Daniel (Ciobotea) al României

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Preafericitul Patriarh Daniel
Patriarhul Daniel
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Bucureşti
Titlul   Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei
Patriarh al României
Formulă de adresare   Preafericirea Sa/Voastră
Perioada   30 septembrie 2007 - prezent
Predecesor   Teoctist (Arăpaşu)
Succesor   -
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   6 august 1987
Hirotonire episcopală   4 martie 1990
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul "Lugojanul"
Arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   22 iulie 1951
Locul nașterii   [Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş
Data morții   -
Locul morții   -

Preafericitul Daniel (Ciobotea), pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea (n. 22 iulie 1951, satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş) este actualul Patriarh Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales, ca patriarh, de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007. Pe data de 30 septembrie 2007, PF Daniel a fost înscăunat patriarh al României.

Studii

Mitropolitul Daniel Ciobotea s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara (jud. Timiş), ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea. A primit la botez numele de Dan-Ilie Ciobotea. Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar gimnaziul în localitatea Lăpuşnic (1962-1966), judeţul Timiş. În anul 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul "Coriolan Brediceanu" (1967-1970).

După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obţine Diploma de licenţă în teologie (în disciplina Noul Testament). În perioada anilor 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae; îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).

La 15 iunie 1979 îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, intitulată: "Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité". Teza a fost pregătită sub îndrumarea profesorilor francezi: Gérard Ziegwald şi André Benoit. Devine doctor în teologie al Universităţii din Strasbourg, cu calificativul maxim. O formă lărgită a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae şi a fost susţinută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, lucrarea purtând titlul: "Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală." Devine Doctor în teologie ortodoxă al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, de asemenea cu calificativul maxim.

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae a spus cu acest prilej: "Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat. Cu o preoţime fără cultură teologică şi fără trăirea demnităţii şi misiunii sublime a preoţiei se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică." [1]

Profesor de teologie

Din anul 1980 a fost lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveţia (în perioada 1986-1988 fiind şi director adjunct), fiind şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg (Elveţia). A participat la numeroase întruniri pentru promovarea ecumenismului peste hotare: al treilea Congres ortodox al Europei Occidentale de la Amiens, lângă Paris (1977), Colocviul despre Filioque de la Klingenthal Franţa (1978 şi 1979), Conferinţa studenţilor creştini de la Wellesley - S.U.A. (1979) şi la Conferinţa ecumenică de la Cambridge Boston, S.U.A. (1979), ambele cu tema "Credinţa, ştiinţa, viitorul", Reuniunea ecumenică asupra spiritualităţii creştine de azi de la mănăstirea Valamo -Finlanda (1981), Reuniunea ecumenică "Iisus Hristos – Viaţa lumii" de la Niederaltaich - Germania (1982); Reuniunea ecumenică asupra rugăciunii pentru unitatea creştinilor de la Veneţia (1982), a VI-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Vancouver (1983) etc.

La 6 august 1987 intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah. În octombrie 1988 este hirotesit protosinghel. În perioada 1 septembrie 1988 - 1 martie 1990 a fost consilier patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic. În paralel, deţine funcţia de Conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar din Bucureşti.

În ianuarie 1990, PC Protosinghel Daniel Ciobotea a fost preşedintele Grupului de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, grup din care făceau parte Arhimandritul Bartolomeu Anania, Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Pr. Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiş, dar şi câţiva ortodocşi mireni învăţaţi: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Teodor Baconsky etc. Acest grup viza mai ales o înnoire a ierarhiei, a instituţiilor şi vieţii bisericeşti din România.

Mitropolit al Moldovei

La 1 martie 1990, PC Protosinghel Dr. Daniel Ciobotea a fost ales, la propunerea IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul "Lugojanul", fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timişoara la 4 martie 1990.

La 7 iunie 1990 a fost ales, iar la 1 iulie 1990 înscăunat ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

Din anul 1992 a fost Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din cadrul Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi.

A participat la o serie de întruniri ecumenice peste hotare: a condus delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la a VII-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra (1992). A deţinut numeroase funcţii pe plan bisericesc şi ecumenic: Reprezentant al Comisiei Sinodale Naţionale pentru Educaţia Religioasă (Bucureşti); Preşedinte al Comisiei Teologice şi Liturgice a Sf. Sinod al BOR (fostă comisie pentru învăţământ); Membru fondator şi membru de onoare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (Bucureşti); Membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998); Membru al Prezidiului şi Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene (din 1990); Vicepreşedinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinţei Bisericilor Europene (Graz, 1997).

