Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Constantin Șerban

Versiunea din 12 octombrie 2016 07:58, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Legături externe: +categ.)
Constantin Șerban și Doamna Bălașa

Constantin Șerban (sau Constantin Șerban Basarab, numit și Cârnul) a fost Domn al Țării Românești între anii 1654-1658. A domnit și în Moldova, de două ori: în 1659 și în 1661.

Viața

Constantin Șerban era fiul lui Radu Șerban, Domn al Țării Românești (urmașul lui Mihai Viteazul), și descendent al Craioveștilor și Basarabilor din Oltenia. Curțile sale se aflau în satul Dobreni, unde astăzi se mai păstrează biserica și ruinele conacului. A fost căsătorit cu Bălașa, fiica stolnicului Nicolache.[1]

În 1644 avea rangul de serdar (denumire dată șefului călărimii) și a luptat în Transilvania alături de principele Gheorghe Rákóczi al II-lea, fiind trimis de voievodul Matei Basarab cu 6000 de oameni.

Principele transilvan Gheorghe Rákóczi al II-lea l-a ajutat la rândul lui, în 1654, să se urce pe tronul Țării Românești. În timpul domniei sale, Constantin Șerban a trebuit să facă față unor răscoale ale seimenilor (corp de mercenari) și dorobanților. Astfel, în 1655 i-a învins la Simplea, pe râul Teleajen, seimenii și dorobanții în fruntea cărora se găsea Hrizea Vodă, rivalul său. Datorită însă acestor răscoale, care secătuiseră țara, Constantin Șerban a pierdut treptat sprijinul boierilor și al poporului. În anul 1659 Constantin Șerban a intrat în Moldova și l-a bătut la Jijia pe voievodul Gheorghe Ghica al Moldovei, dar acesta s-a întors împreună cu aliații săi tătarii și l-a alungat peste munți, în Ardeal.

În mai 1660, Constantin Șerban intră în București împotriva aceluiași Gheorghe Ghica, devenit între timp domnitor al Țării Românești și îl alungă peste Dunăre, dar armatele turco-tătare îl reîntronează, iar Constantin Șerban este nevoit să se retragă. Face o nouă expediție în Moldova împotriva lui Ștefăniță Lupu („Papură Vodă”) (1659 - 1661), dar nereușindu-i o victorie decisivă, este nevoit să se retragă iarăși, refugiindu-se în Transilvania, unde și-a cumpărat moșii în județul Bihor.[1]

A murit în anul 1682, în Polonia.

Ctitor de sfinte lăcașuri

Constantin Șerban este ctitorul, printre altele, Catedralei patriarhale din București. Biserica are hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, în cinstea ctitorului ei.[2]

A mai ridicat biserica ortodoxă din Muncaciu în 1661 și pe cea din Tinod (județul Bihor). În perioada cât a domnit, a dăruit Mitropoliei din Alba Iulia 6000 de aspri anual.[3]

Note bibliografice

  1. 1,0 1,1 Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, București, 1925
  2. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, București, 1966, p. 73-75
  3. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908

Legături externe

Casetă de succesiune:
Constantin Șerban
Precedat de:
Matei Basarab
Domn al Țării Românești
1654 - 1658
Urmat de:
Mihnea al III-lea