Cosma Imnograful

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 12 octombrie 2012 13:47, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Scrieri)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Cosma Imnograful
Sfântul Cosma Imnograful, episcopul Maiumei (cca 787) a fost un „scriitor de cântări” (imnograf sau melod) al Bisericii Răsăritului și frate prin înfiere cu sfântul a Ioan Damaschin. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 12 octombrie.

Viața

Sfântul Cosma, rămas orfan din copilărie, a fost luat în casa tatălui sfântului Ioan Damaschin, care era bogat și avea multă slavă lumească. Dascălul copiilor (Cosma și Ioan) era un oarecare învățat sicilian, având vrednicia de asingrit, pe care îl chema tot Cosma, și care fusese răscumpărat din sclavie de tatăl sfântului Ioan. Acela punând nevoință asupra lor cu învățătura, în scurtă vreme tinerii au învățat tot meșteșugul cărții: adică gramatica și filozofia și încă nevoindu-se și cu astronomia, muzica și geometria; dintru aceasta se arătară tuturor vrednici de cinste.

Mai târziu, tinerii Cosma și Ioan au plecat de la Damasc la Ierusalim, unde s-au făcut călugări la Lavra Sfântului Sava cel Sfințit.

Sfântul Ioan Damaschinul a fost hirotonit preot de către Ioan patriarhul Ierusalimului. Iar fericitul Cosma, fiind rugat de ierusalimiteni, a acceptat să fie făcut episcop la Maiuma, în anul 743. Maiuma era portul cetății antice Gaza, situat pe coasta sudică a Feniciei.

Deci petrecând bine și povățuindu-și turma spre hrana cea mântuitoare, foarte bătrân fiind a răposat în Domnul.

Scrieri

Ca unul învățat în proza greacă, Cosma a scris comentarii la poemele sfântului Grigore de Nazianz.

Ca un poet-imnograf, sfântul Cosma este privit cu mare admirație în Biserica Ortodoxă. Acesta îi consideră pe sfinții Cosma și Ioan Damaschin ca cei mai buni reprezentanți ai imnologiei clasice grecești din epoca lor, al cărei exemplu caracteristic sunt cântările liturgice cunoscute sub numele de canoane.

Imnele compuse de sfântul Cosma au fost inițial destinate pentru slujbele Bisericii din Ierusalim, dar prin utilizarea lor și la Constantinopol au devenit universale în Biserica Ortodoxă. Astăzi însă nu se mai poate spune cu certitudine dacă toate imnele și cântările liturgice care îi sunt atribuite sunt într-adevăr compozițiile sale, mai ales că dascălul său, care purta același nume a fost și el un scriitor de cântări.

Colecții de imnuri, diferite ca număr, atribuite lui Cosma, pot fi găsită în colecția Migne, Hristos-Paranikas, Anthologia graeca carminum christianorum.

Surse


Imnografia Bisericii Ortodoxe
Cărți și perioade liturgice
Acatistier | Aghiazmatar | Apostol | Ceaslov | Evanghelie | Liturghier | Molitfelnic | Minei | Octoih | Panihidă | Penticostar | Tipic | Triod
Noțiuni de imnografie
Acatist | Aleluia| Antifon | Automelă | Axion | Canon | Catavasie | Cântarea Casianei | Cântarea Maicii Domnului | Condac | Cuvine-se cu adevărat | Doxologie | Ecfonis | Ectenie | Fericirile | Glas | Heruvic | Idiomelă | Icos | Imn | Irmos | Luminândă | Ode biblice | Paraclis | Podobie | Polieleu | Prochimen | Psalmii din Tipic | Stihiră | Stihoavnă | Tropar | Tropar dogmatic | Unule Născut
Imnografi
Andrei Criteanul | Casiana | Cosma Imnograful | Efrem Sirul | Ioan Scolasticul | Iosif Imnograful | Nicodim Aghioritul | Roman Melodul | Teodor Studitul | Matei Vlastares