Clopot: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Istorie)
Linia 19: Linia 19:
  
 
Considerându-le legate de religiile de mistere și de cultele păgâne, creștinii au respins într-o primă fază utilizarea clopotele pentru ei și cultul creștin. Până în secolul al IV-lea anunțurile importante cu privire la serviciile religioase erau făcute de diaconi, așa cum ne relatează pelerina creștină [[Egeria]] în secolul al IV-lea, dar și alte surse patristice. Actele [[martir]]ice din Africa Proconsulară din vremea împăratului Dioclețian menționează folosirea trompetei pentru a chema poporul creștin la rugăciune, la fel ca în Vechiul Testament.
 
Considerându-le legate de religiile de mistere și de cultele păgâne, creștinii au respins într-o primă fază utilizarea clopotele pentru ei și cultul creștin. Până în secolul al IV-lea anunțurile importante cu privire la serviciile religioase erau făcute de diaconi, așa cum ne relatează pelerina creștină [[Egeria]] în secolul al IV-lea, dar și alte surse patristice. Actele [[martir]]ice din Africa Proconsulară din vremea împăratului Dioclețian menționează folosirea trompetei pentru a chema poporul creștin la rugăciune, la fel ca în Vechiul Testament.
 +
 +
Zona în care clopotele au căpătat o largă utilizare, începând cu veacul al VI-lea, a fost Apusul Europei. Clopotele au fost folosite de călugării irlandezi, care în misiunile lor din secolul al Vl-lea le-au adus pe continentul european. în Italia, de exemplu, se crede că ele au fost folosite pentru prima dată în Campania, iar cel care le-a introdus în biserică ar fi fost Paulin de Nola. Grigorie de Tours şi Benedict de Nursia se referă în operele lor nu numai la folosirea clopotelor în mănăstiri, ci şi la întrebuinţarea lor în parohii, pentru anunţarea serviciului religios de duminica. Din secolul al VII-lea, clopotele apar tot mai des în inventarele bisericilor, iar sacramentarele apusene din secolul al VIII-lea cuprind rugăciuni speciale pentru binecuvântarea acestora, în timpul împăratului Carol cel Mare, turnarea clopotelor a cunoscut un adevărat avânt, călugării benedictini devenind renumiţi pentru clopotele începând cu secolul al IX-lea clopotele au cunoscut o mare răspândire şi în Orient. Dogele Veneţiei, Ursus, a trimis în dar împăratului bizantin Mihail al III-lea (842-867) 12 clopote, pe la anul 857, iar acesta le-a aşezat într-o clopotniţă ridicată alături de biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. La scurt timp, au fost înzestrate cu clopote biserica Sfinţilor Apostoli şi alte biserici din Constantinopol. De aici au fost preluate în Muntele Athos, în Peninsula Balcanică, precum şi în întregul Răsărit ortodox. Clopotele au fost folosite intens până la căderea Constantinopolului sub turci, care au interzis creştinilor tragerea acestora, permiţându-le totuşi baterea toacei. Aşa se explică bucuria diaconului Pavel de Alep, care venind la jumătatea veacului al XVII-lea din Orient în Ţările Române, a auzit pentru prima oară clopotele bătând la Galaţi, lucru ce 1-a umplut de bucurie, mişcându-1 până la lacrimi.
 +
 +
Introducerea clopotelor în uzul liturgic a adus cu sine dezvoltarea arhitecturii bisericeşti, acestea fiind aşezate fie în interiorului locaşului bisericesc, fie în afara acestuia, în clădiri speciale numite clopotniţe. Acestea au fost de două tipuri: fie construcţii separate de edificiul bisericesc, fie turnuri înălţate deasupra bisericii. în timp ce Apusul creştin s-a remarcat prin aşezarea clopotelor în turnurile monumentale de la intrarea în biserică, în special în arta gotică, în Răsărit, în mod deosebit în mănăstiri, s-au construit clopotniţe separate, aşezate adesea deasupra porţii de intrare în incinta acestora. Turnurile înalte ale clopotniţelor, prezente adesea în Rusia începând cu veacul al XlV-lea, serveau şi ca locuri de observaţie a invaziilor străine. în Ţările Române se păstrează clopotniţe independente încă din veacul al XV-lea, cea mai răspândită formă fiind cea cu baza pătrată, străpunsă de un gang prin care se pătrunde în curtea mănăstirii, aşa cum este şi clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei. în ceea ce priveşte înălţimea, clopotniţele pot avea două sau trei etaje, fiind acoperite de o cupolă, pe care se află o cruce. Astfel, clopotele aflate înăuntru îi cheamă pe creştini să trăiască taina Crucii, ca taină a învierii în Biserică, deoarece prin cruce „a venit bucurie la toată lumea".
 +
 +
  
