Deoființă: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
Linia 1: Linia 1:
 
{{Îmbunătăţire}}
 
{{Îmbunătăţire}}
Termenul '''deoființă''' (ce traduce cuvântul din greaca veche ''ὁμοούσιος'') este un termen teologic care desemnează unitatea de ființă (consubstanțialitatea) dintre Tatăl, Fiul și [[Duhul Sfânt]], cele Trei Persoane ale [[Sânta Treime|Sfintei Treimi]]. Termenul a fost introdus de [[Sinodul I Ecumenic]] de la [[Niceea]] (325) care a condamnat astfel [[arianism]]ul, [[erezie]] care susținea că Fiul este doar o creatură a Tatălui.
+
Termenul '''deoființă''' (ce traduce cuvântul din greaca veche ''ὁμοούσιος'') este un termen teologic care desemnează unitatea de ființă (consubstanțialitatea) dintre Tatăl, Fiul și [[Duhul Sfânt]], cele Trei Persoane ale [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]. Termenul a fost introdus de [[Sinodul I Ecumenic]] de la [[Niceea]] (325) care a condamnat astfel [[arianism]]ul, [[erezie]] care susținea că Fiul este doar o creatură a Tatălui.
  
 
==Adopția la Sinodul I Ecumenic==
 
==Adopția la Sinodul I Ecumenic==
Linia 6: Linia 6:
 
[[Eusebiu de Nicomidia]] este primul care propune delegaților de la [[Sinodul I Ecumenic]] spre analiză un [[crez]] arian, care este imediat respins. [[Eusebiu de Cezareea]] propune atunci un crez baptismal (de rostit la [[Botez]]) originar din [[Palestina]]. Acesta este considerat de mulți istoric ca fiind cadrul esențial pentru articularea [[Crezul|Crezului de la Niceea]]. Alții consideră că versiunea adoptată a Crezului își avea originea într-o formulare mai veche a unui Crez la un [[sinod]] din [[Antiohia]].
 
[[Eusebiu de Nicomidia]] este primul care propune delegaților de la [[Sinodul I Ecumenic]] spre analiză un [[crez]] arian, care este imediat respins. [[Eusebiu de Cezareea]] propune atunci un crez baptismal (de rostit la [[Botez]]) originar din [[Palestina]]. Acesta este considerat de mulți istoric ca fiind cadrul esențial pentru articularea [[Crezul|Crezului de la Niceea]]. Alții consideră că versiunea adoptată a Crezului își avea originea într-o formulare mai veche a unui Crez la un [[sinod]] din [[Antiohia]].
 
   
 
   
Crezul palestinian includea, în [[Hristologie|descrierea Persoanei lui Hristos]], formula, de origine biblică, "Întâi-născut din toată făptura". Această formulare nu apare în Crezul de la [[Niceea]], probabil pentru că, scoasă din contextul în care e integrată în scrisoarea Sfântului [[Apostolul Pavel|Pavel]] către [[Epistola către Coloseni|Coloseni]], ar fi putut fi interpretată în sens arian. În locul său a fost introdusă termenul de-acum celebru de ''homoousios'', un termen filosofic care însemna că [[Iisus Hristos|Fiul lui Dumnezeu]] este ''de o ființă'' (consubstanţial) cu [[Dumnezeu Tatăl|Tatăl]]. "Homoousios" înlocuia formula lui [[Arie]], "homiousios" - de fiinţă asemănătoare, în sensul că Iisus ar fi primit o fiinţă asemănătoare Tatălui şi nicidecum aceeaşi fiinţă.
+
Crezul palestinian includea, în [[Hristologie|descrierea Persoanei lui Hristos]], formula, de origine biblică, "Întâi-născut din toată făptura". Această formulare nu apare în Crezul de la [[Niceea]], probabil pentru că, scoasă din contextul în care e integrată în scrisoarea Sfântului [[Apostolul Pavel|Pavel]] către [[Epistola către Coloseni|Coloseni]], ar fi putut fi interpretată în sens arian. În locul său a fost introdusă termenul de-acum celebru de ''homoousios'', un termen filosofic care însemna că [[Iisus Hristos|Fiul lui Dumnezeu]] este ''de o ființă'' (consubstanţial) cu [[Dumnezeu Tatăl|Tatăl]]. "Homoousios" înlocuia formula lui [[Arie]], "homiousios" - de fiinţă asemănătoare, în sensul că [[Iisus]] ar fi primit o fiinţă asemănătoare Tatălui şi nicidecum aceeaşi fiinţă.
  
