Diaspora

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 30 august 2014 15:44, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Legături externe)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Diaspora este alcătuită din persoane care şi-au părăsit pentru diferite motive ţările sau regiunile de origine, denumind totodată comunităţile nou formate de către acestea în ţările de reşedinţă. Diaspora ortodoxă se referă, din punct de vedere geografic, la acele regiuni ale lumii unde trăiesc creştini ortodocşi care sunt în afara teritoriilor canonic acceptate ca făcând parte dintr-o Biserică Ortodoxă autocefală sau autonomă.

Mulţi ortodocşi trăitori în Occident consideră că trăiesc ca popoare "împrăştiate" prin alte părţi ale lumii, sub formă de "diaspora", dar păstrându-şi specificul naţional şi bisericesc. Biserica învaţă însă că toţi creştinii care se află în deplină comuniune de credinţă, dragoste şi slujire a Tainelor, trebuie să fie acasă într-Una Biserică sobornicească şi apostolească în noile regiuni unde se găsesc.

Termenul de diaspora

Noţiunea de diaspora aplicată creştinilor ortodocşi este considerată de mulţi ca fiind un obstacol în faţa unităţii jurisdicţionale în acele zone încă nedefinite canonic, întrucât termenul privilegiază regruparea credincioşilor ortodocşi pe criterii naţionale, în defavoarea criteriului unităţii bisericeşti.

Este adevărat faptul că majoritatea comunităţilor ortodoxe din afara graniţelor teritoriilor canonice ale Bisericilor Ortodoxe autocefale s-au format ca urmare a unor valuri de emigraţie din aceste ţări, aceştia dorindu-şi în mod firesc să aibă propriile lor biserici şi preoţi slujitori acolo unde se aflau. Pe de altă parte, pe măsură ce aceste comunităţi au prins rădăcini în locurile de reşedinţă, iar Ortodoxia a început să fie din ce în ce mai bine cunoscută şi acolo, mai mulţi localnici, creştini de alte confesiuni şi necreştini au îmbrăţişat credinţa ortodoxă. Aceştia au fost integraţi în jurisdicţiile bisericeşti naţionale, însă aplicarea termenului de diaspora pentru aceştia este complet improprie, ei fiind creştini ortodocşi localnici. În plus, odată cu trecerea generaţiilor şi date fiind căsătoriile mixte, mulţi dintre creştinii proveniţi din familii de migranţi se "împământenesc" şi ei, aparţinând nu doar culturii de origine a părinţilor şi bunicilor, ci şi culturii ţării de reşedinţă. Şi pentru aceştia, folosirea termenului este în din ce în ce mai mare măsură improprie.

Astfel, termenul de "diaspora" trebuie folosit cu precauţie atunci când se discută despre situaţia comunităţilor ortodoxe din afara teritoriilor canonice ale Bisericilor autocefale şi autonome recunoscute.

Jurisdicţia teritoriilor din diaspora

Una din cele mai mari provocări în faţa Ortodoxiei din diaspora constă în existenţa a mai multe jurisdicţii suprapuse, un fenomen care este împotriva tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe, care cere ca orice bucăţică de teritoriu canonic trebuie să aibă doar un singur episcop.

Patriarhia Ecumenică din Constantinopol consideră, sprijinindu-se pe Canonul 28 al Sinodului de la Calcedon care îi acorda jurisdicţia în "teritoriile barbare" interpretate de aceasta ca fiind toate teritoriile care nu aparţin unor alte Biserici Ortodoxe recunoscute. Această interpretare nu este recunoscută de celelalte Biserici Ortodoxe, care consideră că termenul la care face trimitere canonul 28 se referea strict la teritoriile aflate la graniţa jurisdicţională imediată (a se vedea mai multe în articolul despre Prerogativele Patriarhiei Ecumenice).

Principalele Biserici Ortodoxe autocefale au şi jurisdicţii extrateritoriale pentru credincioşii aparţinând comunităţilor lor naţionale care trăiesc în alte ţări. Jurisdicţii suprapuse există, în prezent, în America de Nord şi de Sud, Europa Vestică, Asia, Australia, Oceania şi în multe insule din Pacific, dar şi în Estonia sau Republica Moldova (care nu sunt însă comunităţi diasporice).

Jurisdicţii cu parohii în "diaspora"

Următoarele jurisdicţii au, în prezent, parohii în "diaspora", adică parohii în afara teritoriului canonic definit în mod tradiţional:

Abordarea panortodoxă

Problema "diasporei" ortodoxe se află şi pe agenda Comisiei interortodoxe de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox care se întruneşte periodic la Chambésy (Elveţia). Astfel, potrivit Comunicatului final al celei de-a IV-a Conferinţe panortodoxe presinodale de la Chambésy din 6-12 iunie 2009:

„Conferinţa a exprimat voinţa comună a Bisericilor Ortodoxe de a rezolva problema organizării canonice a Diasporei ortodoxe, potrivit eclesiologiei, tradiţiei şi a practicii canonice a Bisericii Ortodoxe. Conferinţa a hotărât crearea unor noi Adunări ale Episcopilor în unele regiuni ale lumii situate în afara frontierelor tradiţionale ale Bisericilor ortodoxe locale. Cei dintâi dintre episcopii din regiune care ţin de Patriarhia Ecumenică vor fi preşedinţii Adunărilor Episcopilor, iar în absenţa acestora, episcopii următori, în ordinea Dipticelor Bisericilor. Toţi episcopii canonici recunoscuţi ca atare de Bisericile Ortodoxe şi care îşi îndeplinesc slujirea pastorală în cadrul comunităţilor existente în fiecare din aceste regiuni sunt membri ai acestor Adunări. Adunările episcopale au drept misiune manifestarea şi promovarea unităţii Bisericii Ortodoxe, exercitarea împreună a diaconiei pastorale a credincioşilor din regiune şi a da înaintea lumii o mărturie comună.”
()

A se vedea şi

Bibliografie

  • Grigorios PAPATHOMAS, "In the Age of Post-Ecclesiality. The Emergence of Post-Ecclesiological Modernity", in INTER. Romanian Review for Theological and Religious Studies, vol. II, no. 1-2/2008, pp. 40-54.
  • Radu PREDA, Ortodoxia & Ortodoxiile. Studii social-teologice, Eikon [Theologia socialis 10], Cluj-Napoca, 2011, ISBN 978-973-757-401-5
  • en, fr, ru, gr: Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice, Chambésy, Geneva (Elveţia) (Centrul gestionează organizarea Conferinţei presinodale panortodoxe şi publică documentele cele mai importante ale acesteia).

Legături externe