David

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 16 februarie 2011 17:59, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (→‎David's family)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Regele David, conducătorul statului Israel şi strămoş al Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfântul şi dreptul rege David a fost cel de-al doilea rege al Israelului biblic, urmându-i regelui Saul şi a trăit şi domnit cu aproximativ 1000 de ani înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos (1000 î.Hr.). El a fost de asemenea unul din proorocii Vechiului Testament, autorul Psalmilor şi unul dintre strămoşii Domnului nostru Iisus Hristos. Pomenirea sa se săvârşeşte în Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului (11-18 decembrie), precum şi în prima duminică după Naşterea Domnului, împreună cu pomenirea Sfântului şi dreptului Iosif şi a Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului.

Viaţa şi faptele

Descrierea completă a vieţii Regelui David se găseşte cuprinsă în Vechiul Testament începând în Cartea Întâi a Regilor (capitolul al 16-lea), continuând pe întreaga întindere a Cărţii a doua Regilor şi încheindu-se în Cartea a treia a Regilor (capitolele 1-2). O versiune puţin diferită a acestei narări, incluzând şi aspecte specifice cu privire la conducerea regatului, se regăseşte în Cartea întâi a Cronicilor, în special la începutul capitolului al 11-lea.

Tinereţea

David s-a născut în cetatea Betleem, fiind cel de-al optulea şi totodată cel din urmă fiu al lui Iesei. După ce regele Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu (I Regi, 15), Domnul i-a poruncit proorocului Samuel să meargă la Betleem, în casa lui Iesei, şi să ungă drept rege al Israelului pe fiul acestuia. Fiind cel mai mic şi foarte tânăr, David n-a fost chemat de părintele său atunci când Samuel i-a cerut să-i arate pe fiii săi, ci a fost lăsat să pască turmele de oi. Dumnezeu însă i-a descoperit lui Samuel că nici unul din cei şapte fii prezentaţi de Iesei nu este cel ales de El, astfel încât sfântul a cerut să afle dacă aceştia sunt toţi fiii lui Iesei. Atunci a fost chemat şi David, iar Dumnezeu i-a descoperit lui Samuel ca pe acesta să-l ungă drept rege al Israelului în locului lui Saul. Un verset memorabil din această carte este cel care descoperă cât de diferită este judecata omenească de cea a lui Dumnezeu: Dar Domnul a zis către Samuel: "Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă". (I Regi, 16)

Devenit Alesul, Unsul lui Dumnezeu la această vârstă fragedă, David va fi trimis de tatăl său a face o vizită la curtea regelui Saul, care abandonându-L pe Dumnezeu se afla chinuit de demoni. David era deja un foarte priceput cântăreţ la harpă, iar Saul apreciind cântarea aceastuia care îi odihnea sufletul, l-a oprit la curtea sa, numindu-l ca scutier al său. David se împrieteneşte repede cu fiul lui Saul, Ionatan.


In this Caravaggio painting, David decapitates Goliath after defeating him. King David was a popular subject in Western art during the Renaissance and afterwards.

La puţin timp după aceasta, israelitenii au avut de purtat un nou război împotriva filistenilor, iar trei dintre fraţii mai mari ai lui David se aflau în oastea condusă de regele Saul, aşteptând începutul luptelor. Iesei, tatăl lor, dorind să afle veşti despre fiii săi, l-a trimis pe David cu provizii către aceştia. Între timp, Goliat din Gat, un războinic filistean uriaş (măsura peste 2 metri - şase coţi şi o palmă) ieşind din tabăra sa pe locul lăsat liber între cele două armate, cerea să-i fie trimis un războinic israelitean astfel încât rezultatul luptei dintre ei să decidă care parte va câştiga războiul. Şi a făcut Goliat astfel timp de 40 de zile, umilindu-i pe israeliteni pentru laşitatea lor. Ajuns în tabăra, alături de fraţii săi, David a aflat de această batjocorire adusă neamului său şi se hotărăşte să spele ruşinea israelitenilor, punându-şi nădejdea mai degrabă în ajutorul lui Dumnezeu, decât în arme şi armuri. Cu voia şi binecuvântarea regelui Saul, David porneşte să-l înfrunte pe Goliat înveşmântat doar cu straiele sale de păstor şi înarmat doar cu o praştie şi câteva pietricele. Văzându-l pe David, tânăr, neexperimentat şi neînarmat, Goliat se pregăti de atac, însă căzu ucis de o mica pietricică expediată de David cu ajutorul praştiei sale. David apoi a alergat şi luându-i uriaşului armele îi tăie capul, iar filistenii văzundu-şi campionul înfrânt, s-au înspăimântat şi au fugit din calea israeliţilor.

