Modificări

Salt la: navigare, căutare

Dafni (Muntele Athos)

Nicio modificare în dimensiune, 13 noiembrie 2013 19:02
ortografie
[[Image:Dafni-Athos-Halkidiki.jpg|thumb|right|500px|Dafni, portul Sf. Munte (vedere de pe mare)]]
În comunitatea athonită se ajunge cel mai frecvent cu vaporaşul, pornind din porturile Ouranopolis sau Ierissos spre Dafni. De aici, se poate călători cu microbuzul spre centrul peninsulei, la [[Careia (Muntele Athos)|Careia]], centrul administrativ al republicii monastice. Există şi câteva taxiuri.
Accesul pe Muntele Athos se face până în zilele noastre potrivit regulilor stabilite prin Hrisobula emisă de împăratul Constantin Monomahul în anul 1060. Astfel, la Sfântul Munte au acces doar bărbaţii. Pot rămâne peste nopate noapte doar bărbaţii adulţi de peste 18 ani şi care pot dovedi că au un interes religios sau ştiinţific verificabil pentru a vizita Muntele Athos.
Accesul individual sau în grup la Sfântul Munte al celor care îndeplinesc condiţiile prevăzute mai sus se poate face doar pe baza unor permise de intrare emise de Direcţia Bisericească da Ministerului Afacerilor Externe al Greciei din Atena şi respectiv a Direcţiei afacerilor interne a Ministerului Greciei de Nord (Biroul de pelerinaj pentru creştinii ortodocşi) din Tesalonic. Numărul vizitatorilor ortodocşi este limitat la cca 100 pe zi, la care se adaugă vizitatorii neortodocşi (cca. 10) şi deţinătorii de invitaţii nominale din partea oricăreia dintre mănăstirile athonite.
5.288 de modificări

Meniu de navigare