Activitatea bisericească

ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este şi fondatorul a numeroase instituţii: Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoşani, Dorohoi, Iaşi şi Piatra Neamţ, Academia Laică "Sf. Ioan de la Neamţ" (Mănăstirea Neamţ), Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastrul"-Durău, Institutul Ecumenic "Sf. Nicolae"-Iaşi, Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului Religios "Resurrectio", Centrul de educaţie şi informare medicală Providenţa II - 2002, Institutul social-caritativ Diaconia - 2003, şi altele.

De la alegerea sa ca mitropolit al Moldovei, a iniţiat programul "Niciun sat fără biserică", care prevedea construirea în fiecare sat şi cartier unde nu există biserică a unul lăcaş de cult, chiar şi în cele în care ortodocşii sunt minoritari. Prea Fericitul Daniel consideră că este foarte important ca fiecare localitate să aibă propria-i biserică şi propriul său preot:

„Construirea de biserici este datoria cea dintâi şi cea mai mare. Şi aceasta deoarece, oricâte case am face în lumea aceasta, nici una nu are Sfinţenia şi Lucrarea Bisericii. Un sat creştin fără biserică este un sat fără lumină suficientă pentru suflet. De aceea, datoria noastră este de a zidi biserici în fiecare localitate creştină şi de a forma preoţi care să fie păstori de suflete pentru credincioşi. Ce-ar putea da omul în schimb pentru sufletul său? Ce-i foloseşte lui dacă câştigă lumea aceasta, dar îşi pierde sufletul său? Aici este esenţialul vieţii pe pământ. Dacă nu avem biserică şi nu avem preot, riscăm să ne pierdem sufletul. Degeaba construim altceva, dacă nu construim în primul rând casa pentru vindecarea sufletului de păcate, pentru luminarea lui.[2]
(Daniel Ciobotea)

De asemenea, pe plan social-caritativ, Mitropolitul Daniel a înfiinţat o serie de instituţii sociale: Asociaţia creştină Pelerinul (Iaşi, 1996); Cabinetul stomatologic Sf. Pantelimon (Iaşi, 1993); Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România (Iaşi, 1993); Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iaşi, 1994); cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Dispensarul policlinic "Sf. Ap. Petru şi Pavel" (1998); Centrul de diagnostic şi tratament Providenţa (2000); Fundaţia Solidaritate şi Speranţă (2002); Centrul de educaţie şi informare medicală Providenţa II (2002); Institutul social-caritativ Diaconia (2003).

ÎPS Mitropolit Daniel a întemeiat şi reorganizat mai multe publicaţii religioase: Vestitorul Ortodoxiei -periodic de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate al Patriarhiei Române, Candela Moldovei" -buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Teologie şi Viaţă, Revistă de gândire şi spiritualitate (fosta revistă Mitropolia Moldovei şi Sucevei). ÎPS Daniel a organizat, de asemenea, numeroase simpozioane, colocvii, congrese naţionale şi internaţionale, precum şi programe culturale, educative şi filantropice. La iniţiativa Mitropolitului Daniel Ciobotea, a fost înfiinţat postul de Radio Trinitas al Mitropoliei Moldovei (1998), primul şi cel mai de succes post de radio ortodox din ţară, precum şi a primului post de televiziune ortodox din ţară, TrinitasTV (2008).

Mitropolitului Daniel Ciobotea i se datorează şi aducerea moaştelor unor sfinţi şi a unor relicve sfinte la Iaşi şi în eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum fragmentul din lemnul Sfintei Cruci care se păstrează la Mănăstirea Xiropotamu din Muntele Athos-Grecia (1992), moaştele Sfântului Apostol Andrei de la Patras-Grecia (1996), moaştele Sf. Gheorghe de la Livadia-Grecia (2000), Brâul Maicii Domnului de la Volos-Grecia (2001), moaştele Sf. Ioan Casian de la Marsilia-Franţa (2002), moaştele Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir de la Tesalonic-Grecia (2003), fragment din lemnul Sfintei Cruci ce se păstrează la Mănăstirea Panaghia Soumela, Veria-Grecia (2004), fragmentul din moaştele Sfântului Apostol Pavel păstrat la mănăstirea Panaghia Soumela, Veria-Grecia (2005), moaştele Sf. Nectarie din Eghina – Grecia (2006).

