Daniel de la Schetia: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: Cuviosul '''Daniel de la Schetia''' a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolul al VI-lea la centrul monastic Schetia din Egipt. [[Praznic|Prăznuirea]...)
 
(Surse)
 
Linia 47: Linia 47:
 
*http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie07.htm
 
*http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie07.htm
 
*https://www.oca.org/saints/lives/2021/06/07/100126-venerable-daniel-of-sketis
 
*https://www.oca.org/saints/lives/2021/06/07/100126-venerable-daniel-of-sketis
*Patericul egiptean
+
*''Patericul egiptean'' - ediția românească
 +
* ''Les sentences des Pères du désert'' - collection alphabétique, Solesmes, 1981
  
 
[[Categorie:Cuvioși]]
 
[[Categorie:Cuvioși]]
 
[[Categorie:Părinți ai pustiei]]
 
[[Categorie:Părinți ai pustiei]]

Versiunea curentă din 8 iunie 2021 12:47

Cuviosul Daniel de la Schetia a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolul al VI-lea la centrul monastic Schetia din Egipt. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 iunie, în sinaxarele slave (fără pomenire în cele bizantine). Părintele Macarie de la Simonos Petras în Sinaxarul lui mai adaugă tot pe 7 iunie și viața unui alt Daniel de la Schetia, numit și Daniel Faranitul în Patericul egiptean, care a trăit în secolele IV-V.

Daniel de la Schetia, Faranitul

Sfântul Daniel Faranitul a fost ucenic al sfinților Alexandru și Zoil, compatroții lui din Faran, și apoi a fost împreună cu ei uncenic al Sfântului Arsenie cel Mare (prăznuit la 8 mai), devenind mai târziu el însuși învățător al multor monahi. Când barbarii au atacat Schitul, în 407, frații i-au propus să fugă împreună cu ei. Avva Daniel le-a răspuns: "Dacă Dumnezeu nu are grijă de mine, de ce aș mai trăi?" După ce a trecut printre trupele barbarilor fără să fie băgat în seamă, apoi își spuse : "Iată că Dumnezeu s-a îngrijit de tine. Fă deci și tu ce e omenește și fugi împreună cu Părinții". Printre altele mai spunea : "Trupul o duce mai bine pe măsură ce sufletul se slăbește, iar sufletul o duce mai bine pe măsură ce trupul se slăbește". După ce a trăit timp de patruzeci de ani în pustiul Schetiei, a adormit în pace în jurul anului 420. Primile 9 apoftegme din Patericul egiptean, varianta românească, sunt legate de viața lui avva Daniel de la Schetia, Faranitul.

Pentru avva Daniel 1-9

1. Se spunea pentru avva Daniel, cum că venind barbarii în Schetia, au fugit părinții. Și a zis bătrânul: “Dacă nu poartă grijă de mine Dumnezeu, pentru ce mai trăiesc”. Și a trecut prin mijlocul barbarilor și nu l-au văzut pe el. Atunci a zis către sine: “Iată a purtat grijă de mine Dumnezeu și nu am murit. Fă dar și tu ceea ce este al omului și fugi ca părinții”.

2. Un frate a rugat pe avva Daniel, zicând: “Dă-mi o porunca și o voi păzi pe ea”. Și a zis lui: “Niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachina și să mănânci cu ea și cu aceasta vei scăpa puțin de dracul desfrânării”.

3. A zis avva Daniel, că în Babilon o fata a unuia din cei mai mari avea drac. Și tatăl ei avea un călugăr iubit, și acela i-a zis lui: “Nimeni nu poate să tămăduiască pe fiica ta, fără numai sihastrii aceia, pe care îi știu și de îi vei ruga pe ei, nu vor voi să facă aceasta pentru smerenie. Ci aceasta să facem: când vor veni în târg, faceți-vă că voiți să cumpărați vase. Și când vor veni să ia prețul lor, să zicem lor să facă rugăciune și cred că se va tămădui”. Ieșind ei în târg, au aflat pe un ucenic al bătrânilor, șezând ca să vândă vasele lui. Și l-au luat pe el împreună cu coșnițele, cum că ia prețul lor. Și când a venit călugărul în casa, a venit și îndrăcita și i-a dat o palma, iar el a întors și cealaltă fata, după porunca Domnului. Și muncit fiind dracul, a strigat zicând: “O, silă! Porunca lui Iisus mă scoate”. Și îndată s-a curățit fata. Și după ce au venit bătrânii, le-a povestit lor ceea ce s-a făcut. Și au proslăvit pe Dumnezeu și au zis: “Obicei are mândria diavolului, să cada prin smerenia poruncii lui Hristos”.

5. Călătorea odinioară avva Daniel și avva Ammoi. Și a zis avva Ammoi: “Când vom ședea și noi la chilie, părinte?” Zis-a avva Daniel lui: “Cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este în chilie și iarăși Dumnezeu este în afară de chilie”.