Fuga de Saul

Curând popularitatea lui David în mijlocul poporului a crescut ; obişnuita frază « Saul o omorât mii, dar David a omorât zeci de mii » prin care se subînțelegea că David era un războinic mai bun, a început să-l obsedeze pe Saul devenind din ce în ce mai gelos. De două ori, în timp ce David cânta la harpa pentru Saul, acesta a încercat să-l ucidă ; după a doua tentativă, David a fugit pe un câmp unde s-a întâlnit cu prietenul său drag, Ionatan, fiul lui Saul. Împreună au pus la cale un plan prin care să afle intenţiile lui Saul în privinţa lui David, şi au stabilit un semnal discret pe care Ionatan să-l dea lui David. Când mânia lui Saul s-a dezlănţuit la vestea că David s-ar fi întors acasă în Betleem, Ionatan a înţeles că tatăl său intenţiona să-l omoare pe David şi i-a spus acest lucru. Aşa a început lungul exil al lui David. David a fugit de Saul la Nob în Israel unde a fost ajutat de către marele preot. Apoi a mers în statele vecine ale lui Gath si Moab, înainte să se întoarcă în Iudeea. Între timp, Saul a ucis pe preotul din Nob şi pe aproape toţi fii lui pentru că l-au ajutat pe David. În acelaşi timp, David strânsese o mică armată cu el şi singurul fiu al preotului din Nob, ce mai rămăsese în viaţă, a venit şi i s-a alăturat. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, oamenii lui David au mers şi au înfrânt o tabără de Filisteni în oraşul Keilah.

David a aflat că Saul se îndrepta spre Keilah ca să-l omoare şi astfel a scăpat. David a cruţat de două ori viaţa lui Saul, nevrând să pună mâna sa pe Unsul Domnului. David şi oamenii săi au continuat să-şi îmbunătăţească îndemânările în arta luptei în timp ce fugeau de Saul ; s-au întors din nou pe teritoriul Filistenilor (Gath) unde au fost protejați de către rege timp de un an şi patru luni. Când Filistenii erau pe punctul de a-i înfrânge pe israeliţi, l-au alungat pe David întrucât le era teamă de supunerea lui faţă de ei. Aşa că a mers în schimb să se lupte cu amaleciții, un trib care tocmai prădase părţi din pământul filistenilor şi din cel al lui Iuda ; această victorie a fost un mare succes pentru David.

În schimb, în ceea ce-l priveşte pe Saul lucrurile nu mergeau deloc bine pentru el. Într-una din luptele cu filistenii, trei dintre fii săi au fost omorâți, iar Saul a fost înconjurat şi rănit grav. A sfârşit prin a se sinucide aruncându-se în propria sa sabie. Când David a aflat vestea, a plâns cu amar sfârşitul vieţii lor, în special cea a prietenului său Ionatan. Apoi David a poruncit să fie executat un amalecit pe care Saul l-a rugat să-l omoare, căci acesta se atinsese de Unsul Domnului.

