Cununii: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(ortografie)
(Diacritice noi)
 
Linia 1: Linia 1:
'''Cununile''' sau '''cununiile''' sunt obiecte sub formă de coroane (cununi) care se aşază pe capetele mirilor la săvârşirea tainei [[Căsătoria|Cununiei]]. Acestea se găsesc la fiecare biserică în perechi de câte două. Sunt de obicei din metal, dar în unele locuri, mai ales la ţară sunt făcute din flori artificiale. Cele din metal pot avea formă de diademă (tiară) sau de coroană imperială închisă (mai ales în tradiţia rusă), iar celelalte au forma unor coroniţe de flori împletite. Se păstrează în biserică.
+
'''Cununile''' sau '''cununiile''' sunt obiecte sub formă de coroane (cununi) care se așază pe capetele mirilor la săvârșirea tainei [[Căsătoria|Cununiei]]. Acestea se găsesc la fiecare biserică în perechi de câte două. Sunt de obicei din metal, dar în unele locuri, mai ales la țară sunt făcute din flori artificiale. Cele din metal pot avea formă de diademă (tiară) sau de coroană imperială închisă (mai ales în tradiția rusă), iar celelalte au forma unor coronițe de flori împletite. Se păstrează în biserică.
  
 
==Simbolistica==
 
==Simbolistica==
Cununile simbolizează unirea mirelui şi a miresei. Ele sunt un semn al demnităţii împărăteşti de care se bucură mirii: ei închipuie umanitatea însăşi, Adam şi Eva, binecuvântaţi cu darul naşterii de fii şi cu împărăţia asupra întregii Creaţii sau Avraam şi Sarra, părinţi ai multor neamuri. Sunt totodată tip al unirii dintre Hristos şi Biserica Sa.  
+
Cununile simbolizează unirea mirelui și a miresei. Ele sunt un semn al demnității împărătești de care se bucură mirii: ei închipuie umanitatea însăși, Adam și Eva, binecuvântați cu darul nașterii de fii și cu împărăția asupra întregii Creații sau Avraam și Sarra, părinți ai multor neamuri. Sunt totodată tip al unirii dintre Hristos și Biserica Sa.  
  
 
Cununile semnifică totodată încununarea luptei mirilor pentru păstrarea fecioriei până la cununie, motiv pentru care la a doua sau a treia nuntă ele nu se mai puneau pe capetele mirilor, ci cel mult pe umeri.
 
Cununile semnifică totodată încununarea luptei mirilor pentru păstrarea fecioriei până la cununie, motiv pentru care la a doua sau a treia nuntă ele nu se mai puneau pe capetele mirilor, ci cel mult pe umeri.
  
Cununile aşezate pe capul mirilor mai pot aminti însă şi de cununile pregătite [[mucenic]]ilor, al căror [[tropar]] se cântă înainte de ridicarea cununiilor, evocând slujirea jertfelnică reciprocă a mirelui şi a miresei.
+
Cununile așezate pe capul mirilor mai pot aminti însă și de cununile pregătite [[mucenic]]ilor, al căror [[tropar]] se cântă înainte de ridicarea cununiilor, evocând slujirea jertfelnică reciprocă a mirelui și a miresei.
  
 
==Istoric==
 
==Istoric==
  
Aşezarea cununilor pe capetele mirilor pare să îşi aibă originea în vechile obiceiuri păgâne de de nuntă, când, între altele, camera de nuntă se împodobea cu flori, iar pe capetele mirilor se puneau coroniţe cu flori, care se scoteau abia după terminarea tuturor sărbătorilor şi ceremoniilor de nuntă.  
+
Așezarea cununilor pe capetele mirilor pare să își aibă originea în vechile obiceiuri păgâne de de nuntă, când, între altele, camera de nuntă se împodobea cu flori, iar pe capetele mirilor se puneau coronițe cu flori, care se scoteau abia după terminarea tuturor sărbătorilor și ceremoniilor de nuntă.  
  