6. A povestit avva Daniel, cum că aflându-se în Schetia avva Arsenie, era acolo un călugăr care fura vasele bătrânilor și l-a luat pe el avva Arsenie la chilia să, vrând să-l folosească și pe bătrâni să-i odihnească. Și-i zicea lui: “Ori ce vei voi, eu îți voi da, numai nu fura”. Și i-a dat lui aur și bani și haine și toată trebuință lui. Iar el ducându-se, iarăși fura. Deci bătrânii văzând că nu a încetat, l-au gonit zicând: “De se va afla vreun frate care să aibă vreo neputință de neajungere, trebuie să-l suferi. Iar de fură și după sfătuire nu încetează goniți-l pe el. Că și pe sufletul lui vătăma și pe toți care sunt în locul acela îi tulbura”.

7. A povestit avva Daniel faranitul, că a zis părintele nostru avva Arsenie pentru un schetiot, că era mare cu faptele, dar simplu la credință și greșea pentru prostimea lui și zicea că nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, pâinea care o luam, ci închipuire. (Vezi pentru aceasta la Teologhicon al Sf. Ioan Damaschinul foaia 343) Și au auzit doi bătrâni, că zisese acest cuvânt și știindu-l că este mare la viață, au socotit că din nerăutate și prostime zice. Și au venit la el și i au zis lui: “Avvo, cuvânt de necrezut am auzit pentru oarecare, cum că zice că pâinea cu care ne împărtășim, nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, ci este închipuire”. Zis-a bătrânul: “Eu sunt cel ce am zis aceasta”. Iar ei îl rugau, zicând: “Nu ține așa, avvo, ci precum a învățat Biserica cea sobornicească. Căci noi credem că pâinea aceasta este Trupul lui Hristos cu adevărat și paharul este însuși Sângele lui Hristos cu adevărat și nu e închipuire. Ci precum întru început țărână luând din pământ, a zidit pe om după chipul Sau și nimeni nu poate zice că nu este chip al lui Dumnezeu, deși este neînțeles chipul, așa și pâinea, pentru care a zis, că Trupul Meu este, să credem că este cu adevărat Trupul lui Hristos”. Iar bătrânul a zis: “De nu mă voi încredința din lucru, nu am vestire în chip desăvârșit”. Iar ei au răspuns: “Să ne rugam lui Dumnezeu toată săptămâna pentru taina aceasta și credem că Dumnezeu ne va descoperi nouă”. Iar bătrânul cu bucurie a primit cuvântul și se ruga lui Dumnezeu și el zicând: “Doamne, Tu știi că nu din răutate sunt necredincios, ci că să nu mă înșel întru neștiința. Descopere-mi, Doamne Iisuse Hristoase!” Mergând încă și bătrânii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu și ei zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, descopere bătrânului taina aceasta, că să creadă și să nu-și piardă osteneala sa!” Și Dumnezeu a ascultat amândouă părțile. Și împlinindu-se săptămâna, au venit ei duminica la biserică și au stat împreună numai ei câteștrei pe o rogojina, iar în mijloc era bătrânul. Și li s-au deschis lor ochii cei înțelegători. Iar când s-a pus pâinea pe Sfânta Masă se arata numai la câteșitrei ca un prunc și când întindea mana preotul să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuțit și a jertfit pe Prunc și a turnat sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăți mici și îngerul tăia din Prunc bucățile mici. Și când s-a apropiat să ia din cele sfinte, i s-a dat bătrânului carne cu sânge. Și văzând, s-a înfricoșat și a strigat zicând: “Cred Doamne, că pâinea este Trupul Tău și paharul este Sângele Tău!” Și îndată s-a făcut carnea cea din mana lui pâine după taina. Și s-a împărtășit, mulțumind lui Dumnezeu. Și i-au zis lui bătrânii: “Dumnezeu știe firea omeneasca, că nu poate să mănânce carne crudă și pentru aceasta a prefăcut Trupul Său în pâine și Sângele Său în vin, la cei ce primesc cu credință”. Și au mulțumit ei lui Dumnezeu pentru bătrânul, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Și s-au dus câteștrei cu bucurie la chiliile lor.

8. Încă și alt frate cu aceleași gânduri luptându-se să pentru Sfintele Taine, ca și cel mai sus zis bătrân, îndoindu-se și necrezând, de ceilalți frați s-a luat la slujba și povestea, că a văzut unele ca acestea, fiindcă frații cei ce îl luaseră pe el, se rugau cu deadinsul, ca să i se arate lui de la Dumnezeu adevărul lucrurilor, să lepede gândurile necredinței. Deci după ce s-a sfârșit slujba, le-a povestit lor fratele zicând: “După ce s-a citit Apostolul, îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfânta Evanghelie, am văzut acoperemântul bisericii deschis și cerul văzându-se, iar pe diacon înconjurat de foc din toate părțile. Apoi după ce s-au adus Darurile și s-au pus înainte, am văzut cerurile deschizându-se și peste dumnezeieștile Daruri foc pogorându-se și după foc mulțime de îngeri, și în mijlocul lor un Prunc și alte doua fete a căror frumusețe nu este cu putință a spune, căci era strălucirea lor ca fulgerul. Și îngerii aceia stau împrejurul mesei, iar Pruncul ședea pe masă. și după ce s-au apropiat preoții să frângă pâinile punerii înainte, am văzut cele doua minunate fete că s-au apropiat și au ținut mâinile și picioarele Pruncului și cu cuțitul pe care îl țineau, au junghiat pe Prunc și Sângele Lui l-au turnat în pahar, apoi au tăiat bucatele Trupul Lui și L-au pus pe pâini. Și îndată s-au făcut pâinile Trup. Și când s-au apropiat frații să se împărtășească, mi s-a dat mie trup curat și neputând să mă împărtășesc cu el, plângeam. Și am auzit glas grăindu-mi în urechile mele: « Omule, pentru ce nu te împărtășești? Nu este aceasta ceea ce ai cerut? » Și eu am zis: « Milostiv fii mie, Doamne, nu pot să mănânc trup ». Și iarăși glasul a zis: « Cunoaște, dar, că de putea omul să se împărtășească cu trup, trup s-ar fi aflat, precum și tu ai aflat, dar nu poate să mănânce trup și pentru aceasta Domnul Dumnezeul nostru a rânduit pâini ale puterii înainte. Deci, de ai crezut, împărtășește-te și tu! » Iar eu am zis: « Cred, Doamne! » Și aceasta zicând eu, s-a făcut îndată Trupul pe care îl aveam în mâna mea, pâine. Și mulțumind lui Dumnezeu, m-am împărtășit. Iar după ce s-a sfârșit sfânta slujba cea de taina, am văzut de asemenea, acoperământul bisericii deschis și pe dumnezeieștile și cereștile puteri iarăși la ceruri înălțându-se”. Acestea auzindu-le frații de la fratele cel ce le povestea și umilindu-se pentru atâta dar al lui Hristos, s-au dus multumindu-I și slavindu-L pe El.

9. Acestași avva Daniel a povestit pentru alt bătrân mare ce ședea în părțile cele de jos ale Egiptului, că zicea întru prostime că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu și s-a vestit fericitului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei pentru dânsul. Și a trimis la el, dar știind că este făcător de minuni bătrânul și orice cere de la Dumnezeu, i se descopere lui și cum că întru prostime a zis cuvântul acesta, a întrebuințat acest fel de înțelepciune, zicând: “Avvo, rogu-te, fiindcă gândul îmi zice, că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu și alt gând îmi zice, că nu, ci om este și arhiereu al lui Dumnezeu. Deci fiindcă mă îndoiesc pentru aceasta, am trimis la tine, ca să te rogi lui Dumnezeu să-ți descopere aceasta și să cunoaștem adevărul”. Iar bătrânul îndrăznind la petrecerea sa, a zis: “Dă-mi trei zile și eu voi vești ce este”. Deci mergând, se ruga lui Dumnezeu pentru cuvântul acesta și venind după trei zile a zis fericitului Chiril, că om este Melchisedec. Și i-a zis lui arhiepiscopul: “Cum știi, avvo?” Iar el a zis: “Dumnezeu mi-a descoperit pe toți patriarhii, așa câte unul trecând înaintea mea de la Adam până la Melchisedec. Și îngerul mi-a zis că acesta este Melchisedec, și să cred că așa este”. Deci, ducându-se singur propovăduia că om este Melchisedec și foarte s-a bucurat fericitul Chiril.

Daniel de la Schetia (sec. VI)

Cel de-al doilea Avva Daniel a trăit în secolul al șaselea. Devenise monah la Schetia încă din copilărie. În timpul unei expediții a barbarilor a fost luat prizonier timp de doi ani. Răscumpărat de un creștin evlavios, a fost din nou prins de barbari pentru șase luni, dar a reușit să scape. Făcut prizonier pentru a treia oara, a profitat de faptul că paznicul lui era ocupat să-și facă nevoile și i-a aruncat o piatră, care îl omorî pe barbar fără că el să vrea, și astfel a scăpat și a fugit. Dar conștiința îl mustra și de aceea a fost să se mărturisească la Arhiepiscopul Timotei din Alexandria, iar acesta îi spuse că Dumnezeu ar fi putut să îl elibereze ca și în celelalte dăți, dar nu îl acuză de ucidere. Neaflându-și conștiința în pace, Daniel merse să ceară sfat la episcopul Romei, la Patriarhii din Constantinopol și de la Ierusalim, și la Arhiepiscopul din Efes, care îi spuseră cu toții același lucru. Cu toate acestea, el continua să se considere vinovat și se duse să se predea tribunalului cerând să fie condamnat la moarte pentru ucidere ca să scape de pedeapsa veșnică. După treizeci de zile de închisoare, fu adus la guvernatorul Alexandriei și după ce l-a ascultat, acesta îl lasă liber cerându-i să se roage pentru el. Avva Daniel se întoarse la Schit dar își lua drept canon să îngrijească de un lepros, în chilia sa, până la sfârșitul vieții, pentru a-și ispăși păcatul.

