Culori liturgice: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
 +
{{Traducere EN}}
 +
 
'''Culorile liturgice''' sunt culorile folosite la [[veşminte]], la acoperămintele de la ''altar'', [[proscomidiar]], [[analog]], [[tetrapod]] şi alte [[obiecte liturgice]] din biserică în contextul [[slujbe]]lor dumnezeieşti. Culorile pot să aibă un simbolism specific unor perioade/[[timpuri liturgice]] sau unor [[sărbători]].  
 
'''Culorile liturgice''' sunt culorile folosite la [[veşminte]], la acoperămintele de la ''altar'', [[proscomidiar]], [[analog]], [[tetrapod]] şi alte [[obiecte liturgice]] din biserică în contextul [[slujbe]]lor dumnezeieşti. Culorile pot să aibă un simbolism specific unor perioade/[[timpuri liturgice]] sau unor [[sărbători]].  
  

Versiunea de la data 27 decembrie 2008 21:55

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


Culorile liturgice sunt culorile folosite la veşminte, la acoperămintele de la altar, proscomidiar, analog, tetrapod şi alte obiecte liturgice din biserică în contextul slujbelor dumnezeieşti. Culorile pot să aibă un simbolism specific unor perioade/timpuri liturgice sau unor sărbători.

There is a distinction between the colour of the vestments worn by the clergy and their cassocks, which with a few exceptions does not change with the liturgical seasons.

Practica bizantină

The Typikon itself does not specify a complex color scheme for vestments, but only for light or dark vestments. Many clergy who follow Byzantine practice have adopted the more complex color scheme that was developed in Slavic practice, but you will also see many diverse colors used in vestments that do not easily fit into the that scheme.

Practica slavă

Format:Cleanup Slavic practice was influenced by western liturgical practice, and developed a fairly complex color scheme, though there are a number of variations based on regional or local customs.

The most authoritative description of the Russian liturgical color scheme is found in Bulgakov's Nastol'naya Kniga Sviashchenno-sluzhitelia (Reference Book for Priestly Church Servers).

The most important feasts of the Orthodox Church and the sacred events for which specific colors of vestments have been established can be united into six basic groups:

  1. The group of feasts and days commemorating Our Lord Jesus Christ, the prophets, the apostles and the holy hierarchs. Vestment color: gold (yellow) of all shades.
  2. The group of feasts and days commemorating the most holy Mother of God, the bodiless powers, and virgins. Vestment color: light blue or white.
  3. The group of feasts and days commemorating the Cross of our Lord. Vestment color: purple or dark red.
  4. The group of feasts and days commemorating martyrs. Vestment color: Red. [On Great and Holy Thursday, dark red vestments are worn, even though the church is still covered with black and the holy (altar) table is covered with a white cloth.]
  5. The group of feasts and days commemorating monastic saints, ascetics, and fools for Christ. Vestment color: green.
    The Entrance of our Lord into Jerusalem (Palm Sunday), Holy Trinity Day (Pentecost), and Holy Spirit Day (Monday after Pentecost) are, as a rule, celebrated in green vestments of all shades.
  6. During the Lenten periods, the vestment colors are: dark blue, purple, dark green, dark red, and black. This last color is used essentially for the days of Great Lent. During the first week of that Lent and on the weekdays of the following weeks, the vestment color is black. On Sundays and feast days of this period, the vestments are of a dark color with gold or coloured ornaments.

Funerals, as a rule, are done in white vestments.

Note: In earlier times, there were no black vestments in the Orthodox Church, although the everyday clothing of the clergy, especially the monastics, was black. In ancient times, both in the Greek and in the Russian Churches, the clergy wore, according to the Typikon, "Crimson Vestments": dark (blood) red vestments. In Russia, it was first proposed to the clergy of St. Petersburg to wear black vestments, if possible, to participate in the funeral of Emperor Peter II (1821). From that time on, black vestments became customary for funerals and the services of Great Lent.

White is worn for the feasts and post-feasts of Epiphany, Transfiguration, and Pascha. In antiquity, Christmas and Epiphany were celebrated as one feast, the Theophany of the Lord, so, in some places, white is worn on Christmas Day, but gold is worn from the second day of Christmas until Epiphany.

In Russia, at Liturgy on Holy Thursday, a white altar cover is used to represent the linen tablecloth of the Mystical Supper [the priest wears dark red, and the church remains in black until after Liturgy, when the priest's vestments return to black]. The church cloths and the vestments of the priest are changed to white at the prokeimenon of Holy Saturday Liturgy. In Muscovite custom, white is worn for Paschal Matins, bright red is worn at Pascha Liturgy. In some places white is worn from Ascension to Pentecost. In Carpatho-Russian style, white, exclusively, is worn in the Paschal season. White, the color of the Resurrection, is worn at funerals and memorial services.