Obiceiul a fost preluat de creştini şi este deja atestat de scriitorul creştin [[Tertulian]] (sec. al II-lea), care priveşte critic această practică <ref>. Cit. în Ieromonah Petru Pruteanu, „[http://www.teologie.net/data/pdf/PP_slujba-cununiei.pdf Studiu istorico-liturgic asupra slujbei cununiei]”, p. 6.</ref>. În secolul al IV-lea, practica era considerată acceptată atât de Sf. [[Grigorie Teologul]], cât şi de Sf. [[Ioan Gură de Aur]], însă punerea cununilor pe capetele mirilor o făcea tatăl miresei <ref>Loc.cit.</ref>, de obicei înainte de începerea mesei de nuntă, preoţii făcând separat binecuvântarea căsătoriei.   
+
Obiceiul a fost preluat de creștini și este deja atestat de scriitorul creștin [[Tertulian]] (sec. al II-lea), care privește critic această practică <ref>. Cit. în Ieromonah Petru Pruteanu, „[http://www.teologie.net/data/pdf/PP_slujba-cununiei.pdf Studiu istorico-liturgic asupra slujbei cununiei]”, p. 6.</ref>. În secolul al IV-lea, practica era considerată acceptată atât de Sf. [[Grigorie Teologul]], cât și de Sf. [[Ioan Gură de Aur]], însă punerea cununilor pe capetele mirilor o făcea tatăl miresei <ref>Loc.cit.</ref>, de obicei înainte de începerea mesei de nuntă, preoții făcând separat binecuvântarea căsătoriei.   
  
Obiceiul punerii unor astfel de coroniţe de flori pe capetele mirilor s-a păstrat mai ales pentru creştinii de la ţară şi pentru oamenii de rând şi mai târziu, după ce punerea cununiilor a fost integrată în slujba creştină a căsătoriei (obiceiul „dezlegării cununiilor”).
+
Obiceiul punerii unor astfel de coronițe de flori pe capetele mirilor s-a păstrat mai ales pentru creștinii de la țară și pentru oamenii de rând și mai târziu, după ce punerea cununiilor a fost integrată în slujba creștină a căsătoriei (obiceiul „dezlegării cununiilor”).
  
Ulterior, sub influenţa ritualului de încoronare a împăraţilor bizantini, locul cununilor de flori a fost luat de coroane de metal (preţios). Tot sub influenţa acestui ritual, probabil după secolele VI-VII, când se dezvoltă o slujbă bisericească a încoronării împăratului, în care patriarhul aşeza el însuşi coroana pe capul împăratului, ritualul punerii coroanelor pe capul mirilor a început să fie îndeplinit de preoţi. În secolul al IX-lea, slujba încununării încă era, se pare, separată de cea a binecuvântării căsătoriei <ref>''Ibidem'', p. 8. </ref>.  
+
Ulterior, sub influența ritualului de încoronare a împăraților bizantini, locul cununilor de flori a fost luat de coroane de metal (prețios). Tot sub influența acestui ritual, probabil după secolele VI-VII, când se dezvoltă o slujbă bisericească a încoronării împăratului, în care patriarhul așeza el însuși coroana pe capul împăratului, ritualul punerii coroanelor pe capul mirilor a început să fie îndeplinit de preoți. În secolul al IX-lea, slujba încununării încă era, se pare, separată de cea a binecuvântării căsătoriei <ref>''Ibidem'', p. 8. </ref>.  
  
Asimilarea celor două ceremonii într-o singură slujbă este atestată de mai multe surse din secolele XI-XII, şi cu timpul aşezarea cununi(i)lor pe capetele mirilor a o parte indispensabilă a slujbei Cununiei, căreia i-a dat şi numele românesc. Aceasta a ajuns să fie considerată chiar cea mai importantă parte a slujbei Cununiei <ref> ''Învăţătura de credinţă ortodoxă'', IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 179.</ref>, probabil şi datorită dispariţiei obiceiului [[Euharistia|împărtăşirii]] mirilor în timpul acestei slujbe în secolele XVII-XVIII.<ref>Ieromonah Petru Pruteanu, op. cit., p. 12 </ref>.
+
Asimilarea celor două ceremonii într-o singură slujbă este atestată de mai multe surse din secolele XI-XII, și cu timpul așezarea cununi(i)lor pe capetele mirilor a o parte indispensabilă a slujbei Cununiei, căreia i-a dat și numele românesc. Aceasta a ajuns să fie considerată chiar cea mai importantă parte a slujbei Cununiei <ref> ''Învățătura de credință ortodoxă'', IBMBOR, București, 1996, p. 179.</ref>, probabil și datorită dispariției obiceiului [[Euharistia|împărtășirii]] mirilor în timpul acestei slujbe în secolele XVII-XVIII.<ref>Ieromonah Petru Pruteanu, op. cit., p. 12 </ref>.
  