Deveni atât de renumit pentru virtuțile sale încât fu numit igumen al centrului monastic din Schetia și era cinstit în tot Egiptul ca un "nou Avraam și găzduitorul lui Hristos". El îi conduse pe calea desăvârșirii pe Sfânta Anastasia Patriciana, care trăia sub chipul unui eunuc la oarece distanță de Schetia (cf. 10 martie), pe Sfântul Evloghie primitorul de străini (cf. 27 aprilie) precum și Sfinții Andronic și Atanasia (cf. 9 octombrie). Era neîntrecut în a găsi pe Sfinții ascunși, ca Marcu nebunul din Alexandria sau monahia din Mănăstirea Hermopolis, care se prefăcea a fi alcoolică pentru a atrage disprețul celorlalți, Sfânta Tomaida, Mucenița a curăției trupești (cf. 14 aprilie) și Avva Dula.

Toate acestea sunt povestite într-o culegere intitulată Povestirile avvei Daniel de la Schetia, dar cuprinse în bună parte în Patericul egiptean, versiunea românească.

Pentru Avva Daniel 10-15

10. S-a suit odată avva Daniel cel de la Schetia cu ucenicul său în Tebaida cea de sus la pomenirea lui avva Apollo și au ieșit părinții spre întâmpinarea lui ca la șapte stadii, fiind la număr ca cinci mii. Și era cu putință a-i vedea pe nisip întinși pe pântece, ca în rânduiala de îngeri, care cu frica primesc pe Hristos; că unii hainele le așterneau pe cale înaintea lui, iar alții pământul îl udau cu lacrimile. Și ieșind arhimandritul s-a închinat de șapte ori înaintea fetei bătrânului și sărutându-se intre dânșii, au șezut și i s-au rugat să audă cuvânt de la dânsul, că nu degrabă vorbea cuiva. Deci după ce a șezut afară de mănăstire, pe nisip, că nu îi încăpea biserica, zis-a avva Daniel, ucenicul său: “De voiți să va mântuiți, iubiți neagoniseala și tăcerea, că de aceste doua fapte bune toată viață călugărilor atârnă”. Și ucenicul lui a dat unuia din frați scrisoarea și a tălmăcit-o egiptenește. Și după ce s-a citit părinților, au plâns toți și petreceau pe bătrânul plângând; căci nimeni nu îndrăznea să-i zică: “Fă milostenie”. Și venind la Ermupoli, a zis ucenicului Său: “Du-te, bate în poarta mănăstirii aceleia și spune că aici sunt!” Că era acolo mănăstire de femei, care se zicea a lui avva Ieremia, în care locuiau ca trei sute de surori. Și s-a dus ucenicul și a bătut. Și i-a zis lui portărița cu glas subțire: “Mântuiește-te! Bine ai venit! Ce poruncești?” El a zis ei: “Cheamă-mi pe maica arhimandrită, căci voi să vorbesc”. Iar ea a zis: “Nu se întâlnește cu nimeni niciodată, ci spune-mi, ce poruncești și îi voi spune”. Iar el a zis: “Spune-i, că un călugăr va să-i vorbească”. Iar ea mergând i-a spus. Iar igumena venind i-a zis: “Ce poruncești?” Și a zis fratele: “Ca să faceți milostenie să dorm aici cu un bătrân, căci este seara și nu cumva să ne mănânce fiarele”. I-a zis lui maica: “De folos vă este vouă să fiți mâncați de fiarele cele dinafară, iar nu de cele dinlăuntru, că aici bărbat niciodată nu intră”. I-a zis fratele: “Avva Daniel este, cel al Schetiei”. Iar ea auzind, a deschis porțile și a ieșit alergând, asemenea și tot soborul și îmbroboditurile lor le-au așternut de la poarta până jos, unde era bătrânul, tăvălindu-se la picioarele lui și sărutând urmele picioarelor lui. Și intrând ei înăuntru în mănăstire, a adus stareța lighean și l-a umplut cu apa căldișoară și cu buruieni și a pus pe surori doua cete și a spălat ea picioarele bătrânului și ale ucenicului lui și luând un pahar, lua din lighean și turna pe capetele surorilor și apoi a turnat în sânul ei și pe cap. Și putea să le vadă cineva pe, toate ca pe iste pietre neclintite, fără de grai, căci tot răspunsul lor cu semn se făcea. Zis-a dar bătrânul, stareței: “Pe noi ne au la evlavie, sau așa sunt totdeauna surorile?” Iar ea a zis: “Totdeauna așa sunt roabele tale, stăpâne, roagă-te pentru dânsele!” Iar una din ele, zăcea în mijlocul curții dormind, rupta și zdrențuroasă. Și a zis bătrânul: “Cine este aceasta care doarme aici?” Și a zis una din surori: “Este bețiva și ce să-i facem, nu știm, că a o scoate din mănăstire ne temem de osânda și de o vom lăsa, smintește surorile”. Zis-a bătrânul ucenicului sau: “Ia ligheanul și-l arunca deasupra ei”. Iar el făcând așa, s-a sculat sora ca dintr-o beție. Deci a zis stareța: “Stăpâne, totdeauna așa este”. Și luând pe bătrân, au intrat în trapeza și au făcut cina surorilor, zicând: “Blagoslovește pe roabele tale, ca înaintea ta să guste!” Iar el le-a blagoslovit și numai ea și cea de a doua după dânsa au șezut cu ei. Și bătrânului i-au pus un vas, care avea verdețuri muiate și crude și curmale și apa, iar ucenicului linte calda și puțina pâine și vin amestecat. Iar surorile au pus bucate multe: peste și vin din destul și au mâncat foarte bine și nimeni nu a grăit. Iar după ce s-au sculat ei, zis-a bătrânul, stareței: “Ce este ce ai făcut că noi trebuie să mâncam bine și voi ați mâncat cele bune?” I-a răspuns lui aceea: “Tu călugăr ești, și hrană de călugăr ți-am pus și ucenicul tău ucenic de călugăr este și hrana de ucenic i-am pus; iar noi. începătoare suntem și hrana de începătoare am mâncat”. I-a zis bătrânul: “Pomenită fie dragostea ta; cu adevărat ne-am folosit”. Și mergând ei să se odihnească, zis-a bătrânul ucenicului sau: “Du-te de vezi unde doarme bețiva aceea. care zăcea în mijlocul curții”. Și s-a dus de a văzut și a venit de i-a spus lui, că la sfârșitul ieșitorilor (W.C.). A răspuns bătrânul: “Priveghează cu mine în noaptea aceasta”. Și după ce au adormit toate surorile, a luai bătrânul pe ucenicul sau și s-a pogorât pe din dos și a văzut pe bețiva că s-a sculat și și-a întins mâinile sale la cer și lacrimile ei ca pârâul și metaniile le făcea până la pământ și când simțea că vine vreo sora la ieșitori, se arunca pe sine jos horaind. Deci a zis bătrânul, ucenicului sau: “Cheamă-mi pe stareța încetișor!” Și mergând a chemat o pe ea și pe a doua după dânsa și toată noaptea priveau cele ce făcea. Iar stareța plângea zicând: “Zvon s-a făcut pentru dânsa intre surori și a cunoscut ea și s-a dus binișor când dormea bătrânul și i-a furat toiagul și pieptarul și a deschis ușa mănăstirii și a scris un bilețel și l-a pus pe încuietoarea ușii, zicând: « Rugați-vă și mă iertați de orice v-am greșit, și apoi s-a făcut nevăzută ». Și după ce s-a făcut ziua, au căutat-o și n-au găsit-o; și s-au dus la poarta și au găsit ușa deschisa și pităcelul pe dânsa. Și s-a făcut plângere mare în mănăstire și a zis bătrânul: “Eu pentru dânsa am venit aici, că acest fel de bețivi iubește Dumnezeu”. Și toate se mărturiseau bătrânului; spunând ce i-au făcut ei. Și făcând bătrânul rugăciune, s-au dus amândoi la chiliile lor, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu, Celui ce știe singur, câți robi ascunși are.