 
[[Image: St_Tikhons_Belltower.jpg‎|left|thumb|200px|Bell tower at St Tikhon's Monastery, South Canaan, Pennsylvania]]While bells are known from antiquity, the first use of bells in a Christian context was in western Europe. Tradition, although probably inaccurate, ascribes the invention of bells in the late fourth century to St. Paulinus, the [[bishop]] of Nola in Campania, Italy. However, there is no record in Europe of the use of bells religiously until the early seventh century. Bells came into use in the eastern Greek Church in 865 when the Doge of [[Venice]] gave twelve large bells to Emperor Michael. These bells were hung in a tower near [[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] [[Cathedral]].
 
[[Image: St_Tikhons_Belltower.jpg‎|left|thumb|200px|Bell tower at St Tikhon's Monastery, South Canaan, Pennsylvania]]While bells are known from antiquity, the first use of bells in a Christian context was in western Europe. Tradition, although probably inaccurate, ascribes the invention of bells in the late fourth century to St. Paulinus, the [[bishop]] of Nola in Campania, Italy. However, there is no record in Europe of the use of bells religiously until the early seventh century. Bells came into use in the eastern Greek Church in 865 when the Doge of [[Venice]] gave twelve large bells to Emperor Michael. These bells were hung in a tower near [[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] [[Cathedral]].
Linia 25: Linia 31:
  
 
Operation of bells in eastern Europe differed from that in the West. In the East the dapper strikes against a stationary bell. In the West the whole bell is swung while the clapper is stationary.
 
Operation of bells in eastern Europe differed from that in the West. In the East the dapper strikes against a stationary bell. In the West the whole bell is swung while the clapper is stationary.
 +
 +
==Teologie==
 +
Rânduiala binecuvântării și sfințirii clopotului din [[Molitfelnic]] prevede citirea psalmilor laudelor de la [[Utrenie]], imediat după rugăciunile începătoare, introducându-ne în sfera unei semnificații centrale a glasului clopotului.
 +
 +
Rugăciunea rostită în taină la slujba sfințirii clopotului spune: „Umple clopotul acesta de binecuvântarea Ta cea cerească, ca, glasul sunării lui auzindu-l puterile cele potrivnice ale văzduhului, să se depărteze de la curțile credincioșilor Tăi și toate săgețile lor cele aprinse, pornite asupra noastră, să se stingă; asemenea, trăsnetul fulgerelor, căderea grindinii și toată tulburarea cea vătămătoare a văzduhului fiind alungate şi gonite de dreapta Ta cea atotputernică și tare, să se domolească, să se liniștească și să se depărteze.”
 +
 +
În marea rugăciune de dinaintea sfințirii clopotului I se cere lui Dumnezeu să trimită harul Atotsfințitorului Său Duh asupra clopotului și să verse în acesta puterea darului Său, spre a-i chema pe credincioși la rugăciune, a le întări credința, a le spori evlavia, a le alunga lenea și a-i ajuta să se împotrivească bărbătește puterii celui rău.
  
 
==Surse==
 
==Surse==

Versiunea de la data 5 martie 2011 23:16

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Clopotele bizantine ale Mănăstirii Sfântul Ioan Teologul, Patmos, Grecia

Clopotul este o parte integrantă a slujbelor în Biserica Ortodoxă.

Utilizare

Clopotele se utilizează în momente variate și sub diferite forme: Clopotele mari (așezate în clopotnița bisericii) cheamă pe credincioși la rugăciune și anunță, tot pentru cei care nu sunt la biserică, diferite momente diferite momente liturgice (cum ar fi: începerea Sfintei Liturghii, prefacerea Darurilor), dar au și funcții de utilitate publică (anunță evenimente triste sau fericite de interes comunitar). În mănăstiri, clopotele sună în plus pentru a-i trezi pe călugări la rugăciune sau pentru a-i preveni de apropierea momentului începerii slujbei.

Clopotele mici sau clopoțelele se folosesc în biserică la slujbe pentru a anunța anumite momente, cum ar fi procesiunea cu Darurilor la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar în unele biserici, mai ales în Banat și Ardeal, sub influență apuseană, anunță credincioșilor prezenți la slujbă momentele mai importante.