==Punerea şi ridicarea cununiilor==
+
==Punerea și ridicarea cununiilor==
La începutul slujbei Cununiei, înainte de Binecuvântarea mare („Binecuvântată este împărăţia...”), [[preot]]ul binecuvintează cununiile cu [[Evanghelie (liturgică)|Sfânta Evanghelie]].  
+
La începutul slujbei Cununiei, înainte de Binecuvântarea mare („Binecuvântată este împărăția...”), [[preot]]ul binecuvintează cununiile cu [[Evanghelie (liturgică)|Sfânta Evanghelie]].  
  
După o [[ectenie]] specială şi câteva rugăciuni, acesta uneşte mâinile mirilor, apoi închină pe rând cununiile în [[semnul crucii]] deasupra Evangheliei şi pe pe fruntea mirelui şi a miresei şi le aşază împreună cu naşul şi respectiv naşa pe capetele celor doi, rostind pe rând cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu... cu roaba (robul) lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.” Îi binecuvintează pe miri, cântând : „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!”. [[Prochimen]]ul ([[glas]]ul 8) aminteşte şi el momentul: „Pus-ai pe capul lor cununi de pietre scumpe”.  
+
După o [[ectenie]] specială și câteva rugăciuni, acesta unește mâinile mirilor, apoi închină pe rând cununiile în [[semnul crucii]] deasupra Evangheliei și pe pe fruntea mirelui și a miresei și le așază împreună cu nașul și respectiv nașa pe capetele celor doi, rostind pe rând cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu... cu roaba (robul) lui Dumnezeu... în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.” Îi binecuvintează pe miri, cântând : „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii!”. [[Prochimen]]ul ([[glas]]ul 8) amintește și el momentul: „Pus-ai pe capul lor cununi de pietre scumpe”.  
  
Se citesc [[Apostol (liturgică)|Apostolul]] (Efeseni 5, 20-33) şi Evanghelia ([[Evanghelia după Ioan|Ioan]] II, 1-11), o nouă ectenie, rugăciuni şi [[tropar]]e şi, cu noi binecuvântări, ia pe rând cununiile de pe capetele mirilor.
+
Se citesc [[Apostol (liturgică)|Apostolul]] (Efeseni 5, 20-33) și Evanghelia ([[Evanghelia după Ioan|Ioan]] II, 1-11), o nouă ectenie, rugăciuni și [[tropar]]e și, cu noi binecuvântări, ia pe rând cununiile de pe capetele mirilor.
  
În trecut, la nunta a doua şi a treia nu se mai puneau cununiile pe capetele mirilor, ci cel mult pe umeri. În practica bisericească românească actuală însă, se urmează în privinţa cununiilor rânduiala de la slujba nunţii dintâi.
+
În trecut, la nunta a doua și a treia nu se mai puneau cununiile pe capetele mirilor, ci cel mult pe umeri. În practica bisericească românească actuală însă, se urmează în privința cununiilor rânduiala de la slujba nunții dintâi.
  
 
==Note==
 
==Note==
Linia 35: Linia 35:
 
==Surse==
 
==Surse==
  
*Pr.Prof.Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, ''Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase'', Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
+
*Pr.Prof.Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
 
*Lector superior Dr., Ieromonah Petru Pruteanu, ''[http://seminaristortodox.files.wordpress.com/2010/12/arheologie-liturgica.pdf Curs de arheologie bisericească] (Liturgica Generală I, an I, semestrul I)'', editura Paisiana, Zăbriceni, 2006.
 
