Constantin cel Mare: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Iconografie: ş)
(Iconografie: +imagine)
 
(Nu s-au afișat 39 de versiuni intermediare efectuate de alți 8 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
[[Image:Constantine the Great.jpg|right|frame|Sfântul Constantin cel Mare]]
+
{{Articol de calitate}}
'''Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus''' <ref>În (latină titlul imperial oficial al lui Constantin a fost <small>IMPERATOR CAESAR FLAVIVS CONSTANTINVS PIVS FELIX INVICTVS AVGVSTVS</small>, ''Imperator Caesar Flavius Constantinus Augustus, piosul, fortunatul, neînvinsul''. După anul 312, el adaugă <small>MAXIMVS</small> ("cel Mare"), pentru ca după anul 325 să înlocuiască ''invictus'' ("neînvinsul") cu <small>VICTOR</small>, deoarece ''invictus'' reamintea de [[Sol Invictus]], Zeul Soare.</ref> ([[27 februarie]] 272 &ndash; [[22 mai]] 337), cunoscut si sub numele de '''Constantin I''', '''Constantin''', sau în cadrul Bisericii Ortodoxe <ref>Bisericile Răsăritene l-au declarat pe Constantin [[sfânt]], spre deosebire de Biserica Romano-Catolică, care nu a urmat aceeaşi cale.</ref> sub titulatura de '''Sfântul Constantin cel Mare''', a fost [[Împărat roman]], proclamat [[Augustus]] de către trupele sale în data de [[25 iulie]] 306 şi care a condus [[Imperiul roman]] până la moartea sa, survenită în anul 337.
+
[[Image:Constantine the Great.jpg|right|frame|<center>'''Sf. Constantin cel Mare'''</center>]]
 +
'''Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus''' <ref>În (latină titlul imperial oficial al lui Constantin a fost <small>IMPERATOR CAESAR FLAVIVS CONSTANTINVS PIVS FELIX INVICTVS AVGVSTVS</small>, ''Imperator Caesar Flavius Constantinus Augustus, piosul, fortunatul, neînvinsul''. După anul 312, el adaugă <small>MAXIMVS</small> ("cel Mare"), pentru ca după anul 325 să înlocuiască ''invictus'' ("neînvinsul") cu <small>VICTOR</small>, deoarece ''invictus'' reamintea de ''Sol Invictus'', Zeul Soare.</ref> ([[27 februarie]] 272 &ndash; [[22 mai]] 337), cunoscut și sub numele de '''Constantin I''', sau în cadrul Bisericii Ortodoxe <ref>Bisericile Răsăritene l-au declarat pe Constantin [[sfânt]], spre deosebire de [[Biserica Romano-Catolică]], care nu a urmat aceeași cale.</ref> sub titulatura de '''Sfântul Constantin cel Mare''', a fost un împărat roman, proclamat ''Augustus'' de către trupele sale în data de [[25 iulie]] 306 d.Hr. și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.
  
Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru [[Edictul de la Milano]] din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi pentru organizarea [[Primului Sinod Ecumenic de la Niceea]] în anul 325; aceste acţiuni sunt considerate factorii majori ai răspândirii religii creştine. Reputaţia sa de '''primul Împărat creştin''' a fost recunoscută de către istorici începând cu [[Lactanţiu]] şi [[Eusebiu de Cezareea]] până în timpurile noastre, deşi în mediile non-ortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de suportul pe care l-a arătat în continuare zeităţilor păgâne, precum şi faptul ca s-a botezat abia spre sfârşitul vieţii.
+
Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru [[Edictul de la Milano]] din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creștine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum și pentru organizarea [[Sinodul I Ecumenic|Primului Sinod Ecumenic]] de la Niceea în anul 325; aceste acțiuni sunt considerate factori majori ai răspândirii religiei creștine. Reputația sa de ''primul împărat creștin'' a fost recunoscută de către istorici, începând cu [[Lactanțiu]] și [[Eusebiu de Cezareea]], până în timpurile noastre, deși în mediile neortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de sprijinul pe care l-a arătat în continuare zeităților păgâne, precum și de faptul s-a botezat abia spre sfârșitul vieții.
  
__TOC__
+
Biserica îl cinstește în rândul [[sfinți]]lor, în ceata drepților, [[prăznuire|prăznuindu-l]] împreună cu mama sa, sfânta împărăteasă [[Elena Împărăteasa|Elena]], pe [[21 mai]], fiind numiți „''Sfinții Mari Împărați, întocmai cu [[Apostoli]]i, Constantin și mama sa Elena''”.
  
==Viaţa==
+
==Viața==
 
===Epoca timpurie===
 
===Epoca timpurie===
Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš, în Serbia) în provincia romană [[Moesia|Moesia Superior]] în data de [[27 februarie]] 272 sau 273, fiind fiul generalului roman [[Constantius Chlorus]] şi al primei sale soţii Sfânta [[Elena]], fiica unui hangiu, în vârsta de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părasi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu [[Flavia Maximiana Theodora]], fiica Împăratului Roman de Apus [[Maximian]]. Theodora va da naştere la nu mai puţin de 6 copii, printre care şi [[Julius Constantius]].
+
Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš din Serbia) în provincia romană Moesia Superior, la data de [[27 februarie]] 272<ref>Au existat controverse privind data exactă a nașterii, dar majoritatea istoricilor moderni o consideră în anul 272 d.Hr.: Lenski, Noel, ed., ''The Cambridge Companion to the Age of Constantine'', Cambridge University Press, New York, 2006, p. 59. ISBN 0-521-52157-2</ref>, fiind fiul generalului roman Constantius Chlorus și al primei sale soții, Sfânta [[Elena Împărăteasa|Elena]], fiica unui hangiu, în vârstă de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părăsi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu Flavia Maximiana Theodora, fiica împăratului roman din Apus [[Maximian]]. Theodora va da naștere la nu mai puțin de 6 copii, printre care și Iulius Constantius (tatăl viitorului împărat [[Iulian Apostatul]]).
  
Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[Diocleţian]] în [[Nicomidia]], imediat după numirea tatălui său ca fiind unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Diocleţian şi Maximian se decid să abdice împreună, Constantius succedând lui Maximian în poziţia de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deşi fiecare dintre noi auguşti aveau fii legitimi capabili de a fi numiţi în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si Maxenţiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsaţi la o parte în favoarea lui [[Flavius Valerius Severus|Severus]] şi [[Maximinus|Maximinus Daia]]. În aceste condiţii, Constantin părăseşte Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în [[Galia]]. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediţii militare împotriva Picţilor în Caledonia, şi moare în cele din urmă în [[25 iulie]] 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puţină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius, îl proclamă pe Constantin Augustus.
+
Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[Dioclețian]] în [[Nicomidia]], imediat după numirea tatălui său ca unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Dioclețian și Maximian se decid să abdice împreună, Constantius Chlorus succedându-i lui Maximian în poziția de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deși fiecare dintre noii auguști aveau fii legitimi capabili de a fi numiți în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si Maxențiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsați la o parte în favoarea lui Severus și a lui Maximin Daia. În aceste condiții, Constantin părăsește Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în Galia. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediții militare împotriva Picților în Caledonia, și moare în cele din urmă în [[25 iulie]] 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puțină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius îl proclamă pe Constantin ''Augustus''.
  
Totuşi în cadrul Tetrahiei, ascesiunea lui Constantin apare ca fiind cel puţin nelegitimă. Pe când Constantius, aflându-se în poziţia de împărat senior (Augustus), ar fi putut "crea" un nou ''caesar'', proclamarea lui Constantin ca Augustus de către armatele sale ignora sistemul de succesiune stabilit în 305. De aceea, Constantin îi cere lui [[Galerius]], împăratul roman din răsarit, să-i recunoască succesiunea la tronul tatălui său. Galerius îi acordă titlul de ''caesar'', confirmând astfel jurisdicţia lui Constantin asupra teritoriilor deţinute de tatăl său. De asemenea, Galerius îl declară pe Severus ca împărat senior (augustus) al Imperiului de Apus.
+
Totuși, în cadrul Tetrahiei ascensiunea lui Constantin apare ca fiind cel puțin nelegitimă. Pe când Constantius, aflându-se în poziția de împărat senior (Augustus), ar fi putut „crea” un nou ''Caesar'', proclamarea lui Constantin ca Augustus de către armatele sale ignora sistemul de succesiune stabilit în 305. De aceea, Constantin îi cere lui Galerius, împăratul roman din răsărit, să-i recunoască succesiunea la tronul tatălui său. Galeriu îi acordă titlul de ''Caesar'', confirmând astfel jurisdicția lui Constantin asupra teritoriilor deținute de tatăl său. De asemenea, Galerius îl declară pe Severus ca împărat senior (''Augustus'') al Imperiului de Apus.<ref>Edward Gibbon, ''Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman'', Editura Minerva, București, 1976</ref>
  
 
===Epoca Imperiului de Apus===
 
===Epoca Imperiului de Apus===
 +
[[Imagine:ConstantineTheGreat_York.jpg|thumb|280px|right|Statuia lui Constantin cel Mare, la York, orașul unde a fost proclamat împărat, în 306]]
 +
Teritoriile din Imperiul Roman aflate sub conducerea lui Constantin cuprindeau provinciile Galia, Britania, Germania și Hispania. Ca urmare, sub comanda sa se va regăsi una din cele mai mare armate ale Imperiului roman (staționată pe de-a lungul frontierei de pe Rin). Galia, odată una dintre cele mai bogate provincii ale imperiului, se găsea într-o situație de criză: multe regiuni fuseseră depopulate, orașele căzuseră în ruină etc. Constantin continuă însă eforturile tatălui său de a securiza frontiera de pe Rin si de a reclădi Galia. De aceea, între anii 306 și 316, își stabilește reședința principală în orașul Trier.
  
Teritoriile din Imperiul Roman aflate sub conducerea lui Constantin cuprindeau provinciile Galia, Britania, Germania şi Hispania. Ca urmare, sub comanda sa se va regăsi una din cele mai mare armate ale Imperiului roman (staţionată pe de-a lungul frontierei de pe Rin).  Galia, odată una dintre cele mai bogate provincii ale imperiului, se regăsea într-o situaţie de criză: multe regiuni fuseseră depopulate, oraşele căzuseră în ruină etc. Constantin continuă însă eforturile tatălui său de a securiza frontiera de pe Rin si de a reclădi Galia. De aceea, între anii 306 şi 316, îşi stabileşte reşedinţa principală în oraşul Trier.
+
Imediat ce Constantin va deveni împărat, va abandona și campania începută de Constantius în Britania și se va reîntoarce în Galia pentru a pune capăt unei rebeliuni a francilor. Va întreprinde o altă expediție victorioasă împotriva triburilor francilor în anul 308. Apoi va căuta să-și consolideze prezența în regiune, construind un pod peste Rin la Cologne, căruia îi va adăuga mai apoi o fortăreață permanentă pe malul drept al fluviului. O alta campanie începută în 310 va trebui să fie întreruptă datorită rebeliunii lui Maximian. Ultimul război al lui Constantin la frontiera de pe Rin va fi în anul 313, după care va reveni în Italia.
  
