1973, după cincisprezece secole, Papa Shenouda al III-lea (Gayyid) al Alexandriei l-a vizitat pe Papa Paul al VI-lea al Romei şi au declarat că au o credinţă comună referitor la firea lui Hristos, subiect care a cauzat schisma Bisericii la Sinodul de la Calcedon.[5] Totuşi, acest fapt este disputat, deoarece principalii lideri ai schismei ne-calcedoniene au condamnat în mod distinct înţelegerile Sfântului Chiril cu Sfântul Ioan al Antiohiei. De exemplu, Timotei Ailouros (ucenicul şi succesorul lui Dioscor), a scris: "Chiril... clarificând într-un mod deosebit having excellently articulated the wise proclamation of Orthodoxy, s-a arătat pe sine însuşi nestatornic şi va fi cenzurat pentru că a învăţat o doctrină contrară: după ce anterior propusese că se va discuta despre o fire a lui Dumnzeue Cuvântul, el a dărâmat dogma pe care o formulase şi este depistat propovăsuind două firi ale lui Hristos."[6]

O declaraţie similară a fost agreată între bisericile ortodoxe orientale şi ortodoxia răsăriteană în anii 1990. În vara lui 2001, Patriarhiile Ortodoxă Coptă şi Ortodoxă Greacă de Alexandria a u convenit să-şi recunoască reciproc botezul făcut de cealaltă.[7].

Prima parte a vieţii

Înainte de a deveni Papă, Dioscor a slujit ca decan al Şcolii catehetice din Alexandria şi a fost secretarul personal al lui Sfântului Chiril cel Mare, Patriarh al Alexandriei, pe care l-a însoţit la Sinodul III Ecumenic care s-a ţinut la Efes.

Eutihie și Nestorie

În lupta sa împotriva lui Nestorie, Sfântul Chiri a explicat unirea dintre cele două firi ale lui Hristos (dumnezeirea şi umanitatea sa) ca "lăuntrică şi adevărată fără nici o separare, schimbare sau confuzie." El a respins teoria antiohiană a "sălăşluirii" sau "suprapunerii" sau "participării apropiate" ca nefiind pe deplin capabile să exprime unirea cea adevărată. El a acuzat teoria aceasta că permite divizarea celor două ipostasuri ale lui Hristos exact la fel cum a propovăduit Nestorie.

Astfel, formula ortodoxă tradiţională adoptată de Chiril şi Dioscor a fost "o singură fire întrupată" care se traduce în greceşte prin mia-physis şi nu prin mono-physis. Ei au înţeles prin mia: unul; dar nu "unul singur" ci "unul în unitate"; "altceva decât două firi"; aşa cum a declarat Dioscor. El a insistat pe "o singură fire" a lui Hristos pentru a afirma unitatea, identitatea unică a lui Hristos, ca unealtă de apărare a credinţei Bisericii împotriva nestorianismului. Astfel, Hristos este Dumnezeu şi om într-unul singur.

Pe de altă parte, formula antiohiană era "două firi după unire" care se traduce prin dio physis. Această formulă explică faptul că Hristos are două firi, el fiind Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului şi aceea că Dumnezeu nu suferă şi nici nu moare.

Sfântul Chiril însuşi a acceptat formula antiohiană în înţelegerile sale cu Sfântul Ioan al Antiohiei:

"Cu privire la exprimările evanghelice şi apostolice referitoare la Domnul, ştim că oamenii care sunt competenţi în teologie au făcut ataşat unele din ele Persoanei unice, în timp ce le-au împărţit pe celelalte între cele două firi, pe cele care erau potrivite lui Dumnezeu atribuindu-le dumnezeirii lui Hristos şi cele care erau mai umile, firii Sale umane. Citind aceste enunţuri sacre ale Voastre şi găsind că noi înşine gândim în acelaşi mod—pentru că este un singur Dumnezeu, o credinţă, un botez—slăvim pe Dumnezeu Mântuitorul tuturor"[8]

A urmat o luptă între Eutihie şi Teodoret. Eutihie a fost un arhimandrit al unei mănăstiri din Constantinopol. El a apărat formula "o singură fire" împotriva a "două firi." El a concluzinat că dumnezeirea a absorbit umanitatea lui Hristos. Teodoret l-a acuzat pe Eutihie şi pe Chiril şi a publicat o lungă lucrare polemică împotriva lor. Sinodul de la Calcedon a avut loc în 448, Eutihie fiind condamnat şi exilat.

Iniţial, Leo i-a scris lui Eutihie lăudându-i zelul în combaterea dualismului nestorian. Dar mai târziu, s-a răzgândit; probabil atunci când a auzit că împăratul i-a scris lui Disocor, chemându-l la un sinod la care să se dicute acest subiect. Leo, care nu era implicat în conflictul dintre hristologiile alexandrină şi antiohiană, a trmis la Constantinopol faimosul său tom (scrisoare) -- dar nu pentru a împăca părţile în conflict, ci pentru a defăima teologii alexandrini.