*Lector superior Dr., Ieromonah Petru Pruteanu, ''[http://seminaristortodox.files.wordpress.com/2010/12/arheologie-liturgica.pdf Curs de arheologie bisericească] (Liturgica Generală I, an I, semestrul I)'', editura Paisiana, Zăbriceni, 2006.
 
*Ieromonah Petru Pruteanu, „[http://www.teologie.net/data/pdf/PP_slujba-cununiei.pdf Studiu istorico-liturgic asupra slujbei cununiei]”
 
*Ieromonah Petru Pruteanu, „[http://www.teologie.net/data/pdf/PP_slujba-cununiei.pdf Studiu istorico-liturgic asupra slujbei cununiei]”
*''[http://teologie.md/index.files/doc/Catehism.pdf Învăţătura de credinţă ortodoxă]'', IBMBOR, Bucureşti, 1996.
+
*''[http://teologie.md/index.files/doc/Catehism.pdf Învățătura de credință ortodoxă]'', IBMBOR, București, 1996.
*''Molitfelnic'', IBMBOR, Bucureşti, 2002.
+
*''Molitfelnic'', IBMBOR, București, 2002.
  
 
==Articole înrudite==
 
==Articole înrudite==
Linia 47: Linia 47:
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
  
*Biserica Ortodoxă din Moldova, Mănăstirea Zăbriceni, Edineţ, Centrul teologic-misionar „Sf. Paisie Velicicovschi”, [http://www.roea.org/files/Publications%20Other/Slujba-Cununiei-editiaPP.pdf  Molitfelnic (pentru preoţii din Republica Moldova)]. Slujba de binecuvântare a nunţii, ediţie revizuită de Ierom. Dr. Petru Pruteanu, Zăbriceni, 2010.
+
*Biserica Ortodoxă din Moldova, Mănăstirea Zăbriceni, Edineț, Centrul teologic-misionar „Sf. Paisie Velicicovschi”, [http://www.roea.org/files/Publications%20Other/Slujba-Cununiei-editiaPP.pdf  Molitfelnic (pentru preoții din Republica Moldova)]. Slujba de binecuvântare a nunții, ediție revizuită de Ierom. Dr. Petru Pruteanu, Zăbriceni, 2010.
 
*[http://scararai.tripod.com/slujba.html Tâlcuirea slubei Sfintei Cununii], extras din Dumitru Stăniloae, ''Dogmatica Ortodoxă'', vol. 3.
 
*[http://scararai.tripod.com/slujba.html Tâlcuirea slubei Sfintei Cununii], extras din Dumitru Stăniloae, ''Dogmatica Ortodoxă'', vol. 3.
  
 
[[Categorie:Obiecte liturgice]]
 
[[Categorie:Obiecte liturgice]]

Versiunea curentă din 18 septembrie 2014 17:06

Cununile sau cununiile sunt obiecte sub formă de coroane (cununi) care se așază pe capetele mirilor la săvârșirea tainei Cununiei. Acestea se găsesc la fiecare biserică în perechi de câte două. Sunt de obicei din metal, dar în unele locuri, mai ales la țară sunt făcute din flori artificiale. Cele din metal pot avea formă de diademă (tiară) sau de coroană imperială închisă (mai ales în tradiția rusă), iar celelalte au forma unor coronițe de flori împletite. Se păstrează în biserică.

Simbolistica

Cununile simbolizează unirea mirelui și a miresei. Ele sunt un semn al demnității împărătești de care se bucură mirii: ei închipuie umanitatea însăși, Adam și Eva, binecuvântați cu darul nașterii de fii și cu împărăția asupra întregii Creații sau Avraam și Sarra, părinți ai multor neamuri. Sunt totodată tip al unirii dintre Hristos și Biserica Sa.

Cununile semnifică totodată încununarea luptei mirilor pentru păstrarea fecioriei până la cununie, motiv pentru care la a doua sau a treia nuntă ele nu se mai puneau pe capetele mirilor, ci cel mult pe umeri.