Îmediat ce Constantin va deveni împărat, va abandona şi campania începută de Constantius în Britania şi se va reîntoarce în Galia pentru a pune capăt unei rebeliuni ale Francilor. Va întreprinde o altă expediţie victorioasă împotriva triburilor francilor în anul 308. Apoi va cauta să-şi consolideze prezenţa în regiune, construind un pod peste Rin la Cologne, căruia îi va adăuga mai apoi o fortăreaţă permanentă pe malul drept al fluviului. O alta campanie începută în 310 va trebui să fie întreruptă datorită rebeliunii lui Maximian. Ultimul război al lui Constantin la frontiera de pe Rin va fi în anul 313, după care va reveni în Italia.
+
Obiectivul principal al conducerii lui Constantin era asigurarea stabilității imperiului, iar pentru a-și îndeplini această dorință, va întreprinde dese expediții militare împotriva triburilor rebele germanice, demonstrându-și potențialul militar de care dispunea prin înfrângerea inamicilor aflați de cealaltă parte a Rinului. Strategia s-a dovedit a fi de succes, astfel încât frontiera de pe Rin a rămas relativ liniștită în perioada sa.
  
Obiectivul principal al conducerii lui Constantin era asigurarea stabilităţii imperiului, iar pentru a-şi îndeplini această dorinţă, va întreprinde dese expediţii militare împotriva triburilor rebele germanice, demonstrându-şi potenţialul militar de care dispunea prin înfrângerea inamicilor aflaţi de cealaltă parte a Rinului. Strategia s-a dovedit a fi de succes, astfel încât frontiera de pe Rin a rămas relativ liniştită în perioada sa.
+
==Constantin - împărat creștin==
 +
Născut din părinți nobili, împăratul Constantius Chlorus și Elena, '''Constantin cel Mare''' a fost un om providențial pentru Biserica creștină, mai ales după anul 312, când - înaintea unei lupte decisive cu rivalul sau la tron, Maxențiu - s-a produs convertirea sa.
  
==Constantin - împărat creştin==
+
Istoricii bisericești [[Eusebiu de Cezareea]] și [[Lactanțiu]] afirmă că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din [[28 octombrie]] 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o [[cruce]] luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția ''in hoc signo vinces'' („prin acest semn vei învinge”).  
Născut din părinţi nobili, împăratul Constantius Chlorus şi Elena, '''Constantin cel Mare''' a fost un om providenţial pentru Biserica creştină, mai ales după anul 312, când - înaintea unei lupte decisive cu rivalul sau la tron, Maxenţiu - s-a produs convertirea sa.
 
  
Istoricii bisericeşti [[Eusebiu de Cezareea]] şi [[Lactanţiu]] afirmă că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din [[28 octombrie]] 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge).  
+
Noaptea, în vis, i s-a arătat [[Iisus Hristos|Mântuitorul]], cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit ''labarum''.  
  
Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină s-a numit ''labarum''.  
+
Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldați împotriva celei a lui Maxențiu, de 150 000 de soldați, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din [[Roma]], păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta ''instinctu divinitatis'' („prin inspirație divină”).  
  
Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20 000 de soldaţi, contra celei lui Maxenţiu, de 150 000 de soldaţi, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei convingeri a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrat până astăzi, prin care mărturiseşte că a câştigat lupta "instinctu divinitatis" (prin inspiraţie divină).  
+
Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).  
  
Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, ca semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor, el fiind mai înainte, ca şi tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).  
+
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare dă Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creștinismul devine "religio licita", adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă și morală a [[creștinism]]ului, l-a recomandat tuturor. Nu l-a declarat religie de stat - cum greșit se afirmă uneori, acest lucru făcându-l mai târziu împăratul [[Teodosie cel Mare]], în anul 380.<ref>Peter N. Stearns (ed.), ''The Encyclopedia of World History'', 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5</ref>
  
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creştinismul devine "religio licita", adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a creştinismului, l-a recomandat tuturor. Nu l-a declarat religie de stat - cum greşit se afirmă uneori, acest lucru făcându-l mai târziu împăratul Teodosie cel Mare, în anul 380.  
+
Politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a fost marcată de câteva evenimente deosebite: Edictul de la Milan din 313, înfrângerea lui Liciniu în 323, convocarea [[Sinodul I Ecumenic|Primului Sinod Ecumenic]] din 325, alegerea unei noi capitale (fostul oraș trac Bizanț, numit [[Constantinopol]]is – "orașul lui Constantin") în 330 etc.  
 +
[[Imagine:Constantine_I_Hagia_Sophia.jpg|thumb|280px|right|Împăratul Constantin I prezentând Fecioarei Maria un model al Constantinopolului; detaliu al unui mozaic din [[Sfânta Sofia (Constantinopol)]]]]
  
Politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a fost marcată de câteva evenimente deosebite : Edictul de la Milan din 313, înfrângerea lui Liciniu în 323, convocarea Sinodului I Ecumenic din 325, alegerea unei noi capitale ( fostul oraş trac Bizanţ, numit Constantinopolis – "oraşul lui Constantin") în 330 etc.  
+
Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin devine protector al creștinismului. Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, scutește pe preoți de obligația funcțiilor municipale și le acordă subvenții. Înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creștin ([[răstignirea]], zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roșu). Îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând [[episcop]]ilor și [[preot|preoților]] dreptul de a-i declara liberi în [[biserică|biserici]]. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve. Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (''basilikos oikia''),care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.  
  
Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin devine protector al creştinismului. Ia măsuri în favoarea Bisericii creştine, scuteşte pe preoţi de obligaţia funcţiilor municipale şi le acordă subvenţii. Înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creştin (răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roşu). Îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve. Modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul, pedepseşte adulterul. Atribuie Bisericii creştine casele imperiale de judecată ("basilikos oikia"),care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.  
+
Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 [[Duminica]] drept zi de odihnă în imperiu, [[sărbătoare]]a săptămânală a creștinilor, când soldații asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monogramul creștin.  
  
Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, când soldaţii asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monogramul creştin.  
+
Împăratul și familia sa au ajutat moral și material în repararea bisericilor sau în construirea altora mai mari și mai frumoase la [[Ierusalim]], Roma, [[Antiohia]], Nicomidia, Tyr etc.  
  