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

După înscăunarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a continuat lucrarea bisericească pe tot cuprinsul Patriarhiei Române şi mai ales în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei al căror chiriarh este.

Astfel, la sfârşitul anului 2007 a fost adoptat noul Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, a cărui revizuire începuse încă din anii '90.

A fost lansat şi în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor proiectul "Niciun sat fără biserică şi casă parohială" care vizează construirea de biserici în toate satele care nu dispun de un lăcaş de cult, precum şi în cartierele urbane aflate în această situaţie.

Întrucât difuzarea mărturiei de credinţă ortodoxe era una din priorităţile misionare ale Patriarhului Daniel, anunţate încă de la înscăunarea sa, în anul 2008 a fost creat Centrul de Presă "Basilica" al Patriarhiei Române, cuprinzând postul de radio Trinitas, postul de televiziune TrinitasTV, Ziarul Lumina, primul cotidian cu profil creştin din România, întemeiat în 2005 (câteştrei transferate la Bucureşti), agenţia de ştiri "Basilica" a Patriarhiei Române (creată în anul 2008) şi Biroul de Presă al Patriarhiei. De asemenea, a fost creată editura Basilica (2008).

În prelungirea programului pus în practică în vremea când era mitropolit al Moldovei, organizarea de programe filantropice, de asistenţă socială şi religioasă este o altă prioritate a patriarhatului Preafericitului Daniel. Asociaţiile, fundaţiile, aşezămintele aflate în administrarea Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române şi-au continuat şi diversificat considerabil activităţile, lucrând atât singure cât şi în parteneriat cu instituţii ale Statului român sau cu diferite asociaţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale o serie de programe filantropice sau de asistenţă socială cum ar fi: programe de îngrijire şi integrare socială a persoanelor cu dizabilităţi, a persoanelor infectate cu virusul HIV, programe de protejare şi asistare a victimelor violenţei în familie, de ajutorare a persoanelor dependente de droguri, centre sociale pentru persoanele vârstnice, copii, persoane fără adăpost, clinici şi centre de diagnostic şi tratament, farmacii sociale etc. [3]

Prin grija sa au fost aduse la Bucureşti moaștele Sf. Ioan Gură de Aur (2007), ale Sf. Apostol Pavel (din Veria, Grecia - 2008), ale Sf. Sofronie, patriarhul Ierusalimului (2008), ale Sf. Ier. Vasile cel Mare (2009). De asemenea, a restabilit începând cu anul 2008, în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, tradiţia pelerinajelor şi procesiunilor de Florii. Tot pentru stimularea vieţii religioase a credincioşilor, Preafericirea Sa a dispus reorganizarea Serviciului de pelerinaje al Patriarhiei Române, cu extinderea activităţilor acestuia şi a programelor propuse.

Totodată, Preafericirea Sa s-a îngrijit de restaurarea şi înfrumuseţarea Catedralei Patriarhale, a paraclisului şi a Reşedinţei patriarhale. A pus piatra de temelie pentru viitoarea Catedrală Patriarhală, care va avea hramurile Sf. Andrei şi Înălţarea Domnului şi a dispus organizarea studiilor preliminare concursului de arhitectură pentru atribuirea proiectului de construcţie a noii Catedrale.

Din anul 2007, Patriarhul Daniel este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti.

Activitatea ştiinţifică

Prea Fericirea Sa a participat la peste 200 de simpozioane, congrese şi conferinţe teologice internaţionale.

În ceea ce priveşte activitatea ştiinţifică şi publicistică a Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acesta a publicat mai multe lucrări de teologie, istoria artei, mai multe volume de comunicări, articole, predici, precum şi peste 500 de studii, articole, cuvântări şi prefeţe în limba română, peste 100 de studii şi articole în limbile franceză, engleză şi germană în reviste şi volume colective din străinătate.

