Cleopa Ilie

Părintele Cleopa Ilie

Părintele Cleopa Ilie (10 aprilie 1912 - 2 decembrie 1998), arhimandrit și viețuitor la Mănăstirea Sihăstria – Neamț, a fost unul dintre cei mai însemnați duhovnici și predicatori români ai secolului XX.

Copilăria

Viitorul arhimandrit Cleopa s-a născut în comuna Sulița, județul Botoșani, la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru și Ana Ilie. Din cei 10 copii, cinci aveau să intre în monahism. De mic era râvnitor spre cele dumnezeiești, îndeletnicindu-se cu postul, rugăciunea și faptele bune. Părinții săi, Alexandru și Ana Ilie, i-au fost exemplu viu de trăire creștină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică și de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii și duceau o viață curată și bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, așa cum avea să povestească mai târziu și Părintele Cleopa.

În primele două luni după naștere, pruncul Constantin - viitorul Părinte Cleopa - era tot timpul bolnav. De la o vreme nu mai mânca aproape nimic și plângea zi și noapte. Toți erau îngrijorați pentru viața lui. Trebuie menționat că Anei îi mai muriseră doi copii din pruncie.

Neștiind ce să mai facă, mama sa l-a dus la duhovnicul Conon Georgescu de la Schitul Cozancea, care, ascultându-i îngrijorarea pentru viața copilului, o sfătuiește să îl dăruiască Maicii Domnului.

Atunci Ana l-a întrebat nedumerită:
- Cum să-l dăruiesc Maicii Domnului?
- Iată cum, a zis el, ia o lumânare și un prosop, așază pruncul înaintea icoanei Maicii Domnului din biserică și zi așa: Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta care este bolnav! Fă ce știi tu cu el!

Atunci Ana s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, făcând trei metanii și, căzând în genunchi, a zis plângând: Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta al meu, că este bolnav și plânge mereu. Fă ce știi tu cu el! Și l-a trecut de trei ori pe sub sfânta icoană.

De atunci pruncul s-a făcut bine și nu a mai fost bolnav de moarte toată viața sa.

În jurul anului 1920, sora părintelui Cleopa, Ecaterina, pleacă la Mănăstirea Agapia pentru a se călugări.

Spre sfârșitul anului 1927, fratele său mai mare, Gheorghe, a intrat în obștea Schitului Sihăstria. A fost călugărit, primind numele de Gherasim.

În iarna anului 1929, după sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Constantin și fratele său Vasile s-au hotărât să plece la Schitul Sihăstria - Neamț pentru a sluji toată viața lui Hristos. După ce s-au rugat mult lui Dumnezeu, cu post și metanii, au luat binecuvântare de la preotul satului și au spus părinților gândul lor; și așa au plecat la mânăstire.

Intrarea în mănăstire

La intrarea în obștea Schitului Sihăstria, împreună cu fratele său mai mare, Vasile, au fost trei zile ispitiți canonic, după care au fost primiți de către starețul de atunci, Părintele Ioanichie Moroi.

În primăvara anului 1931, Vasile, acest smerit ascultător și frate mai mare al Părintelui Cleopa s-a îmbolnăvit și a fost adus în schit. Odată, ieșind de la Sfânta Liturghie, a avut o vedenie înfricoșătoare. I s-a arătat Maica Domnului, spunându-i că peste trei zile va adormi în Domnul.

După trei zile, exact la aceeași oră, rasoforul Vasile Ilie a adormit în pace, cu rugăciunea pe buze.

Monahul Gherasim Ilie, fratele mai mare al Părintelui Cleopa, a păscut vitele schitului patru ani de zile, fiind un suflet foarte nevoitor și singuratic.

La 14 septembrie 1933, la Înălțarea Sfintei Cruci, nevoitorul monah Gherasim și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, culcat în sicriul pe care singur și-l făcuse drept pat în care dormea noaptea.

Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alți frați, în smerenie, ascultare, rugăciune și studierea Sfinților Părinți. Părintele Cleopa ne povestea: "În anii în care am fost cioban la oile schitului împreună cu frații mei, am avut mari bucurii duhovnicești. Stâna, oile, trăirea în liniște și singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost școală de călugărie și teologie".

A mai avut ascultări de paracliser și pictor de icoane.

În anul 1935, Constantin a fost chemat în armată, pe care a făcut-o în orașul Botoșani.