Împăratul şi familia sa au ajutat moral şi material în repararea bisericilor sau în construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc.  
+
Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui [[Arie]], care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui. Sub influența sfântului [[Atanasie cel Mare]], Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul Credinței sau [[Crezul]]). Același Sinod a stabilit principiul alegerii datei Paștilor - prima duminică după lună plină după echinocțiul de primăvară - și a dat 20 de canoane bisericești. Aici, la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a învățat despre modestia și credința minunată a sfântului [[Spiridon al Trimitundei|Spiridon]], despre puterea rugăciunii și adâncimea evlaviei sfântului [[Alexandru]] și despre bărbăția evanghelică a sfântului [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]], [[ierarh]]ul din Mira Lichiei.  
  
Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie, care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui. Sub influenţa sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul Credinţei sau [[Crezul]]). Acelaşi Sinod a stabilit principiul alegerii datei Paştilor - prima duminică după lună plină după echinocţiul de primăvară - şi a dat 20 de canoane bisericeşti. Aici, la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a învăţat despre modestia şi credinţa minunată a sfântului Spiridon, despre puterea rugăciunii şi adâncimea evlaviei sfântului Alexandru şi despre bărbăţia evanghelică a sfântului Nicolae, [[ierarh]]ul din Mira Lichiei.  
+
Împăratul Constantin cel Mare a trimis o solie oficială, cu o misiune sfântă, în frunte cu sfânta [[Elena Împărăteasa|Elena]], mama sa, la [[Ierusalim]], care să caute crucea pe care a fost răstignit Domnul [[Iisus Hristos]]. Cu osteneală și rugăciune fierbinte, Sf. Elena a reușit sa afle Sf. [[Cruce]], [[Înălțarea Sfintei Cruci|înălțată]] solemn în văzul poporului creștin de Episcopul cetății Ierusalimului, [[Macarie I al Ierusalimului|Macarie I]], la [[14 septembrie]] 326.  
  
Împăratul Constantin cel Mare a trimis solie oficială, cu o misiune sfântă, în frunte cu sfânta Elena, mama sa, la Ierusalim, care să caute crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Cu osteneală şi rugăciune fierbinte, Sf. Elena a reuşit sa afle Sf. Cruce, înălţată solemn în văzul poporului creştin de Episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la [[14 septembrie]] 326.  
+
Împăratul Constantin cel Mare a hotărât sa zidească o nouă capitală, [[Constantinopol]] (grec. ''Constantinopolis'', „orașul lui Constantin”, inaugurată la [[11 mai]] 330. Din fostul Bizanț, Constantin face o capitală de imperiu creștin, cu biserici minunate - ca aceea a [[Biserica Sfinților Apostoli (Constantinopol)|Sf. Apostoli]] - oraș strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit "Roma cea nouă", umbrind Roma antică. Mai mult, [[episcop]]ul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste, egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al [[Sinodul II Ecumenic|Sinodului al II-lea Ecumenic]] din anul 381 și prin canonul 28 al [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului de la Calcedon]] din 451.  
  
Împăratul Constantin cel Mare a hotărât sa zidească o nouă capitală, Constantinopolul sau oraşul lui Constantin, inaugurată la [[11 mai]] 330. Din fostul Bizanţ, Constantin face o capitală de imperiu creştin, cu biserici minunate - ca aceea a Sf. Apostoli - oraş strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit "Roma cea nouă", umbrind Roma antică. Mai mult, episcopul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al Sinodului II Ecumenic din anul 381 şi prin canonul 28 al Sinodului IV ecumenic din 451.  
+
Dar meritele lui Constantin cel Mare sunt deosebite: prin libertatea acordată creștinismului a făcut din comunitatea prigonită o religie liberă și chiar privilegiată în imperiu și a asigurat unitatea Bisericii creștine. De exemplu, la terminarea Sinodului I ecumenic, când ereticul Arie a fost excomunicat, când s-a reafirmat și proclamat divinitatea Mântuitorului [[Iisus Hristos]], Fiul lui Dumnezeu, "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", iar [[Osiu de Cordoba]] a rostit pentru prima oară [[Crezul]] formulat de cei 318 Părinți sinodali, marele Constantin ar fi exclamat: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-ați făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi." <ref>Eusebiu de Cezareea, ''De vita Constantini''</ref> Era un mare moment din istoria Bisericii și a mântuirii. [[Duhul Sfânt]] lucra în Biserică, iar Biserica lui Hristos își afirma unitatea.  
  
Dar meritele lui Constantin cel Mare sunt deosebite: prin libertatea acordată creştinismului a făcut din comunitatea prigonită, o religie liberă şi chiar privilegiată în imperiu şi a asigurat unitatea Bisericii creştine. De exemplu, la terminarea Sinodului I ecumenic, când ereticul Arie a fost excomunicat, când s-a reafirmat şi proclamat divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", iar [[Osiu de Cordoba]] a rostit pentru prima oară Crezul formulat de cei 318 Părinţi sinodali, marele Constantin ar fi exclamat: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi." <ref>Eusebiu de Cezareea, ''De vita Constantini''</ref> Era un mare moment din istoria Bisericii şi a mântuirii. Duhul Sfânt lucra în Biserica, iar Biserica lui Hristos îşi afirma unitatea.
+
I s-a reproșat lui Constantin cel Mare faptul că nu s-a botezat decât pe patul morții și că a păstrat titlul de "pontifex maximus" <ref>titlu de conducător suprem al cultelor păgâne</ref>. În primele veacuri ale creștinismului însă, mulți [[catehumen]]i (cei care doreau să se boteze și erau în stadiul de învățare a normelor credinței creștine) amânau botezul cu anii, iar dacă ar fi renunțat la titlul mai sus numit își ridica un rival puternic și păgân, care ar fi încercat să restabilească vechea religie idolatră.  
I s-a reproşat lui Constantin cel Mare faptul că nu s-a botezat decât pe patul morţii şi că a păstrat titlul de "pontifex maximus" <ref>titlu de conducător suprem al cultelor păgâne</ref>. Adevărat, dar în primele veacuri ale creştinismului mulţi catehumeni (cei care doreau să se boteze şi erau în stadiul de învăţare a normelor credinţei creştine) amânau botezul cu anii, iar dacă ar fi renunţat la titlul mai sus numit îşi ridica un rival puternic şi păgân, care ar fi încercat să restabilească vechea religie idolatră.  
 