11. A povestit avva Daniel, preotul Schetiei, zicând: “Când eram mai tânăr am venit la Tebaida și m-am pogorât la un oraș să-mi vând lucrul mâinilor mele. Și era acolo un om cu numele Evloghie, cu meșteșugul săpător de piatra, care din tânăra vârsta aceasta lucrare avea: din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia și până seara petrecea postind, iar seara ieșea în oraș și pe străinii ce se aflau îi aducea la casa să și picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Și după putere îi hrănea, iar din bucățelele ce prisoseau, cu unele își mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până și la aceștia își arata omul milostivirea. Deci, acesta și pe mine de multe ori, primindu-mă în gazda împreună și cu alt frați, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimântă milostivirea și iubirea de oameni a lui și blândețea și smerenia sufletului. Și întorcându mă la Schetia și așezându-mă în chilie, în trei săptămâni m am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuiala, ca să poată să facă bine și altora mai multora. Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort și adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea și zicându-mi: « Daniele, ce ai? » Și i-am zis lui: « Cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie, pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora ». Iar el a zis: « Nu, că se va vătăma, iar acum bine se afla; iar de voiești să-i dai lui, pune-te chezaș pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe și eu îi voi da lui ». Iar eu iarăși am zis: « Mai mult Doamne dă-i lui, ca toți printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt ». Răspuns-a acela: « Am zis ție, că acum bine se află ». Iar eu am zis către el: « Din mâinile mele cere sufletul lui! » Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere și am văzut un copil șezând pe sfânta piatra, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând și căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de fața: « Acesta este cel ce s-a pus chezaș pentru Evloghie? » Iar ei au răspuns: « Așa, cu adevărat, stăpâne! » Și iarăși a zis copilul: « Spuneți-i lui că am să cer chezășia ». Iar eu am zis: « Așa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i lui! » Și văd că îi toarnă în sânul lui bani mulți. Și pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deșteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea și am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie ieșind la lucrul sau și lovind în piatra, aude un sunet desert și săpând găsește o peștera plina de bani și spăimântându-se, socotea întru sine: « Ce voi face? De-i voi lua pe aceștia la oraș, va auzi dregătorul și vine de îi ia și eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o tara afară, unde nimeni nu mă cunoaște ». Și tocmind dobitoace ca și cum ar fi avut de carat pietre, a carat banii la râu și punându-i în corabie, s-a dus la Bizanț. Și împărățea Iustin bătrânul și a dat bani mulți împăratului și celor mai mari ai lui și întru puțina vreme s-a făcut eparh al pretorilor și a cumpărat casa mare, care și până acum se zice a egipteanului. Și trecând doi ani, eu neștiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere și pe copil iarăși l-am văzut, șezând pe sfânta piatra. Și aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi: « Oare unde este Evloghie? » Și după puțin îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la fața copilului. Și deșteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia și, am zis în sine-mi: « Vai mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu! » Și sculându-mă, m-am dus la oraș, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele și așteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seara adânca și nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazda. Deci mă scol și întreb pe o bătrâna și îi zic ei: « Bunico, dă-mi trei pesmeți să mănânc, că nu am mâncat astăzi ». Iar ea ducându se, mi a adus puțină fiertura și mi-a pus înainte și șezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: « Avva, nu știi că ești tânăr și nu trebuia să vii în oraș. Au nu știi că schima cea călugăreasca cere liniște ». Și altele oarecare. Și am zis ei: « Ce poruncești dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând? » Iar ea mi-a zis: « Deși îți vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi așa în oraș; dacă voiești să fii călugăr, du-te la Schetia! » Și i-am zis ei: « Nu este aici în orașul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini? » Și mi-a zis: « O, ce ai grăit, avvo? Am avut aici pe un pietrar oarecare și multe bunătăți făcea la străini. Și văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Și este, precum aud patrician astăzi ». Iar eu acestea auzind, am zis întru sine mi: « Eu am făcut uciderea aceasta ». Și îndată intrând într-o corabie, m-am dus în Bizanț și întrebând și găsind casa lui Evloghie, ședeam lângă poarta, vrând să-l văd pe el, când va ieși. Și deci trecând puțin, îl văd îndată pe el cu fala și înconjurat de oameni mulți și am zis către el: « Miluiește-mă, am să-ți grăiesc oarece deosebi! » Iar el nu a luat aminte, ci și cei ce mergeau înainte au dat în mine și alergam mai înainte și iarăși strigam și cei de pe urmă iarăși au dat în mine. Și aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăși, a alergat unul din slujitorii lui cu un băț și atâta m-a bătut cu dânsul, încât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puțin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: « Să mergem la Schetia și de va voi Dumnezeu, va mântui și pe Evloghie! » Și m-am pogorât la mare și aflând o corabie din Alexandria pornind îndată, m-am suit într-însa și de scârba și de bătăi am adormit. Și mă văd pe mine iarăși la Sfânta Înviere și pe copilul acela asemenea iarăși șezând și căutând la mine cu îngrozire și zicând: « Nu vei merge, ci vei plini chezășia ». Iar eu, de frica, nici a deschide gura nu am putut. Și poruncește la doi din cei ce stau înaintea lui și luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi și m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi: « Să nu te pui chezaș peste puterea ta și să nu grăiești împotriva lui Dumnezeu ». Iar eu de mâhnire și de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, așa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând: « Iese Augusta (adică Împărăteasa) și văzând-o, am luat îndrăzneală și am strigat: « Miluiește-mă, stăpâna lumii! » Iar ea întorcându-se către mine, a zis: « Ce voiești? » Am zis: « Pentru chezășia lui Evloghie sunt spânzurat ». Și mi-a zis mie: « Eu mă voi ruga pentru tine ». Și am văzut că s-a dus și a sărutat picioarele copilului și mi-a zis copilul: « Să nu mai faci lucrul acesta ». Iar eu de frică fiind cuprins, am zis: « Nu stăpâne, iartă-mă! » Și a poruncit și m-au slobozit și mi-a zis: « Mergi la chilia ta. Vezi încă și cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi ». Deci deșteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de aceasta chezășie. Și înotând cu corabia, am venit la Schetia, mulțumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul și s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puțin m-am înștiințat, că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost și Evloghie. Și cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Și a poruncit împăratul ca ori unde se va afla, să se omoare și el. Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înștiințat că s-a întors la locul sau iarăși și s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela. Iar el încredința că întru atâția ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăși la acel oraș, ca să mă înștiințez cele pentru dânsul mai cu deadinsul. Și făcându-se seara, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Și văzându-l, am suspinat și lăcrimând, am zis către Dumnezeu: « Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut! Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci și îmbogățești, smerești și înalți și judecățile Tale sunt nenumărate! » Și luându-mă și pe mine împreună cu alți săraci, ne-am dus la casa sa și spălându-ne picioarele, ne-a pus masă. Și după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui: « Cum te afli, avvo Evloghie? » Iar el a zis: « Roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, în mâini nimic! » Iar eu am zis către el: « O, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai! » Iar el a zis: « Pentru ce, avvo? Au te-am smintit cu ceva cândva? » Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Și plângând de-ajuns, a zis: « Roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuință și de acum să mă îndreptez! » Iar eu am zis: « Cu adevărat, fiule, să nu îngăduiești să ți se încredințeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia ». Și urându-i cele bune, m-am întors și a rămas Evloghie așa, săpând la pietre și primind pe străini până la sfârșitul vieții sale și de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de aceasta lucrare ci îi da Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieții acesteia”.

