Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Conon Arămescu-Donici

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

IPS Conon Arămescu-Donici
Conon Aramescu Donici.PNG
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  București
Titlul   Mitropolit primat al României
Formulă de adresare   IPS
Perioada   1912 - 1918
Predecesor   Atanasie Mironescu
Succesor   Miron Cristea
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot  
Hirotonire episcopală   1897
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Episcop al Hușilor (1902-1912)
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   2 februarie 1837
Locul nașterii   Bahna, județul Neamț
Data morții   7 august 1922, București
Locul morții   București
Conon Arămescu-Donici (n. 2 februarie 1837, Bahna, județul Neamț - d. 7 august 1922, București) a fost Mitropolit primat al României între anii 1912 - 1918.

Viața

Născut la 2 februarie 1837, în satul Urzici-Arămeşti (actualmente comuna Bahna, județul Neamț), Conon Arămescu-Donici era fiul preotului din acel sat.

În jurul anului 1857, a intrat în obștea monahală de Mănăstirea Neamț, urmând și cursurile seminarului de acolo. Mai târziu, a urmat studii superioare la Universitatea din Cernăuți, între anii 1880-1885, unde a obținut titlul de doctor în teologie.

După întoarcerea de la studii, a fost numit profesor de teologie la „Liceul Internat” și la Seminarul „Veniamin” din Iași. A fost apoi hirotesit arhimandrit la Catedrala mitropolitană din Iași, iar în 1897 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul „Bogdanul”.

Între iulie 1899 - februarie 1900, a fost locțiitor de episcop la Roman, iar la 8 februarie 1902 a fost ales episcop de Huși, înscăunarea sa având loc la 3 martie 1902.

La 14 februarie 1912, Conon Arămescu-Donici a fost ales Mitropolit primat al României, înscăunarea sa având loc după cinci zile (la 19 februarie) în Catedrala mitropolitană din București. În calitatea sa de Mitropolit primat, a oficiat slujba de convertire la ortodoxie (botez) a principelui moștenitor Ferdinand I, devenind ulterior consilier al acestuia. În 1913, a efectuat o călătorie la Constantinopol, pentru a se întâlni cu Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului și a începe demersurile pentru crearea unei patriarhii române. Dar, după trei ani, în Primul Război Mondial, Turcia a intrat în război împotriva României, ceea ce a făcut imposibilă înființarea oricărei noi patriarhii. Mitropolitul Conon a fost nevoit astfel să-și abandoneze planurile importante pe care le avea pentru Biserica Ortodoxă Română.

În perioada păstoririi sale ca mitropolit, a fost tipărită ediția sinodală din 1914 a Bibliei.[1] ...

IPS Conon Arămescu-Donici a trecut la cele veșnice la 7 august 1922, în București. A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Scrieri

Note

  1. [url=http://monitorulneamt.ro/in-memoriam-un-romaocan-in-scaunul-mitropoliei-romaniei In Memoriam. Un romașcan în scaunul Mitropoliei României], 21 ianuarie 2018, Monitorul de Neamț și Roman, accesat la 29 noiembrie 2019

Bibliografie