Regele David

Aşa că David a urcat în Hebron în Iudeea unde a fost uns ca rege. Totuşi, încă nu era conducătorul lui Israel , întrucât Abner, fiul lui Ner şi comandantul armatei lui Saul, l-a pus pe tron pe un alt fiu al lui Saul, divizând astfel Iraelul. Dușmănia între casa lui Saul şi casa lui David a ţinut şapte ani. În timp, casa David devenea din ce în ce mai puternică, pe când cea a lui Saul slăbea. În cele din urmă, Abner a venit la David oferindu-i întregul regat al lui Israel, iar David a fost de acord cu condiţia ca prima lui soţie, Michal, fiica lui Saul (care se recăsătorise), să se întoarcă înapoi la el.

Apoi conducătorii tuturor taberelor lui Israel s-au adunat cu toţii la Hebron ungându-l pe David rege peste Israel. David avea la acea vreme 30 de ani şi condusese Iudeea şapte ani ; a continuat să conducă peste întregul Israel încă treizeci şi trei de ani.

Mai apoi David a ocupat Ierusalimul care era controlat de către Iebuşiţi şi şi-a stabilit capitala acolo. De atunci ea va fi cunoscută sub numele de “Cetatea lui David”. David a decis ca Chivotul să fie adus la Ierusalim; când unul dintre trimiși, Uza, a fost trăsnit de Dumnezeu când a atins Chivotul încercând să-l sprijine, David s-a răzgândit şi l-a aşezat în casa unui om lângă oraş.

În cele din urmă, văzând că prosperitatea casei acelui om a început să crească, David a adus Chivotul la Ierusalim cu mare alai. Văzând splendoarea propriului său palat, iar chivotul protejat numai de un cort, Regele David a vrut să construiască un templu în care să aşeze Chivotul. Dar profetul Natan a venit la David şi l-a înştiinţat despre o descoperire pe care a primit-o de la Domnul, spunând că nu David era cel ales ca să-i construiască Templul, ci unul dintre fii săi.

De-a lungul întregii lui domnii, David a ieşit în mod impresionant victorios din încleştări militare: “Domnul i-a dăruit lui David victoria oriunde se ducea.” I-a înfrânt pe filisteni cucerind cetatea Gat, ca şi pe Edomiteni, Moabiti, Aramati, Hadadezer, regele ţinutului Zobah, şi pe alte triburi ale căror nume nu le mai ştie nimeni astăzi.

Familia lui David

Cel puţin opt soţii ale lui David sunt menţionate în Sfânta Scriptură. Prima, Michal, fiica lui Saul, este menționată că a dispreţuit dansul profetic al lui David la primirea Chivotului ; de aceea se pare că a fost stearpă. Cea de-a doua, Abigail, locuise cu soţul său Nabal în Carmel când David a trecut pe acolo fugind de Saul. În timp ce Nabal refuza să-l ajute, Nabal a intervenit în secret aducându-i lui David multe provizii. După aceea, când Abigail i-a spus soţului ei despre ajutorul pe care i l-a acordat lui David, acesta a murit pe loc datorită (se pare) unui atac de cord, lăsându-o pe Abigail liberă să se mărite cu David. Celelalte soţii menţionate (vezi 1 Cronici 3) erau Maacha, fiica lui Talmai, rege al Geshur-ului ; Haggith; Abital; Eglah; si Bathsheba, mama lui Solomon. Şi-a luat de asemenea « mai multe femei  » în Ierusalim. În total, 1 Cronici menţionează nouăsprezece fii ai lui David.