  
Primul împărat creştin al imperiului roman, apoi bizantin, Constantin cel Mare, a avut o domnie lungă, de peste 30 de ani (306-337), în care s-a dovedit un om de mare voinţă, un înţelept, un strateg, făcând Bisericii cel mai mare serviciu - dându-i libertatea dupa lungă perioadă de persecuţii care au tulburat-o, de la Nero până la Diocleţian.  
+
Primul împărat creștin al imperiului roman, apoi bizantin, Constantin cel Mare, a avut o domnie lungă, de peste 30 de ani (306-337), în care s-a dovedit un om de mare voință, un înțelept, un strateg, făcând Bisericii cel mai mare serviciu - dându-i libertatea după lunga perioadă de [[Persecuții împotriva creștinilor|persecuții]] care au tulburat-o, de la Nero până la Dioclețian.  
  
Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la [[22 mai]] 337, şi a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din [[Constantinopol]], ctitoria sa.  
+
Constantin cel Mare a murit în [[Pogorârea Sfântului Duh|Duminica Rusaliilor]], la [[22 mai]] 337 și a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.  
  
Pentru meritele şi serviciile aduse creştinismului, Biserica l-a cinstit în mod deosebit, trecându-l în rândul sfinţilor, împreună cu mama sa, sfânta Elena, şi numindu-l ''isapostolos'' - "cel întocmai cu Apostolii", atribuindu-i cu înţelepciunea lui Solomon şi blândeţea lui David.
+
Pentru meritele și serviciile aduse creștinismului, Biserica l-a cinstit în mod deosebit, trecându-l în rândul [[sfinți]]lor, împreună cu mama sa, sfânta Elena, și numindu-l ''isapostolos'' - "cel întocmai cu Apostolii", atribuindu-i cu înțelepciunea lui [[Solomon]] și blândețea lui [[David]].
  
== Iconografie ==
+
==Imnografie==
  
Conform ''Erminiei'' lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 145, 164, 174, 205, 214, 218, 236), Sf. Constantin poate fi reprezentat după cum urmează:
+
[[Tropar]], [[glas]]ul al 8-lea:
  
*în rândul [[drepţi]]lor, este reprezentat, în veşminte împărăteşti, ca tânăr cu un început de barbă, ţinând în mână o [[Cruce]] şi o [[Evanghelie]];
+
:Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l și ca [[Apostolul Pavel|Pavel]] chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care păzește-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.
*împreună cu Sfânta împărăteasă [[Elena]], mama sa (pentru prăznuirea din 21 mai);  
+
 
* în registrul de jos din [[naos]]ul bisericii, în dreptul [[strană|stranei]] mici, spre stânga, înspre [[Altar]], sunt reprezentaţi Sf. Constantin şi mama sa Elena împreună cu Crucea Domnului.  
+
[[Condac]], glasul al 3-lea:
*la reprezentarea Mântuitorului de la versetul "Toată suflarea să laude pe Domnul...", conducând ceata împăraţilor, zicând: "Slava şi întărirea împăraţilor celor drept-credincioşi."
+
 
*la reprezentarea ''Acatistului Buneivestiri'', la "De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar", înaintea cetei Sfinţilor împăraţi, zice: "Bucură-te, puterea şi coroana împăraţilor, Fecioară!";
+
:Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este rușinea tuturor iudeilor și arma credincioșilor împărați asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare și în războaie înfricoșător.
 +
 
 +
==Iconografie==
 +
[[Fișier:Constantin si Elena.jpg|thumb|230px|Icoană a Sfinților împărați Constantin și Elena]]
 +
Conform ''Erminiei'' lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 145, 164, 174, 205, 214, 218, 236), Sf. Constantin poate fi reprezentat după cum urmează:
 +
*în rândul drepților, este reprezentat, în veșminte împărătești, ca tânăr cu un început de barbă, ținând în mână o [[Cruce]] și o [[Evanghelie]];
 +
*împreună cu Sfânta împărăteasă [[Elena Împărăteasa|Elena]], mama sa (pentru prăznuirea din [[21 mai]]);  
 +
* în registrul de jos din [[naos]]ul bisericii, în dreptul [[strană|stranei]] mici, spre stânga, înspre [[Altar]], sunt reprezentați Sf. Constantin și mama sa Elena împreună cu [[Cruce]]a Domnului.  
 +
*la reprezentarea Mântuitorului de la versetul "Toată suflarea să laude pe Domnul...", conducând ceata împăraților, zicând: "Slava și întărirea împăraților celor drept-credincioși."
 +
*la reprezentarea ''Acatistului Buneivestiri'', la "De tine se bucură, ceea ce ești plină de dar", înaintea cetei Sfinților împărați, zice: "Bucură-te, puterea și coroana împăraților, Fecioară!";
 
*la reprezentarea [[Sinodul I Ecumenic|Sinodului Ecumenic de la Niceea]] (325), stând pe tron în mijlocul adunării Sfântului Sinod Ecumenic.
 
