Dioclețian
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Diocleţian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305.
Pe plan politic şi militar a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părţile din răsărit pentru încă o mie de ani. Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanşat-o împotriva creştinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creştinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuţie din istoria imperiului împotriva acestei religii.
Viaţa
S-a născut în anul 244 într-o familie săracă în Spalatum (actualmente Split), din Dalmaţia şi a primit la naştere numele de Diocles. Tatăl său era scrib pe lângă un senator bogat şi foarte probabil să fi fost un sclav eliberat.
Dioclețian şi-a început cariera militară ca simplu soldat, dar prin meritele dovedite a urcat în ierarhia militară romană, ajungând comandantul gărzii personale a împăratului Numerianus.
Persecutarea creştinilor
Importanţa sa ca figură din Istoria Bisericii rezidă din aceea că el a fost instigatorul unor persecuţii deosebit de puternice împotriva creştinilor, care au făcut să curgă sângele multor mucenici. Soţia sa, Alexandra, a fost printre aceşti mucenici. El a întărit cultul Împăratului, numindu-se pe sine însuşi fiul lui Jupiter şi a încercat să reînvie cultul zeilor romani.
În anul 297, a emis un edict prin care cerea ca toţi soldaţii şi oficialii imperiului trebuie să aducă sacrificii zeilor - refuzul de a face aceasta ducând la demitere.
În 303, Diocleţian a ordonat dărâmarea tuturor bisericilor şi arderea tuturor scrierilor creştine. Edicte ulterioare din acelaşi an ordonau întemniţarea şi torturarea clerului creştin până când aveau să fie de acord să aducă sacrificii zeilor romani.
În anul 304 Diocleţian dă ultimul ordin pentru persecuţii împotriva creştinilor. Toţi creştinii, atât laici cât şi clerici, care refuzau să aducă sacrificii zeilor romani trebuiau să fie executaţi.