Lucrări

  • "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea..." 12 Scrisori pastorale de Crăciun şi de Paşti, Trinitas, Iaşi, 1996;
  • Călătorind cu Dumnezeu – înţelesul şi folosul pelerinajului, Trinitas, Iaşi, 2000.
  • Confessing the Truth in Love. Orthodox Perceptions of Life, Mission, and Unity, Trinitas, Iaşi, 2001.
  • Luptător jertfelnic şi ctitor darnic - lucrarea harului în viaţa Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Trinitas, Iaşi, 2004;
  • Făclii de Înviere - Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Trinitas, Iaşi, 2005;
  • Recunoştinţă şi reînnoire, Trinitas, Iaşi, 2005.
  • Daruri de Crăciun – înțelesuri ale sărbătorii Nașterii Domnului, Trinitas, Iași, 2005.
  • Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor, Trinitas, Iaşi, 2005.
  • Comori ale Ortodoxiei. Explorări teologice în spiritualitatea liturgică şi filocalică, Trinitas, Iaşi, 2007.
  • Brâncuși. Sculptor creștin ortodox, Trinitas, Iași, 2007.
  • Foame şi sete după Dumnezeu, Basilica, Bucureşti, 2008.
  • Teologie şi spiritualitate, Basilica, Bucureşti, 2009 (teza de doctorat susţinută la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti).
  • La joie de la fidélité, Cerf, Paris, 2009.
  • Misiune pentru mântuire. Lucrarea Bisericii în societate, Basilica, Bucureşti, 2009.
  • Libertate pentru comuniune. Lucrarea Bisericii în societate - anul 2009, Basilica, Bucureşti, 2010.

Dintre articolele publicate în periodice amintim: "Chemarea preoţească" (1973); "Elemente ale religiei geto-dacilor favorabile procesului de încreştinare a strămoşilor" (1976); "Învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciunile pentru cei adomiţi în Domnul" (1976); "Timpul şi valoarea lui pentru mântuire în Ortodoxie" (1977); "Temeiurile dogmatice ale bucuriei creştine" (1977); "Creştinii din Occident în căutarea Ortodoxiei" (1978); "Dorul pentru Biserica nedespărţită sau apelul tainic şi irezistibil al Sfintei Treimi" (1982); "Mărturia ortodoxă în Mişcarea Ecumenică" (1989) etc.


Distincţii

De-a lungul timpului a primit numeroase distincţii şi titluri, dintre care amintim: Premiul "Emanuel Heufeder" (Germania, 1998); Medalia Comemorativă "150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu" şi Ordinul "Serviciul Credincios" în rang de Mare Cruce acordat de Preşedinţia României (2000); Membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles (2000); Premiul ecumenic al Institutului Sf. Nicolae din Bari (Italia, 2002); Premiul Pro Humanitate acordat la Berlin, în 2002, de Fundaţia Europeană pentru Cultură Pro Europa (din Freiburg im Breisgau); Senator de onoare al Universităţii Dunărea de Jos (Galaţi, 2003); Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce (2007).

De asemenea deţine titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din ţară şi străinătate: Universitatea Catolică Sacred Heart, Fairfield, Connecticut - S.U.A. (2003); Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi (2006).

Controverse

Ierarhul Daniel (Ciobotea), ca şi alţi înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, a fost suspectat că ar fi colaborat cu fosta Securitate, mai ales ca unul ce a făcut studii în străinătate înainte de 1989, în perioada comunistă. Suspiciunea venea din informaţia că toţi cei care făceau studii în străinătate erau obligaţi să semneze un angajament de colaborare (chiar dacă nu-l onorau apoi). La data de 16 octombrie 2007, Patriarhul Daniel a primit decizie de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică din partea Colegiului CNSAS, în dosarului lui neexistând decât un document al SIE în care se menţionează că i s-a ars dosarul pe data de 23 decembrie 1989. [4]

Note

  1. Înalt Prea Sfinţia Sa, Dr. Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
  2. Catholica - Programul Arhiepiscopiei Iaşilor "Nici un sat fără biserică"
  3. Informaţii mai detaliate despre programele filantropice şi de asistenţă socială ale Patriarhiei române sunt disponibile pe siteul Patriarhiei Române.
  4. Ziua, 17 octombrie 2007

Legături externe

Surse

Întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române
Mitropoliți-Primat Nifon Rusailă | Calinic Miclescu | Iosif Gheorghian (prima dată) | Ghenadie Petrescu | Iosif Gheorghian (din nou) |
Atanasie Mironescu | Conon Arămescu-Donici | Miron Cristea
Patriarhi Miron (Cristea) | Nicodim (Munteanu) | Iustinian (Marina) | Iustin (Moisescu) | Teoctist (Arăpașu) | Daniel (Ciobotea)
[[Categorie: