Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Colivă

Versiunea din 3 aprilie 2007 18:03, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (diacritice si mici modificări formale)
 Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l.


Coliva (sl. kolivo, gr. kollyvon) este un preparat de grâu fiert amestecat cu zahăr (sau miere) şi cu nuci pisate şi ornat cu bomboane şi zahăr pudră, care se împarte ca pomană la înmormântări şi la parastase.

Semnificaţie

Coliva, făcută din grâu fiert, îndulcită cu miere sau cu zahăr, închipuie însuşi trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul (din care se face pâinea).

Ea este totodată o expresie materială a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuşi le-a înfăţișat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot asa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (vezi Ioan 12, 24 şi I Corinteni 15, 36).

Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul. (cf. Pr. Prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Specială, Ed. Nemira, 2002, pg. 379).

Reţetă de colivă

Ingrediente

1 kg de grâu (arpacaş); 1-2 Kg de nuci; 200-250 g de zahăr; coajă de la 1-2 lămâi şi de la 1/2-1 portocală, ce nu au fost tratate; scorţisoară; rom sau altă esenţă; zahăr pudră şi, facultativ: cacao, bomboane, miere...

Preparare

Coliva se prepară în doi timpi. Primul timp este seara înainte de a merge la biserică, când se fierbe grâul, iar cel de-al doilea timp este de dimineață, chiar în ziua în care urmează să fie adusă ca ofrandă la biserică și de aceea trebuie prevazută cam o oră pentru această ultimă preparare (depinde cât de mult timp stăruiți pentru a o orna).

  • Primul timp, seara
Grâul se alege, îndepărtându-se pleava și bucățelele de grâu sparte. După aceea se spală în 9 ape călduțe (corespunzătoare celor 9 cete îngerești) și se pune la fiert în 3 litri de apă, de preferință într-o oală de teflon. Focul este la început potrivit de mare, iar când începe să fiarbă apa, se dă mai mic. În timpul fierberii nu se amestecă cu lingura, ci se mișcă oala din când în când, astfel ca grâul să nu se lipească. Se ține pe foc până ce apa scade și, când apa a scăzut aproape complet, se adaugă puțină sare și zahărul, amestecându-se ușor cu lingura de lemn. Se mai lasă 5-10 minute până când nu mai este apă, iar bobul de grâu este "înflorit". După fiert, grâul se răstoarnă într-o oală smălțuită și se acoperă cu un ștergar umed pentru a nu face coajă. Tot seara puteți curăța nucile de coajă, astfel încât să aveți o farfurie adâncă plină de mieji. Jumătate din ei se dau prin mașina de nuci (sau, dacă nu avem, putem să găsim în comerț o răzătoare manuală de brânză și care poate fi folosită cu succes pentru a fărâmița nuca). Cealaltă jumătate din miejii de nucă se vor tăia cu cuțitul în bucățele mai mici. Se are în vedere a se opri jumătăți de mieji de nuca (10-20) pentru a forma o cruce pe colivă.
  • Al doilea timp, de dimineaţă
Dacă s-a format coaja la grâu, se îndepărtează. Se adaugă miejii de nucă ce au fost sfărâmați și cam un sfert din cantitatea de nucă ce a fost dată prin mașină. Se aromatizează adăugându-se coaja de lămâie dată prin răzătoarea mică. (Se poate adăuga în egală măsură și coaja de la o jumătate de portocală). Se mai adaugă o sticluță de esență de rom (sau, dacă nu avem, o altă aromă) și scorțișoară . Se gustă și, dacă nu este destul de dulce, se pot adăuga o lingură-două de miere. Toată compoziția se frământă bine cu mâna și se așază pe platouri, nivelându-se bine. Se adaugă pe deasupra restul de nucă măcinată astfel încât să fie un strat destul de gros, pentru ca zahărul farin ce se va pune pe urmă să nu se umezească. Printr-o strecurătoare mică se pudrează pe deasupra zahăr farin până ce se acoperă toată nuca. Se nivelează cu ajutorul unei foi albe de hârtie care se așază pe deasupra și se presează ușor cu mâna. După ce s-a omogenizat suprafața, se formează o cruce din jumătațile de nucă păstrate. Se poate însă să se facă o cruce și din cacao, folosindu-se un șablon. Dacă preferați, puteți folosi pentru decorare bomboane etc...

(reţetă inspirată de Corina Veersé, revista "Lumina lumii" http://toussaints.free.fr/Lumen3ro.htm )