Modificări

'''ContemplaţiaContemplația''' (gr. ''theoria'' ; lat. ''contemplatio'' = viziune, vederea minţiiminții] este una din treptele de [[cunoaşterecunoaștere]] şi și ale urcuşului urcușului spiritual, plasată între practicarea virtuţilorvirtuților, sau nepătimirea, şi și vederea directă a lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] sau unirea nemijlocită cu El.

Teologii consideră contemplaţia contemplația ca un principiu epistemologic, care face trecerea de la teologia afirmativă, catafatică, la teologia negativă, apofatică.

[[TradiţiaSfânta Tradiție|Tradiția]] ortodoxă subliniază ideea că procesul de [[transfigurare]] începe cu pătrunderea cu mintea la sensurile distincte ale [[creaţiecreație]]i. De aceea, contemplaţia contemplația naturală sau sensibilă, adică [[cunoaşterecunoaștere]]a directă a Raţiunilor Rațiunilor divine distincte, existente în natura cosmosului, este parte integrantă din procesul transfigurării. În acest sens, sfântul [[Maxim Mărturisitorul]] vorbeşte vorbește de trei operaţii "mediatorii" operații „mediatorii” ale omului :* sensibilitatea, adică mijlocirea între eu şi realităţiși realități, datorită simţurilor simțurilor prin care el atinge lumea sensibilă ;* contemplaţia contemplația sau operaţia raţională operația rațională de a lega realităţile realitățile între ele după raţiunile rațiunile lor, prin intermediul sufletului ;* pătrunderea la ultima RaţiuneRațiune, prin inteligenţă inteligență (gr. ''nous'').

În acelaşi același context, nepătimirea înseamnă depăşirea depășirea sensului material al lucrurilor, printr-un nou fel de simţire simțire a lor.

În controversa despre natura luminii taborice, [[Varlaam de din Calabria]], exprimând teologia scolastică despre fiinţa ființa absolută şi și neparticipabilă a lui Dumnezeu, susţinea susținea că obiectul contemplaţiei contemplației este un simbol sau o creatură. Sfântul [[Grigorie Palama]] arată că [[lumina taborică]] nu este un simbol creat, sau o iluzie, ci este însăşi însăși slava lui Dumnezeu, modul în care dumnezeirea se lasă împărtăşităîmpărtășită. Contemplaţia Contemplația nu este aşadar așadar scopul ultim al credinţeicredinței, ci ea trebuie depăşită depășită prin unirea nemijlocită cu dumnezeirea, prin energiile divine necreate. Tocmai de aceea, în tradiţia tradiția apuseană latină, care rămâne limitată la substanţialism şi substanțialism și care nu cunoaşte cunoaște teologia energiilor necreate, nu s-a dezvoltat ideea de transfigurare, adică de transcendere a contemplaţiei contemplației naturale.

* [[CunoaştereCunoaștere]]

* Pr. Prof. Dr. [[Ion Bria]], ''Dicţionar Dicționar de teologie ortodoxă'', EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Contemplaţie”„Contemplație”