*la reprezentarea [[Sinodul I Ecumenic|Sinodului Ecumenic de la Niceea]] (325), stând pe tron în mijlocul adunării Sfântului Sinod Ecumenic.
*la reprezentarea minunilor Sf. Nicolae, vedenia împăratului: palate, în care dreptul Constantin "doarme sus pe un pat de aur, învelit până la brâu cu o plapumă ţesută cu aur; şi sfântul ([[Nicolae al Mirelor|Nicolae]]) deasupra capului lui îl înfricoşează. şi puţintel mai încolo alt pat şi Avlavie dormind, pe care de asemenea îl înspăimântă sfântul" (despre această minune, a se vedea, de exemplu ''[http://www.sfantulnicolae.info/viata.php Viaţa Sf. Nicolae]'').
+
*la reprezentarea minunilor Sf. Nicolae, vedenia împăratului: palate, în care dreptul Constantin "doarme sus pe un pat de aur, învelit până la brâu cu o plapumă țesută cu aur; și sfântul ([[Nicolae al Mirelor|Nicolae]]) deasupra capului lui îl înfricoșează; și puțintel mai încolo alt pat și Avlavie dormind, pe care de asemenea îl înspăimântă sfântul" (despre această minune, a se vedea, de exemplu ''[http://www.sfantulnicolae.info/viata.php Viața Sf. Nicolae]'').
  
Cel mai adesea, Sf. Constantin este reprezentat împreună cu mama sa Elena şi cu Sfânta Cruce a Domnului.
+
Cel mai adesea, Sf. Constantin este reprezentat împreună cu mama sa Elena și cu Sfânta Cruce a Domnului.
 +
 
 +
==Onomastică==
 +
Conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2013, în România 635.068 bărbați purtau numele ''Constantin'' sau diminutive ale acestuia (Costel, Costică, Costin, Costinel, Costi etc.).<ref>[http://www.evz.ro/detalii/stiri/aceste-nume-le-poarta-11-milioane-de-femei-romanii-isi-serbeaza-onomastica-de-sfintii-im-10.html Petrișor Cană: ''Românii își serbează onomastica de Sfinții Împărați Constantin și Elena'', 20 mai 2013, ''Evenimentul zilei''], accesat 21 mai 2013.</ref>
 +
 
 +
==A se vedea și==
 +
*[[Elena Împărăteasa|Sfânta Elena]]
 +
*[[Sinodul I Ecumenic]]
 +
*[[Înălțarea Sfintei Cruci]]
  
 
==Note==
 
==Note==
<!-- See [[Wikipedia:Footnotes]] for instructions and options-->
 
 
<div class="references-small">
 
<div class="references-small">
 
<references />
 
<references />
 
</div>
 
</div>
  
 +
==Surse==
 +
* [http://www.roman-emperors.org/conniei.htm De Imperatoribus Romanis - Constantine I (306 - 337 A.D.)]
  
 +
==Legături externe==
 +
*[http://www.westsrbdio.org/prolog/my.html?month=May&day=21 Prologue of Ohrid - Saint Constantine and Empress Helena]
 +
*[http://www.goarch.org/chapel/saints_view?contentid=62 Constantine & Helen, Equal-to-the Apostles] ([[GOARCH]])
 +
*[http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-21-sf_constantin_si_elena.html Viaţa Sfîntului Marelui Împărat şi întocmai cu Apostolii Constantin şi a maicii lui, Elena (21 mai)]
 +
*[http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/2012/05/21/21-mai-sf-imparati-constantin-si-maica-sa-elena-cei-intocmai-cu-apostolii-sf-cuv-mc-pahomie-proloagele-de-la-ohrida/ 21 mai – Sf. Împărați Constantin și maica sa, Elena, cei întocmai cu apostolii; Sf. Cuv. Mc. Pahomie (Proloagele de la Ohrida)]
  
[[Categorie:Sfinţi]]
+
 
[[Categorie:Împăraţi şi regi]]
+
{{start box}}
 +
{{succesiune|
 +
înainte=[[Constanțiu I]]|
 +
titlu=[http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_împăraților_bizantini Împărat Roman]|
 +
ani=306-337|
 +
după=[[Constanțiu al II-lea]]}}
 +
{{end box}}
 +
 
 +
 
 +
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Împărați romani]]
 
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 
+
[[Categorie:Articole de calitate]]
 +
 +
[[ar:قسطنطين وهيلانة]]
 
[[en:Constantine the Great]]
 
[[en:Constantine the Great]]
 +
[[fr:Constantin le Grand]]

Versiunea curentă din 21 mai 2021 15:27

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sf. Constantin cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus [1] (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut și sub numele de Constantin I, sau în cadrul Bisericii Ortodoxe [2] sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost un împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 d.Hr. și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.

Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creștine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum și pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; aceste acțiuni sunt considerate factori majori ai răspândirii religiei creștine. Reputația sa de primul împărat creștin a fost recunoscută de către istorici, începând cu Lactanțiu și Eusebiu de Cezareea, până în timpurile noastre, deși în mediile neortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de sprijinul pe care l-a arătat în continuare zeităților păgâne, precum și de faptul că s-a botezat abia spre sfârșitul vieții.

Biserica îl cinstește în rândul sfinților, în ceata drepților, prăznuindu-l împreună cu mama sa, sfânta împărăteasă Elena, pe 21 mai, fiind numiți „Sfinții Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena”.

Viața

Epoca timpurie

Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (astăzi localitatea Niš din Serbia) în provincia romană Moesia Superior, la data de 27 februarie 272[3], fiind fiul generalului roman Constantius Chlorus și al primei sale soții, Sfânta Elena, fiica unui hangiu, în vârstă de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părăsi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu Flavia Maximiana Theodora, fiica împăratului roman din Apus Maximian. Theodora va da naștere la nu mai puțin de 6 copii, printre care și Iulius Constantius (tatăl viitorului împărat Iulian Apostatul).

Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui Dioclețian în Nicomidia, imediat după numirea tatălui său ca unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Dioclețian și Maximian se decid să abdice împreună, Constantius Chlorus succedându-i lui Maximian în poziția de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deși fiecare dintre noii auguști aveau fii legitimi capabili de a fi numiți în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si Maxențiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsați la o parte în favoarea lui Severus și a lui Maximin Daia. În aceste condiții, Constantin părăsește Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în Galia. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediții militare împotriva Picților în Caledonia, și moare în cele din urmă în 25 iulie 306 la Eboracum (York, în Anglia). În puțină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius îl proclamă pe Constantin Augustus.