Câteva episoade din viaţa de familie a lui David merită să fie menționate. Primul este celebra aventură amoroasă cu Batsheba (Batşeba), una din puţinele întâmplări care arată o urmă de slăbiciune în regele David. Într-o seară, Regele se plimba pe acoperişului palatului său de unde se vedea întregul oraş. A zărit o femeie frumoasă scăldându-se şi a fost cuprins de dorință. A chemat-o pe femeie, Batsheba, la palat şi s-a culcat cu ea. Din nefericire, Batsheba a rămas însărcinată după această întâlnire, iar soţul ei, Urie Hititul, fusese plecat într-o campanie militară pentru ceva vreme, făcând astfel imposibilă pretenţia că el ar fi fost tatăl. Aşa că ea i-a trimis un mesaj lui David, care imediat l-a chemat pe Urie înapoi, sperând că se va culca cu soţia lui. Urie însă a refuzat să intre în casa sa, dormind afară pe scări, din solidaritate cu soldaţii care stăteau în corturi departe de casă. A doua zi, David a încercat să-l îmbete şi să-l facă să meargă acasă, dar şi acest lucru a eşuat. David a intrat în panică şi l-a trimis pe Urie înapoi la comandantul său cu ordinul de a fi pus în linia întâi şi de a-l lăsa acolo să moară. Urie a murit în luptă, iar David s-a căsătorit cu Batsheba. Domnul n-a lăsat nepedepsită fapta, și l-a trimis pe profetul Natan la David ca să-l mustre, în cele din urmă spunându-i că copilul va muri. David l-a plâns pe fiul său, petrecând şapte zile în post, plângând şi implorând pe Domnul pentru viaţa fiului său, dar copilul a murit. După moartea primului lor fiu, i s-a născut lui David si Batsheba, Solomon, viitorul rege.

Următoarea dramă familială este legată de Amon, unul din fii lui David și Tamara, sora lui Abesalom (un alt fiu a lui David). Amon s-a îndrăgostit de Tamara, dar Tamara era fecioară şi l-a refuzat pe Amon. Dar Amon a urzit un plan, pretinzând că este bolnav şi cerând ca numai Tamara să se aproprie de patul lui şi să-i pregătească de mâncare. După ce a poruncit la toată lumea să plece, a copleşit-o pe Tamara cu forţa lui şi a necinstit-o. După aceea Tamara i-a cerut ca măcar să se însoare cu ea şi să-i spele astfel ruşinea, dar Amon a alungat-o. Tamara s-a dus să locuiască în casa fratelui său Abesalom, trăind în disperare până la sfârşitul zilelor sale. Abesalom a nutrit o cumplită ură pentru Amon după această întâmplare, iar la doi ani după viol a dat un banchet la care a invitat pe toţi fii regelui. Atunci l-a omorât pe fratele său, Amon.

Abesalom a continuat să provoace probleme şi după aceasta. În ciuda faptului că după câţiva ani David l-a chemat pe fiul său înapoi la Ierusalim şi l-a iertat în cele din urmă, popularitatea lui Abesalom a crescut în rândul poporului. I-a spus lui David că dorea să meargă la Hebron şi să aducă jertfă, dar, plecat fiind, a trimis mesageri la toate taberele lui Israel instigându-le la revoltă pentru a ocupa el tronul. David a fost nevoit să fugă din Ierusalim datorită revoltei, iar Abesalom a revendicat tronul tatălui împreună cu concubinele acestuia. Dar David avea un sfătuitor credincios care a pretins că-i slujește lui Absalom, dar care i-a dat sfaturi ce i-au adus înfrângerea. David a dat ordine stricte oamenilor săi să-l prindă pe Absalom şi să-l aducă nevătămat la el; însă când Absalom a rămas prins într-o creanga joasă de copac în timp ce călărea, comandantul militar a lui David, Ioab (căruia îi plăcea să ia problemele în mâinile sale şi să omoare oameni), a aruncat trei suliţe în inima lui Absalom în timp ce acesta încă atârna agăţat de stejar. David l-a plâns cu amar pe fiul său, după care s-a întors la Ierusalim.

