Dioclețian

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 15 aprilie 2010 14:25, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Viaţa)
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Diocleţian

Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Diocleţian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305.
Pe plan politic şi militar a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părţile din răsărit pentru încă o mie de ani. Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanşat-o împotriva creştinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creştinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuţie din istoria imperiului împotriva acestei religii.

Viaţa

S-a născut în anul 244 într-o familie săracă în Spalatum (actualmente Split), din Dalmaţia şi a primit la naştere numele de Diocles. Tatăl său era scrib pe lângă un senator bogat şi foarte probabil să fi fost un sclav eliberat.

Diocleţian şi-a început cariera militară ca simplu soldat, dar prin meritele dovedite a urcat în ierarhia militară romană, ajungând comandantul gărzii personale a împăratului Numerianus.

La moartea împăratului Numerianus, armata romană din răsărit îl proclamă pe Diocleţian Augustus (împărat) (20 noiembrie 284). După bătălia de la Margus (în primăvara anului 285) și dispariția lui Carinus, rămâne unic împărat, desemnându-l Caesar (co-împărat) în anul 285 pe tovarășul său de arme, Maximian. Apoi, în anul 286, îl numește Augustus și îl însărcinează cu apărarea Occidentului.

La 1 martie 293, Dioclețian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o originală reformă constituțională sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, care acum erau grupați într-un colegiu în care celor doi Auguști li se subordonau doi Cezari: Galerius și Constanțiu I. Dioclețian, cu reședința la Nicomedia, răspundea de administrarea provinciilor orientale (având subordonat pe Caesarul Galerius care, de la Sirmium, asigura paza Iliriei, Macedoniei și Greciei). Căsătoria lui Maximian și a lui Galerius cu fiicele lui Dioclețian, precum și a lui Constanțiu I cu fiica lui Maximian vizau întărirea tetrarhiei, în care rolul lui Dioclețian rămânea predominant.


.......................

Persecutarea creştinilor

Persecuția lui Dioclețian (sau Marea Persecuție) a fost ultima și cea mai severă dintre persecuțiile suferite de creştinii din Imperiul Roman.

În anul 303, împăratul Dioclețian și colegii săi Maximian, Galerius și Constantius Chlorus au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile idolilor din temple și aducerea de jertfe acestora). Mai târziu, edictele vizau îndeosebi clerul creștin și impuneau sacrificii universale, prin care toți locuitorii imperiului urmau să facă sacrificii zeilor păgâni. Persecuția a variat în intensitate pe cuprinsul teritoriului imperiului - cea mai indulgentă formă de persecuție a fost în Galia și în Britannia, unde doar prima parte a edictului a fost aplicată, iar cea mai acerbă persecuție a fost în provinciile răsăritene.

La începutul domniei sale, Diocleţian se arătase relativ tolerant cu creştinii. Majoritatea surselor istorice pun începerea marii persecuţii pe seama "Cezarului" Galerius, care era un anticreştin fanatic.


........................

Surse

Legături externe