Este foarte interesant faptul că a fost folosit acest termen, deși el fusese mai înainte utilizat de ereticii [[sabelianism|sabelieni]] (și în special de [[Paul de Samosata]]) în cursul secolului al III-lea d.Hr., în timpul disputei lor cu Sfântul [[Dionisie cel Mare]]. Ca în cazul multor altor termeni filosofici, [[Sfinţii Părinţi]] au preluat termenul ''homoousios'' și i-au dat un sens nou, ortodox. Conceptul a fost propus pentru prima dată la Niceea de Osius sau chiar de Constantin însuși, fiind mai apoi susținut de "un mic grup de teologi îndrăzneți și luminați care au înțeles că nu era suficientă o simplă condamnare a lui [[Arie]], ci era nevoie și de o cristalizare a Tradiției Bisericii prin folosirea unui termen clar" <ref>Schmemann, op. cit., p. 78</ref>.
+
Este foarte interesant faptul că a fost folosit acest termen, deși el fusese mai înainte utilizat de ereticii [[sabelianism|sabelieni]] (și în special de [[Paul de Samosata]]) în cursul secolului al III-lea d.Hr., în timpul disputei lor cu Sfântul [[Dionisie cel Mare]]. Ca în cazul multor altor termeni filosofici, [[Sfinţii Părinţi]] au preluat termenul ''homoousios'' și i-au dat un sens nou, ortodox. Conceptul a fost propus pentru prima dată la Niceea de Osius sau chiar de Constantin însuși, fiind mai apoi susținut de "un mic grup de teologi îndrăzneți și luminați care au înțeles că nu era suficientă o simplă condamnare a lui [[Arie]], ci era nevoie și de o cristalizare a Tradiției Bisericii prin folosirea unui termen clar" <ref>Alexander Schmemann, ''Historical Road of Eastern Orthodoxy'', p. 78</ref>.
  
 
În afară de formularea de bază a [[Crezul]]ui, au fost formulate și patru [[anatemă|anateme]] explicite la adresa arienilor. Toți episcopii de la Sinod au semnat Crezul, cu excepția a doi dintre ei, [[Theonas de Marmarica]] și [[Secundus de Ptolemaida]], care au fost ulterior depuși de Biserică și exilați de către împărat împreună cu [[Arie]], care a refuzat și el să accepte decretele Sinodului. Schmemann observă, cu privire la cei exilați, că astfel Constantin "confunda iarăși judecata Bisericii cu cea a Cezarului" (p. 79), făcând probabil aluzie la nefericita folosire de către împărat a puterii civile atunci când a ales să îi persecute pe [[donatism|donatiști]].
 
În afară de formularea de bază a [[Crezul]]ui, au fost formulate și patru [[anatemă|anateme]] explicite la adresa arienilor. Toți episcopii de la Sinod au semnat Crezul, cu excepția a doi dintre ei, [[Theonas de Marmarica]] și [[Secundus de Ptolemaida]], care au fost ulterior depuși de Biserică și exilați de către împărat împreună cu [[Arie]], care a refuzat și el să accepte decretele Sinodului. Schmemann observă, cu privire la cei exilați, că astfel Constantin "confunda iarăși judecata Bisericii cu cea a Cezarului" (p. 79), făcând probabil aluzie la nefericita folosire de către împărat a puterii civile atunci când a ales să îi persecute pe [[donatism|donatiști]].

