Diaconiță
| Acest articol face parte din seria Cler | |
| |
| Ordinele mari | |
| Episcop – Preot – Diacon | |
| Ordinele mici | |
| Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit | |
| Ordine dispărute | |
| Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță | |
| Titluri episcopale | |
| Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular | |
| Titluri preoțești | |
| Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor | |
| Titluri diaconale | |
| Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon | |
| Titluri monahale | |
| Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom | |
| Adiacente | |
| Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar | |
| Editați această casetă | |
Diaconițele (gr. diakonissa) au reprezentat unul dintre ordinele clericale din Biserica primară. Există puține informații cu privire la activitățile lor din acea vreme, dar este limpede că ajutau îndeosebi la administrarea Tainelor și la catehizarea femeilor și fetelor. Întrucât era considerat nepotrivit ca un bărbat să atingă direct o femeie, diaconițele trebuiau să ajute mai ales la administrarea ungerea cu Sfântului Mir a femeilor nou-botezate.
Cuprins
Istoric
Despre diaconițe găsim mărturii încă din textul biblic, mai precis începând cu Epistolele Sf. Pavel către Romani 16, 1-2, care amintește despre diaconița Febe și I Timotei 3, 8-11, care descrie calitățile pe care ar trebui să le aibă cel desemnat pentru slujirea diaconească, unde versetul 11, intercalat între enumerarea calităților episcopului și respectiv diaconului apare un verset care pare să se refere la o categorie clericală feminină identificabilă cu cea a diaconițelor:
- Femeile (lor) de asemenea să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate.
Aceste texte pot fi interpretate ca un indiciu al existenței instituției diaconițelor încă din perioada apostolică. Sf. Ioan Gură de Aur era categoric în această interpretare (Omilia XI la Epistola I către Timotei).
Faptul pare să fie confirmat ulterior de mai multe texte din Tradiția Bisericii, care atestă și ele existența instituției diaconițelor și o reglementează. Astfel, dacă ea nu apare în Tradiția apostolică atribuită Sf. Ipolit al Romei (+210), atât Didascalia Apostolilor (Siria, sec. III) și Constituțiile apostolice (Siria, sfârșitul sec. al IV-lea), precum și în alte documente privind legislația civilă și bisericească din sec. IV-VI. O rânduială a hirotoniei diaconițelor s-a păstrat în Codex Barberini graecus, cel mai vechi codice liturgic care ni s-a păstrat și a fost reprodusă în Evhologhion-uri până în sec. al XIV-lea, când instituția căzuse deja în desuetudine, rolul acestora în biserică fiind preluat de monahii.
Instituția diaconatului feminin s-a dezvoltat doar în Orientul creștin și în Bizanț, unde a supraviețuit până în secolul al XII-lea, canonistul Teodor Balsamon (+1195) amintind deja instituția diaconițelor ca pe una desuetă. Diaconatul feminin nu s-a dezvoltat în Occidentul latin.
Rolul liturgic al diaconițelor
Potrivit surselor amintite, trecerea unei femei în treapta diaconiei se făcea prin hirotonirea de către un episcop, ca și în cazul bărbaților; puteau fi primite în această tagmă începând cu vârste destul de înaintate (60, 50 sau 40 de ani - sursele diferă în această privință). Puteau fi fecioare, femei căsătorite sau văduve (au existat rânduieli diferite în această privință în funcție de perioadă și de loc). Veșmântul lor liturgic specific era orarul, ca și pentru diaconi, și acestea se împărtășeau în altar, imediat după diaconi.
Putem spune că este anacronic să afirmăm că diaconițele nu aveau același rol liturgic ca și diaconii în Biserica timpurie. Aceasta ar însemna să le atribuim diaconilor un rol pe care l-au căpătat ceva mai târziu în istoria Bisericii. Diferențierea acestor roluri a fost totuși relativ rapidă.
În Biserica primară, diaconițele aveau probabil un rol relativ similar cu cel al diaconului, ba chiar unul pe alocuri mai complex, dată fiind că preotului, ca bărbat, nu îi era îngăduit să le atingă pe catehumene sau pe femeile pentru care se săvârșea Taina Mirungerii sau a Sfântului Maslu.