12. Ne-a povestit nouă avva Paladie, că intrând odată în Alexandria împreună cu avva Daniel pentru o trebuința oarecare, au întâlnit pe un tânăr ieșind din baie, că se scăldase. Și văzându-l pe el bătrânul, a suspinat și mi-a zis mie: vezi pe acest frate, are să se hulească numele lui Dumnezeu printr-însul. Ci să mergem după el, ca să vedem unde petrece. Și mergând pe urma lui, am intrat după el. Și luându-l bătrânul deosebi, i-a zis: o frate, tânăr fiind și sănătos, nu ți se cuvine să te scalzi; căci să fii încredințat, fiule, că pe mulți' smintești, nu numai pe mireni ci și pe călugări. Răspuns-a acela bătrânului: de as plăcea încă oamenilor, nu as fi sluga a lui Hristos. Ci scris este: nu judecăți și nu veți fi judecați. Atunci i-a pus lui bătrânul metanie, zicând: iartă-mă pentru Domnul, căci ca un om am greșit. Și am ieșit de la dânsul. Și i-am zis bătrânului: nu cumva este neputincios fratele, și atunci nu se va osândi? Iar bătrânul suspinând și lăcrimând, a zis: să te încredințeze pe tine adevărul, frate, mai mult decât cincizeci de draci am văzut înconjurându-l pe el și turnând peste el noroi și o arăpoaica șezând pe umerii lui și sărutându-l pe el și alta arăpoaica înaintea lui jucând și nerușinare învățându-l și pe draci împrejurul lui mergând și bucurându-se de el, iar pe sfântul înger nu l-am văzut nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta asemuiesc că era el plin de toată necurățenia. Și mărturisesc ceea ce se zice și însăși hainele lui, care sunt de capra și moi și îndoite la fir, încă și a petrece el așa fără de rușine în mijlocul acestei cetăți, întru care și cei ce au îmbătrânit întru nevoințe intrând pentru trebi neapărate, se sârguiesc să iasă îndată, ca să nu sufere vreo vătămare sufletească. Apoi și alta: de nu era el iubitor de sine și iubitor de dezmierdări și iubitor de desfrânare, nu s-ar fi dezgolit fără de rușine în baie și pe alții asemenea goi i-ar fi privit, când sfinții părinții noștri Antonie și Pahomie, Amon și Serapion și ceilalți purtători de Dumnezeu părinți, au legiuit, că nimeni din călugări fără de mare boală și nevoie să nu se dezgolească pe sine. Că și chiar pentru oarecare trebuințe de nevoie vrând să treacă râuri și nefiind luntre, nu sufereau să se golească, pentru că se cucereau de sfântul înger, care urma după dânșii și de soarele care lumina, deși nu îi vedea vreun om, ci se rugau lui Dumnezeu și treceau prin văzduh, fiindcă iubitorul de oameni și atotputernicul Dumnezeu pe cea dreapta a lor și plina de evlavie cerere, gata o primea și preaslăvit o împlinea și cu lucru o săvârșea. Acestea spunându-mi bătrânul, s-a astâmpărat. Iar după ce ne-am întors noi la Schetia, nu au trecut multe zile și venind frații de la Alexandria, ne-au povestit că fratele cutare preotul (ca avea și hirotonie), care ședea la biserică Sfântului Isidor, cel ce cu puțin mai înainte venise de la Constantinopol, (și era acesta pentru care zisese bătrânul), s-a aflat că curvea cu femeia lui Salentarie și prinzându-se de slugile lui și de vecini, i s-au tăiat cele doua boașe ale lui împreună cu mădularul trupului și după taiere mai trăind trei zile, a murit, făcându-se ocara și rușine tuturor călugărilor. Iar eu auzind, sculându-mă, m-am dus la avva Daniel și i-am povestit lui cele ce s-au întâmplat. Și auzind bătrânul a lăcrimat și a zis: pedeapsa celui mândru este căderea. Și însemnează bătrânul cu aceasta, că de nu bolea acela cu mândria și ar fi primit sfatul lui, nu ar fi pătimit una ca asta, prin care și ceilalți mândri se vor pedepsi, de nu se vor învăța prin căderea aceluia, să fuga de o prăpastie ca aceasta.