Călugăria

Părintele Cleopa

În anul 1937, la sfârșitul lunii iulie, rasoforul Constantin Ilie a fost rânduit de egumen să fie făcut călugăr. Acum avea 6 ani de ucenicie în schit. După aceasta și-a continuat ascultarea de cioban la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie (unchiul său) și Antonie Olaru.

În data de 30 mai 1941, un incendiu devastează incinta schitului, arzându-i chiliile de lemn, acoperișul bisericii și paraclisul.

După incendiu, Schitul Sihăstria supraviețuia din ce în ce mai greu. Bătrânul stareț Ioanichie, în vârstă de 82 de ani, era tot mai bolnav și aproape orb. Nu mai putea sluji Sfânta Liturghie și cu greu spovedea și dădea sfaturi.

În iunie 1942, la numai 30 de ani, părintele Cleopa este adus în schit și numit locțiitor de egumen, întrucât starețul Ioanichie Moroi era în incapacitate de a-și mai exercita funcția.

Părintele Ioanichie Moroi avea să treacă la Domnul doi ani mai târziu, la 3 septembrie 1944.

Prima grijă a Părintelui Cleopa a fost aceea de a reînnoi incinta și chiliile arse, să acopere cu tablă biserica de piatră și să facă un nou paraclis.

Preoția și stăreția

În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945, ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. După această dată este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

Între anii 1945-1946, schitul se reînnoiește, reconstruindu-se o mare parte din chilii și o trapeză de peste 100 de persoane.

În anul 1947, pentru că numele și activitatea duhovnicească și administrativă a Protosinghelului Cleopa Ilie, egumenul Schitului Sihăstria, deveneau tot mai cunoscute, Patriarhia Română, care a observat eforturile de înnoire generală a acestui sfânt așezământ monahal, a propus ridicarea Schitului Sihăstria la rang de mănăstire independentă și de sine stătătoare. Patriarhul României, Nicodim Munteanu, a aprobat ridicarea Schitului Sihăstria la rang de mănăstire, în 30 iunie 1947, precum și ridicarea Protosinghelului Cleopa Ilie la rang de Arhimandrit. Hirotesia sa s-a făcut la 19 septembrie 1947. Aceasta s-a hotărât întrucât Părintele Cleopa reușise ca numai în cinci ani de zile să facă dintr-un schit ars integral, aproape în paragină și cu monahii risipiți pe la alte mânăstiri, o mănăstire renumită și bine organizată.

În noiembrie 1946, mama Părintelui, văduvă și singură, intră în obștea Mânăstirii Agapia Veche. În 1947 este tunsă în monahism cu numele Agafia. Se nevoiește aici 22 de ani, după care trece la Domnul la 15 septembrie 1968.

Prigonirea și retragerea în munți

Odată cu venirea comuniștilor la putere, urmează o perioadă nefastă pentru părinte. Ceea ce avea să îl aducă în vizorul autorităților a fost o predică pe care a rostit-o la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, spunând: Să dea Dumnezeu ca și conducătorii noștri de acum să fie ca Sfinții Împărați, ca să-i pomenească Biserica în veac! și lăudând râvna marilor împărați, care au dat libertate creștinilor și au construit numeroase biserici. Cineva din cei prezenți l-a denunțat, astfel că a fost arestat și anchetat pentru cinci zile la Târgu Neamț. A fost eliberat la fel de repede cum fusese și arestat.

Cei din jurul său, conștientizând că va mai avea de furcă cu autoritățile comuniste, l-au sfătuit să se ascundă pentru un timp în munți. Părintele Cleopa și-a făcut atunci un bordei din lemn, în pământ, la 6 km de mânăstire, în adâncul pădurii. Monahii din mânăstire îi mai duceau din când în când câte ceva de mâncare. Părintele se ruga acolo neîncetat, ziua și noaptea, cerând ajutorul și mila lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, către care avea multă evlavie. După șase luni de retragere în munți, Arhimandritul Cleopa a fost readus ca stareț în obștea Mănăstirii Sihăstria, spre bucuria tuturor, atât a călugărilor, cât și a credincioșilor.

În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina - Suceava și se transferă acolo împreună cu 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, în urma deciziei Patriarhului Justinian. În locul său este numit stareț la Sihăstria Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

La Mănăstirea Slatina întemeiază o obște care avea să ajungă la peste 80 de viețuitori.

Arhimandritul Cleopa a fost rânduit de Mitropolia Moldovei să supravegheze și să îndrume viața duhovnicească a mai multor mănăstiri din împrejurimi: Putna, Moldovița, Râșca, Sihăstria și schiturile Sihla și Rarău, după modelul Mănăstirii Slatina.

