Cuvios
Deși în limba vorbită cuvios/ cuvioasă este folosit cu înțelesul (uneori peiorativ) de „cucernic”, „evlavios”, „pios”, în cele bisericești termenul este legat de lumea monastică, și are două întrebuințări:
Troparele cuvioșilor
Câteva tropare ale cuvioșilor părinți și cuvioaselor maici după Mineiul pe luna ianuarie, ediția 1984 (variante de text de la alte ediții între paranteze).
Troparul de obște (general) al cuvioșilor, glas 8
- Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor (sau: „nerodirea pustiului o ai lucrat” - ediția de la 1893) și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare (sau: „întru însutite osteneli, ai făcut-o roditoare” - ed. 1954); și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, (N), părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Al doilea tropar de obște (general) al cuvioșilor, glasul întâi
- Locuitor pustiului (sau: „cetățean pustiului” - ed. 1893, 1954) și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru, (N); și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Troparul de obște (general) al cuvioaselor, glasul al 8-lea
- Întru tine maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă (N), duhul tău. (ed. 1893, 1954, 1983)