Modificări

Salt la: navigare, căutare

Cununii

1 octet adăugat, 18 septembrie 2014 17:06
Diacritice noi
'''Cununile''' sau '''cununiile''' sunt obiecte sub formă de coroane (cununi) care se aşază așază pe capetele mirilor la săvârşirea săvârșirea tainei [[Căsătoria|Cununiei]]. Acestea se găsesc la fiecare biserică în perechi de câte două. Sunt de obicei din metal, dar în unele locuri, mai ales la ţară țară sunt făcute din flori artificiale. Cele din metal pot avea formă de diademă (tiară) sau de coroană imperială închisă (mai ales în tradiţia tradiția rusă), iar celelalte au forma unor coroniţe coronițe de flori împletite. Se păstrează în biserică.
==Simbolistica==
Cununile simbolizează unirea mirelui şi și a miresei. Ele sunt un semn al demnităţii împărăteşti demnității împărătești de care se bucură mirii: ei închipuie umanitatea însăşiînsăși, Adam şi și Eva, binecuvântaţi binecuvântați cu darul naşterii nașterii de fii şi și cu împărăţia împărăția asupra întregii Creaţii Creații sau Avraam şi și Sarra, părinţi părinți ai multor neamuri. Sunt totodată tip al unirii dintre Hristos şi și Biserica Sa.
Cununile semnifică totodată încununarea luptei mirilor pentru păstrarea fecioriei până la cununie, motiv pentru care la a doua sau a treia nuntă ele nu se mai puneau pe capetele mirilor, ci cel mult pe umeri.
Cununile aşezate așezate pe capul mirilor mai pot aminti însă şi și de cununile pregătite [[mucenic]]ilor, al căror [[tropar]] se cântă înainte de ridicarea cununiilor, evocând slujirea jertfelnică reciprocă a mirelui şi și a miresei.
==Istoric==
Aşezarea Așezarea cununilor pe capetele mirilor pare să îşi își aibă originea în vechile obiceiuri păgâne de de nuntă, când, între altele, camera de nuntă se împodobea cu flori, iar pe capetele mirilor se puneau coroniţe coronițe cu flori, care se scoteau abia după terminarea tuturor sărbătorilor şi și ceremoniilor de nuntă.
Obiceiul a fost preluat de creştini şi creștini și este deja atestat de scriitorul creştin creștin [[Tertulian]] (sec. al II-lea), care priveşte privește critic această practică <ref>. Cit. în Ieromonah Petru Pruteanu, „[http://www.teologie.net/data/pdf/PP_slujba-cununiei.pdf Studiu istorico-liturgic asupra slujbei cununiei]”, p. 6.</ref>. În secolul al IV-lea, practica era considerată acceptată atât de Sf. [[Grigorie Teologul]], cât şi și de Sf. [[Ioan Gură de Aur]], însă punerea cununilor pe capetele mirilor o făcea tatăl miresei <ref>Loc.cit.</ref>, de obicei înainte de începerea mesei de nuntă, preoţii preoții făcând separat binecuvântarea căsătoriei.
Obiceiul punerii unor astfel de coroniţe coronițe de flori pe capetele mirilor s-a păstrat mai ales pentru creştinii creștinii de la ţară şi țară și pentru oamenii de rând şi și mai târziu, după ce punerea cununiilor a fost integrată în slujba creştină creștină a căsătoriei (obiceiul „dezlegării cununiilor”).
Ulterior, sub influenţa influența ritualului de încoronare a împăraţilor împăraților bizantini, locul cununilor de flori a fost luat de coroane de metal (preţiosprețios). Tot sub influenţa influența acestui ritual, probabil după secolele VI-VII, când se dezvoltă o slujbă bisericească a încoronării împăratului, în care patriarhul aşeza așeza el însuşi însuși coroana pe capul împăratului, ritualul punerii coroanelor pe capul mirilor a început să fie îndeplinit de preoţipreoți. În secolul al IX-lea, slujba încununării încă era, se pare, separată de cea a binecuvântării căsătoriei <ref>''Ibidem'', p. 8. </ref>.