Versiunea de la data 25 aprilie 2013 13:04

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Termenul deoființă (ce traduce cuvântul din greaca veche ὁμοούσιος) este un termen teologic care desemnează unitatea de ființă (consubstanțialitatea) dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Termenul a fost introdus de Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) care a condamnat astfel arianismul, erezie care susținea că Fiul este doar o creatură a Tatălui.

Adopția la Sinodul I Ecumenic

Primul Sinod Ecumenic

Eusebiu de Nicomidia este primul care propune delegaților de la Sinodul I Ecumenic spre analiză un crez arian, care este imediat respins. Eusebiu de Cezareea propune atunci un crez baptismal (de rostit la Botez) originar din Palestina. Acesta este considerat de mulți istoric ca fiind cadrul esențial pentru articularea Crezului de la Niceea. Alții consideră că versiunea adoptată a Crezului își avea originea într-o formulare mai veche a unui Crez la un sinod din Antiohia.

Crezul palestinian includea, în descrierea Persoanei lui Hristos, formula, de origine biblică, "Întâi-născut din toată făptura". Această formulare nu apare în Crezul de la Niceea, probabil pentru că, scoasă din contextul în care e integrată în scrisoarea Sfântului Pavel către Coloseni, ar fi putut fi interpretată în sens arian. În locul său a fost introdusă termenul de-acum celebru de homoousios, un termen filosofic care însemna că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă (consubstanţial) cu Tatăl. "Homoousios" înlocuia formula lui Arie, "homiousios" - de fiinţă asemănătoare, în sensul că Iisus ar fi primit o fiinţă asemănătoare Tatălui şi nicidecum aceeaşi fiinţă.

Este foarte interesant faptul că a fost folosit acest termen, deși el fusese mai înainte utilizat de ereticii sabelieni (și în special de Paul de Samosata) în cursul secolului al III-lea d.Hr., în timpul disputei lor cu Sfântul Dionisie cel Mare. Ca în cazul multor altor termeni filosofici, Sfinţii Părinţi au preluat termenul homoousios și i-au dat un sens nou, ortodox. Conceptul a fost propus pentru prima dată la Niceea de Osius sau chiar de Constantin însuși, fiind mai apoi susținut de "un mic grup de teologi îndrăzneți și luminați care au înțeles că nu era suficientă o simplă condamnare a lui Arie, ci era nevoie și de o cristalizare a Tradiției Bisericii prin folosirea unui termen clar" [1].

În afară de formularea de bază a Crezului, au fost formulate și patru anateme explicite la adresa arienilor. Toți episcopii de la Sinod au semnat Crezul, cu excepția a doi dintre ei, Theonas de Marmarica și Secundus de Ptolemaida, care au fost ulterior depuși de Biserică și exilați de către împărat împreună cu Arie, care a refuzat și el să accepte decretele Sinodului. Schmemann observă, cu privire la cei exilați, că astfel Constantin "confunda iarăși judecata Bisericii cu cea a Cezarului" (p. 79), făcând probabil aluzie la nefericita folosire de către împărat a puterii civile atunci când a ales să îi persecute pe donatiști.

Relația cu termenii arieni

  • formula lui Arie, "homiousios" - de fiinţă asemănătoare, în sensul că Iisus ar fi primit o fiinţă asemănătoare Tatălui şi nicidecum aceeaşi fiinţă.

Menționarea termenului la Sfinții Părinți

"Este imposibil ca Dumnezeul universului să nu coexiste din veşnicie împreună cu chipul Său, care străluceşte atemporal, şi să nu aibă legătura cu El nu numai dincolo de timp, dar şi de toate veacurile. Căci pentru aceea, într-adevăr, se spune că este strălucire, ca să ne facă să înţelegem această legătură, şi că este pecete a ipostasului ca să ne înveţe deofiinţimea (ὁµοουσίος)" (Sfântul Vasile cel Mare, Contra lui Eunomie, I, 20).

Surse

Note

  1. Alexander Schmemann, Historical Road of Eastern Orthodoxy, p. 78