Clopoțeii sau zurgălăii se găsesc cusuți pe veșmintele liturgice ale episcopilor [1]

Etimologie

După Dicționarul etimologic român [2] în limba română cuvântul clópot este înrudit cu diferite cuvinte din limbile popoarelor înconjurătoare: Mr. cloput. Sl. klopotŭ „zgomot”, de la klepati „a bate, a trage”, cf. clipi (Miklosich, Slaw Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de „clopot” nu este cert pentru sl., dar cf. bg. klopot „clopot”, sb. klepet „sunet de talangă”, sb. klepetuša „talangă”.

Istorie

Cele mai vechi clopote par să fi existat în China, cu 2000 până 3600 de ani înainte de Hristos, de unde au ajuns în Europa prin Orientul apropiat, fiind cunoscute în Armenia și în Egipt în secolul al VIII-lea î.Hr. În antichitate clopotele erau folosite pentru a semnala diferite momente ale vieții civile și religioase. în Grecia antică, de pildă, prin clopote se anunța deschiderea pieței de pește, iar la Roma se vestea deschiderea băilor publice. Sărbătorile religioase păgâne erau și ele anunțate cu ajutorul clopotelor.

Considerându-le legate de religiile de mistere și de cultele păgâne, creștinii au respins într-o primă fază utilizarea clopotele pentru ei și cultul creștin. Până în secolul al IV-lea anunțurile importante cu privire la serviciile religioase erau făcute de diaconi, așa cum ne relatează pelerina creștină Egeria în secolul al IV-lea, dar și alte surse patristice. Actele martirice din Africa Proconsulară din vremea împăratului Dioclețian menționează folosirea trompetei pentru a chema poporul creștin la rugăciune, la fel ca în Vechiul Testament.

Zona în care clopotele au căpătat o largă utilizare, începând cu veacul al VI-lea, a fost Apusul Europei. Clopotele au fost folosite de călugării irlandezi, care în misiunile lor din secolul al Vl-lea le-au adus pe continentul european. în Italia, de exemplu, se crede că ele au fost folosite pentru prima dată în Campania, iar cel care le-a introdus în biserică ar fi fost Paulin de Nola. Grigorie de Tours şi Benedict de Nursia se referă în operele lor nu numai la folosirea clopotelor în mănăstiri, ci şi la întrebuinţarea lor în parohii, pentru anunţarea serviciului religios de duminica. Din secolul al VII-lea, clopotele apar tot mai des în inventarele bisericilor, iar sacramentarele apusene din secolul al VIII-lea cuprind rugăciuni speciale pentru binecuvântarea acestora, în timpul împăratului Carol cel Mare, turnarea clopotelor a cunoscut un adevărat avânt, călugării benedictini devenind renumiţi pentru clopotele începând cu secolul al IX-lea clopotele au cunoscut o mare răspândire şi în Orient. Dogele Veneţiei, Ursus, a trimis în dar împăratului bizantin Mihail al III-lea (842-867) 12 clopote, pe la anul 857, iar acesta le-a aşezat într-o clopotniţă ridicată alături de biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. La scurt timp, au fost înzestrate cu clopote biserica Sfinţilor Apostoli şi alte biserici din Constantinopol. De aici au fost preluate în Muntele Athos, în Peninsula Balcanică, precum şi în întregul Răsărit ortodox. Clopotele au fost folosite intens până la căderea Constantinopolului sub turci, care au interzis creştinilor tragerea acestora, permiţându-le totuşi baterea toacei. Aşa se explică bucuria diaconului Pavel de Alep, care venind la jumătatea veacului al XVII-lea din Orient în Ţările Române, a auzit pentru prima oară clopotele bătând la Galaţi, lucru ce 1-a umplut de bucurie, mişcându-1 până la lacrimi.

