Cosma și Damian (Asia Mică)

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 16 noiembrie 2013 12:59, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (ortografie)
Salt la: navigare, căutare
Sfinții Cosma și Damian

Sfinții „doctori fără de arginți” și făcători de minuni Cosma și Damian, din Asia Mică, au trăit întru Domnul în secolul al IV-lea. Prăznuirea lor se face pe data de 1 noiembrie.

Nu trebuie confundați cu sfinții mucenici și doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma (pomeniți pe 1 iulie) și nici cu sfinții mucenici și doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Arabia (pomeniți pe 17 octombrie).

Viața

Cosma și Damian erau frați; tatăl lor era păgân, dar mama lor, Teodota, era creștină. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie. Având vreme liberă și fără piedici, ea a slujit cu sârguință lui Hristos, închinându-și toată viața lui Dumnezeu. După moartea ei, a fost proslăvită ca sfântă.

Sf. Teodota și-a crescut cei doi fii ca buni creștini, insuflându-le iubirea față de semenii lor și ajutându-i să devină bărbați virtuoși și drepți. De asemenea, ea le-a asigurat și o educație aleasă.

Educați și formați ca doctori, Cosma și Damian au primit în dar de la Dumnezeu harul vindecării trupurilor și sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii.

Cosma și Damian sunt cunoscuți și sub numele de „doctori fără arginți”, datorită vindecărilor miraculoase pe care le dăruiau oamenilor, vindecări pentru care ei nu cereau plată de la pacienții lor. Deoarece vindecarea era dată nu atât de medicamente, cât de rugile lor fierbinți către Dumnezeu, singura lor plată simbolică era ca cel tămăduit să înceapă să creadă în Iisus Hristos. Neluând niciodată plată în bani sau în alte bunuri pentru serviciile lor, ei respectau astfel porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos care a spus: „În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10:8). Faima sfinților Cosma și Damian s-a răspândit în toată regiunea și oamenii i-au numit „doctorii fără de arginți”.

Odată, sfinții Cosma și Damian au fost chemați la căpătâiul unei femei foarte grav bolnave, pe nume Paladia, care nu mai găsise vindecare la nici un doctor. Cei doi sfinți, numai prin credință și puterea rugăciunii au reușit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat sănătoasă și a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătându-i trei ouă și zicând: „Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viață, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”. Auzind numele Sfintei Treimi doctorul fără de arginți nu a îndrăznit să refuze. Când a auzit Cosma această întâmplare, s-a întristat mult, crezând că făcând aceasta fratele său a încălcat porunca de a nu primi plată materială pentru serviciile medicale aduse semenilor lor.

Din acest motiv, atunci când Sf. Cosma era pe patul de moarte, el a cerut ca fratele său Damian să nu fie înmormântat lângă el. La scurt timp după moartea sfântului Cosma, Sf. Damian s-a stins și el din viață și toți apropiații săi se întrebau unde să îl îngroape. Dar Dumnezeu a făcut o minune: o cămilă, pe care cei doi doctori o vindecaseră mai demult, la rugămintea stăpânului ei, a glăsuit cu voce omenească, spunând că nu trebuie să se se îndoiască și să-l îngroape pe Damian lângă fratele său Cosma, pentru că Damian nu acceptase acele ouă de la Paladia drept plată, ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Sfintele trupuri ale doctorilor fără arginți au fost îngropate împreună la Thereman (în Mesopotamia).

Minunea de la Thereman

După moartea sfinților Cosma și Damian s-au înfăptuit mai multe minuni.

În Thereman (Mesopotamia), aproape de biserica ridicată la mormântul Sf. Cosma și Damian, trăia un om pe nume Malchus. Într-o zi el a plecat în călătorie, lăsându-și soția singură pentru o perioadă destul de lungă de timp. Înainte să plece el s-a rugat în biserica închinată „Doctorilor fără de arginți”, ca aceștia să aibă grijă de nevasta lui. Dar un dușman al lui Malchus uneltind împotriva acestuia, a plănuit uciderea femeii. El i s-a arătat soției lui Malchus, spunându-i că l-a trimis bărbatul ei să o ia și să o ducă acolo unde era el. Crezându-l, ea l-a urmat, dar când au ajuns într-un loc pustiu vrăjmașul a încercat să o omoare. Văzând pericolul în care se afla, femeia s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o ajute. Atunci au apărut doi bărbați înfricoșători care l-au alungat pe diavol și acesta a căzut de pe o stâncă. Cei doi au condus-o pe femeie acasă, unde ajungând ei, ea s-a închinat și i-a întrebat cum le este numele ca să le poată mulțumi toată viața. Ei i-au răspuns că sunt slujitorii lui Dumnezeu, Cosma și Damian, după care s-au făcut nevăzuți. Tremurând de uimire și bucurie, ea a povestit tuturor această minune și a mers la icoana binefăcătorilor ei rugându-se și mulțumind lui Dumnezeu.

De atunci, cei doi sfinți, Cosma și Damian, sunt considerați și protectori ai sfințeniei căsniciilor creștine, precum și dătători de armonie în viața soților.

Imnografie

Tropar, glasul al 2-lea:

Sfinților doctori cei fără de arginți și de minuni făcătorilor, Cosma și Damian, cercetați neputințele noastre; în dar ați luat, în dar dați-ne nouă.

Condac, glasul al 2-lea:

Har de tămăduiri luând, întindeți sănătate celor ce sunt întru nevoi, măriți doctori făcători de minuni, Cosma și Damian. Dar cu cercetarea lor de către voi, cutezările vrăjmașilor le-ați potolit, lumea tămăduind cu minunile.

Surse