Crăciun

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 24 decembrie 2009 21:19, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (leg. interne)
Salt la: navigare, căutare
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.

Naşterea lui Iisus, Hristosul

La "plinirea vremii" (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, "chip de rob luând" (Filipeni 2, 7) şi S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.

Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Iisus, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peşteră săracă. Dreptul Iosif şi Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoţită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peşteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).

Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-şi turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut şi a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri - sau mai bine-zis cu Sfânta Treime.

Ne putem întreba de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul Miheia a spus, cu 4-500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).

De asemeni, se pune întrebarea de ce S-a născut într-o peșteră. Peştera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului dar şi în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli şi al păcatului. Hristos S-a născut noaptea, la miezul nopţii şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor - vorbește de peșterile iadului - în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului. S-a născut la miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Deşi tradiţia vorbeşte despre trei magi care au venit şi s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Naşterii Sale (sau, în Tradiţia Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbeşte despre mai mulţi înţelepţi care au venit şi I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor şi nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi, magii au adus Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 11). Imnografia sărbătorii înţelege aceste daruri ca pe nişte semne şi simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; şi smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară şi să fie îngropat cu smirna şi aromele aduse de femeile mironosiţe.

Deşi sărbătorim Naşterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulţi teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Naşterii Domnului şi că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstiţiului. Însă nu este întâmplătoare aşezarea sărbătorii Naşterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până şi păgânii intuiau importanţa şi greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua creşte şi noaptea scade. Şi la fel de important este faptul că, după unii Părinţi, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica! Sfânta Scriptură vorbeşte despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: "Să se facă lumină" - și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinți de la Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morţi (Matei 28, 1). Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinţii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Naşterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina.

Sărbătorirea Praznicului

Postul Crăciunului

Articol dedicat: Postul Crăciunului

Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul. Acest post se numeşte al Crăciunului, sau Advent sau Aşteptare, după cum era numit în vechime şi până în prezent în unele comunităţi. Pentru credincioşi este un timp al curăţirii sufleteşti şi trupeşti pentru intrarea şi părtăşia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Iisus Hristos, similar pregătirii prin post pentru Învierea Domnului.

Începutul postului pe 15 noiembrie nu e marcat liturgic de nici un imn special, însă şase zile mai târziu, de Intrarea Maicii Domnului în biserică, auzim prima anunţare din irmoasele Canonului Crăciunului "Hristos Se naşte! Slăviţi-L!"

Perioada aceasta mai include alte zile pregătitoare ce anunţă apropierea Crăciunului: Sf Andrei pe 30 noiembrie; Sf Nicolae pe 6 decembrie; Sf Spiridon pe 12 decembrie; Duminica Sfinţilor Strămoşi, penultima dinaintea Crăciunului; şi Duminica Strămoşilor după Trup de dinaintea Crăciunului.

Din 20 decembrie începe Înainteprăznuirea Naşterii Domnului. Există aici asemănări liturgice cu Săptămâna Mare de dinaintea Paştilor. Biserica Ortodoxă priveşte naşterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfa supremă pe Cruce, pentru om şi a sa mântuire.

Ajunul Crăciunului

În ajunul Crăciunului se citesc Ceasurile Împărăteşti şi se săvârşeşte Vesperoliturghia Sf. Vasile cel Mare (Liturghia de seara). La toate aceste slujbe sunt citite profeţii din Vechiul Testament despre Naşterea Domnului.

Slujba de Priveghere

Privegherea de seară a Naşterii Domnului începe cu Pavecerniţa Mare, deoarece Vecernia s-a slujit deja cu Liturghia Sf. Vasile. La Pavecerniţă se cântă troparul şi condacul praznical precum şi imnuri speciale de slăvire a naşterii Mântuitorului. La aceasta se adaugă rugăciuni speciale de cereri stăruitoare şi de binecuvântare a celor cinci pâini, a grâului, vinului şi untdelemnului. Credincioşii consumă apoi pâinea binecuvântată şi înmuiată în vin, şi sunt unşi cu acest untdelemn. Partea aceasta a privegherii, săvârşită la toate praznicele mari, se numeşte Litia (cuvânt de origine slavonă) sau artoklasia, care în limba greacă înseamnă frângerea pâinii.

Rânduiala Utreniei este cea a unui praznic mare. Aici, pentru prima dată, se cântă în întregime Canonul Naşterii Domnului, iar credincioşii cinstesc icoana Naşterii Domnului.

Liturghia de Crăciun

În încheierea prăznuirii stă Liturghia din ziua Naşterii Domnului. Aceasta începe cu stihuri speciale din psalmi aleşi (109/110, 110/111 şi 111/112) ce înlocuiesc cele trei antifoane obişnuite. Troparul şi Condacul praznical marchează vohodul (intrarea) cu Evanghelia. Stihul baptismal “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat” (Gal 3,27) înlocuieşte încă o dată imnul Trisaghion, “Sfinte Dumnezeule.” Pericopa apostolică e cea de la Galateni 4,4-7, iar cea evanghelică e relatarea cunoscută a Naşterii Domnului de la Matei 2,1-12. Liturghia continuă apoi obişnuit, singura excepţie fiind înlocuirea Axionului (“Cuvine-se cu adevărat”) cu irmosul de la cântarea a 9-a a Canonului Naşterii “Taină minunată şi neobişnuită văd.”

Douăsprezece zile de Crăciun

A doua zi de sărbătoare marchează începutul a două două zile de prăznuire închinate Maicii Domnului. Prima, pe 26 Decembrie, este a Soborului Născătoarei de Dumnezeu. Îmbinând imnuri ale Naşterii cu cele ale Maicii lui Dumnezeu, Biserica arată către Fecioara Maria ca înlesnitoarea care a îngăduit Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi pe 27 Decembrie, pomenim şi pe Sf Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.

În Duminica de după Naşterea Domnului pomenim pe Sf. Apostol Iacov ruda Domnului, pe regele David şi pe Dreptul Iosif.

Într-a opta zi a Naşterii e Tăierea Împrejur a Domnului.

Perioada de bucurie a Crăciunului se întinde până la Arătarea Domnului, perioadă în care postul şi îngenuncherea în biserică sunt oprite, cu excepţia unei singure zi, Ajunul Bobotezei. De la Crăciun şi până la Bobotează, creştinii ortodocşi din unele părţi se salută cu cuvintele: Hristos Se naşte! iar răspunsul este: Slăviţi-L!

Imnografie

Tropar (Glasul al 4-lea)

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ţie !”
(Troparul Naşterii Domnului - glas 4)

Condac (Glasul al 3-lea)

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”
(Condacul Naşterii Domnului - glas 3)

Crăciunul în tradiţia românească

Peste tot unde există suflare românescă cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

Credinţă şi legende

Pentru lingvişti, cuvântul "Crăciun" este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba latină, şi anume din "creatio", care înseamnă creaţiune, naştere. Rămâne însă o pură ipoteză. Alţii susţin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.

Colindele de Crăciun

Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească "Scoală, gazdă, din pătuţ" există şi la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de "Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé". Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este "mersul cu icoana", un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul "Steaua sus răsare...", purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul "Bună dimineaţa la Moş Ajun!", casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: "Iată vin colindătorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunată" de D.G. Kiriac, "Domnuleţ şi Domn în cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în "Amintiri din copilărie" aventurile mersului cu colindele.

Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipă Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu preţuit de toată lumea.

Legături externe

Vedeţi de asemenea