A doua retragere în munți

Până în primăvara anului 1952, Mănăstirea Slatina a înflorit, ajungând să se numere printre cele mai bine organizate mănăstiri din țara noastră.

Diavolul însă, care nu doarme niciodată, nu putea răbda buna nevoință și armonia monahilor din Mănăstirea Slatina. De aceea, a îndemnat Securitatea de atunci să facă o anchetă amănunțită în obștea acestei mănăstiri. Sosind noaptea, organele de securitate l-au cercetat și amenințat pe stareț și pe cei mai de seamă din mănăstire. Până la urmă i-au reținut pe câțiva dintre ei, în frunte cu Părintele Cleopa, tânărul Ieromonah Arsenie Papacioc și fratele Constantin Dumitrescu.

Ducându-i la Fălticeni, i-au anchetat toată noaptea. La sfârșit i-au spus părintelui să nu mai facă "propagandă religioasă" și i-au dat drumul. Atunci Părintele Cleopa s-a retras în taină, împreună cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Munții Stânișoarei, până s-au liniștit tulburările de la Slatina. Părinții au înfruntat cu stoicism vremea friguroasă, foamea, setea, lipsurile, rugându-se ziua și noaptea și întărindu-se unul pe altul.

Părinții Cleopa și Arsenie s-au nevoit în Munții Stânișoarei până în vara anului 1954, când Patriarhul Justinian a obținut aprobarea ca cei doi nevoitori să se reîntoarcă la mănăstire sau să vină la Patriarhie. Părinții Cleopa și Arsenie s-au reîntors la Mănăstirea Slatina, spre bucuria călugărilor și a credincioșilor din partea locului.

În primăvara anului 1955 s-a organizat o acțiune de lămurire și combatere a stilismului. Se încerca repararea schismei unora din credincioșii ortodocși care, insistând asupra respectării calendarului iulian neîndreptat în Biserică, se rupseseră de comuniunea cu Patriarhia Română. La această încercare de readucere a credincioșilor stiliști în sânul Bisericii Ortodoxe a participat și părintele Cleopa, făcând misionarism prin satele stiliste ale Moldovei.

În toamna anului 1956, Părintele Cleopa a revenit la Mânăstirea Sihăstria. De acum, viața duhovnicească de la Sihăstria s-a întărit și mai mult. Părintele Cleopa spovedea și povățuia pe credincioși și monahi la chilia sa din deal.

Persecuțiile dintre anii 1959-1964

Persecuțiile dintre anii 1959 și 1964 au fost cea mai dificilă perioadă prin care a trecut monahismul românesc în secolul XX.

Spre sfârșitul anului 1959 s-a votat de către guvernul ateu din București, un decret special (Decretul 410/1959) prin care erau excluși din mănăstiri toți călugării mai tineri de 55 de ani și maicile de până în 50 de ani. Decretul a fost aplicat cu severitate, sub controlul Securității, cu ajutorul Miliției și sub supravegherea Departamentului Cultelor.

Până în primăvara anului 1960, au fost excluși din mănăstiri peste 4000 de monahi și monahii. Mai întâi au fost excluși din monahism pentru toată viața stareții și duhovnicii care aveau o activitate duhovnicească mai intensă și, din toate mănăstirile din țară, întregul tineret, adică frații și rasoforii, iar primirea de noi tineri în mănăstiri era interzisă și supravegheată de Securitate.

Părintele Cleopa a fost și el vizat, dispoziția autorităților fiind să fie dezbrăcat de haina monahală și să aibă domiciliu forțat în satul său natal. Ca mulți alți călugări, a refuzat să părăsească haina monahală și să părăsească mănăstirea.

Văzând această situație grea, știind că este mereu supravegheat de organele politice, Părintele Cleopa, îndemnat de Duhul Sfânt, s-a retras din nou - pentru a treia oară - în Munții Moldovei, la mult iubita sa liniște. Întâi s-a dus în pădurile din jurul comunei Hangu. Apoi și-a făcut un mic bordei din lemn, nu departe de culmea Muntelui Petru Vodă.

Aici s-a nevoit cinci ani, îndurând aceleași greutăți ca și mai înainte. S-a îndeletnicit cu postul, privegherea, rugăciunea și cu scrierea. Iată titlurile câtorva din scrierile sale alcătuite în vremea când stătea în munți: Predici pentru monahi, numită și Urcuș spre înviere; Spovedania arhiereilor, Spovedania stareților, Spovedania duhovnicilor, Spovedania preoților de mir, Spovedania monahilor, Despre vise și vedenii, precum și Minunile lui Dumnezeu din zidiri.

