Clodoald

Sfântul Clodoald, popular numit Cloud în Franța (n. 522 - m. 7 septembrie 560) a fost un sfânt călugăr provenind dintr-o familie princiară merovingiană în secolul al VI-lea, nepot al regelui Clovis I al Francilor. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 7 septembrie.

Viața

Sfântul Clodoald s-a născut în anul 522 într-o familie nobilă merovingiană. Bunicul său a fost regele Clovis I, una dintre cele mai importante figuri al Francilor. După moartea tatălui său, regele Clodomir, într-o bătălie în anul 524, Clodoald și cei doi frați ai săi mai mari, Thibault și Gontaire, au fost încredințați bunicii lor, sfânta Clotilda (prăznuită la 3 iunie).

Unchii lor, Childebert de Paris și Clothaire de Soissons, vrând să moștenească regatul lui Clodomir, i-au omorât pe Thibault și pe Gontaire. Clodoald scapă de masacru prin prinia divină, „salvat de bărbați curajoși”, spune sfântul Grigore de Tours. După ce a trăit mai mulți ani ascuns într-o mănăstire, ajuns la vârsta înțelegerii, Clodoald și-a tăiat el însuși părul, gest prin care renunța la moștenirea regală, angajându-se într-o viață de smerenie și de isihie, închinată în întregime lui slujirii lui Dumnezeu.

Après avoir distribué tous les biens que ses oncles n’avaient pu lui ravir, il se retira auprès d’un saint moine nommé Séverin (Severnius de Noricum), qui menait une vie solitaire et contemplative dans un ermitage aux portes de Paris. Le jeune prince reçut l’habit monastique de ses mains et demeura onze ans en sa compagnie et sous sa direction spirituelle. Il quitta plus tard la région de Paris et se retira secrètement en Provence où il se construisit de ses propres mains une petite cellule.

Un pauvre s’étant présenté, il n’avait à lui donner ni or, ni argent, ni provisions ; mais il se dépouilla de sa propre coule monastique pour l’en couvrir. La nuit suivante, Dieu rendit ce vêtement tout lumineux dans les mains du pauvre qui l’avait reçu.

Revenu dans les environs de Paris, Clodoald fut ordonné prêtre par Eusèbe alors évêque de Paris à la demande du peuple (en 551). Il se retira sur une colline le long de la Seine, à quelques kilomètres au-dessous de Paris, en un lieu qu’on appelait Nogent mais qui depuis a pris le nom de Saint-Cloud.

Après y avoir vécu quelque temps en solitaire, il y bâtit un monastère, qu’il fit dépendant avec son église de l’évêché de Paris.

Sa mort, le 7 septembrie 560, prédite à l’avance, fut suivie de plusieurs miracles.

On conserve encore aujourd’hui dans cette ville les moaște du saint.