Fiul lui David cu Bathsheba, Solomon, a urcat pe tron la moartea lui David.
În cele din urmă, când David era pe patul de moarte, un alt fiu de-al sau, Adonia, a conspirat cu Ioab ca el să fie făcut rege. Batsheba şi profetul Natan au deconspirat planul şi i-au cerut lui David să-l facă rege pe Solomon, informându-l despre răzvrătirea lui Adonia. Astfel David l-a uns pe Solomon rege al lui Israel. Adonia a acceptat aceasta cu condiția să i se dea ca soţie pe Abisag, îngrijitoarea lui David. După alte câteva episoade tumultuoase, David l-a chemat pe Solomon la patul său de moarte şi i-a dat sfaturi privind conducerea regatului. A murit la vârsta de 63 de ani şi a fost îngropat în cetatea sa, Ierusalim.

David's legacy

As a type of Christ and model king

King David prefigures our Lord Jesus Christ in numerous ways. He was the Lord's Anointed One, or Messiah, a now title applied almost exclusively to Christ. Also, David was a shepherd before he was called to be king; likewise, Christ used herding imagery often in his earthly ministry, as in the Parables of the Good Shepherd, of the Lost Sheep, and of the separation of the sheep and the goats at the Last Judgment. When David was fleeing from Saul, he was an illustration of the Suffering Servant, most famously described in Isaiah 53; afterwards, though, he became the victorious king, gaining control over all Israel and defeating its enemies with ease. David’s story is mirrored by Christ's persecution by the Jews and Crucifixion, followed by his glorious Resurrection and his eventual Second Coming. David's humble origins and the fact that he was the least imposing son of Jesse when Samuel anointed him also parallel Christ's humble earthly status.

Furthermore, David consistently relied on the Lord and thus served as a model king. The Scripture accounts regarding David go out of their way to show his sense of fairness and justice. For example, David rewards all of his men equally, even those too exhausted to continue the chase, after his great victory over the Amakelites (1 Sam 30:23). This episode may be seen as reminiscent of Christ's Parable of the Workers in the Vineyard (Matthew 20). He refused to ever touch his adversary King Saul, was furious about the rape of Tamar, and lamented the death of his rebellious son Absalom, whom he had ordered that no one injure, etc.

As forefather of Christ

The concept of the Davidic line (i.e. that the ruler of Israel be directly related to David) became extremely important in Jewish history ever after David. Much of the reason for this can be seen in God's "Promise to David":

...I will raise up your offspring to succeed you, who will come from your own body, and I will establish his kingdom. He is the one who will build a house for my Name....I will be his father, and he will be my son…Your house and your kingdom will endure forever before me; your throne will be established forever.1
(2 Sam 7:12-16)

On the surface, this passage refers to Solomon, David's son, but it may also be extended to Christ. Christ was related to David through Joseph the Betrothed, who was of the Davidic line.

King David with his harp.

As musician: The Psalms

Besides his role as Saul's harpist, David composed a large number of the Psalms; whether every single one was written by the king is uncertain. Most of the psalms are prefaced by a few words in both the Septuagint and Masoretic texts, and 73 of the 150 (or 151, if the one deuterocanonical psalm is included) explicitly name David as their author. Other introductions give even more detail. For example, Psalm 51 (50 in the Septuagint), our most famous psalm of repentance, is said to have been written by David after Nathan confronted him about his affair with Bathsheba. In any case, David’s contribution to church music and liturgics cannot be ignored, as the Psalms figure prominently in Orthodox worship.

A reconstruction of what Solomon's Temple might have looked like.

As Temple-planner

Although the Lord would not allow David himself to construct the First Temple in Jerusalem, he set aside much gold and finery from his spoils of war to be used in it. He bought the sight of the future Temple, where he built only an altar. According to 1 Chr 28, David himself wrote out the plans for the Temple, which he gave to Solomon, and also arranged the priests who would serve there into divisions, as well as designating numerous weights and measures important in the Temple’s function.

Solomon, David's son, completed and dedicated the Temple after his father's death. It stood until approximately 586 B.C., when Nebuchadnezzar and the Babylonians captured Jerusalem.

External links

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=David&oldid=22468”