Astfel, diaconițele erau cele care aplicau Sfântul Mir sau uleiul sfințit pe trupul femeilor. Preotul rostea rugăciunile și supraveghea întreaga procedură, însă cel mai probabil nu se atingea de trupul femeilor respective. Diaconii nu ar fi avut nevoie să joace acest rol, întrucât preotul însuși putea săvârși mirungerea sau ungerea cu uleiul sfințit pentru bărbați.
În secolul al IV-lea, Constituțiile apostolice (III. 9.1-4) prevăd însă explicit că nu se cuvine ca femeile să boteze, nici să fie hirotonite ca preotese. Tot aici se arată (VIII.28) că rolul liturgic al femeilor se limita la cel de ușier: diaconița „nu face nimic din cele ce le fac preoții și diaconii, decât păzește ușile și slujește preoților la botezul femeilor, pentru buna-cuviință” - nu putea binecuvânta, nu purta sau oferea Sfintele Daruri altora și era pe o treaptă inferioară diaconului.
Rolul misionar și social al diaconițelor
Pe lângă rolul liturgic, diaconițele aveau cel mai probabil și un rol misionar și social. Deși ele nu învățau în Biserică, ele puteau avea acces mai direct și mai ușor în casele păgânilor unde s-ar fi găsit vreo catehumenă sau vreo femeie creștină. Potrivit normelor sociale de atunci, nu se cuvenea ca un bărbat să vorbească singur cu o femeie care nu îi era rudă, în absența unor rude sau servitoare ale acesteia. Diaconița, fiind o femeie de o vârstă respectabilă, nu ridica nici un fel de suspiciuni.
De asemeni, după cum arată Didascalia Apostolilor (III.12), făcând o paralelă între acestea și sfintele femei care slujeau Mântuitorului, diaconițele mai puteau sluji sau fi de ajutor în alte feluri femeilor bolnave sau convalescente pe care le îngrijeau.
Instituția diaconițelor astăzi
De la începuturile ei, la jumătatea secolului al XIX-lea, Biserica Japoniei a avut diaconițe. Primul episcop al Japoniei, Sf. Nkolai Kasatkin a fost ajutat de mai multe diaconițe în timpul slujirii sale episcopale.
În aceeași perioadă, Biserica Rusiei, Biserica-mamă a Bisericii Japoniei avea și ea un număr de diaconițe. Din puținele materiale de care dispunem, se pare că Biserica Rusiei a avut dintotdeauna diaconițe.
De-a lungul ultimelor secole, în Biserica Greciei au existat din când în când diaconițe și pare să fi avut dintotdeauna diaconițe în mănăstirile feminine. În anul 2004, Sf. Sinod al Bisericii Greciei a restabilit oficial diaconatul feminin.[1]
Biserica Ortodoxă Rusă mai are încă diaconițe.[2]
Biserica Alexandriei a reactivat instituția diaconițelor în noiembrie 2016, primele hirotesii de diaconițe având loc în februarie 2017 [3]
În mănăstirile feminine, rolul diaconițelor pare să fie cel de a menține buna rânduială și funcționare a bisericii mănăstirii, lucru socotit mai potrivit decât aducerea în mănăstire a unor diaconi.
În anul 2006, mănăstirile românești și bulgărești de mai mari dimensiuni par să aibă câte o eclesiarhă (urmașa probabilă a diaconiței) care de regulă ocupă rangul al doilea după stareță. În România, aceasta poartă veșminte distinctive (camilafca și mantia călugărească) în timpul slujbelor la care îl asistă pe preot.
Dezbateri actuale
Problema reintroducerii instituției diaconițelor pentru slujirea în bisericile de parohie sau în catedrale nu se pune deocamdată. Practica slujirii diaconițelor aici pare să fi dispărut din Biserica Răsăriteană cu mai bine de 600 de ani în urmă, dinainte de Căderea Constantinopolului.
Instituția diaconițelor a apărut ca o necesitate a vremurilor respective, în contextul social respectiv. În condițiile în care unele dintre interdicțiile sociale din vremurile de atunci s-au schimbat, iar întrucât majoritatea ortodocșilor sunt botezați de la vârsta prunciei, nevoia ajutorului diaconițelor la slujbele Mirungerii sau Sf. Maslu au încetat să mai fie presante. În cazul convertirilor femeilor adulte, în context contemporan, aceste slujbe pot fi oficiate de către preot.
