Contemplație: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: '''Contemplaţia''' (gr. ''theoria'' ; lat. ''contemplatio'' = viziune, vederea minţii] este una din treptele de cunoaştere şi ale urcuşului spiritual, plasată între practic...)
 
Linia 3: Linia 3:
 
Teologii consideră contemplaţia ca un principiu epistemologic, care face trecerea de la teologia afirmativă, catafatică, la teologia negativă, apofatică.  
 
Teologii consideră contemplaţia ca un principiu epistemologic, care face trecerea de la teologia afirmativă, catafatică, la teologia negativă, apofatică.  
  
[[Tradiţia]] ortodoxă subliniază ideea că procesul de transfigurare începe cu pătrunderea cu mintea la sensurile distincte ale creaţiei. De aceea, contemplaţia naturală sau sensibilă, adică cunoaşterea directă a Raţiunilor divine distincte, existente în natura cosmosului, este parte integrantă din procesul transfigurării. În acest sens, sfântul [[Maxim Mărturisitorul]] vorbeşte de trei operaţii "mediatorii" ale omului :
+
[[Tradiţia]] ortodoxă subliniază ideea că procesul de [[transfigurare]] începe cu pătrunderea cu mintea la sensurile distincte ale [[creaţie]]i. De aceea, contemplaţia naturală sau sensibilă, adică [[cunoaştere]]a directă a Raţiunilor divine distincte, existente în natura cosmosului, este parte integrantă din procesul transfigurării. În acest sens, sfântul [[Maxim Mărturisitorul]] vorbeşte de trei operaţii "mediatorii" ale omului :
 
* sensibilitatea, adică mijlocirea între eu şi realităţi, datorită simţurilor prin care el atinge lumea sensibilă ;
 
* sensibilitatea, adică mijlocirea între eu şi realităţi, datorită simţurilor prin care el atinge lumea sensibilă ;
 
* contemplaţia sau operaţia raţională de a lega realităţile între ele după raţiunile lor, prin intermediul sufletului ;
 
* contemplaţia sau operaţia raţională de a lega realităţile între ele după raţiunile lor, prin intermediul sufletului ;
* pătrunderea la ultima Raţiune, prin inteligenţă (nous).  
+
* pătrunderea la ultima Raţiune, prin inteligenţă (gr. ''nous'').  
  
 
În acelaşi context, nepătimirea înseamnă depăşirea sensului material al lucrurilor, printr-un nou fel de simţire a lor.
 
În acelaşi context, nepătimirea înseamnă depăşirea sensului material al lucrurilor, printr-un nou fel de simţire a lor.
Linia 17: Linia 17:
  
 
==Surse==
 
==Surse==
* Ion Bria
+
* Pr. Prof. Dr. Ion Bria, ''Dicţionar de teologie ortodoxă'', EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Contemplaţie”

Versiunea de la data 14 februarie 2010 00:22

Contemplaţia (gr. theoria ; lat. contemplatio = viziune, vederea minţii] este una din treptele de cunoaştere şi ale urcuşului spiritual, plasată între practicarea virtuţilor, sau nepătimirea, şi vederea directă a lui Dumnezeu sau unirea nemijlocită cu El.

Teologii consideră contemplaţia ca un principiu epistemologic, care face trecerea de la teologia afirmativă, catafatică, la teologia negativă, apofatică.

Tradiţia ortodoxă subliniază ideea că procesul de transfigurare începe cu pătrunderea cu mintea la sensurile distincte ale creaţiei. De aceea, contemplaţia naturală sau sensibilă, adică cunoaşterea directă a Raţiunilor divine distincte, existente în natura cosmosului, este parte integrantă din procesul transfigurării. În acest sens, sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte de trei operaţii "mediatorii" ale omului :

  • sensibilitatea, adică mijlocirea între eu şi realităţi, datorită simţurilor prin care el atinge lumea sensibilă ;
  • contemplaţia sau operaţia raţională de a lega realităţile între ele după raţiunile lor, prin intermediul sufletului ;
  • pătrunderea la ultima Raţiune, prin inteligenţă (gr. nous).

În acelaşi context, nepătimirea înseamnă depăşirea sensului material al lucrurilor, printr-un nou fel de simţire a lor.

În controversa despre natura luminii taborice, Varlaam de Calabria, exprimând teologia scolastică despre fiinţa absolută şi neparticipabilă a lui Dumnezeu, susţinea că obiectul contemplaţiei este un simbol sau o creatură. Sfântul Grigorie Palama arată că lumina taborică nu este un simbol creat, sau o iluzie, ci este însăşi slava lui Dumnezeu, modul în care dumnezeirea se lasă împărtăşită. Contemplaţia nu este aşadar scopul ultim al credinţei, ci ea trebuie depăşită prin unirea nemijlocită cu dumnezeirea, prin energiile divine necreate. Tocmai de aceea, în tradiţia apuseană latină, care rămâne limitată la substanţialism şi care nu cunoaşte teologia energiilor necreate, nu s-a dezvoltat ideea de transfigurare, adică de transcendere a contemplaţiei naturale.

A se vedea și

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Contemplaţie”