Asimilarea celor două ceremonii într-o singură slujbă este atestată de mai multe surse din secolele XI-XII, şi și cu timpul aşezarea așezarea cununi(i)lor pe capetele mirilor a o parte indispensabilă a slubei slujbei Cununiei, căreia i-a dat şi și numele românesc. Aceasta a ajuns să fie considerată chiar cea mai importantă parte a slujbei Cununiei <ref> ''Învăţătura Învățătura de credinţă credință ortodoxă'', IBMBOR, BucureştiBucurești, 1996, p. 179.</ref>, probabil şi și datorită dispariţiei dispariției obiceiului [[Euharistia|împărtăşiriiîmpărtășirii]] mirilor în timpul acestei slujbe în secolele XVII-XVIII.<ref>Ieromonah Petru Pruteanu, op. cit., p. 12 </ref>.
==Punerea şi și ridicarea cununiilor==La începutul slujbei Cununiei, înainte de Binecuvântarea mare („Binecuvântată este împărăţiaîmpărăția...”), [[preot]]ul binecuvintează cununiile cu [[Evanghelie (liturgică)|Sfânta Evanghelie]].
După o [[ectenie]] specială şi și câteva rugăciuni, acesta uneşte unește mâinile mirilor, apoi închină pe rând cununiile în [[semnul crucii]] deasupra Evangheliei şi și pe pe fruntea mirelui şi și a miresei şi și le aşază așază împreună cu naşul şi nașul și respectiv naşa nașa pe capetele celor doi, rostind pe rând cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu... cu roaba (robul) lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi și al Fiului şi și al Sfântului Duh. Amin.” Îi binecuvintează pe miri, cântând : „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi și cu cinste încununează-i pe dânşiidânșii!”. [[Prochimen]]ul ([[glas]]ul 8) aminteşte şi amintește și el momentul: „Pus-ai pe capul lor cununi de pietre scumpe”.
Se citesc [[Apostol (liturgică)|Apostolul]] (Efeseni 5, 20-33) şi și Evanghelia ([[Evanghelia după Ioan|Ioan]] II, 1-11), o nouă ectenie, rugăciuni şi și [[tropar]]e şiși, cu noi binecuvântări, ia pe rând cununiile de pe capetele mirilor.
În trecut, la nunta a doua şi și a treia nu se mai puneau cununiile pe capetele mirilor, ci cel mult pe umeri. În practica bisericească românească actuală însă, se urmează în privinţa privința cununiilor rânduiala de la slujba nunţii nunții dintâi.
==Note==
==Surse==
*Pr.Prof.Dr. Ene BranişteBraniște, Prof. Ecaterina BranişteBraniște, ''Dicţionar Dicționar enciclopedic de cunoştinţe cunoștințe religioase'', Editura Diecezană CaransebeşCaransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
*Lector superior Dr., Ieromonah Petru Pruteanu, ''[http://seminaristortodox.files.wordpress.com/2010/12/arheologie-liturgica.pdf Curs de arheologie bisericească] (Liturgica Generală I, an I, semestrul I)'', editura Paisiana, Zăbriceni, 2006.
*Ieromonah Petru Pruteanu, „[http://www.teologie.net/data/pdf/PP_slujba-cununiei.pdf Studiu istorico-liturgic asupra slujbei cununiei]”
*''[http://teologie.md/index.files/doc/Catehism.pdf Învăţătura Învățătura de credinţă credință ortodoxă]'', IBMBOR, BucureştiBucurești, 1996.*''Molitfelnic'', IBMBOR, BucureştiBucurești, 2002.
==Articole înrudite==
==Legături externe==
*Biserica Ortodoxă din Moldova, Mănăstirea Zăbriceni, EdineţEdineț, Centrul teologic-misionar „Sf. Paisie Velicicovschi”, [http://www.roea.org/files/Publications%20Other/Slujba-Cununiei-editiaPP.pdf Molitfelnic (pentru preoţii preoții din Republica Moldova)]. Slujba de binecuvântare a nunţiinunții, ediţie ediție revizuită de Ierom. Dr. Petru Pruteanu, Zăbriceni, 2010.
*[http://scararai.tripod.com/slujba.html Tâlcuirea slubei Sfintei Cununii], extras din Dumitru Stăniloae, ''Dogmatica Ortodoxă'', vol. 3.
[[Categorie:Obiecte liturgice]]
2.314 modificări

Meniu de navigare