În diaconie - slujirea socială socială propriu-zisă - sunt implicați în prezent atât clerici cât și laici. În Biserica Ortodoxă Română, rolul social al diaconilor și diaconițelor este îndeplinit astăzi nu doar de către diaconi, cât mai ales de asistenții sociali (teologi), dar el nu mai presupune astăzi neapărat și un rol liturgic specific al celor implicați.
Sfinte diaconițe
Între Sfintele femei care au avut rangul de diaconițe, le amintim pe:
- Sf. Febe diaconița (3 septembrie, care l-a ajutat pe Sf. Apostol Pavel (amintită la Romani 16, 1-2);
- Cuvioasa Olimpiada (25 iulie), prietenă a Sf. Ioan Gură de Aur;
- Sf. Muceniță Tatiana (12 ianuarie).
Soția diaconului
În zilele noastre, termenul de diaconiță mai este folosit și pentru a o desemna pe soția unui diacon. Aceasta nu are nici un fel de funcție liturgică sau socială specifică, aceasta trebuind totuși să fie, ca și preoteasa sau presbitera, un model de evlavie și cuviință pentru toate femeile din respectiva parohie.
Termenul are corespondente și în alte limbi: în arabă, ea se numește Șamassi (derivat din șamas, diacon); în limba sârbă, Djakonița. În alte limbi slave, apelativul folosit pentru soția diaconului este identic cu cel care o desemnează pe soția preotului: Matiușka (în rusă), Panimatiușka (în ucraineană) etc.
Surse
- Deaconesses (Nota bene: Articolul a fost reprodus cu permisiunea administratorilor siteului antiochian.net).
- Ioan I. Ică Jr., Diaconițele și slujirea lor în Biserica veche - textele principale, in Ioan Gură de Aur, Scrisori din Exil - despre deprimare, suferință și providență - către Olimpiada și cei rămași credincioși, volum realizat de diacon Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 1997, pp. 339-348.
- Ionuț Mavrichi, Instituția diaconițelor în Noul Testament.
Note
- ↑ "Grant Her Your Spirit" de Phyllis Zagano, America: The National Catholic Weekly, February 7, 2005.
- ↑ Apud "Deaconesses", care trimite la punctul 8 din Minuta ședinței Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, 11 aprilie 2006 ca dovadă a faptului că în Biserica rusă mai există diaconițe.
- ↑ Prima hirotesie a diaconițelor oficiată de Patriarhul Teodor al Alexandriei, pe basilica.ro
A se vedea și
Legături externe
- ro: Ionuș Mavrichi, Instituția diaconițelor în Noul Testament;
- ro: Despre diaconițe, fragment extras din Diaconițele și slujirea lor în Biserica veche - textele principale, în Ioan Gură de Aur, Scrisori din Exil - despre deprimare, suferință și providență - către Olimpiada și cei rămași credincioși, volum realizat de diacon Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 1997 (fragment disponibil pe blogul Mirelei Șova).
- en: "Order for the Ordination of a Woman Deacon"
- en: "Ordination of a Woman Deacon" offers background to the link above, both from the Euchologion of the Monastery of Saint Andrew the First Called in Manchester, England
- en: The Historical Orthodox Deaconess
- en: Archive of "Female Deacons in the Byzantine Church" by Valerie Karras
- en:Archive of "The Liturgical Functions of Consecrated Women in the Byzantine Church" by Valerie Karras
- en: "Prayers for the Ordination of Women Deacons as found in Georgian Manuscripts", taken from: "The Georgian Version of the Liturgy of St. James," F. C. Conybeare and Oliver Wardrop, from Revue de l'Orient Chretien, XIX, 1914 (Paris)
- en: Church of Greece Restores Diaconate for Women by Dr. Kyriaki Karidoyanes FitzGerald
- en: Toward a Complete Expression of the Diaconate: Discerning the Ministry Women Deacons (PDF) by Kyriaki Karidoyanes FitzGerald, M.Div., Ph.D.