Totuși, în cadrul Tetrahiei ascensiunea lui Constantin apare ca fiind cel puțin nelegitimă. Pe când Constantius, aflându-se în poziția de împărat senior (Augustus), ar fi putut „crea” un nou Caesar, proclamarea lui Constantin ca Augustus de către armatele sale ignora sistemul de succesiune stabilit în 305. De aceea, Constantin îi cere lui Galerius, împăratul roman din răsărit, să-i recunoască succesiunea la tronul tatălui său. Galeriu îi acordă titlul de Caesar, confirmând astfel jurisdicția lui Constantin asupra teritoriilor deținute de tatăl său. De asemenea, Galerius îl declară pe Severus ca împărat senior (Augustus) al Imperiului de Apus.[4]

Epoca Imperiului de Apus

Statuia lui Constantin cel Mare, la York, orașul unde a fost proclamat împărat, în 306

Teritoriile din Imperiul Roman aflate sub conducerea lui Constantin cuprindeau provinciile Galia, Britania, Germania și Hispania. Ca urmare, sub comanda sa se va regăsi una din cele mai mare armate ale Imperiului roman (staționată pe de-a lungul frontierei de pe Rin). Galia, odată una dintre cele mai bogate provincii ale imperiului, se găsea într-o situație de criză: multe regiuni fuseseră depopulate, orașele căzuseră în ruină etc. Constantin continuă însă eforturile tatălui său de a securiza frontiera de pe Rin si de a reclădi Galia. De aceea, între anii 306 și 316, își stabilește reședința principală în orașul Trier.

Imediat ce Constantin va deveni împărat, va abandona și campania începută de Constantius în Britania și se va reîntoarce în Galia pentru a pune capăt unei rebeliuni a francilor. Va întreprinde o altă expediție victorioasă împotriva triburilor francilor în anul 308. Apoi va căuta să-și consolideze prezența în regiune, construind un pod peste Rin la Cologne, căruia îi va adăuga mai apoi o fortăreață permanentă pe malul drept al fluviului. O alta campanie începută în 310 va trebui să fie întreruptă datorită rebeliunii lui Maximian. Ultimul război al lui Constantin la frontiera de pe Rin va fi în anul 313, după care va reveni în Italia.

Obiectivul principal al conducerii lui Constantin era asigurarea stabilității imperiului, iar pentru a-și îndeplini această dorință, va întreprinde dese expediții militare împotriva triburilor rebele germanice, demonstrându-și potențialul militar de care dispunea prin înfrângerea inamicilor aflați de cealaltă parte a Rinului. Strategia s-a dovedit a fi de succes, astfel încât frontiera de pe Rin a rămas relativ liniștită în perioada sa.

Constantin - împărat creștin

Născut din părinți nobili, împăratul Constantius Chlorus și Elena, Constantin cel Mare a fost un om providențial pentru Biserica creștină, mai ales după anul 312, când - înaintea unei lupte decisive cu rivalul sau la tron, Maxențiu - s-a produs convertirea sa.

Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția in hoc signo vinces („prin acest semn vei învinge”).

Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit labarum.

Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldați împotriva celei a lui Maxențiu, de 150 000 de soldați, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta instinctu divinitatis („prin inspirație divină”).

Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare dă Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creștinismul devine "religio licita", adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă și morală a creștinismului, l-a recomandat tuturor. Nu l-a declarat religie de stat - cum greșit se afirmă uneori, acest lucru făcându-l mai târziu împăratul Teodosie cel Mare, în anul 380.[5]

Politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a fost marcată de câteva evenimente deosebite: Edictul de la Milan din 313, înfrângerea lui Liciniu în 323, convocarea Primului Sinod Ecumenic din 325, alegerea unei noi capitale (fostul oraș trac Bizanț, numit Constantinopolis – "orașul lui Constantin") în 330 etc.

Împăratul Constantin I prezentând Fecioarei Maria un model al Constantinopolului; detaliu al unui mozaic din Sfânta Sofia (Constantinopol)

Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin devine protector al creștinismului. Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, scutește pe preoți de obligația funcțiilor municipale și le acordă subvenții. Înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creștin (răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roșu). Îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor și preoților dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve. Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (basilikos oikia),care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.

Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, când soldații asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monogramul creștin.

Împăratul și familia sa au ajutat moral și material în repararea bisericilor sau în construirea altora mai mari și mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc.

Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie, care socotea pe Fiul o creatură subordonată Tatălui. Sub influența sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut" (Simbolul Credinței sau Crezul). Același Sinod a stabilit principiul alegerii datei Paștilor - prima duminică după lună plină după echinocțiul de primăvară - și a dat 20 de canoane bisericești. Aici, la Niceea, împăratul Constantin cel Mare a învățat despre modestia și credința minunată a sfântului Spiridon, despre puterea rugăciunii și adâncimea evlaviei sfântului Alexandru și despre bărbăția evanghelică a sfântului Nicolae, ierarhul din Mira Lichiei.

Împăratul Constantin cel Mare a trimis o solie oficială, cu o misiune sfântă, în frunte cu sfânta Elena, mama sa, la Ierusalim, care să caute crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Cu osteneală și rugăciune fierbinte, Sf. Elena a reușit sa afle Sf. Cruce, înălțată solemn în văzul poporului creștin de Episcopul cetății Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326.

Împăratul Constantin cel Mare a hotărât sa zidească o nouă capitală, Constantinopol (grec. Constantinopolis, „orașul lui Constantin”, inaugurată la 11 mai 330. Din fostul Bizanț, Constantin face o capitală de imperiu creștin, cu biserici minunate - ca aceea a Sf. Apostoli - oraș strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit "Roma cea nouă", umbrind Roma antică. Mai mult, episcopul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste, egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al Sinodului al II-lea Ecumenic din anul 381 și prin canonul 28 al Sinodului de la Calcedon din 451.