Green is worn for Pentecost and its post-feast, feasts of prophets, and angels. In some places, green is worn for the Elevation of the Holy Cross in September. In Carpatho-Russian practice, green is worn from Pentecost until Ss. Peter and Paul fast. Green is often worn for Palm Sunday.

Gold is worn from Christmas to Epiphany, and in some places, during Advent. Gold is worn when no other colour is specified. In one tradition, gold is worn on all Sundays (except when white is worn), including even the Sundays in all the fasting periods.

Red is worn for Ss. Peter and Paul fast, Ss. Peter and Paul feast, for Advent, for the angels, the Elevation of the Cross (September 14), and for feasts of martyrs. In Moscow's style, and on Mount Athos and at Jerusalem, bright red is worn on Pascha [after Matins] and on the Nativity.

Blue is worn for all feasts of the Virgin, Presentation of the Lord, Annunciation, and sometimes on the fifth Friday of Lent (Akathist). In Carpatho-Russian parishes, blue is worn for the Dormition fast and feast, and is worn until the Cross Elevation, sometimes even until Advent.

Purple is worn on weekends of Lent; black is worn weekdays. In some places, purple is worn on weekdays of Lent (gold on weekends).

Black is worn for weekdays in Lent, especially the first week of Lent and in Holy Week. In Carpatho-Russian, formerly Uniat parishes, black is worn on weekdays for funerals and memorial services and Liturgies, as is done in the Roman Church, though this is not universally true any more.

Orange or rust is worn in some places for Ss. Peter and Paul fast, and in other places for Ss. Peter and Paul feast through the Transfiguration.

Please note that when we say "feast," we include the period from the vigil of the feast until its apodosis. The length of these post-feasts vary, and are given in the Liturgical Calendar and Rubrics. Generally speaking, there is a post-feast of about a week for each of the twelve major feasts. As you can see, there is great variety in ways of doing things.

Culorile veşmintelor neliturgice

„Clerul ortodox poartă două tipuri de veşminte: liturgice şi neliturgice. Cele neliturgice reprezintă îmbrăcămintea zilnică a clerului, iar la slujbă se poartă sub veşmintele liturgice.

Îmbrăcămintea neliturgică poartă denumirea de reverendă şi rasă. Deosebirea dintre ele este că rasa se încheie chiar pe mijloc şi are deschizături largi la mâneci; ea se poartă peste reverendă.

În tradiţia rusă, pentru că monahii poartă îmbrăcăminte neliturgică de culoare închisă (de obicei „neagră”, „bleumarin” sau „maro închis”) şi clerul mirean poartă de obicei reverende de culori deschise, sunt cunoscuţi drept „clerul negru” şi „clerul alb”.

În Rusia, înainte de Revoluţia din 1917, acest plan vestimentar era valabil pentru ambele sutane sau veşminte neliturgice. De asemenea, culoarea liniei mânecii rasei semnifica rangul preotului.

În Rusia modernă, clerul foloseşte culoarea „neagră” pentru rasă şi culori diverse pentru reverendă, nemaipurtând culori potrivite rangului administrativ.

Totuşi, deoarece clerul comunităţilor ruseşti din diaspora – mai ales din America - nu a fost afectat de Revoluţia din 1917, în majoritate continuă tradiţia culorilor diferite în ceea ce priveşte reverenda şi rasa.

Practica purtării sutanelor sau veşmintelor neliturgice de diverse culori vine din vremea stăpânirii turceşti. Clerul musulman îşi revervase dreptul de a purta culorile „alb” sau „negru”, considerând că umileşte astfel clerul creştin, forţat astfel să poarte culori strălucitoare (pentru a se deosebi. n.t.)

După ce Biserica Ortodoxă a scăpat de sub constrângerea turcească, clerul ortodox a renunţat să mai poarte sutane de diverse culori; această tradiţie a fost continuată în schimb de clerul rus.

Dar şi clerul ortodox, mai ales cel grec, poartă sutane de culori diverse (mai ales deschise) în zona de climat tropical, ecuatorial şi mediteranean. „Cremul”, „griul” şi „gălbuiul”, ca şi „bronzul pal” („bej” şi „auriu pal” chiar, n.t.) sunt cele mai populare. De asemenea, reverenda de culoare „bleu” este întâlnită la clerul de pretutindeni.

