Constantin cel Mare: Diferență între versiuni
m (→Epoca timpurie) |
|||
| Linia 8: | Linia 8: | ||
==Viaţa== | ==Viaţa== | ||
===Epoca timpurie=== | ===Epoca timpurie=== | ||
| − | Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš, în Serbia) în provincia romană [[Moesia|Moesia Superior]] în data de [[27 februarie]] 272 sau 273, fiind fiul generalului roman [[Constantius Chlorus]] şi al primei sale soţii [[ | + | Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš, în Serbia) în provincia romană [[Moesia|Moesia Superior]] în data de [[27 februarie]] 272 sau 273, fiind fiul generalului roman [[Constantius Chlorus]] şi al primei sale soţii Sfânta [[Elena]], fiica unui hangiu, în vârsta de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părasi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu [[Flavia Maximiana Theodora]], fiica Împăratului Roman de Apus [[Maximian]]. Theodora va da naştere la nu mai puţin de 6 copii, printre care şi [[Julius Constantius]]. |
| − | Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[ | + | Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[Diocleţian]] în [[Nicomidia]], imediat după numirea tatălui său ca fiind unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Diocleţian şi Maximian se decid să abdice împreună, Constantius succedând lui Maximian în poziţia de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deşi fiecare dintre noi auguşti aveau fii legitimi capabili de a fi numiţi în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si Maxenţiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsaţi la o parte în favoarea lui [[Flavius Valerius Severus|Severus]] şi [[Maximinus|Maximinus Daia]]. În aceste condiţii, Constantin părăseşte Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în [[Galia]]. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediţii militare împotriva Picţilor în Caledonia, şi moare în cele din urmă în [[25 iulie]] 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puţină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius, îl proclamă pe Constantin Augustus. |
==Notes== | ==Notes== | ||
Versiunea de la data 20 decembrie 2006 02:03
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus [1] (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut si sub numele de Constantin I, Constantin, sau în cadrul Bisericii Ortodoxe [2] sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost Împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 şi care a condus Imperiul roman până la moartea sa, survenită în anul 337.
Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; aceste acţiuni sunt considerate factorii majori ai răspândirii religii creştine. Reputaţia sa de primul Împărat creştin a fost recunoscută de către istorici începând cu Lactanţiu şi Eusebiu de Cezareea până în timpurile noastre, deşi în mediile non-ortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de suportul pe care l-a arătat în continuare zeităţilor păgâne, precum şi faptul ca s-a botezat abia spre sfârşitul vieţii.
Cuprins
Viaţa
Epoca timpurie
Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš, în Serbia) în provincia romană Moesia Superior în data de 27 februarie 272 sau 273, fiind fiul generalului roman Constantius Chlorus şi al primei sale soţii Sfânta Elena, fiica unui hangiu, în vârsta de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părasi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu Flavia Maximiana Theodora, fiica Împăratului Roman de Apus Maximian. Theodora va da naştere la nu mai puţin de 6 copii, printre care şi Julius Constantius.
Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui Diocleţian în Nicomidia, imediat după numirea tatălui său ca fiind unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Diocleţian şi Maximian se decid să abdice împreună, Constantius succedând lui Maximian în poziţia de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deşi fiecare dintre noi auguşti aveau fii legitimi capabili de a fi numiţi în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si Maxenţiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsaţi la o parte în favoarea lui Severus şi Maximinus Daia. În aceste condiţii, Constantin părăseşte Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în Galia. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediţii militare împotriva Picţilor în Caledonia, şi moare în cele din urmă în 25 iulie 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puţină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius, îl proclamă pe Constantin Augustus.
Notes
- ↑ În (latină titlul imperial oficial al lui Constantin a fost IMPERATOR CAESAR FLAVIVS CONSTANTINVS PIVS FELIX INVICTVS AVGVSTVS, Imperator Caesar Flavius Constantinus Augustus, piosul, fortunatul, neînvinsul. După anul 312, el adaugă MAXIMVS ("cel Mare"), pentru ca după anul 325 să înlocuiască invictus ("neînvinsul") cu VICTOR, deoarece invictus reamintea de Sol Invictus, Zeul Soare.
- ↑ Bisericile Răsăritene l-au declarat pe Constantin sfânt, spre deosebire de Biserica Romano-Catolică, care nu a urmat aceeaşi cale.
Surse
Acest articol este parţial bazat pe http://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_I