Cununile așezate pe capul mirilor mai pot aminti însă și de cununile pregătite mucenicilor, al căror tropar se cântă înainte de ridicarea cununiilor, evocând slujirea jertfelnică reciprocă a mirelui și a miresei.

Istoric

Așezarea cununilor pe capetele mirilor pare să își aibă originea în vechile obiceiuri păgâne de de nuntă, când, între altele, camera de nuntă se împodobea cu flori, iar pe capetele mirilor se puneau coronițe cu flori, care se scoteau abia după terminarea tuturor sărbătorilor și ceremoniilor de nuntă.

Obiceiul a fost preluat de creștini și este deja atestat de scriitorul creștin Tertulian (sec. al II-lea), care privește critic această practică [1]. În secolul al IV-lea, practica era considerată acceptată atât de Sf. Grigorie Teologul, cât și de Sf. Ioan Gură de Aur, însă punerea cununilor pe capetele mirilor o făcea tatăl miresei [2], de obicei înainte de începerea mesei de nuntă, preoții făcând separat binecuvântarea căsătoriei.

Obiceiul punerii unor astfel de coronițe de flori pe capetele mirilor s-a păstrat mai ales pentru creștinii de la țară și pentru oamenii de rând și mai târziu, după ce punerea cununiilor a fost integrată în slujba creștină a căsătoriei (obiceiul „dezlegării cununiilor”).

Ulterior, sub influența ritualului de încoronare a împăraților bizantini, locul cununilor de flori a fost luat de coroane de metal (prețios). Tot sub influența acestui ritual, probabil după secolele VI-VII, când se dezvoltă o slujbă bisericească a încoronării împăratului, în care patriarhul așeza el însuși coroana pe capul împăratului, ritualul punerii coroanelor pe capul mirilor a început să fie îndeplinit de preoți. În secolul al IX-lea, slujba încununării încă era, se pare, separată de cea a binecuvântării căsătoriei [3].

Asimilarea celor două ceremonii într-o singură slujbă este atestată de mai multe surse din secolele XI-XII, și cu timpul așezarea cununi(i)lor pe capetele mirilor a o parte indispensabilă a slujbei Cununiei, căreia i-a dat și numele românesc. Aceasta a ajuns să fie considerată chiar cea mai importantă parte a slujbei Cununiei [4], probabil și datorită dispariției obiceiului împărtășirii mirilor în timpul acestei slujbe în secolele XVII-XVIII.[5].

Punerea și ridicarea cununiilor

La începutul slujbei Cununiei, înainte de Binecuvântarea mare („Binecuvântată este împărăția...”), preotul binecuvintează cununiile cu Sfânta Evanghelie.

După o ectenie specială și câteva rugăciuni, acesta unește mâinile mirilor, apoi închină pe rând cununiile în semnul crucii deasupra Evangheliei și pe pe fruntea mirelui și a miresei și le așază împreună cu nașul și respectiv nașa pe capetele celor doi, rostind pe rând cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu... cu roaba (robul) lui Dumnezeu... în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.” Îi binecuvintează pe miri, cântând : „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii!”. Prochimenul (glasul 8) amintește și el momentul: „Pus-ai pe capul lor cununi de pietre scumpe”.

Se citesc Apostolul (Efeseni 5, 20-33) și Evanghelia (Ioan II, 1-11), o nouă ectenie, rugăciuni și tropare și, cu noi binecuvântări, ia pe rând cununiile de pe capetele mirilor.

În trecut, la nunta a doua și a treia nu se mai puneau cununiile pe capetele mirilor, ci cel mult pe umeri. În practica bisericească românească actuală însă, se urmează în privința cununiilor rânduiala de la slujba nunții dintâi.

Note

  1. . Cit. în Ieromonah Petru Pruteanu, „Studiu istorico-liturgic asupra slujbei cununiei”, p. 6.
  2. Loc.cit.
  3. Ibidem, p. 8.
  4. Învățătura de credință ortodoxă, IBMBOR, București, 1996, p. 179.
  5. Ieromonah Petru Pruteanu, op. cit., p. 12

Surse

Articole înrudite

Legături externe