Contemplație: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (a redenumit Contemplaţie în Contemplație: diacritice noi (cu virgulă))
m (Actualizare link-uri. Corectare diacritice.)
Linia 1: Linia 1:
'''Contemplaţia''' (gr. ''theoria'' ; lat. ''contemplatio'' = viziune, vederea minţii] este una din treptele de [[cunoaştere]] şi ale urcuşului spiritual, plasată între practicarea virtuţilor, sau nepătimirea, şi vederea directă a lui [[Dumnezeu]] sau unirea nemijlocită cu El.  
+
'''Contemplația''' (gr. ''theoria'' ; lat. ''contemplatio'' = viziune, vederea minții] este una din treptele de [[cunoaștere]] și ale urcușului spiritual, plasată între practicarea virtuților, sau nepătimirea, și vederea directă a lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] sau unirea nemijlocită cu El.
  
Teologii consideră contemplaţia ca un principiu epistemologic, care face trecerea de la teologia afirmativă, catafatică, la teologia negativă, apofatică.  
+
Teologii consideră contemplația ca un principiu epistemologic, care face trecerea de la teologia afirmativă, catafatică, la teologia negativă, apofatică.
  
[[Tradiţia]] ortodoxă subliniază ideea că procesul de [[transfigurare]] începe cu pătrunderea cu mintea la sensurile distincte ale [[creaţie]]i. De aceea, contemplaţia naturală sau sensibilă, adică [[cunoaştere]]a directă a Raţiunilor divine distincte, existente în natura cosmosului, este parte integrantă din procesul transfigurării. În acest sens, sfântul [[Maxim Mărturisitorul]] vorbeşte de trei operaţii "mediatorii" ale omului :
+
[[Sfânta Tradiție|Tradiția]] ortodoxă subliniază ideea că procesul de [[transfigurare]] începe cu pătrunderea cu mintea la sensurile distincte ale [[creație]]i. De aceea, contemplația naturală sau sensibilă, adică [[cunoaștere]]a directă a Rațiunilor divine distincte, existente în natura cosmosului, este parte integrantă din procesul transfigurării. În acest sens, sfântul [[Maxim Mărturisitorul]] vorbește de trei operații „mediatorii” ale omului:
* sensibilitatea, adică mijlocirea între eu şi realităţi, datorită simţurilor prin care el atinge lumea sensibilă ;
+
* sensibilitatea, adică mijlocirea între eu și realități, datorită simțurilor prin care el atinge lumea sensibilă;
* contemplaţia sau operaţia raţională de a lega realităţile între ele după raţiunile lor, prin intermediul sufletului ;
+
* contemplația sau operația rațională de a lega realitățile între ele după rațiunile lor, prin intermediul sufletului;
* pătrunderea la ultima Raţiune, prin inteligenţă (gr. ''nous'').  
+
* pătrunderea la ultima Rațiune, prin inteligență (gr. ''nous'').
  
În acelaşi context, nepătimirea înseamnă depăşirea sensului material al lucrurilor, printr-un nou fel de simţire a lor.
+
În același context, nepătimirea înseamnă depășirea sensului material al lucrurilor, printr-un nou fel de simțire a lor.
  
În controversa despre natura luminii taborice, [[Varlaam de Calabria]], exprimând teologia scolastică despre fiinţa absolută şi neparticipabilă a lui Dumnezeu, susţinea că obiectul contemplaţiei este un simbol sau o creatură. Sfântul [[Grigorie Palama]] arată că [[lumina taborică]] nu este un simbol creat, sau o iluzie, ci este însăşi slava lui Dumnezeu, modul în care dumnezeirea se lasă împărtăşită. Contemplaţia nu este aşadar scopul ultim al credinţei, ci ea trebuie depăşită prin unirea nemijlocită cu dumnezeirea, prin energiile divine necreate. Tocmai de aceea, în tradiţia apuseană latină, care rămâne limitată la substanţialism şi care nu cunoaşte teologia energiilor necreate, nu s-a dezvoltat ideea de transfigurare, adică de transcendere a contemplaţiei naturale.
+
În controversa despre natura luminii taborice, [[Varlaam din Calabria]], exprimând teologia scolastică despre ființa absolută și neparticipabilă a lui Dumnezeu, susținea că obiectul contemplației este un simbol sau o creatură. Sfântul [[Grigorie Palama]] arată că [[lumina taborică]] nu este un simbol creat, sau o iluzie, ci este însăși slava lui Dumnezeu, modul în care dumnezeirea se lasă împărtășită. Contemplația nu este așadar scopul ultim al credinței, ci ea trebuie depășită prin unirea nemijlocită cu dumnezeirea, prin energiile divine necreate. Tocmai de aceea, în tradiția apuseană latină, care rămâne limitată la substanțialism și care nu cunoaște teologia energiilor necreate, nu s-a dezvoltat ideea de transfigurare, adică de transcendere a contemplației naturale.
  
 
==A se vedea și==
 
==A se vedea și==
* [[Cunoaştere]]
+
* [[Cunoaștere]]
 
* [[Energii]]
 
* [[Energii]]
  
 
==Surse==
 
==Surse==
* Pr. Prof. Dr. Ion Bria, ''Dicţionar de teologie ortodoxă'', EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Contemplaţie”
+
* Pr. Prof. Dr. [[Ion Bria]], ''Dicționar de teologie ortodoxă'', EIBM al BOR, București, 1981, art. „Contemplație”
  
 
[[Categorie:Teologie]]
 
[[Categorie:Teologie]]

Versiunea de la data 24 octombrie 2016 09:29

Contemplația (gr. theoria ; lat. contemplatio = viziune, vederea minții] este una din treptele de cunoaștere și ale urcușului spiritual, plasată între practicarea virtuților, sau nepătimirea, și vederea directă a lui Dumnezeu sau unirea nemijlocită cu El.

Teologii consideră contemplația ca un principiu epistemologic, care face trecerea de la teologia afirmativă, catafatică, la teologia negativă, apofatică.

Tradiția ortodoxă subliniază ideea că procesul de transfigurare începe cu pătrunderea cu mintea la sensurile distincte ale creației. De aceea, contemplația naturală sau sensibilă, adică cunoașterea directă a Rațiunilor divine distincte, existente în natura cosmosului, este parte integrantă din procesul transfigurării. În acest sens, sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește de trei operații „mediatorii” ale omului:

  • sensibilitatea, adică mijlocirea între eu și realități, datorită simțurilor prin care el atinge lumea sensibilă;
  • contemplația sau operația rațională de a lega realitățile între ele după rațiunile lor, prin intermediul sufletului;
  • pătrunderea la ultima Rațiune, prin inteligență (gr. nous).

În același context, nepătimirea înseamnă depășirea sensului material al lucrurilor, printr-un nou fel de simțire a lor.

În controversa despre natura luminii taborice, Varlaam din Calabria, exprimând teologia scolastică despre ființa absolută și neparticipabilă a lui Dumnezeu, susținea că obiectul contemplației este un simbol sau o creatură. Sfântul Grigorie Palama arată că lumina taborică nu este un simbol creat, sau o iluzie, ci este însăși slava lui Dumnezeu, modul în care dumnezeirea se lasă împărtășită. Contemplația nu este așadar scopul ultim al credinței, ci ea trebuie depășită prin unirea nemijlocită cu dumnezeirea, prin energiile divine necreate. Tocmai de aceea, în tradiția apuseană latină, care rămâne limitată la substanțialism și care nu cunoaște teologia energiilor necreate, nu s-a dezvoltat ideea de transfigurare, adică de transcendere a contemplației naturale.

A se vedea și

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. „Contemplație”