Este potrivit a purta un brâu sau o cingătoare peste reverendă (mai ales că se pot găşi şi cingători cu însemne creştine, n.t.). În tradiţia greacă, această curea este chiar o panglică, un şiret, un cordon sau o funie ce împrejmuieşte talia. Dar în tradiţia sârbă şi română aceste brâie semnifică rangul preotului. În Biserica Rusă acest brâu este chiar ales împodobit (arhiepiscopul Ioan Garklavs de Chicago purta prin 1991 unul chiar brodat cu trandafiri.)

Purtarea sutanelor (a reverendei şi a rasei) este în uzul comun al episcopilor, preoţilor, diaconilor, monahilor şi monahiilor. Permisiunea de a purta sutane se acordă şi seminariştilor (şi studenţilor teologi, n.t.), fraţilor de mănăstire, ipodiaconilor şi citeţilor (respectiv dascălilor sau cantorilor azi, n.t..)

În ceea ce priveşte sutanele, Tipiconul (http://www.romarch.org/arhiva/Tipic.html) nu precizează nimic mai mult decât că ele pot fi „deschise” sau „închise” la culoare, aşa că tradiţia locală este singurul „standard”.

Culorile veşmintelor liturgice

În Biserica Ortodoxă sunt folosite şase culori liturgice: alb, verde, purpuriu (vineţiu), roşu, albastru şi auriu. Recent au început a se folosi şi veşminte de culoare neagră. În unele locuri mai sunt folosite şi culorile portocaliu stacojiu şi ruginiu.

Putem observa că se folosesc aceste culori datorită semnificaţiei lor: „albul” pentru puritatea luminii harului lui Dumnezeu; „verde”, culoarea vieţii, a Sfântului Duh şi a lemnului Sfintei Cruci; „purpuriu” pentru patima Domnului Iisus Hristos; „ruşu închis” pentru sângele lui Hristos şi pentru sângele martirilor; „albastru” pentru Maica Domnului; „auriu” pentru bogaţia darurilor Sfântului Duh şi „roşu deschis” pentru flacăra intensă a Oastei Duhovniceşti. „Negru” este în mod tradiţional culoarea morţii şi a doliului în Apus, spre deosebire de Răsărit unde „albul” este culoarea Adormirii (căci Ortodoxia accentuează Învierea Domnului, nu greutatea şi chinul patimilor şi morţii Domnului, n.t.). În Rusia „roşu” este culoarea bucuriei, strălucirii şi frumuseţii. Nici una dintre acestea nu este scrisă în anumite reguli sau canoane şi, în mod evident, multiplele culori au semnificaţii diferite pentru variile popoare.

Pentru Biserica Ortodoxă, mai ales cea Rusă şi cele influenţate de tradiţia ei, culorile predominante pentru diferitele sărbători sunt următoarele culori:

  1. La Praznicele Mântuitorului, la Sfinţii Profeţi, la Sfinţii Apostoli şi la Sfinţii Ierarhi: „auriu” şi „galben” de toate nuanţele;
  2. La Praznicele Maicii Domnului, la Puterile cele fără de trup (Îngeri) şi la Sfintele Fecioare: „albastru deschis” şi „alb”;
  3. La Praznicele Sfintei Cruci: „purpuriu” şi „roşu închis”;
  4. La Sfinţii Mucenici: „roşu” (În Sfânta şi Marea Joi se poartă veşminte liturgice de culoarea „roşu închis” chiar dacă biserica este înveşmântată în „negru”, iar masa Sfântului Altar se împodobeşte în „alb”, ca semn de aducere aminte a feţei de masă folosită la Cina cea de Taină.)
  5. La Sfinţii Cuvioşi, Asceţi şi Nebuni pentru Hristos: „verde” (De asemenea Intrarea Domnului în Ierusalim, Pogorârea Sfântului Duh şi Sfânta Treime sunt celebrate tot în veşminte „verzi”, de toate nuanţele.)
  6. În Posturi: „albastru închis”, „purpuriu”, „verde închis”, „roşu închis ori sângeriu” şi „negru”. În Postul Sfintelor Patimi veşminte folosite se obişnuieşte a fi cele „negre”. Sâmbetele şi Sărbătorile mari din Postul Mare veşmintele sunt „negre”, dar cu ornamente „aurii” şi de alte culori.
  7. Înmormântările se săvârşesc în veşminte „albe”.

În Biserica Primară nu se purtau veşminte „negre”, deşi clerul monahal purta sutane „negre”. În acele vremuri tot clerul purta veşminte „stacojii” (grena).