Introducerea clopotelor în uzul liturgic a adus cu sine dezvoltarea arhitecturii bisericeşti, acestea fiind aşezate fie în interiorului locaşului bisericesc, fie în afara acestuia, în clădiri speciale numite clopotniţe. Acestea au fost de două tipuri: fie construcţii separate de edificiul bisericesc, fie turnuri înălţate deasupra bisericii. în timp ce Apusul creştin s-a remarcat prin aşezarea clopotelor în turnurile monumentale de la intrarea în biserică, în special în arta gotică, în Răsărit, în mod deosebit în mănăstiri, s-au construit clopotniţe separate, aşezate adesea deasupra porţii de intrare în incinta acestora. Turnurile înalte ale clopotniţelor, prezente adesea în Rusia începând cu veacul al XlV-lea, serveau şi ca locuri de observaţie a invaziilor străine. în Ţările Române se păstrează clopotniţe independente încă din veacul al XV-lea, cea mai răspândită formă fiind cea cu baza pătrată, străpunsă de un gang prin care se pătrunde în curtea mănăstirii, aşa cum este şi clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei. în ceea ce priveşte înălţimea, clopotniţele pot avea două sau trei etaje, fiind acoperite de o cupolă, pe care se află o cruce. Astfel, clopotele aflate înăuntru îi cheamă pe creştini să trăiască taina Crucii, ca taină a învierii în Biserică, deoarece prin cruce „a venit bucurie la toată lumea".


Bell tower at St Tikhon's Monastery, South Canaan, Pennsylvania
While bells are known from antiquity, the first use of bells in a Christian context was in western Europe. Tradition, although probably inaccurate, ascribes the invention of bells in the late fourth century to St. Paulinus, the bishop of Nola in Campania, Italy. However, there is no record in Europe of the use of bells religiously until the early seventh century. Bells came into use in the eastern Greek Church in 865 when the Doge of Venice gave twelve large bells to Emperor Michael. These bells were hung in a tower near Hagia Sophia Cathedral.

Bells were introduced in Russia almost simultaneously with the Baptism of the Rus in 988, coming to the eastern Slavs through western Europe. These bells were generally small and used in small sets of only two or three bells. By the fourteenth century, however, bell foundries had come into existence that produced very large bells. Large bells in Russia weighed up to 144,000 pounds. The largest bell then cast is the Tsar Bell which stands at the base of the bell tower of Ivan III Vasilevich (Ivan the Great) in the Moscow Kremlin. This bell weighs 288,000 pounds, but was never used, because it cracked in a fire when the scaffolding used to hang the bell burned.

Operation of bells in eastern Europe differed from that in the West. In the East the dapper strikes against a stationary bell. In the West the whole bell is swung while the clapper is stationary.

Teologie

Rânduiala binecuvântării și sfințirii clopotului din Molitfelnic prevede citirea psalmilor laudelor de la Utrenie, imediat după rugăciunile începătoare, introducându-ne în sfera unei semnificații centrale a glasului clopotului.

Rugăciunea rostită în taină la slujba sfințirii clopotului spune: „Umple clopotul acesta de binecuvântarea Ta cea cerească, ca, glasul sunării lui auzindu-l puterile cele potrivnice ale văzduhului, să se depărteze de la curțile credincioșilor Tăi și toate săgețile lor cele aprinse, pornite asupra noastră, să se stingă; asemenea, trăsnetul fulgerelor, căderea grindinii și toată tulburarea cea vătămătoare a văzduhului fiind alungate şi gonite de dreapta Ta cea atotputernică și tare, să se domolească, să se liniștească și să se depărteze.”

În marea rugăciune de dinaintea sfințirii clopotului I se cere lui Dumnezeu să trimită harul Atotsfințitorului Său Duh asupra clopotului și să verse în acesta puterea darului Său, spre a-i chema pe credincioși la rugăciune, a le întări credința, a le spori evlavia, a le alunga lenea și a-i ajuta să se împotrivească bărbătește puterii celui rău.

Surse

  • Semnificația clopotului în viața Bisericii, Editura Cuvântul Vieții, Mitropolia Munteniei și Dobrogei, București, 2008. Lucrare redactată la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către pr. conf. dr. Daniel Benga, în colaborare cu pr. consilier Mihai Hau, pr. consilier Gheorghe Ispas, dl. Gheorghe Vasilescu şi dl. ing. Corneliu Revencu.
  • Church Bell
  • Bells and Russian Orthodox Peals

Note

  1. ↑ În Vechiul Testament sunt amintiți clopoțeii atârnați de haina arhiereului. Cei 360 de clopoței, atârnați până la călcâie de haina arhiereului (Ieșire 28, 29-31), arată timpul unui an, „anul Domnului primit" (Isaia 61, 2; Luca 4, 19); ei predică și vestesc măreața arătare a Mântuitorului (Cf. Clement Alexandrinul, Stromate, V, 37.4).
  2. ↑ Dicționarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Clopot&oldid=22784”