Dar meritele lui Constantin cel Mare sunt deosebite: prin libertatea acordată creștinismului a făcut din comunitatea prigonită o religie liberă și chiar privilegiată în imperiu și a asigurat unitatea Bisericii creștine. De exemplu, la terminarea Sinodului I ecumenic, când ereticul Arie a fost excomunicat, când s-a reafirmat și proclamat divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", iar Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul formulat de cei 318 Părinți sinodali, marele Constantin ar fi exclamat: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-ați făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi." [6] Era un mare moment din istoria Bisericii și a mântuirii. Duhul Sfânt lucra în Biserică, iar Biserica lui Hristos își afirma unitatea.

I s-a reproșat lui Constantin cel Mare faptul că nu s-a botezat decât pe patul morții și că a păstrat titlul de "pontifex maximus" [7]. În primele veacuri ale creștinismului însă, mulți catehumeni (cei care doreau să se boteze și erau în stadiul de învățare a normelor credinței creștine) amânau botezul cu anii, iar dacă ar fi renunțat la titlul mai sus numit își ridica un rival puternic și păgân, care ar fi încercat să restabilească vechea religie idolatră.

Primul împărat creștin al imperiului roman, apoi bizantin, Constantin cel Mare, a avut o domnie lungă, de peste 30 de ani (306-337), în care s-a dovedit un om de mare voință, un înțelept, un strateg, făcând Bisericii cel mai mare serviciu - dându-i libertatea după lunga perioadă de persecuții care au tulburat-o, de la Nero până la Dioclețian.

Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 și a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Pentru meritele și serviciile aduse creștinismului, Biserica l-a cinstit în mod deosebit, trecându-l în rândul sfinților, împreună cu mama sa, sfânta Elena, și numindu-l isapostolos - "cel întocmai cu Apostolii", atribuindu-i cu înțelepciunea lui Solomon și blândețea lui David.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l și ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care păzește-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

Condac, glasul al 3-lea:

Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este rușinea tuturor iudeilor și arma credincioșilor împărați asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare și în războaie înfricoșător.

Iconografie

Icoană a Sfinților împărați Constantin și Elena

Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 145, 164, 174, 205, 214, 218, 236), Sf. Constantin poate fi reprezentat după cum urmează:

  • în rândul drepților, este reprezentat, în veșminte împărătești, ca tânăr cu un început de barbă, ținând în mână o Cruce și o Evanghelie;
  • împreună cu Sfânta împărăteasă Elena, mama sa (pentru prăznuirea din 21 mai);
  • în registrul de jos din naosul bisericii, în dreptul stranei mici, spre stânga, înspre Altar, sunt reprezentați Sf. Constantin și mama sa Elena împreună cu Crucea Domnului.
  • la reprezentarea Mântuitorului de la versetul "Toată suflarea să laude pe Domnul...", conducând ceata împăraților, zicând: "Slava și întărirea împăraților celor drept-credincioși."
  • la reprezentarea Acatistului Buneivestiri, la "De tine se bucură, ceea ce ești plină de dar", înaintea cetei Sfinților împărați, zice: "Bucură-te, puterea și coroana împăraților, Fecioară!";
  • la reprezentarea Sinodului Ecumenic de la Niceea (325), stând pe tron în mijlocul adunării Sfântului Sinod Ecumenic.
  • la reprezentarea minunilor Sf. Nicolae, vedenia împăratului: palate, în care dreptul Constantin "doarme sus pe un pat de aur, învelit până la brâu cu o plapumă țesută cu aur; și sfântul (Nicolae) deasupra capului lui îl înfricoșează; și puțintel mai încolo alt pat și Avlavie dormind, pe care de asemenea îl înspăimântă sfântul" (despre această minune, a se vedea, de exemplu Viața Sf. Nicolae).

Cel mai adesea, Sf. Constantin este reprezentat împreună cu mama sa Elena și cu Sfânta Cruce a Domnului.

Onomastică

Conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2013, în România 635.068 bărbați purtau numele Constantin sau diminutive ale acestuia (Costel, Costică, Costin, Costinel, Costi etc.).[8]

A se vedea și

Note

  1. În (latină titlul imperial oficial al lui Constantin a fost IMPERATOR CAESAR FLAVIVS CONSTANTINVS PIVS FELIX INVICTVS AVGVSTVS, Imperator Caesar Flavius Constantinus Augustus, piosul, fortunatul, neînvinsul. După anul 312, el adaugă MAXIMVS ("cel Mare"), pentru ca după anul 325 să înlocuiască invictus ("neînvinsul") cu VICTOR, deoarece invictus reamintea de Sol Invictus, Zeul Soare.
  2. Bisericile Răsăritene l-au declarat pe Constantin sfânt, spre deosebire de Biserica Romano-Catolică, care nu a urmat aceeași cale.
  3. Au existat controverse privind data exactă a nașterii, dar majoritatea istoricilor moderni o consideră în anul 272 d.Hr.: Lenski, Noel, ed., The Cambridge Companion to the Age of Constantine, Cambridge University Press, New York, 2006, p. 59. ISBN 0-521-52157-2
  4. Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, Editura Minerva, București, 1976
  5. Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History, 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5
  6. Eusebiu de Cezareea, De vita Constantini
  7. titlu de conducător suprem al cultelor păgâne
  8. Petrișor Cană: Românii își serbează onomastica de Sfinții Împărați Constantin și Elena, 20 mai 2013, Evenimentul zilei, accesat 21 mai 2013.

Surse

Legături externe


Casetă de succesiune:
Constantin cel Mare
Precedat de:
Constanțiu I
Împărat Roman
306-337
Urmat de:
Constanțiu al II-lea