13. Au povestit ucenicii lui avva Evloghie, cum că trimițându-ne bătrânul la Alexandria ca să vindem lucrul mâinilor, ne da porunci ca să nu facem mai mult de trei zile. Iar de veți face mai mult de trei zile, nevinovat sunt de păcatul vostru, zicea el. Iar noi l-am întrebat pe el: cum călugării prin cetăți și prin sate cu mirenii petrecând, ziua și noaptea nu se vatămă? Iar el a zis: credeți-mă fiilor, că după ce m-am făcut călugăr, am făcut treizeci și opt de ani neieșind din Schetia și după acela m-am dus la Alexandria, către papa Eusebie împreună cu avva Daniel pentru o trebuința. Și intrând în cetate, am văzut mulți călugări și vedeam că pe unii din ei corbii îi loveau peste obraz, iar pe alții femei goale îi îmbrățișau și la ureche le vorbeau; iar înaintea altora, goi fiind ei, copii jucau și cu baliga de om îi mânjau, iar pe unii îi vedeam că țineau cuțite și trupuri de oameni tăiau și dădeau călugărilor să mănânce. Și am înțeles că fiecare din călugări în ce patima era căzut, acest fel de draci avea care urmau după dânsul și le vorbea în minte. Pentru aceasta, fraților, eu nu voiesc să zăboviți niciodată în cetate, că nu de acest fel de gânduri, iar mai vârtos de draci, să va supărați.