În toamna anului 1964, când tulburările și prigonirile Bisericii s-au mai liniștit, părintele revine în Mănăstirea Sihăstria, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.

Cuvântul său ajungea în toată țara și peste hotare, numele său fiind vestit, cunoscut și iubit de toți. Era căutat de zeci de oameni zilnic, pentru sfat, povață, îndrumare. El îi primea pe toți cu dragoste, învățându-i cele de trebuință ale credinței și petrecându-i cu dragoste. A rămas celebră vorba sa, care îi este reprezentativă: "Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce". Așa de mare era dragostea sa "că dacă aș avea un sac mare, v-aș băga pe toți în el, și v-aș duce în Rai!".

Adormirea

Mormântul Părintelui Cleopa la Mănăstirea Sihăstria

Lunile septembrie-noiembrie ale anului 1998 prevesteau sfârșitul apropiat al Părintelui Cleopa. Acum vorbea tot mai puțin, cu voce stinsă și mereu repeta aceleași cuvinte: "De acum mă duc la frații mei!", "Lăsați-mă să plec la frații mei!" Apoi iarăși spunea: "Mă duc la Hristos! Rugați-vă pentru mine, păcătosul!"

Până duminică, 29 noiembrie a spovedit călugări și credincioși Era senin la față, vorbea calm și frumos celor care îl întrebau și nu refuza pe nimeni care voia să-l vadă. Pe toți îi mângâia și îi îmbărbăta ca întotdeauna, în liniște și bucurie. Începând de Duminică, de la ora 4 după-amiază, Părintele Cleopa nu a mai răspuns la întrebările ucenicilor săi și a rămas nemișcat, cu ochii întredeschiși, pe scaunul său de spovedanie, ca într-o răpire, timp de mai bine de unsprezece ore.

Luni dimineață (noaptea) la orele 3.30, bătrânul s-a deșteptat ca dintr-un somn adânc, fiind bine dispus și mulțumit sufletește. Apoi a cerut ceva de mâncare, zicând: "Ați mai văzut voi vreun călugăr să mănânce la ora asta?"

Luni, 30 noiembrie, și marți, 1 decembrie, părintele a stat cu credincioșii și a dat sfaturi ca de obicei. Luni seară însă, în chip neobișnuit, Părintele Cleopa a început să-și citească rugăciunile dimineții, deși ucenicii i-au spus: "Părinte, acum este seară. Rugăciunile dimineții citiți-le mâine dimineață!" Dar părintele a răspuns: "Acum le citesc, căci mă duc la frații mei!" Ucenicii au privit, ca de obicei, cu neîncredere.

Marți seara s-a culcat târziu, dând semne de mare oboseală. La ora 2:20, miercuri dimineață (2 decembrie) ucenicul său a auzit că părintele respira din ce în ce mai rar. Când s-a apropiat de el, părintele a răsuflat adânc și și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice.

Înmormântarea a avut loc la 5 decembrie, fiind prohodit de Mitropolitul Moldovei și de alți opt arhierei, preoți, diaconi și mulțime multă de credincioși, veniți din toate părțile țării.

Multă lume se închină în chilia și la mormântul Părintelui Cleopa, și iau pământ și flori de binecuvântare, spunând că simt ajutor, prin rugăciunile sfinției sale.

Arhimandritul Ioanichie Bălan, vechi ucenic al Părintelui, spunea: "Părintele Cleopa este considerat, pe drept cuvânt, unul din cei mai iscusiți duhovnici, sfetnici și predicatori ai monahismului românesc contemporan. Viața sa interioară exemplară, de ascet și sihastru consacrat, experiența sa în nevoința monahală, vastele sale cunoștințe scripturistice și patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar întâlnită, blândețea, dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu și cuvântul său hotărât, înțelept și precis, unit cu darul frumoasei vorbiri în grai dulce moldovenesc fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate în spiritualitatea noastră ortodoxă. Credincioșii, numeroșii săi fii duhovnicești, călugări și mireni, îl socotesc ca fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Biserica noastră".

La sfârșitul anului 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat că se are în vedere deschiderea procesului de canonizare a Părintelui Cleopa și trecerea sa în rândul sfinților, în calendar, cu numele: Cuviosul Cleopa de la Sihăstria.

Bibliografie

• Ioanichie Bălan arhim., Viața părintelui Cleopa, Editura Trinitas, Iași, 2002