În Rusia s-au purtat prima data veşminte „negre” la înmormântarea Ţarului Petru al II-lea (1821). De atunci s-a răspândit purtarea culorii „negre” la înmormântări şi în Postul Mare, ca în tradiţia romano-catolică.

„Albul” este purtat la Praznicele Botezului Domnului (Epifaniei, Teofaniei sau Arătării lui Dumnezeu), Schimbării la Faţă şi Învierii Domnului şi până la odovania lor. În antichitatea creştină la Epifanie se prăznuia şi Naşterea Domnului, însă după separarea celor două sărbători, de Crăciun se poartă „alb” şi din a doua zi de Crăciun până la Bobotează se poartă „auriu”.

În tradiţia moscovită, veşmintele bisericii şi ale clerului se schimbă în „alb” la cântarea Prochimenului din Liturghia Sfintei şi Marii Zi a Sâmbetei (adică înainte de citirea din Apostol, n.t.). „Albul” este purtat până la Utrenia Duminicii Învierii, când sunt schimbate cu cele „roşu deschis” până la odovania praznicului.

În unele locuri din Rusia, „albul” este purtat de la Înălţarea Domnului până la Pogorârea Sfântului Duh, iar în alte locuri se obişnuieşte a se purta culoarea „aurie”.

În zona Munţilor Carpaţi ai ruşilor de la Paşti la Înălţare se poartă numai „alb”, precum şi la înmormântări.

„Verdele” este purtat în unele părţi la Înălţarea Sfintei Cruci. În zona carpato-rusească „verdele” se poartă de la Rusalii la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, precum şi în Sâmbăta Sfântului Lazăr.

„Auriul” este obişnuit a se purta când nu este sfecificată nici o altă culoare. În unele tradiţii locale „auriul” este purtat în toate sâmbetele, mai puâin cele în care este precizat „albul”.

„Roşu închis ori sângeriu” este purtat în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la Crăciun, la Înălţarea Sfintei Cruci şi la praznicele Sfinţilor Martiri.

„Roşu deschis” este purtat la praznicele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum şi la Sfinţii Îngeri. La Moscova, în Athos şi la Ierusalim „roşu deschis” este folosit la Paşti şi la Crăciun.

„Albastru” este purtat la praznicele Maicii Domnului, la Întâmpinarea Domnului, la Buna-Vestire şi, uneori, în Vinerea Acatistului din a cincea săptămână a Postului Mare. În zona carpatico-rusească „albastru” este purtat din prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului până la Înălţarea Sfintei Cruci şi chiar la Crăciun.

„Purpuriu” (vineţiu) este purtat în sâmbetele şi duminicile din Postul Mare. În unele părţi „purpuriul” este purtat în zilele de rând ale Postului Mare, iar „auriul” se foloseşte în sâmbetele şi duminicile acestuia.

„Portocaliu” este purtat pe alocuri în Postul Sfinţilor Apostoli, iar în altele de la Sfinţii Apostoli până la Schimbarea la Faţă.

Unde se poate, chiar şi veşmintele din biserică, dvera şi sticla candelelor se schimbă în funcţie de veşmintele sfinţiţilor slujitori.

În tradiţia grecească se obişnuieşte ca dvera şi sticla candelelor să rămână tot timpul „roşii”, în amintirea surpării catapetesmei Templului din Ierusalim la moartea Mântuitorului pe Cruce şi a ouolelor aduse, potrivit tradiţiei, de soţia lui Ponţiu Pilar la Cruce, care s-au înroşit prin picurarea Cinstitului Sânge. Trebuie să menţionăm şi faptul că roşul purpuriu, roşul închis intens este şi culoarea regalităţii, motiv pentru care este folosit la dvera Sfintelor Uşi (pe unde întra şi împăratul Bizanţului spre a se împărtăşii, n.t.)”.

În tradiţia Bisericii Ortodoxe Române se folosesc relativ amestecate ambele variante: ruseşte şi greceşte, precum şi obiceiul local, format prin dotările mai puţin bogate. Strămoşii noştri ce veşminte au avut, pe acelea le-au purtat, iar noi am preluat stăruinţa lor drept tradiţie. Acum se mai observă şi faptul că mulţi slujitori poartă ce veşminte preferă, nu neapărat ce veşminte sunt recomandate!

Măcar acolo unde sunt dotările de rigoare sau unde este posibilitate materială mai bună este de preferat a se urmări şi semnificaţia duhovnicească în purtarea veşmintelor, mai ales a celor liturgice.

Surse

A se vedea şi