14. S-a suit odată avva Daniel de la Schetia la Terenut, iar pe cale a intrat într-o capiște să doarmă. Și erau acolo idoli vechi ai elinilor și luând unul, l-a pus ca un copac sub capul sau. Iar demonii (dracii), văzând îndrăzneala lui și voind să-l înfricoșeze, strigau către o femeie, pe nume chemând-o și zicând: cutare, vino cu noi la baie! Iar alt demon ascultând, răspundea ca din idolul cel ce era sub capul bătrânului și zicea: străin am deasupra mea și nu pot veni! Dar bătrânul nu s-a temut, ci îndrăznind, lovea idolul zicând: du-te întru întuneric, dacă nu poți și auzind demonii au strigat toți cu glas mare zicând: ne-ai biruit pe noi! Și au fugit rușinați.

15. Zicea avva Daniel pentru avva Dula, că întâi a șezut în viață de obște patruzeci de ani, apoi la Schetia s-a liniștit și intre părinții cei mai mari s-a socotit. Deci acesta spunea, că în multe feluri cercând, a aflat că cei ce petrec în viață de obște, mai mult și mai degrab decât cei ce se liniștesc, sporesc în lucrarea faptelor bune, de vor avea și întrebuință supunerea din inima curată. Ca un frate era într-o viață de obște cu chipul prost și defăimat mai mult decât toți cei ce erau într-însa, iar cu mintea mare și cinstit. Acesta ocărându-se și defăimându-se de toți, iar de multe ori și bătându-se cu nedreptate, răbda vitejește nezicând nimănui nimic; iar altul din frații cei ce erau acolo, îndemnat fiind de diavolul, a furat sfintele vase cele din Biserică, tăinuindu-se de toți. Apoi cercetare făcându-se pentru cele furate, toți la fratele acela care se defăima pe sine au lipit vina și pe acesta l-au osândit din presupus că a furat cele sfinte. Iar de vreme ce acela zicea că nu are știință câtuși de puțin de lucrul acela, cu îndemnarea igumenului, i-au luat chipul cel călugăresc de la dânsul și punându-l în fiare, l-au dat iconomului lavrei spre cercetare. Acesta, după ce și cu vine de bou l-a bătut de ajuns și alte pedepse i-a dat, fiindcă nimic nu avea acela ce să mărturisească, ci dimpotrivă punea înainte neștiința faptei aceleia, l-a trimis la dregătorul locului, ca să-l pedepsească mai mult. Iar acela feluri de munci arătând asupra lui și cu foc trupul arzându-i și cu nemâncare de multe zile și cu închisoare întunecoasă și înecăcioasă pedepsindu-l, după ce deopotrivă a aflat tăgăduindu-se furtișagul de cele sfinte, cu voia igumenului și a fraților l-a osândit la moarte, după cum orânduiește pravila, că pedeapsa furtișagului de cele sfinte este moartea. Și deci a fost dus să i se taie capul. Iar fratele cel ce furase cele sfinte, văzând și pătimind cu sufletul, venind la avva a zis: m-am înștiințat că s-au aflat vasele cele sfinte, pentru aceasta grăbește să nu i se taie capul fratelui. Iar el vestește dregătorului și slobozindu-se fratele, a venit în viață cea de obște. Și mai trăind trei zile, s-a dus către Domnul, dându-și sufletul în vremea când se ruga și căzuse în genunchi. Deci venind toți cei din mănăstire și aflând trupul lui așa stând spre pocăința (adică în genunchi), l-au luat pe el și l-au dus în biserică, până când să se așeze acolo! Și lovindu-se în toaca, s-a adunat toată lavra și toți alergau la trupul acela, fiecare voind pentru blagoslovenie să ia vreo parte din haine, sau din par. Iar avva temându-se ca nu cumva să se rupă și trupul, l-a băgat în altar și l-au încuiat cu lacăt așteptând să vina și avva al lavrei. Iar după puțin venind și acela și aprinzând toți foc și punând tămâie, căutau trupul să-l scoată din altar și sileau pe proistosul mănăstirii să deschidă degrabă. Iar acela deschizând și intrând înăuntru cu alt mulți, hainele și încălțămintele răposatului le-au aflat, iar trupul nu era nicăieri. Deci au început toți să slăvească pe Dumnezeu și să strige unii către alții cu lacrimi și să zică: vedeți, fraților, ce fel de daruri ne pricinuiește nouă îndelunga-răbdarea și smerenia! să ne nevoim dar și noi să suferim ispita și defăimare pentru Domnul și vom fi slăviți și cinstiți și împreună cu El în veci vom împărați.

Surse