Sinodul al II-lea de la Efes

Atunci, împăratul Teodosie al II-lea a convocat Sinodul II de la Efes (numit şi „Sinodul tâlhăresc de la Efes”), în 449 şi i-a cerut lui Dioscor să exercite o autoritate supremă asupra lucrărilor, ca preşedinte al sinodului. Eutihie a fost reabilitat deoarece s-a oferit să se căiască şi deoarece Leo i-a scris lui Flavian spunându-i că trebuie să fie amabil cu Eutihie şi să-l ierte dacă se căieşte.

Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon

Apoi, în 28 iulie 450, împăratul Teodosie a murit iar sora sa Pulcheria Împărăteasa şi soţul ei Marcian au fost încoronaţi ca împăraţi. Pulcheria a sprijinit Roma împotriva Alexandriei. Ea a strâns semnături pentru "Tomul" lui Leo ca acesta să fie considerat ca baza discuţiilor pentru un nou sinod care urma să se ţină la Calcedon. În acelaşi timp, ea a decis să nu lase Romei autoritatea supremă în Biserică. Ea a refuzat cererea lui Leo de a seţine sinodul în Italia, sinodul fiind ţinut, în schimb, în Răsărit. Deşi se consideră că Sinodul de la Calcedon l-a condamnat pe Eutihie, cel asupra căruia s-a îndreptat sinodul într-adevăr a fost Dioscor, deoarece Eutihie se afla deja în Siria de Nord, unde fusese exilat înainte de începerea sinodului.

În timpul sinodului, Dioscor a explicat de ce trebuie păstrată formula "o fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul" (o formulă care fusese deja justificată şi definită la Primul Sinod de la Efes). Când au auzit "o singură fire," unii episcopi au strigat că "Eutihie a spus şi el aceste lucruri." Aici, Dioscor a clarificat opinia alexandrină, spunând: "Nu vorbim despre confundare, nici despre divizare şi nici despre schimbare." Dioscor a încercat să-şi prezinte clar poziţia: aceea că el nu acceptă "două firi după unire," dar că nu are obiecţii la "din două firi după unire."

Când prezidiul a început prezentarea ordinii de zi a sinodului, Paschasinus, delegatul roiman, a spus: "Avem dispoziţii de la Roma ca Dioscor să nu aibă un loc în acest sinod. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci el trebuie dat afară." Când prezidiul a întrebat ce a făcut Dioscor, delegatul roman a replicat: "El a îndrăznit să prezideze un sinod fără autorizarea scaunului apostolic al Romei, un lucru care nu s-a mai întâmplat până acum şi care nu se cuvine să se mai întâmple."

A fost în avantajul împăratului că sinodul a trebuit să scoată din joc Alexandria şi să declare o nouă formulă de credinţă care să aducă întreaga Biserică din Răsărit sub autoritatea Constantinopolului. Ei s-au folosit de Leo ca de o unealtă pentru a-şi atinge scopul, folosindu-se de ostilitatea lui faţă de Alexandria, pe care o privea ca un obstacol în obţinerea autorităţii papale peste Biserica din lumea întreagă.

Verdictul delegaţilor a fost anunţat: Dioscor de Alexandria, Iuvenal de Ierusalim, Talasie de Cezareea, Eusebiu de Ancyra, Eutatie de Berytus şi Vasile de Seleucia—aceştia erau oamenii responsabili de deciziile de la Sinodul al II-lea de la Efes şi astfel toţi trebuiau demişi. Astfel, patriarhul Alexandriei a fost exilat în Insula Gangra. De fapt, Dioscor nu a fost condamnat nominal la Calcedon din cauza ereziei sale teologice, ci din cauza nerespectării canoanelor la Sinodul tâlhăresc de la Efes.

Noua formulă de credinţă

Sub o presiune puternică, episcopii de la sinod au acceptat noua formulă de credinţă, astfel încât Alexandria va pierde autoritatea teologică. În plus, atunci când delegaţii au încercat să impună autoritatea papală peste Biserica universală, tăcerea s-a transformat în revoltă. În scrisori repetate şi mânioase, Leo şi-a făcut cunoscută opoziţia la acest sinod deoarece considera Roma şi Constantinopolul egale.

Exilul lui Dioscor

După aceste incidente, un mesager de la Constantinopol a ajuns la Alexandria unde a anunţat exilul patriarhului Dioscor şi numirea unui preot alexandrin care se numea Proterius ca patriarh imperial, i.e., străin/ne-egiptean, peste Alexandria, acesta având aprobarea împăratului. El a ameninţat pe orice va încerca să-şi arate nesupunerea. Patriarhul melchit, care fusese numit de împărat, s-a înconjurat de soldaţi care pedepseau pe toţi cei care se opuneau poruncilor imperiale.

În anul 457, pe 11 septembrie, patriarhul Dioscor a murit în exil, în Asia Mică.[9] Când copţii au auzit acest lucru, ei s-au adunat împreună cu clerul şi l-au ales pe Timotei, ucenicul lui Dioscor, să fie noul patriarh. Acest lucru a devenit o practică regulată în Biserica Coptă, care încă nu s-a împăcat cu Patriarhiile Ortodoxe nici până în zilele noastre.


Casetă de succesiune:
Dioscor al Alexandriei
Precedat de:
Chiril I
Patriarh al Alexandriei
444-451
Urmat de:
Proterie (succesiune calcedoniană)
Timotei al II-lea (succesiune necalcedoniană)



A se vedea și

Note

Surse

Legături externe